Nu obişnuiesc să citesc prea mult. Prefer să mă uit la filme, cât mai diverse. Pentru mine, filmul reprezintă momentan forma supremă de artă. Din când în când însă ajung şi la o operă literară.
După ce am încercat două cărţi ale Hertei Muller ( Regele se-nclină şi ucide, respectiv Animalul inimii), nereuşind să trec de pagina 5, deşi autoarea părea că are un subiect mult mai necesar de citit de către un român, am luat cea de-a treia carte împrumutată la bibliotecă, deşi o răsfoisem puţin înainte neconvingător.
Astfel am intrat în lumea lui Musial Grzegorz, un autor polonez, GAY ( scria pe un fond diferit şi pe ultima pagină din carte, rezultă că e de o importanţă majoră să amintesc acest aspect), foarte controversat în ţara lui ( nici nu mă întreb de ce). Stilul de scriere nu e neapărat unul agreat de mine, dar insist. În general nu mă las impresionat. Nu mă las nici foarte mult prins de poveste. Dar îmi atrag atenţia pasaje ce sună atât de româneşti în deschidere. Ele reflectă indirect România gay dinainte de 1989 ( dar şi a anilor următori) aşa cum mi-o imaginasem eu.
Personajul principal, un profesor ajuns la 40 de ani, care încă locuieşte cu mama sa, îmi dă senzaţia unui prizonier al unei realităţi mult prea urât mirositoare. Cu siguranţă nu este ceea ce a visat la 20 de ani. Cu siguranţă nu i s-a oferit prea multe şanse ca altfel să arate realitatea lui la 40 de ani. Într-un parc, atent monitorizat de miliţie, (re)descoperă un soi de speranţă. Spun (re)descoperă, fiindcă tânărul acesta este poarta spre o veche iubire, marea sa iubire, pierdută în urma unei sinucideri. Intelectualul ratat recâştigă speranţa, dar o şi pierde ( pare că o va pierde) pe măsura ce personalitatea celui iubit îşi face cunoscută superficialitatea vârstei.
În ultimul capitol citit, personajul ajunge acolo de unde a plecat. Părăseşte autobuzul, lovit, lăsându-şi iubitul împreună cu un vechi prieten al său, care într-un plan neînţeles, fusese un fel de momeală. Momelii însă i-a plăcut prada, iar peştele a scăpat de pescarul care credea ( sau nu) că ea va reveni la el.
Astfel au trecut vreo trei ore ( ştiu, citesc încet) şi vreo 55 de pagini. A apărut o nehotărâre. Merită să continui cartea?
Până mă hotărăsc eu, vă cer vouă părerea. Aţi citit cartea? Merită dusă până la capăt? Aţi vrea să citiţi cartea din ce am povestit eu aici?
10 comentarii on "După primele 50 de pagini din „În porumbar” de Musial Grzegorz"
Eu am citit cartea acum cativa ani. A fost lansata la primul GayFest. Nu mi-a placut deloc pentru ca nu prea am inteles nimic si cu greu am reusit s-o termin.
eu am înţeles ce am citit până acum din ea, numai că stilul poveştii m-a cam descumpănit.
Pare interesanta, dar nu am citit-o. In schimb am citit Animalul inimii. Eu zic ca merita sa rezisti. La inceput e greoaie si ciudata (poate prea metaforica), dar apoi se contureaza povestile si chiar iti da senzatii puternice. E de fapt vorba despre viata unei minoritati in comunism: svabii veniti in capitala. Iar dintre romane bune cu autori controversati ai putea sa citesti Pianista, de Elfriede Jelinek. Romanul a fost ecranizat si a luat premiu la Cannes.
@Docica: Ai citit Pianista?? Eu n-am reusit sa trec de primele cateva pagini :( Din aceeasi categorie face parte si American Psycho, nici cartea asta n-am putut s-o diger.
@ Docica : nu ştiu ce să zic de cartea 'Pianista', dar filmul pare interesant.
Nu am citit Pianista. O am pe masa si trebuie sa o citesc pentru un curs de master. Am auzit ca e foarte violenta si vulgara... asa ca nu stiu daca voi rezista, dar n-am ce face. In schimb cronica de film e buna. Si apoi, daca in Oscar nu am incredere prea mare, in filmele de la Cannes am toata increderea, caci pana acum tot ce am vazut premiat acolo mi-a placut mult.
Interesant. Daca o gasesc voi citi In Porumbar. ;)
O are paralela 45
Sau incercati la accept,o au ei de cand s-a lansat
cartea se găseşte în Biblioteca Accept şi bănuiesc că şi la alte biblioteci din ţară.
Trimiteți un comentariu