duminică, 29 noiembrie 2009

Nicolae Guţă votează cu Traian Băsescu, Crin Antonescu cu Mircea Geoană

Publicat de FLORIN la 16:45 5 comentarii
Au mai rămas doi candidaţi şi a mai rămas o săptămână de campanie. Ea poate că e şi murdară, dar e şi normală. Teoretic, atât Traian Băsescu, cât şi Mircea Geoană doresc voturile liberalilor. Practic, lucrurile stau puţin diferit.

Traian Băsescu, care nota tendinţa românilor de a vota partidele de centru-dreaptă, încearcă mai degrabă să atragă votul celor uşor manipulabili, fanii lui Nicolae Guţă şi ai OTV. Dacă veţi urmări OTV pentru câteva minute veţi fi conştienţi de asta, iar dacă ajungeţi pe Etno s-ar putea să găsiţi clipul următor, un clip mult sub Vanghelie sau alţii.



În schimb, Mircea Geoană, deşi are părţi uşor de atacat prin partidul din partea căruia candidează, a realizat un proiect cu liberalii şi Crin Antonescu, lucru care ar trebui să îi pună pe liberali la coadă duminica viitoare, dacă va fi nevoie. Din păcate, unii vor lăsa admiratorii lui Nicolae Guţă să voteze pentru ei, notând aspectele rele din PSD. Şi totuşi, nu PSD a realizat clipul cu Nicolae Guţă.

Florin şi Ionutz vor vota cu Mircea Geoană.

sâmbătă, 28 noiembrie 2009

Top 10 filme de scurt-metraj cu tematică gay

Publicat de FLORIN la 18:33 3 comentarii
Festivalul nostru nu se putea încheia fără un clasament al celor mai bune filme văzute. Topul vine să înlocuiască obişnuita gală de premiere.

10. Celebration (2002)
Daniel Stedman a avut o idee care te pune pe gânduri şi a realizat un scurt-metraj cu tematică gay premiat nu numai în festivalurile interesate de astfel de filme, cât şi în cadrul unora cu renume mondial, precum cel de la Torino şi cel de la Berlin. Sigur, într-un fel, ideea este ireală. Un coming out la 6 ani e aproape imposibil. Rămâne însă o idee ce poate fi interpretată în feluri diferite şi nu neapărat negative.

9. Blow Job (1963)
Un astfel de titlu te duce imediat cu gândul către o zonă mai neartistică şi cormecială, ceea ce urmărind filmul îţi dai seama că e ceva complet greşit fiindcă acesta a fost creat în numele artei. Sigur, rămâne discutabil cât de artă este un film de 35 de minute ce surprinde chipul unui bărbat în timp ce primeşte “acţiunea” din titlu. Andy Warhol, gay, regizorul filmului este cunoscut drept un artist prea puţin convenţional şi este în acelaşi timp un artist foarte apreciat de contemporani. Numele său suprapus pe titlul acestui film îi aduce totuşi acestui scurt-metraj titlu de capodoperă.


8. Bugcrush (2006)
Filmul lui Carter Smith, premiat la Festivalul de la Sundance, a fost cel mai lung film din festival. Şi a fost şi cel mai misterios. Iar dezvăluirea misterului cu siguranţă a uimit pe mulţi. Cel puţin pe Ben, personajul principal al filmului, înamorat de noul său coleg misterios cu siguranţă.

7. Fireworks (1947)
Kenneth Anger a avut patru filme în festival. Legenda cinematografului gay, dar mai ales a cinematografului experimental a impresionat doar prin primul său mare mic film, realizat pe vremea când era încă un adolescent, într-un week-end când părinţii erau plecaţi de acasă. Surpriza pentru aceştia a fost faptul că fiul lor urma să fie arestat pentru acest film de către autorităţile americane. Dar nu a păţit nimic, astfel că filmul rămâne punct de reper în istoria filmului gay.

Gaga olala

Publicat de FLORIN la 17:03 0 comentarii

Nu puteam trece peste o săptămnă fără să vorbim puţin de Gaga, Lady Gaga. Nu ştiu câtora dintre voi vă place, în general aici auzind mai degrabă păreri negative despre ea, dar ştiu că e o prezenţă care nu poate fi ignorată. Şi asta mai ales în săptămâna lansări The Fame : Monster edition, pe care îl puteţi asculta pe Divercity Cafe.

Să începem cu începutul. Duminică, nu numai Adam Lambert a fost la American Music Awards 2009. În lungul şir de artişti prezenţi s-a găsit şi cine altcineva, decât Lady Gaga, care a interpretat un medley ( Bad Romance şi Speechless). Cum a fost? Încet, încep să observ defecte la ea. Când face combinaţia dintre live şi dans, se încăpăţânează să cânte live. De fapt, nu ştiu dacă e un defect. Ştiu că mie mi s-ar părea ok să fii „cântat” Bad Romance playback şi să CÂNTE la ‚Speechless’. Cred că e mai degrabă tendinţa mea spre a nu vedea niciun minus, fiindcă îmi lasă impresia că poate perfecţiunea. Indiferent, chiar şi neurmărind show-ul complet aş zice că a fost vedeta serii ( evitând controversa din jurul performanţei lui Adam Lambert).



Mergem mai departe şi ajunge la Jay Leno. Aceeaşi piesă Bad Romance, altă interpretare. Îmi place că îşi schimbă show-ul.

Bad Romance @ Jay Leno Show
Interviu Lady Gaga @ Jay Leno Show

Şi ajungem la show-ul lui Ellen Degeneres, unde am putut auzi ‚Speechless’ întreg şi să vedem o Lady Gaga la pian de la început până la final.

vineri, 27 noiembrie 2009

Cum a fost scurtul nostru festival?

Publicat de FLORIN la 17:11 4 comentarii

Mult mai practic decât primul de lung-metraj, deşi întâmpinat cu mai puţin interes. De ce? Fiindcă filmele fiind mici, cititorii blogului se găseau la distanţă un click de filmul despre care vorbeam. Unde mai pui că era un film scurt, uneori mai scurt decât un videoclip, ceea ce nu necesita o lungă perioadă de timp.

M-a bucurat feed-back-ul vostru, sosit abia la al cincilea film şi am înţeles că ţine de film. Au fost cred vreo 4-5 comentatori la mai mult de un film. Mi-ar fi plăcut să fie mai mulţi, dar sunt foarte mulţumit că aţi fost voi. Vă mulţumesc că aţi luat parte la mica noastră privire în lumea filmului gay scurt.

Personal, mie mi-a folosit acest festival şi am rămas cu amintiri plăcute despre unele din filmele prezentate. Am fost foarte curios să văd începuturile cinematografului gay. De aceea m-au bucurat Dickson Experimental Sound Project (1897), primul film gay din istoria cinematografiei şi L’eclipse du soleil en pleine lune (1902), primul sărut/act sexual gay de pe marele ecran. Fiind mici, le-am văzut de mai multe ori. Şi m-au încântat de fiecare dată prin simplitatea lor.

Pe de altă parte Algie, the miner (1912) şi Lot in Sodom (1933) nu m-au uimit foarte mult, mai ales al doilea, dar le apreciez pentru ceea ce sunt.

Lot in Sodom a însemnat şi primul film experimental şi am avut şi din acestea câteva. Tehnic vorbind, acesta era interesant, dar practic era greoi. Din aceeaşi categorie fac parte Scorpio Rising (1963) şi Invocation of my demon brother (1969), la care cu greu pot spune că am rezistat până şi eu. Voi cred că aţi renunţat destul de uşor.

