marți, 9 martie 2010
Were the world mine – un muzical gay
În ultimii ani muzicalul s-a mai repopularizat puţin. Nu ştiu ce se va întâmpla pe la marile studiouri după eşecul comercial cu ‚Nine’, interesant este că această mică amintire şi reinventare totodată îi fac pe unii regizori dornici să experimenteze cu genul. Tom Gustafson face asta în ‚Were the wold mine’, iar rezultatul nu e neapărat reuşit.
‚Were the world mine’ are momentele sale nereuşite, momentele sale de glorie, momentele sale plictisitoare ( mult prea multe pentru un muzical). Timothy ( Tanner Cohen) este un adolescent openly gay dintr-un mic orăşel american ce primeşte rolul principal într-o adaptare interesantă, dar nerealistă din punct de vedere social, a celebrei ‚Ultima noapte de vară’ de William Shakespeare.
De ce este interesantă? Pentru că toate rolurile sunt interpretate de băieţi, întocmai precum se obişnuia în timpul celui mai mare scriitor englez. Dar oricât de interesantă este partea aceasta, trebuie să recunoaştem că e foarte nerealistă. Părinţii nu ar accepta ca băieţii lor să se îmbrace în „zâne”, iar despre director nu mai spun. Plus că nu înţeleg cum de băieţii sunt convinşi. Îmi pot imagina doar că sunt ameninţaţi cu note mici, dar să fie asta de ajuns?
Acest Timothy, încă neacceptat pe de-a întregul de mama sa ce se luptă cu lipsa de încredere în propia persoană, visează muzicaluri din partea colegilor, în principal din partea unuia. Când el descoperă o vrajă prin care să transforme pe oricine în gay, face asta cu amicul său, cu colegul de care e îndrăgostit, cu ceilalţi colegi care îl necăjeau, cu aproape tot oraşul.
Poate că totul vi se pare o tâmpenie, dar asta e partea cea mai bună din film. E amuzant să îi vezi pe toţi devenind gay. Bineînţeles că totul scapă puţin de sub control, iar Timothy trebuie să facă o altă vrajă.
‚Were the world mine’ este cu totul neaşteptat, dar din păcate e neconvingător şi mult prea amestecat.
Tanner Cohen ar putea însă să îi ia locul lui Zac Efron în rândul publicului gay.
3.50 din 5.
Credit foto : SpeakProductions
Citeşte şi
Filme gay
Cabaret (1972)
Gay Fest 2010
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
4 comentarii on "Were the world mine – un muzical gay"
Imi pare rau ca trebuie sa te contrazic, dar Were the World Mine este unul dintre filmele ce mi-au placut pe-atat de mult cat seria Eating Out. A fost amuzant si putin neasteptat. Mie mi-a placut mult si chiar l-am vazut recent. Chiar daca este "amestecat" nu ne putem ca toate filmele sa fie la fel, altfel ar fi plictisitoare. Fiecare are alte gusturi...
:) Anyway, I liked it.
Nu am o problemă cu faptul că e amestecat. Elementele însă nu sunt legate bine. Dar ai dreptate, fiecare are filmele lui. ;)
Sti povestea aia cu "fiecare carte are partea ei de misterios, necunoscut" ce e lasata la imaginatia cititorului? Cam asa cred ca e si filmul asta. Nu explica de exemplu care-i faza cu profa de literatura si nici nu prea ai putea explica faza cu floarea XD. Pe mine m-a facut sa imi imaginez singur un scenariu pentru acea parte... in timp ce filmul si-a urmat scenariul lui care era cel mai important si anume povestea de dragoste cat si partea de muzical.
Inca o data spun, mie mi-a placut.
Foarte dragut filmul. Mi-a lasat un gust super placut. Nici nu am incercat sa imi explic totul pentru ca nu avea rost, l-am luat ca atare si m-am bucurat de el. Poate si lui Shakespeare i-ar fi placut. :)
Trimiteți un comentariu