Les temps qui reste (2005)

Romain află că va muri. Dar nu de SIDA, după cum chiar credea când a auzit vestea.

Cine e Romain? Un fotograf celebru şi egoist, un egoist în sensul că uită să celebreze frumuseţea vieţii sale. Vestea că mai are trei luni de trăit îl obligă la o ultimă încercare de a surprinde viaţa, de a trăi un sentiment la intensitatea dăruită de o simplă atingere. Iniţial, vrea să le împărtăşească celor din jur cumplitul anunţ, dar preferă să îi îndepărteze pe părinţi, pe soră, pe iubit. Găseşte alinare în braţele bunicii sale, căruia i se destăiunuie pentru că „nici ea nu mai are mult de trăit”.

Posibil egoistă atitudine în continuare, dar într-un alt mod. Trăirea atinge grade puternice de intensitate în timp ce se desparte de lumea asta, de el ( când era copil). Mâna lui fotografiază locuri, persoane de la care astfel îşi ia rămas bun. În final, el îşi ia la revedere de la el.

Filmul lui Francois Ozon ( 8 Femmes) este diferit, subiectul este tratat diferit. Politicul lipseşte, iar rezultatul e un film emoţionant natural, peotic, dar real.

Poate că filmul acesta nu e unul atât de cunoscut, dar asta e spre pierderea celor care nu vor auzi de el. Cum voi aţi auzit, vă invit să nu îl rataţi. ‚Les temps qui reste’ e un film ce merită văzut.

4,75 din 5.

Citeşte şi
An englishman in New York (2009) – povestea unui gay renegat de comunitatea gay

The Blind Side – cel mai bun rol al Sandrei Bullock
Everybody’s fine (2009)