Mi-a plăcut însă Fireworks (1947), dar mai ales Un chant d’amour (1950). Cred că e favoritul meu din festival.

Pe de altă parte despre Blow Job (1963) a lui Andy Warhol nu pot spune decât că a fost interesant conceptul.

Thank you Mask Man (1971) a fost primul film de animaţie şi cel mai slab de asemenea. Sincer, m-a surprins că aţi trecut cu vederea un Achilles (1996) uimitor şi un Con que la lavare? (2004), pe care îl găsesc cel puţin interesant ca şi concept, ca să nu spun de piesa aceea pe care am fredonat-o câteva zile.

Filmul contemporan gay de scurt-metraj s-a arătat foarte diversificat. Am avut un Trevor (1994) inocent, dar şi un En malas companias (2000) arogant. Back Room (1999) probabil că a fost cel mai explicit ( dacă trecem peste Achilles şi Con que la lavare? care sunt animaţii). Din categoria dur face parte şi Boys Grammar (2005), inspirat dintr-un fapt real.

Celebration (2002) şi Seventy (2003) au fost mai altfel. S-a văzut din opiniile destul de diferite. Au venit însă cu idei.

Nu mi-au plăcut Touched (2003), Running without sound (2004) sau Hirsute (2007). Le-am văzut inutile.

Bugrcush (2006) mi s-a părut cu totul altceva.

La sfârşit de festival, privind la selecţie, văd că a fost una destul de diversificată. Teme diferite, stiluri diferite, 25 de titluri, un singur festival. Mi-aş fi dorit să mai găsesc câteva titluri, dar s-au pitit undeva unde deocamdată nu am putut ajunge. Poate cu altă ocazie, poate chiar la ediţia a doua.

Mâine voi veni şi cu un top 10. Am ceva să mă gândesc la el.

Voi cum aţi văzut festivalul?

Săptămâna controversată a lui Adam Lambert

Publicat de FLORIN la 15:51 2 comentarii

Totul a început într-o obişnuită seară de duminică în care se decernau American Music Awards 2009. Jennifer Lopez cade pe scenă, Lady Gaga oferă încă o performanţă superbă, iar Adam Lambert simulează sex oral cu un bărbat pe scenă, după care se sărută cu un altul. Stai puţin. Ce am scris?



Ups, publicul american conservator imediat a sărit în aer, media a început să comenteze de una, de alta. Postul de televiziune ABC a primit numeroase plângeri privind performanţa în cauză, iar apariţia sa la emisiunea Good Morning America este amânată dintr-o dată.

Întemeiat? Adam zice că dacă nu era openly gay nimeni nu i-ar fi sărit la gât astfel. Ce spun eu? În ziua de azi, chiar nu ştiu ce mai poate fi provocator. Eu văd interpretarea drept un adevăr succes împotriva cenzurii. A fost periculos, dar a fost curajos în acelaşi timp. Nu mai îmi amintesc ceva atât de curajos de la interpretarea ‚Like a virgin’ a Madonnei la primul VMA.

Cât despre reacţia mediei. Aici vorbim de cu totul altceva. De ce să anulezi o întâlnire după această performanţă? Ce se putea întâmpla în ea? Mai mult, Adam s-a dus la altă televiziune ( CBS) să discute despre subiectul fierbinte pentru ca imaginile cu el sărutând instrumentistul să fie cenzurate. În schimb, imaginea cu Britney şi Madonna, prezentată şi ea ca paralelă, nu a fost cenzurată, exact cum se poate vedea în dreapta. Au găsit ei nişte scuze cum că nu ştiu dacă vor fi amendaţi sau nu dacă arată imaginea cu Lambert, în timp ce imaginea cu Britney şi Madonna s-a tot arătat şi nimeni nu a fost amendat.

Stai puţin. Păi de ce să amendezi un sărut gay? Poate vroiau scena din prima fotografie, dar sărutul? Dragilor, din păcate prejudecăţile există şi ne lăsăm conduşi de ele.

E bine că îi merge bine lui Adam Lambert, al cărui album de debut se pare că va debuta pe locul 3 la vânzări în topul american, după Susan Boyle şi Lady Gaga.

Iată şi videoclipul la piesa ‚For your entertainment’.

Făcătură sau nu?

Publicat de FLORIN la 14:50 5 comentarii
http://calinionescu1.wordpress.com/

Nu, nu e singurul blog care vorbeşte despre asta. Campania se zice că nu are mare succes pe Internet, cu toate astea Internetul e ideal pentru intoxicare. Am dat şi eu un comment acolo. Să vă spun că nu a fost aprobat? Vă spun.



Am spus că nu mai contează dacă e făcătură sau nu, ca şi aici pe blog. Traian Băsescu nu a negat în timpul emisiunii Realitatea te priveşte lovirea acelui copil ( sau a altui copil în decursul campaniei electorale). A avut nevoie de două ore de vorbă cu staff-ul său. Nu e de ajuns?

Ca să nu mai spun că până să se înţeleagă dacă vor să zică că e făcătură sau nu, apărătorii lui Băsescu au zis poveşti de cum a existat un copil, care a vorbit urât ( în campanie, în locul respectiv). Înţeleg de asemenea că respectivul copil a dat un interviu în care a declarat că incidentul s-a petrecut. Există bineînţeles şi martori care spun că nu s-a întâmplat. Cum altfel?

Revenind la făcătură sau nu, dacă tot se ţine atât de mult la asta, un expert indepedent ar fi binevenit. Bineînţeles, mai mult ca sigur fiecare tabără va avea propiul expert „independent”.

Imaginile cu încetinitorul.


Mai contează să fie homofob?

Publicat de FLORIN la 07:36 6 comentarii
Suntem în campanie electorală, iar din campaniile electorale din România nu ieşi fără să fii surprins, contrariat, fiindcă e o campanie murdară. Cele două mari partide îşi continuă campania de manipulare, unii o fac bine, alţii o fac chiar şocant. Dar nu despre asta e vorba.

E vorba că uneori campania această murdară ar trebui să dea rezultate clare, fiindcă acţiunile rămân făcute. Nu cred că Geoană e cu mult mai puţin corupt decât Băsescu. Nicidecum. Cineva va trage de el bine după campanie la fel cum s-a întâmplat şi în cazul Băsescu. Dar e mai diplomat, mai capabil, mai multe. Şi nu a bătut un copil în public.

Nu că nu ar fi fost destule înainte. Dar faptul că a lovit un copil în public ( lucru nerespins în cadrul emisiunii ‚Realitatea te priveşte’ unde Traian Băsescu a început să caute înţelegeri pentru acţiunea sa, dar la două ore distanţă negând oficial înregistrarea, numind caseta făcătură) ar trebui să fie prea mult. Şi totuşi rămâi surprins. Acţiunile lui Traian Băsescu continuă să fie apărate, susţinute de toţi apărătorii săi loiali, cu aceeaşi distanţă de parcă subiectul ar fi mogulii.

Adică după „ţigancă împuţită”, „găozar”, „vă invit să vă suiţi pe masă” ( între noi fie vorba, credeţi că e gay-friendly?. Eu nu.) nu m-aş mira ca acest gest să nu aibă niciun rezultat, iar românii să aleagă în fruntea lor un om incalificabil, ceea ce e trist pentru ţara în care trăim.

joi, 26 noiembrie 2009

Încă un motiv pentru care Băsescu să NU fie reales preşedinte

Publicat de FLORIN la 22:37 2 comentarii
De parcă nu ar fi fost de ajuns "ţigancă împuţită" şi altele, Traian Băsescu a lovit şi un copil în public.

