sâmbătă, 8 august 2009
Rocky Horror Picture Show - recenzie
Am reuşit să văd în sfârşit filmul acesta. Şi acum pot spune că îi înţeleg întreaga legendă. ‚Rocky Horror Picture Show’ e un film care ia kitch-ul şi îl tranformă în arta supremă prin combinaţia inteligentă de muzical, comedie, horror şi science-fiction. Încă de la început eşti avertizat că ceea ce urmează să vezi e puţin probabil să mai fi văzut şi au dreptate. Fiindcă, deşi creat în 1975, filmul poate trece uşor ca făcut astăzi, bineînţeles cu acţiunea atunci. E de la revoluţionar la provocator şi deşi riscă să ajungă la revoltător, reuseşte să treacă pe lângă.
Pe scurt, plot-ul filmului ni-i prezintă pe proaspăţii logodoţi Janet şi Brad, care blocaţi pe drum, ajung la un castel unde stăpânul casei este un transexual din Transilvania. Aici se vor lăsa prinşi în vraja unor necunoscute senzaţii, iar la sfârşit toată lumea va sfârşi îmbrăcată în haine de damă.
La vremii lansării sale, filmul nu a reuşit să ajungă în mainstream. Exact asta îl face să fie filmul cu cea mai lungă prezenţă în cinematografe, căci succesul lui s-a intensificat odată cu trecerea anilor, ajungând la stadiul de cult. Ce înseamnă asta?
‚Rocky Horror Picture Show’ e un film de neratat.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
3 comentarii on "Rocky Horror Picture Show - recenzie"
cand am vazut filmul mi-a parut f f f ciudat. mai vazusem filme cu transexuali, dar acest film iesea total din tipar. genul de muzica nu ma atragea in mod deosebit, dar compara tu hedwig and the angry inch cu rocky horror picture show. mai pune si faptul ca cica e parodie horror. ca sa pricepi o parodie treb sa fi vazut multe filme la care se face trimitere. asa ca e complicat rau.
e din seria de filme pe care le voi revedea dupa ce las sa treaca ceva mai mult timp. ce mi-a placut cand a corupt pe cei doi / cuplul straight. mi-a placut si cand l-a omorat pe meatloaf. hi hi hi. las ca prea era heavy si de dragoste, o merita!
exista fun club pt acest film si site cu acesti fani, iar tipul din rolul principal pare a fi facut pt acest rol.
ce nota ati dat filmului?
Eu am evitat, din motive diverse, sa vad filmul asta, dar cred ca pana la urma va trebui sa-l vizionez. Nu prea imi plac filmele horror.
@ ana maria:nu am văzut încă hedwig and the angry inch, aşa că nu pot face comparaţia.
nota este 4,25 din 5.
@ anonim: nu e tocmai un film horror. vei vedea tu. ;)
Trimiteți un comentariu