duminică, 15 noiembrie 2009

Cine a câştigat dezbaterea dintre Antonescu şi Băsescu?

Publicat de FLORIN la 12:12
La cât de rapid a fost pusă în scenă era să o ratăm, dar am prins-o pe ultima sută de metri. Eu îi dau 8 lui Antonescu, 7 lui Băsescu, Ionutz 9 lui Antonescu, 6 lui Băsescu. Antonescu s-a descurcat cu siguranţă mai bine. Dacă această dezbatere se ţinea în turul al doilea cu siguranţă Antonescu ar fi fost ales preşedinte al României. La diferenţa dintre el şi ceilalţi candidaţi, nu îmi dau seama cât însă îl poate ajuta, mai ales că Băsescu a mai trişat la timp, nu a pus întrebări ( fiindcă nu avea ce), veşnicile lui obsesii au rămas, iar electoratul lui rămâne constant.

Atacatul lui Băsescu la adresa vieţii personale al lui Antonescu este însă incalificabil. Nu dezbaterile de după ne-au atras atenţia asupra acestui lucru, ci întâmplarea pe moment când nu ne-a venit să credem ce auzim. Într-o ţară normală, în care lumea e informată, această ticăloşie l-ar scoate pe Băsescu din turul doi şi l-ar lăsa fără votul a 99% dintre femei. În România, afişele electorale dau însă câştigătorul.

Vouă cum vi s-a părut dezbaterea?

2 comentarii on "Cine a câştigat dezbaterea dintre Antonescu şi Băsescu?"

Stoicescu A. on 15 noiembrie 2009 la 16:33 spunea...

Nu cred ca exista un castigator clar, nici Antonescu si nici Basescu.

Antonescu nu a fost decat ca un elev de liceu obraznic, care in ciuda faptului ca Basescu nu l-a atacat si nu pentru ca nu ar fi avut cu ce, el a continuat si a profitat de anumite subiecte promovate de moguli, nu a mers decat pe speculatii ieftine fara acoperire.

Cu ce l-ar fi putut ataca Basescu pe Antonescu? Cu negocierile avute cu Sorin Ovidiu Vantu in Delta Dunarii, acolo unde Antonescu i-a promis lui Vantu sefia SRI si a SIE in schimbul sustinerii si oferire de spatiu de antena.

Singurul perdant in aceasta dezbatere este Mircea Geoana

FLORIN on 15 noiembrie 2009 la 18:20 spunea...

Antonescu nu are cum să fie un elev al PROFESORULUI. mă îndoiesc că are de învăţat ceva bun de la el. în schimb, Băsescu ar avea ce să înveţe. Poate primeşte şi câteva recomandări de cărţi pe care să le citească. :))

Obraznic? Poate mai bine ar trebui să ne gândim la comportamentul lui Băsescu ( nu în ultimii 5 ani, că sunt exemple destule), ci strict la atacul personal la adresa vieţii private a contracandidatului său, iar termenul de "obraznic" devine nimic.

Antonescu avea o mulţime de subiecte cu care să îl atace pe Băsescu, în schimb a preferat să îl lase pe acesta să îşi arate nereuşitele.

ceea ce spui tu de Sorin Ovidiu Vântu e nedovedit şi dezinformare.

Perdant rămâne Mircea Geoană. rămâne să vedem cât a pierdut.

dar dintre cei doi, Băsescu a pierdut după noi. sigur, simpatizanţii neinformaţi îl vor vota. cel mai înfricoşător e că sunt oameni inteligenţi ( care poate au văzut şi această dezbatere) şi îl vor vota pe acesta.

 

gay in romania Copyright 2009 Reflection Designed by Ipiet Templates Image by Tadpole's Notez