Fructele pământului de Andre Gide

Când am citit la recomandările lui Ionuţ capodopera „Falsificatorii de bani” a lui Andre Gide, în permanenţă aceasta mi-a creat impresia cărţii ideale pentru mine. De aceea, acum, când încerc să redescopăr literatura, mai ales pe cea cu tematică gay, numele autorului francez am considerat că dă siguranţa unei lecturi plăcute. Din păcate, nu a fost aşa.

Pe cât de mult îmi place experimentului cinematografic, pe atât de mult mă feresc de cel literar. Îl apreciez totuşi. Asta vine, posibil, din lipsa unei maturităţi culturale. Cartea lui Gide este un experiment literar, un soi de culegere de gânduri, scrisori trimise de autor celui iubit. Gândurile sale evită însă sentimentele sau le trasnformă într-o continuă metaforă, ce preia numele de filozofie, de învăţătură. Scriitorul vrea să îl educe pe îndepărtatul său iubit, să îi definească viaţa prin propiile experienţe. Îi arată în ce să creadă, în ce să nu creadă, cum să guste din fructele pământului. Dar care mai rămâne rostul acestor cuvinte, dacă în final acesta îi recomandă lui Natanael să renunţe la ele, „să ardă cartea” ( enunţ pentru care autorul a fost aspru criticat)? Concluzia sa este că ceea ce este doar citit nu are cum să aibă vreun impact adevărat. Când sentimentele despre care vorbeşte nu sunt şi ale cititorului, cartea devine neglijabilă şi chiar nefolositoare. Şi atunci ...

Pentru mine, „Fructele pământului” a fost o dezamăgire, o lectură grea şi uneori foarte obositoare, abia dusă până la final. Îmi propusesem să citesc şi „Noile fructe”, continuarea venită la 19 ani distanţă, dar cum Natanael nu mai este destinatarul ( după cum pare din primele pagini) chiar nu întrezăresc vreun motiv pentru care să o fac.

Posibil să mai încerc „Imoralistul” şi „Pivniţele Vaticanului”, mai ales pe prima.



Citeşte şi
“Richard III” de W. Shakespeare
„De Profundis” - Oscar Wilde
„Zgomotul si furia” de W. Faulkner