Dacă Băsescu e reales preşedinte după asta, România e o ţară INCALIFICABILĂ.

Ultimul film din SCURT FILM GAY ONLINE

Publicat de FLORIN la 10:45 2 comentarii

miercuri, 25 noiembrie 2009

Cum ne mai trece timpul

Publicat de Ionutz la 18:03 0 comentarii
Ei bine, daca vreti sa mai aveti un detaliu sau doua legat de viata noastra o sa incerc sa va satisfac aceasta curiozitate.

In primul rand dupa cum s-a observat si din postarile recente de pe blog noi am privit cu destul de multa atentie campania electorala din primul tur. Au fost momente in care eu m-am aratat mai ingaduitor fata de derapajele vizibile ale politicienilor fiind dispus sa le trec cu vederea, fie doar si de dragul curiozitatii. Florin a avut cateva momente in care parea ca atinsese punctul maxim al saturatiei politice si nu intodeauna a fost usor sa il conving sa urmareasca dezbaterile pana la final.

Hirsuite (2007)

Publicat de FLORIN la 10:40 0 comentarii
Altă combinaţie de genuri, nu pe atât de reuşită pe cât ‚Bugcrush’. De fapt, destul de banală şi foarte la limită gay.

Kyle este un om de ştiinţă care inventează maşina timpului pentru a descoperi o variantă a sa ceva mai diferită. Iar la un moment dat, această variantă îi propune ceva. El refuză.

Film aici.

marți, 24 noiembrie 2009

Bugcrush (2006)

Publicat de FLORIN la 10:36 2 comentarii

‚Bugcrush’ e la limita dintre scurt-metraj şi lung-metraj. Tehnic e la 5-10 minute de la a fi intitulat lung-metraj dacă ne uităm la diferitele opinii asupra celor două categorii. Dar dacă e cel mai lung din festival, nu înseamnă că e şi cel mai bun.

Cu siguranţă este însă altfel. Carter Smith ( The Ruins) a covins Hollywood-ul să îi ofere şansa prin acest film misterios, premiat la Sundance în 2006.

Ben îl cunoaşte pe noul coleg şi devine oarecum fascinat de acesta. Însă atracţia lui faţă de el îl poartă pe tărâmuri pe care nu credea că le va cunoaşte. Amica sa îl îndeamnă să stea departe de mica sa obsesie, dar până ajunge la a fi de acord cu ea, acesta e deja prins în pădure cu el şi prietenii lui, unde i se întâmplă ceva la care cu siguranţă nu v-aţi aştepta nici voi.

‚Bugcrush’ e o întâlnire de genuri foarte interesantă.

Partea 1
Partea 2
Partea 3
Partea 4

luni, 23 noiembrie 2009

Boys Grammar (2005)

Publicat de FLORIN la 10:28 0 comentarii

Iată că ne întâlnim şi cu cel mai dur film din festivalul de scurt-metraj. Cu toate că există şi o scenă de viol în filmul lui Kenneth Anger din 1947 ‚Fireworks’, scena din ‚Boys Grammar’ e făcută pentru 2005, clară şi izbitoare.

Filmul lui Dean Francis premiat de Societatea cinematografică australiană are ca temă exact acest incident, petrecut într-o şcoală privată.

Se pare că povestea este inspirată din realitate.

Filmul aici ( imaginile nerecomandabile minorilor).

duminică, 22 noiembrie 2009

Iese Băsescu din nou?

Publicat de FLORIN la 22:00 0 comentarii
... dar cum de se poate după ultimii cinci ani? Din păcate, după cei 20 de ani de tranziţie preconizaţi de Silviu Brucan, românii sunt incapabili de a da dovadă de maturitate politică.

Rezultatul exit-poll-ului e absolut incredibil. Reacţiile candidaţilor au fost de asemenea surprinzătoare. După ce în nicio dezbatere Băsescu s-a dovedit incapabil de a mai reprezenta ceva în viitor, discursul său a fost cel mai bun. Geoană a revenit la un discurs plictisitor, iar Antonescu nu s-a putut controla şi a dat cu bâta în baltă, deşi a câştigat capitala. În asemenea condiţii, Traian Băsescu iese din nou preşedinte?

Noi sperăm că nu. Cu dezamăgire, pentru că ne-am fi dorit să îl votăm din nou pe Crin Antonescu, voturile noastre vor merge către Mircea Geoană în turul doi.

Andrea La Diva este Miss Travesty România 2009

Publicat de FLORIN la 21:51 0 comentarii
Andreea La Diva o imită pe Andreea Marin. Iată un reportaj PROTV.

Florin şi Ionuţ au votat

Publicat de Ionutz la 14:29 13 comentarii
Pe perioada campaniei electorale aţi putut citi pe blog câteva dintre părereile pe care ni le-au lasat candidaţii. Astăzi ne-am exercitat dreptul constituţional şi am mai adăugat două voturi la cele atribuite candidatului PNL, Crin Antonescu.

La ora 13.00 prezenţa la vot a fost de aproximativ 20% pe ţară. Dacă ne întrebaţi pe noi asta înseamna că lumea s-a cam săturat de aberaţiile lui T.B. Poate, poate avem parte de o minune :D

Vom mai reveni cu o mică postare după ora 21 când, sperăm noi, vom avea veşti bune în ceea ce priveşte maturitatea electoratului român.

Până atunci dacă nu aţi trecut pe la urne încă mai aveţi destul timp...

Incidente la Miss Gay Brazil 2009

Publicat de FLORIN la 11:12 2 comentarii
Dar nu venite din afara, ci din interioul concursului. Cineva nu a fost mulţumit(ă) de cine a câştigat concursul şi a făcut ... ( ce se poate vedea în următorul reportaj la 00:50).

Twilight Saga New Moon s-a lansat. Recenziile sunt ...

Publicat de FLORIN la 11:03 0 comentarii

De la acceptabile în jos. Criticii nu s-au lăsat cuceriţi de cuplu Edward Cullen – Bella în ciuda numărului mare de fani ai fenomenului ‚Twilight’.

Variety notează că efectele speciale sunt mai bune decât la predecesor, dar avertizează fanele lui Robert Pattinson că ar putea fi dezamăgite de apariţia mai scurtă a acestuia în film.

Entertainment Weekly îi dă B+.

Rolling Stones e însă mai dur. Legat de interpretări, spune că nu a surprins niciuna din partea actorilor principali, iar în comparaţie cu ‚True Blood’, îl vede mult prea lipsit de esenţă.

New York Times vede lipsită de sens continuarea ca şi poveste. Titlul recenziei este ‚Abstinenţa face ca inima ... o ştii”.

Închei cu New York Post, care se întreabă „unde e acţiunea? Unde e entuziasmul?”

Cu siguranţă fanii Twilight sunt entuziasmaţi. Sunt curios ce se va întâmpla după ce vor vedea filmul.

Credit foto : Summit Entertainment

sâmbătă, 21 noiembrie 2009

Oranges (2004)

Publicat de FLORIN la 19:56 0 comentarii

Deşi nu pot spune că a fost un film excepţional, faţă de precedentul ‚Running without sound’ se simte că e făcut de un artist. Asta din cadre, din scenariu, din cum e realizată şi prezentată povestea.

