Filmul face parte din programul Gay Fest 2010.
Pentru o perioadă mult prea lungă de timp homosexualitatea a fost un subiect despre care s-a vorbit prea puţin, iar dacă s-a vorbit evenimentele istorice viitoare au cauzat distrugerea acestor relatări sau cel puţin a multe dintre ele. În cinematografie bineînţeles că nu a fost altfel. Într-o lume în care homosexualitatea era un tabu despre care nimeni nu vorbea şi în care cenzura funcţiona, aproape nimeni nu a lăsat vreo urmă a poveştilor unor oameni asemeni nouă.
În ‚Dickson’s Experimental Sound Film’ din 1894, primul film cu sunet, doi bărbaţi dansează pe durata sa de 23 de secunde. Intenţia regizorului de a simboliza relaţiile homosexuale poate a existat, poate nu a existat. Oricum, poate indirect, neoficial, acesta rămâne primul film gay şi ne bucurăm că ne putem uita la el. E de o valoare inestimabilă.
În 1919, în Germania, apare filmul ‚Anders als die Andern’. Oficial şi indibutabil, inclusiv cu scene de dans între persoane de acelaşi sex, acesta este primul film gay din toate timpurile. Şi e extraordinar.
Finanţat parţial de institutul condus de sexologul Magnus Hirschfeld, care semnează alături de regizorul Richard Oswald scenariul filmului, ‚Anders als die Anders’ s-a dorit educativ. Faptul că acesta a făcut parte din programul institutului lui Magnus Hirschfeld de înlăturare a Paragrafului 175 ( citeşte recenzia ‚Paragraph 175’) devine foarte clar urmărind filmul, care este clar şi unul politic.
Din păcate mesajul său de toleranţă nu a fost înţeles de publicul larg sau de autorităţile statului german, filmul reintroducând cenzura în 1920, cu toate că acesta este lipsit de vreun aspect obscen. Filmul doar spune că există nişte oameni, care se îndrăgostesc, dar care sunt uşor şantajabili datorită unei legi care nu ar trebui să existe.
Valoarea artistică a filmului există dincolo de mesajul politic. Din păcate, filmul va rămâne întotdeauna incomplet pentru o privire clară. Spun incomplet pentru că în timpul regimul nazist, autorităţile au încercat să distrugă orice fel de copie existentă. De aceea, durata sa este de doar 50 de minute, existând numeroase scene care nu apar şi sunt doar povestite în varianta „supravieţuitoare”.
Conrad Veit ( The Cabinet of Doctor Calibari, Casablanca), gay şi în viaţa reală, joacă rolul principal.
Se poate ca eu să fiu subiectiv din punct de vedere artistic, dar ceea ce rămâne nediscutabil este că ‚Anders als die Andern’ este un film de o importanţă istorică ce nu trebuie ratat de vreun ( cinefil) gay.
'Anders als die Andern/Different from the Others' poate fi următit mai jos.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii on "Primul film gay : Different from the others / Anders als die Andern (1919)"
Trimiteți un comentariu