vineri, 26 februarie 2010

Dare (2009)

Publicat de FLORIN la 15:22

Ştim cu toţii că adolescenţa poate fi o sursă inepuizabilă pentru drame neînţelese, dar puternice, comedii amuzant de clişeatice sau comedii explicite, amuzante pentru persoane aflate la vârsta adolescenţei.

Dare’ este filmul care încearcă să combine aceste genuri, luând câte ceva ( ce e mai bun) de la fiecare, o poveste 3 în 1 ce reuşeşte să îţi ofere senzaţia de noutate.

Alexa este un fel de tocilară a clasei, a cărei recentă preocupare este aceea de a uimi pe toată lumea cu talentele sale de actriţă ( inexistente). Când un actor celebru ( Alan Cumming) îi face o critică ce o aduce în prag de smiorcăială, ea se hotăreşte să experimenteze puţin din trăirile personajului principal al piesei de teatru. Astfel, ajunge să îşi piadă virginitatea cu partenerul de scenă, ce până mai ieri era insuportabil pentru ea.

Pe de altă parte, Ben, cel mai bun prieten al Alexei, îşi mai păstrează rebeliunea câteva zile, când se sărută ( acesta este doar începutul) pentru prima oară cu John, exact partenerul Alexei.

Şi nici John nu e doar un personaj văzut din depărtare, ba chiar este cel mai complex din tot filmul.

‚Dare’ este un fel de ‚Adventureland’, dar cu o experienţă ( poate) mai puternică. Începe slab, dar se transformă în o dramă surprinzător de reuşită.

4 din 5

Credit foto : Gigantic Pictures

Citeşte şi
Shelter – dragoste gay sinceră
Make the Yuletide gay (2009) – coming out de Crăciun
Crazy heart (2009)

2 comentarii on "Dare (2009)"

Iris spunea...

Inceputul mi s-a parut atat de plictisitor... mai ales dupa review-urile pozitive pe care le cititsem; abia dupa 2 saptamani m-am convins sa ii mai dau o sansa. Acum ca ai mentionat comparatia cu Adventureland, il prefer pe acesta.
Subiectul e oarecum asemanator cu o carte pe care eu as numi-o pt copii, incadrata la categoria young adult Naomi and Ely's No Kiss List care e o schita haioasa dar si amara scrisa de cei dupa care s-a facut filmul Nick and Norah's Infinite Playlist.
Exista un film adaptat dupa ea dar tinand cont ca joaca Hayden Panettiere, cred ca au comercializat si romantat subiectul la extrem, deci nu cred ca poate fi un concurent pt Dare.

FLORIN on 28 februarie 2010 la 21:20 spunea...

da, prima parte cere răbdare. şi eu era să mi-o pierd.

dintre cele două şi eu prefer Dare, cu puţin. ;)

 

gay in romania Copyright 2009 Reflection Designed by Ipiet Templates Image by Tadpole's Notez