Deşi nu e un film excepţional, ‚Oranges’ e un film simpatic. În urma unui accident de bicicletă doi băieţi, colegi de şcoală se întâlnesc. După ce „rănitul” îşi revine, cei doi încep să discute dintr-o dată despre fete, despre câte fete a sărutat fiecare, despre ... Nu ajung prea departe deşi e clar cine are mai multă „experienţă de viaţă”. Dar dacă întrebările au fost puse doar pentru ca fiecare să ştie pe ce tărâm se află? E posibil şi chiar adevărat.

‚Oranges’ e un film care are mesaj şi care explică noţiunea de bază a „in the closet”, temerile cu care un adolescent gay se întâlneşte atunci când îşi descoperă sexualitatea.

La final, un băiat serveşte o portocală care îi aminteşte de un eveniment plăcut.

Vintage Lady Gaga

Publicat de FLORIN la 19:31 0 comentarii

Admiraţia mea pentru Lady Gaga continuă să crească cu cât personalitatea sa ca şi artist se conturează mai clar. Adică, să fim serioşi. ‚Just dance’, singleul său de debut, suna bine, era în tendinţe, dar nu o scotea prea mult din lista artistelor cu un hit două de care nu se va mai şti peste un an.

Ce s-a întâmplat după un an la Lady Gaga? A devenit artistul anului fiindcă a reuşit să se definească, să inspire, să şocheze ( mai ales vestimentar), să uimească ( mai ales muzical). ‚Poker face’ este hitul anului, dar cel mai important e că putem să îl ascultăm în atâtea variante, să îl reinventăm în funcţie de variantă. Mai departe : ‚Paparazzi’ şi ‚Bad Romance’ sunt incredibile.

Ce urmează? Cu siguranţă ceva interesant.

Ce am mai descoperit? Imagini „de arhivă” cu Lady Gaga de pe vremea când era doar o altă artistă în căutarea marii şanse. Şi poate că piesele nu se găsesc pe albumul său şi poate nu sunt extraordinare ( nu sunt deloc rele), dar arată munca şi dăruirea unui artist.

Faţă de alţi artişti ai momentului, ea nu a fost fotomodel, actriţă wannabe. A fost artistă care a compus pentru alţii, dar nu a uitat de sine şi şi-a câştigat experienţă prin fiecare mică interpretare.

Iată două interpretări vechi ale lui Lady Gaga în cluburi mici. După una din performanţe e comparată cu Norah Jones. Dar ea e Lady Gaga.

Primul video (2005)


Al doilea video ( 2006, una din piese a fost preluată de Adam Lambert)

Petreceri gay pe 21 noiembrie

Publicat de FLORIN la 11:30 0 comentarii

Bucureşti

Club Soho : Vote for today

Cluj Napoca

Club Roland Garros : Miss Travesty România 2009-11-21

Credit foto aici

vineri, 20 noiembrie 2009

Dezbatere peste dezbatere. Cine a câştigat?

Publicat de FLORIN la 23:26 5 comentarii
A fost, dar nu cu toţi. S-a vrut cu toţi, dar n-au vrut ei. S-a vrut cu 5, dar s-a vrut 7. S-a ajuns la 3 şi a ieşit interesant. Cine a fost învingătorul?

La dezbaterea de la Cluj, categoric Antonescu a fost cel câştigător. A avut şi oportunitatea de a-i spune lui Băsescu ceea ce mulţi au vrut să îi spună. Cum Geoană a ratat oportunitatea, Antonescu a purtat-o inteligent şi a câştigat.

De dezbaterea de la Realitatea Tv dintre Crin Antonescu, Sorin Oprescu şi Kelemen Hunor nu am avut cunoştinţă, dar neprezentarea lui Traian Băsescu şi a lui Mircea Geoană a spus mai mult decât dezbaterea în sine.

Miercuri, din dezbaterea de la TVR1 am rămas cu un Remus Cernea foarte capabil de a purta un dialog politic în cunoştinţă de cauză. E păcat că îi lipseşte şansa reală, dar sper într-un viitor politic.

În aşa-zisa dezbatere de la Antena3, de la Sinteza Zilei, dintre Crin Antonescu şi Mircea Geoană, câştigător a fost al doilea. Antonescu a suprasolicitat discuţia, a atacat doar de dragul de a ataca. Asta a fost o dezbatere pierdută.

Joi, la orele 17:00, la Realitatea Tv, în cadrul emisiunii Deschide lumea, Sorin Oprescu i-a arătat respectul lui Crin Antonescu, un gest politic de apreciat. Gestul a fost reciproc.

Vineri a mai existat o dezbatere la Realitatea Tv între Sorin Oprescu şi Kelemen Hunor. Nu am văzut-o.

Dar seara la 19:00, împreună cu Ionutz am fost în faţa televizorului şi am văzut mult discutata dezbatere. Ne-a surprins, ne-a enervat şi ne-au rămas şi câteva mici opinii.

Traian Băsescu a fost cel mai slab. A fost tot timpul pe lângă. Noi îi dăm 5.

Mircea Geoană a jucat la sigur, dar nu a jucat rău. Eu îi dau 8, Ionutz 7.

Antonescu, cu toate că m-a enervat în unele momente, am înţeles atacul său, uneori exagerat. A fost ultima lui şansă de a intra în turul 2 şi a jucat-o la maxim. Eu îi dau 9, Ionutz 8.

Cum notele o spun, noi vom vota cu Antonescu în turul 1. După noi, el a câştigat dezbaterea.

Running without sound (2004)

Publicat de FLORIN la 23:02 0 comentarii
Sean este surd, dar şi un adolescent obişnuit pe cale să îşi descopere sexualitatea. Plecând de la această povestea, ‚Running wihotu sound’ e un film absolut banal, lipsit de expresivitate, incapabil de a transmite ceva.

Mă aşteptam ca tocmai pentru că personajul principal este surd, filmul să accentueze anumite expresii, să surprindă anumite elemente. Faptul că personajul principal este surd e doar un detaliu pe care regizorul nu trebuia să îl folosească dacă nu deţinea o idee artistică pe care filmul să o sublinieze. Unele scene ( mai toate) mi-au lăsat impresia de amatorism.

‚Running without sound’ e doar un alt film scurt ( cu tematică gay). Nimic altceva.

Partea 1
Partea 2

joi, 19 noiembrie 2009

Con que la lavare? (2004)

Publicat de FLORIN la 11:32 0 comentarii
‚Con que la lavare’ al Mariei Trenor este al treilea scurt-metraj de animaţie din festival, dar diferit de primele două. În primul rând pentru că filmul nu are nicio replică. E vorba strict de starea pe care ţi-o creează aceste desene mişcătoare pe această piesă atât de superbă. De aceea nici nu are sens să vă spun despre poveste. Vă las să o descoperiţi singuri.

Filmul aici ( imagini explicite).

5 filme în care să-i vezi pe actorii de Twilight Saga : New Moon

Publicat de FLORIN la 11:24 0 comentarii
Fanii Twilight sunt foarte bucuroşi în această perioadă. Nu de alta, dar lunga lor aşteptare va fi răsplătită cu continuarea la filmul lor preferat. Criticii par neimpresionaţi şi de data aceasta, dar asta nu trebuie să descurajeze pe nimeni. Pentru mine ‚Twilight’ a fost un film ok, de aceea voi urmări şi continuarea. Am avut însă bucuria de a îi vedea pe Robert Pattinson şi Kristin Stewart în alte câteva filme care merită văzute.

