vineri, 26 iunie 2009
Legături bolnăvicioase – recenzie
Repostare
Au trecut aproximativ doi ani de cand am vazut pentru prima oara filmul, ceea ce a facut ca revederea acestuia sa nu aiba asupra mea rezultatul pe care l-a avut prima vizionare. Ceea ce s-a intamplat, a fost faptul ca am lasat subiectivismul la acea prima vizionare, cand ‘Legaturi bolnavicioase’ mi s-a parut aproape o capodopera, ceva cu totul nou in cinematografia romaneasca. Acum, mi s-a parut a fi un film atat de ca toate celelalte. Subiectul este cu adevarat ceva nou la noi, caci niciun regizor nu a avut curajul, mai degraba neconventionalismul, de a tratata un astfel de subiect. Dar, dincolo de tema, poezia pe care m-a facut filmul sa o cred atunci, acum mi s-a parut un pic cam bruta. Actorii, al carui talent nu poate fi contestat, mi s-au parut ca au oferit prea multe scapari, probabil pentru ca nici regizorul nu si-a facut treaba pana la capat. Editarea a fost uneori prea taioasa, oprind povestea intr-un punct si nemaifiind in stare sa duca spectatorul pana in punctul urmator de plecare. Unele dialoguri au fost fara sens. A fost un film plin de defecte. Doar tema si ambitiile neatinse din inceput ma fac sa spun ca a fost un film bun.
Notă imdb: 7 din peste 1.000 de voturi.
Indice metacritic: nu se găseşte în metacritic
Note: Florin şi Ionutz 4 => Media: 4
Credit foto : Libra Film
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
4 comentarii on "Legături bolnăvicioase – recenzie"
Cred ca am vazut acest film de 2 ori. Mi-a placut. Mie se pare un film reusit :) A aparut intr-o perioada cu alte filme romanesti la care mi-a facut placere sa ma uit gen "California Dreamin`" (sper sa nu gresesc).
ieri am downloadat california dreamin'. să vedem pe unde se află el. ;)
o prietena mi-a zis de flim si m-am uitat cu ea la el si a fost super tare...adica foarte interesant...mi-a placut:)
L-am vazut si eu cand a aparut, dar faptul ca nu imi amintesc mare lucru din el dovedeste ca nu l-am gasit prea interesant.
Trimiteți un comentariu