5. Harry Potter and the Goblet of Fire (2005) – Înainte de Twilight, Robert Pattinson a jucat în două filme Harry Potter. La unul am reuşit să mă uit până la final, la celălalt n-am reuşit, astfel intră în top acest film.

4. Adventureland (2009) – Filmul din 2009 ne prezintă o Kristin Stewart total diferită de Bella. Romantismul nu există, complexitatea da. E un rol diferit într-un film nu exact diferit, care funcţionează mai ales în rândul publicului pentru care a fost creat.

3. Into the Wild (2007) – Sean Penn este cunoscut ca actor, ba chiar unul foarte bun. Recent re-oscarizatul actor pentru filmul cu tematică gay Milk are şi calităţi de regizor. Pentru asta se poate vedea acest film. Inspirat de o poveste reală, are o imagine uimitoare şi un fir narativ interesant. Emile Hirsch e total diferit de rolurile din ‚Milk’ sau ‚The Mudge boy’, iar Kristin Stewart, în scurta ei apariţie, va şi cânta alături de acesta. Nu cred să se mai fi întâmplat în alt film, aşa că mi se pare un motiv foarte important pentru fanii Twilight de a vedea filmul. Între noi fie vorba, e un film pe care eu l-aş recomanda ( mai ales) şi altui gen de public .

2. Panic Room (2002) – al doilea film al lui Kristin Stewart a însemnat pentru aceasta întâlnirea cu Jodie Foster. Pe atunci încă la începutul adolescenţei sale, aceasta oferă o interpretare fără greşeală într-un thriiler foarte bun.

1. Little ashes (2008) – Robert Pattinson este Salvador Dali. Salvador Dali a fost gay? Vedeţi filmul. Eu l-am văzut recent şi nu m-a dezamăgit. Iar Robert Pattinson face cu siguranţă cel mai bun şi complex rol al său. Fiind un film cu tematică gay voi reveni şi cu recenzia în perioada următoare

miercuri, 18 noiembrie 2009

Hai să dansăm

Publicat de FLORIN la 14:57 0 comentarii
Puţină cultură gay.

Touched (2003)

Publicat de FLORIN la 14:44 3 comentarii
Filmul din 2003 al lui Mike Lemon ( ca şi personajul principal cunoscut mai ales pentru casting şi nu pentru regie) e un film prea puţin interesant, fiindcă se învârte în clişee, nefiind capabil să îţi stârnească uimirea în vreun moment ( deşi ar fi trebuit).

Acesta prezintă povestea lui Mike, în vârstă de 53 de ani, care merge într-un bar gay lipsit de motivaţie după mai bine de un an de la ultima vizită pentru a intra în vorbă cu un necunoscut de 24 de ani, care nu ştie că e gay, dar e căsătorit şi are şi un copil. Cumva, cei doi ajuns să se „atingă” spiritual, deşi tânărul avea nişte planuri care imediat auzite ar fi îngrozit pe orice altă persoană decât Mike.

Povestea putea să fie baza pentru un scurt-metraj de neuitat, dar din păcate nu are capacitatea de „a atinge” privitorul.

Partea 1
Partea 2
Partea 3

marți, 17 noiembrie 2009

Seventy (2003)

Publicat de FLORIN la 13:06 2 comentarii

Se poate să vorbim despre cel mai ciudăţel filmuleţ din festival. Nu neg că unele momente au tot ce le trebuie pentru a fi amuzante, dar cumva nu ştiu de ce, nu reuşesc să râd. Poate e vorba de o prejudecată.

După 55 ani de amiciţie, doi prieteni serbează aniversarea de 70 de ani a unuia dintre ei în ‚Seventy’. Dacă unul se conformează cu realitatea, celălalt se gândeşte să încerce ceva ce nu a încercat timp de 55 de ani.

Sunt curios dacă voi veţi fi pe acelaşi nivel cu comedia propusă de filmul acesta. Eu nu am fost, dar recunosc că a fost interesant.

Filmul aici.

The Amazing Race 15x09 ‚We’re not meant for the swamp’

Publicat de FLORIN la 13:00 2 comentarii

A noua etapă din ‚The Amazing Race’ i-a dus pe concurenţii noştrii în Estonia, care după mine, nu se distanţează prea mult de România. Am eu aşa o bănuială.

În acest episod s-a văzut că între echipele alcătuite din Dan şi San şi Flight Time şi Big Easy s-a format o aură negativă, nu neapărat dată de competiţie. Fiecare dintre echipe se vede ameninţată în primul rând de cealaltă, ceea ce după mine e o prostie având în vedere că Meghan şi Chayne continuă să câştige etapă după etapa, mai ales datorită complexităţii caracterelor sale.

Beyonce featuring Lady Gaga - Videophone videoclip

Publicat de FLORIN la 12:34 3 comentarii
A apărut şi mult-aşteptatul videoclip la colaborarea dintre Beyonce şi Lady Gaga. Ce părere aveţi?

luni, 16 noiembrie 2009

Celebration (2002)

Publicat de FLORIN la 14:57 3 comentarii
Recunosc, ideea mi s-a părut genială. Rezultatul a fost puţin între. Ideea a rămas originală. Povestea unui coming out al unui băieţel de 6 ani nu ştiu dacă are 10 cuvinte în cele aproape cinci minute, dar toate sunt atent alese.

Filmul a fost premiat la Festivalul de la Berlin şi îl puteţi urmări mai jos.

Recapitulare articole 8-15 noiembrie

Publicat de FLORIN la 13:23 0 comentarii

duminică, 15 noiembrie 2009

Cine a câştigat dezbaterea dintre Antonescu şi Băsescu?

Publicat de FLORIN la 12:12 2 comentarii
La cât de rapid a fost pusă în scenă era să o ratăm, dar am prins-o pe ultima sută de metri. Eu îi dau 8 lui Antonescu, 7 lui Băsescu, Ionutz 9 lui Antonescu, 6 lui Băsescu. Antonescu s-a descurcat cu siguranţă mai bine. Dacă această dezbatere se ţinea în turul al doilea cu siguranţă Antonescu ar fi fost ales preşedinte al României. La diferenţa dintre el şi ceilalţi candidaţi, nu îmi dau seama cât însă îl poate ajuta, mai ales că Băsescu a mai trişat la timp, nu a pus întrebări ( fiindcă nu avea ce), veşnicile lui obsesii au rămas, iar electoratul lui rămâne constant.

Atacatul lui Băsescu la adresa vieţii personale al lui Antonescu este însă incalificabil. Nu dezbaterile de după ne-au atras atenţia asupra acestui lucru, ci întâmplarea pe moment când nu ne-a venit să credem ce auzim. Într-o ţară normală, în care lumea e informată, această ticăloşie l-ar scoate pe Băsescu din turul doi şi l-ar lăsa fără votul a 99% dintre femei. În România, afişele electorale dau însă câştigătorul.

Vouă cum vi s-a părut dezbaterea?

Zen and the art of landscaping (2000)

Publicat de FLORIN la 11:44 4 comentarii
Nu se întâmplă prea des ca un scurt-metraj să te uimească astfel. Nu de alta, dar nu are timp. Ştiam că e cu tematică gay, dar primele minute nu dădeau deloc de înţeles. O soţie în pragul unei crize de nervi invită un angajat, fost coleg cu fiul acesteia la şcoală, în casă, unde i se oferă nu neapărat pentru că e foarte atrăgător, ci pentru că îşi doreşte ca soţul să o surprindă împreună cu acest străin. Dar, surpriză.

Apoi altă surpriză. Apoi încă una. Rezultatul este acest film foarte amuzant premiat la Festivalul de la Sundance.

Şi da, e şi cu tematică pe parcurs.

Partea 1
Partea 2

sâmbătă, 14 noiembrie 2009

Scurta interventie

Publicat de Ionutz la 21:20 1 comentarii
Ce faceti voi in seara asta? Florin pregateste una din retetele sale delicioase, iar eu m-am gandit sa las cateva idei pe blog.

Fara un motiv anume mi-am amintit de un episod intamplat in liceu. Tocmai se lansase “Stapanul inelelor” si erau ceva discutii legate de film. La una din orele de engleza profesoara incepuse sa ne explice preferintele sale in materie de actori americani. Imi aduc aminte perfect cum dormeam chiar acolo in prima banca. Profesoara era si este in continuare,cred eu, o femeie foarte ok, simpla si ambitioasa priceputa la ceea ce face. Pe langa asta mai era si mare cinefila. Relatia noastra se baza de sicane reciproce dar care erau flnacate de bun simt.

Asadar in topul ei ajunge si la personajele masculine din filmul respectiv. Cu aceasta ocazie nu omite sa-l mentioneze pe elf (Orlando Bloom). Eu care eram, dupa cum am mentionat, cu ochii intredeschisi ma trezesc spunand ceva de genul : “Da doamna, aici va dau dreptate, elful e ceva si mie imi place elful!” Putina consternare, scurta liniste, ceva zambete, atmosfera se destinde. Eu o dreg: “Pai da, elful, imi place, in sensul ca ma identific cu el, de asta era vorba si etc etc…”

Desigur incidentul e minor si amuzant, il mentionez ca fapt divers, insa ma intrebam cat de mult ar trebui sa ne controlam reactiile sau mai bine zis cat de mult putem reusi pana la urma? Desigur, sunt o serie de factori care pot fi considerati o justificare pentru a fi “in”, insa cred eu ca mici indici inofensive merg strecurate pe parcursul drumului, asta daca nu imbratisam un “out” admirabil. Voi ce ziceti?

En malas companias (2000)

Publicat de FLORIN la 13:19 0 comentarii

Pe ritmul impus de scurt-metrajul din aceeaşi însorită Spanie ‚Back Room’, ‚En malas companias’ este acelaşi tip de film provocator. Eroul principal, un puşti de 16 ani, ne introduce într-o lume a toaletelor, unde ne istoriseşte toate întâmplările prin care trece, atingând teme precum prostituţia, recunoaşterea orientării sexuale şi mult sex.

Nu vă aşteptaţi la ceva mult prea spectaculos. Tot ce se întâmplă nu că pare necredibil, dar e cam banal pentru cei care au văzut ‚Queer as Folk’. Mult sex şi prea puţin altceva. Amuzant totuşi pe alocuri.

Filmul este regizat de Antonio Hens şi a fost premiat la câteva festivaluri de scurt-metraj. Nerecomandabil minorilor.

Partea 1
Partea 2

Music Buzz

Publicat de FLORIN la 12:49 0 comentarii
Noutăţile muzicale de săptămâna asta sunt, dacă vreţi, un pic ciudate. Adică, cum de în cele 53 de săptămâni din an, Chris Brown şi Rihanna s-au gândit să îşi lanseze noile videoclipuri într-un interval de 24 de ore. La fel şi cu cele două foste membre ale trupei Blondy, Cristina Rus şi Andreea Bănică.

În fine, ni s-a dat, noi tocăm, ascultăm şi vedem. Înainte de atenta privire la celelalte noutăţi, iată câteva ştiri muzicale aduse de blogul nostru săptămâna asta ( toate legate de Lady Gaga):

Lady Gaga are un pictorial în Vogue
Lady Gaga a lansat videoclipul la ‚Bad Romance’
Beyonce featuring Lady Gaga : Videophone şi Telephone


• Continuăm cu Beyonce şi Lady Gaga, al căror videoclip la piesa ‚Videophone’ pare că va apărea marţi, cu 10 zile întârziere de la data anunţată. GagaDaily ne oferă deja o imagine din videoclip. Cu două fete aşa de talentate mai greu să dai greş. Sperăm însă ca această colaborarea să nu se dovedească la fel de nefolositoare precum cea dintre Beyonce şi Shakira.

Între timp, au apărut şi câteva preview-uri la alte piese noi de la ‚The Fame Monster Edition’. ‚Spechless’ pare cea mai interesantă.

Monster


Spechless


Teeth

vineri, 13 noiembrie 2009

Faze gay din seriale româneşti

Publicat de FLORIN la 16:35 2 comentarii

După faze gay în filme româneşti, a ne uita la serialele româneşti era ceva natural.

Serialul românesc a intrat în casele noastre de câţiva ani de abia, până atunci televiziunile româneşti preferând să importe succese internaţionale ( ceea ce nu e neapărat rău). Costurile mari de producţie s-au transformat în riscuri financiare, mai ales dacă serialul nu era telenovelă. Astfel, din cele câteva producţii, au mai rămas astăzi aproape numai telenovele ( şi ele sunt seriale). Fac excepţie sitcom-urile. Din aceste câteva exemple, am ales câteva faze gay, mult mai multe decât la filme.

Începem cu telenovelele.

Back Room (1999)

Publicat de FLORIN la 16:30 6 comentarii

Cu scurt-metrajul ‚Back Room’ ajungem într-o zonă mai provocativă, gen Queer as Folk. Nu ştiu dacă mai realistică, dar cu totul altfel prezentată atmosfera din cadrul unei „back room”. Aparent, toţi sunt acolo pentru sex, realitatea e mult mai largă, gândurile rămân însă nespuse.

Producţie Spania, filmul conţine scene nerecomandabile minorilor.

Partea 1
Partea 2

Carrie Prejean se enervează pe Larry King

Publicat de FLORIN la 14:37 0 comentarii
Fosta Miss California care se pricepe să o ţină numai în scandaluri se crede stăpâna universului. A scos o carte pe care merge să o promoveze pe la toate emisiunile, unde domnişoara cu valori morale creştine care are casetă porno, poze nud pe Internet, e întrebată de ce nu a mers mai departe cu procesul împotriva celor care i-au luat coroana.

Larry King a făcut acelaşi lucru şi ea vrea să plece. Domnişoara Carrie Prejean deţine cel mai ridicat grad de ipocrizie recent.

Scurte 13.11.2009

Publicat de FLORIN la 14:07 2 comentarii

• Avem ştiri de toate genurile azi, dar începem cu anunţul despre premiul ‚Women of the Year’ pe care legenda muzicii Annie Lennox l-a primit miercuri la Berlin la un sumit al laureaţilor premiului Nobel. Lennox a fost răsplătită astfel pentru munca sa privind continua încercare de a atrage atenţia asupra HIV/SIDA, mai ales în sudul Africii în rândul femeilor şi copiilor. Artista care a declarat că a început această muncă inspirată de Nelson Mandela, care a numit boala „genocid”, a dedicat premiul tuturor femeilor de pe glob care îşi dedică timpul şi sufletul acestei misiuni.

• Will Phillips, un elev de 10 ani, supradotat, şi-a arătat sprijinul pentru căsătoria gay, ba chiar a găsit şi un mod de a protesta faţă de această nedreptate. Citiţi cum în Arkansas Times.

• Din păcate nu toate veştile sunt bune, întotdeauna extremiştii există. Vocile lor se aud mai ales în Biserică, care pare că a devenit locul ideal unde oamenii îşi pot exprima homofobia. De exemplu, pastorul Donnie McClurkin numeşte gay-ii „vampiri”. Câştigătorul premiului Grammy la categoria gospel a declarat în cadrul unui discurs „Dumnezeu nu cheamă tinerii la asemenea pervesiuni.Societatea a greşit faţă de aceştia, Biserica a greşit faţă de aceştia ... Aş fi homosexual zilele astea dacă nu ar fi Iisus ...” Vă invit să urmăriţi acestea trei înregistrări pline de astfel de mesaje. Sunt cam greu de urmărit, fiindcă e greu să priveşti ura fiind celebrată de mase ( 1, 2, 3).

• La fel de extremistă pare şi Biserica Catolică din Washington DC, care ameninţă cu retragerea din toate serviciile sociale din DC ( ce implică adopţii, oameni fără locuinţă, sănătate) dacă cuplurile gay vor fi recunoscute prin căsătorie. Washington DC e primul stat după eşecurile din California sau Maine, în ale cărui sondaje, cetăţenii arată că sprijină căsătoria gay. Detalii în WashingtonPost.

• Pentru a încheia cu extremiştii pe ziua de azi, vă spun şi despre Maggie Gallagher, preşedinta NOM, care acum vreo 20 de ani apărea într-o televiziune televizată ( imaginea cu ea e scurtă) pentru a lupta împotriva feminismului. Detalii aici. Video aici.

• Între timp, în Ohio abia acum se deschide lupta pentru egalitatea căsătoriei. Va mai trece ceva timp până când se va vedea vreun rezultat după cum se arată.

• A apărut un preview la noul videoclip al Rihannei la ‚Russian Roulette’. Nu numai că piesa nu atrage atenţia într-un mod special, dar nici videoclipul nu se arată prea grozav. Video pe YouTube.

• Mariah Carey promovează cel mai nou proiect cinematografic al său ‚Precious’, prin un cântec interesant intitulat 100%. Ascultă 100%.

• Minnie Driver va avea un rol episod în comedia ( gay-friendly) ‚Modern Familly’ de pe ABC. Pentru cine urmăreşte serialul, episodul e abia în lucru.

• La mulţi ani azi pentru Whoopi Goldberg, care împlineşte 54 de ani.

Se lansează prima revistă de modă pentru travestiţi

Publicat de FLORIN la 13:24 0 comentarii

Se numeşte ‚Candy’, iar pe coperta primului număr apare modelul Luke Worrall.

Un promo aici.

Beyonce featuring Lady Gaga : Videophone şi Telephone ( noi piese)

Publicat de FLORIN la 13:16 3 comentarii
Lady Gaga s-a revanşat faţă de mine săptămâna asta. Chiar dacă nu m-a impresionat videoclipul la primul single de pe ‚The Fame Monster’ ‚Bad Romance’, îmi place ce aud acum.

Dacă ‚Videophone’ e ok.



‚Telephone’ e excelentă. Parese că va fi următorul single.



Ambele piese sunt în duet cu Beyonce. Vouă care vă place mai mult?

Nouă scenă din ‚A single man’

Publicat de FLORIN la 13:07 0 comentarii

Lansarea în cinematografe al filmului ‚A single man’ se apropie, iar aşteptarea creează în jurul acestui film o aură de capodoperă ( cel puţin de un film foarte bun), iar în jurul lui Colin Firth o atenţie sporită drept favorit al Oscarurilor de anul viitor.

Dar mai e aproape o lună până pe 11 decembrie, când se lansează la ei. Până atunci putem urmări o nouă scenă cu personajele principale.

Urmăriţi scena

Arta lui Andy Warhol se vinde cu 43,7 milioane de dolari

Publicat de FLORIN la 12:56 0 comentarii

Dacă recent Andy Warhol a făcut parte din festivalul nostru cu scurt-metrajul ‚Blow Job’, care a stârnit păreri contradictorii privind nivelul său de artă, vă avertizam că autorul este cunoscut mai ales ca un artist, unul foarte apreciat.

Cea mai recentă lucrare a sa ‚200 One Dollar Bills’ a fost vândută la un preţ record, cu mai mult de 30 de milioane de dolari decât era evaluată, într-o licitaţie de artă, preţul ajungând la 43,7 milioane de dolari.

Cumpărătorul a rămas necunoscut.

joi, 12 noiembrie 2009

Faze gay din filmele româneşti

Publicat de FLORIN la 15:54 9 comentarii

După cum se poate vedea şi prin tematica blogului pasiunea pentru filme în general, subiectiv cu tematică gay a cunoscut o puternică şi hotărâtă urcare. Şi asta mai ales legat de filmele de la începutul cinematografiei. Am o dorinţă nemaiîntâlnită de a vedea filme cu tematică gay de pe vremea când realizarea lor reprezenta un curaj. Asta nu înseamnă că nu le apreciez pe cele mai recente, mai ales pe cele bine făcute.

În fine, nu vreau să uit de unde am plecat. Aşa că am ajuns să mă gândesc la lipsa de filme în general, cu tematică gay în particular din zona românească. De căutat înainte de revoluţie nici nu are rost, deşi Sergiu Nicolaescu a reuşit să filmeze scene în biserică pe vremea când cenzura nu te lăsa. Singura excepţie reţinută de mine vine din filmul ‚Liceenii’, unde personajul Ionică realizează un travesti ( inocent, dacă vreţi).

Iată ce am mai găsit.

Achilles (1996)

Publicat de FLORIN la 13:07 0 comentarii

Filmul lui Barry Puves este cu adevărat impresionant din toate punctele de vedere. Tehnic, este uimitor de cât de mult pot transmite nişte păpuşi. Scenaristic, rescrierea poveştii lui Achilles e făcută ireproşabil. Gay, chiar şi cunoscând deschiderea din acele timpuri faţă de relaţiile între bărbaţi, ceea ce s-a reuşit din reinterpretarea poveştii dintre Achilles şi Patroclus e capodoperă ( gay) .

‚Achilles’ e un film a cărei senzualitate te uimeşte. Incomparabil cu primul film de animaţie prezentat în festival ( Thank you Mask Men), filmul a fost nominalizat la Premiile Bafta.

Film aici.

Petrecerile gay din Soho, Pride şi Zig Zag

Publicat de FLORIN la 13:01 0 comentarii
Cum am spus săptămâna precedentă, vă vom ţine la curent cu ce se întâmplă în lumea gay românească, asta dacă site-urile cluburilor respective sunt updatate în permanenţă.

Dacă sunteţi ( aproape) din Bucureşti :

Club Soho

Joi, 12 noiembrie, orele 22:00 : Karaoke Night
Sâmbătă, 14 noiembrie : Glow Party

Club Pride

Duminică, 15 noiembrie, orele 21:00 : Rocky Horror Obsession Show cu Lorena Lupu

Dacă sunteţi ( aproape) din Cluj Napoca :

Club Zig Zag

Sâmbătă, 14 noiembrie : Lollipops and Rainbows Party

Scurte 12.11.2009

Publicat de FLORIN la 12:25 2 comentarii

• Încep lista noutăţilor de azi cu altă listă : cea a celor 20 de filme de animaţie care au intrat în lupta pentru categoria de cel mai bun film de animaţie al anului 2009. Numărul mare de filme din care se va alege anunţă o categorie cu cinci nominalizări, lucru nu întotdeauna sigur la animaţie. ‚Up’ şi ‚Ice Age Down of the dinosaurs’ fac parte din listă ( şi sunt singurele filme pe care le-am văzut noi până acum).

Lista e completată de ‚Monsters vs Aliens’, ‚Coraline’, ‚Fantastic Mr Fox’, ‚Mary and Max’, ‚The Princess and the frog’ ( întoarcerea Disney la animaţia clasică), ‚Ponyo’, ‚Alvin and the Chipmunks : The Sqeakquel’, ‚Astro Boy’, ‚Battle for Terra’, ‚Cloudy with a Chance of Meatballs’, Disney’s A Christmas Carol’, ‚The Dolphin : Story of a dreamer’, ‚The Missing Lynx’, 9’, Planet 51’, ‚The Secret of Kells’, ‚Tinker Bell and the lost treasure’ şi ‚A town called panic’.

Singura surpriză ar putea fi ‚The princess and the frog’, dar nu văd pe nimeni să stea în faţa lui ‚Up’.

• Veste tristă, dar încă neconfirmată anunţă moartea iubitului legendei gay a cinematografului Rock Hudson din pricina unei supradoze. Village Voice spune că ne va ţine la curent cu această ştire despre Marc Christian.

MovieLine anunţă că Goran Visnjic va fi iubitul lui Christopher Plummer într-un nou film cu tematică gay, programat să apară în 2010. Acesta completează distribuţia filmului ‚Beginners’ ( titlu actual) care include numele unor Ewan McGregor sau Melanie Laurent.

• Biserica Mormonă susţine comunitatea gay. Ceea ce părea imposibil pentru mulţi s-a întâmplat în Salt Lake City, unde aceeaşi biserică ce a ajutat la desfacerea căsătoriei gay în California prin sprijinirea Proposition 8 a anunţat că susţine o propunere ce împiedică discriminarea persoanelor gay la angajare. Evenimentul este unul istoric pentru acest oraş ( şi poate mai mult). Susţinerea a venit după o serie de întâlniri clandestine între reprezentanţi ai Church of Jesus Christ of Latter-day Saints şi ai comunităţii gay locale. Detalii aici.

• Autorităţile australiene nu se mai hotărăsc. În unele zone ale Australiei, parteneriatul civil între persoane de acelaşi sex este legal după ce a fost suspendat. Următorul pas include posibilitatea suspendării acestei hotărâri de către prim-ministrul Kevin Rudd anunţă The Age.

• Dacă tot v-a plăcut noul videoclip al lui Lady Gaga Bad Romance, poate vă va plăcea şi apariţia specială în următorul episod al ‚Gossip Girls’. Vă invit să urmăriţi promo-ul pe YouTube.

• Primul interviu Janet Jackson după moartea fratelui acestuia, Michael Jackson, a fost luat de ABC. Promo aici. Interviul va vorbi despre cum a trecut ea peste acest eveniment nefericit, dar şi detalii despre viaţa sa profesională viitoare.

• Şi dacă tot suntem în campanie prezidenţială şi mai visăm din când în când la cum ar arăta un candidat gay la preşedenţia României, putem oricând să privim la candidatul pentru Senatul american pentru Illinois Jim Madigan, un bărbat openly gay. Iată cum se duce la ei campania electorală. Nu tu referendum, nu tu acuze fără dovezi, nu tu dezvăluiri incendiare. Mi-aş dori ca un clip electoral săi fie aşa.

Robert Pattinson pictorial în 'Vanity Fair' şi alte poze cu actorii din 'New Moon'

Publicat de FLORIN la 11:29 2 comentarii


V-am anunţat deja de apariţia pe coperta din luna decembrie a revistei 'Vanity Fair' a celui mai în vogă actor de pe mapamond. Revin azi şi cu câteva poze din pictorial.

Preferata mea e prima. A voastră?




Gay soap opera

Publicat de FLORIN la 11:22 0 comentarii

La ce audienţe au telenovele la noi ( de la State de România la veşnicul Tânăr şi neliniştit) o „întorsătură” gay ar fi binevenită pentru gospodinile care se hrănesc cu iubiri imposibil(e) ( de lungi).

Ce încă nu avem noi, au ei în ‚One life to live’.

Urmăreşte scenele mai jos.

miercuri, 11 noiembrie 2009

Trevor (1994)

Publicat de FLORIN la 16:11 6 comentarii

Trevor îşi deschide jurnalul şi ne răspunde la întrebarea „Cine este Trevor?”. Trevor e un adolescent care găseşte folositor bulionul pentru folosirea acestuia ca substitut pentru sângele ce ar trebui găsit de părinţii săi după propia sinucidere. Mama ştie însă că e bulion, aşa că deschide apa rece, obligându-l pe Trevor să îşi găsească alte activităţi. Prietenul său cel mai bun îi povesteşte despre cum îşi descoperă sexualitatea. El studiază. Noul său prieten Pinky e atât de special pentru acest Trevor care nu găseşte dificil „să se abţină” când sărută fete, că ne asigură că şi-ar sacrifica viaţa dacă ar fi nevoie pentru acesta. Că poate nu e atât de special precum Trevor îl vede, dar e ok şi Pinky acesta. Adică se înscrie la teatru pentru că Trevor s-a hotărât că vrea să facă ceva în lumea teatrului. Dar pasiunea sa pentru Diana Ross din ce în ce mai evidentă e descoperită de vechiul cel mai bun prieten al lui Trevor, iar acesta capătă o nouă noţiune despre el. Poate mai dificil de înţeles într-un mediu şcolar neprietenos.

‚Trevor’ e un film premiat cu Oscar, cu destul de multă notorietate peste Ocean, mai ales că a fost promovat de Ellen DeGeneres. E prezentat într-un stil atât de simplist, încât cele 19 minute vor trece mai rapid ca niciodată. Vă invit să nu-l rataţi.

Partea 1
Partea 2

Câteva motive pentru care Traian Băsescu nu mai merită votat

Publicat de FLORIN la 16:00 11 comentarii
1. „Ţigancă împuţită”
2. Pentru că nu participă la nicio dezbatere în primul tur de la prezidenţiale.
3. Pentru că a demarat referendumul în aceeaşi zi cu alegerile prezidenţiale, transformându-le în altceva decât trebuia să fie. Afişele sale arată că totul e doar o campanie de imagine, nicidecum altceva.
4. Fiindcă nu respectă majoritatea parlamentară aleasă prin vot democratic, nominalizând alţi doi prim-miniştrii nesusţinuţi de Parlamentul României ( ales prin vot uninominal – o altă încercare de manipulare a populaţiei asemănătoare cu referendumul).
5. Fiindcă nu răspunde la întrebări vechi de când lumea privind averile sale ( ale ficelor sale), legat de mogulii săi şi altele ( multe).
6. Fiindcă mandatul său nu a avut parte de niciun succes.

Mi-ar plăcea un scrutin doi în care românii să aibă de ales între Mircea Geoană şi Crin Antonescu.
 

gay in romania Copyright 2009 Reflection Designed by Ipiet Templates Image by Tadpole's Notez