sâmbătă, 20 februarie 2010

Orele de Michael Cunningham

Publicat de FLORIN la 10:07

Nu ştiu cine a inventat regula : întâi cartea apoi filmul. Probabil naturalul evenimentelor, faptul că în majoritatea cazurilor cărţile apar înaintea filmelor. Numai că până este tradusă o carte în română de mai multe ori ne întâlnim cu filmul, după care abia apoi avem oportunitatea de a cunoaşte cartea. Cred că e doar o parte a trendului, fiindcă un film ( bine făcut) întotdeauna duce la înmulţirea vânzărilor operei literare.

Lectura acestei cărţi s-a făcut după vizionarea şi revizionarea filmului lui Stephen Daldry, influenţa filmului asupra cărţii a devenit astfel inevitabilă. Unde de obicei îmi imaginam personajele fără să apelez la feţe cunoscute, aici doamna Woolf, doamna Brown şi doamna Dalloway au împrumutat chipurile unor Nicole Kidman, Julianne Moore şi Meryl Streep. Practic, am revăzut filmul încă o dată prin citirea cărţii, putând să văd noi aspecte ale personajelor.

3 femei în 3 epoci diferite au ceva în comun : cartea Doamna Dalloway. Virgina Woolf, într-o perioadă de puternică depresie încearcă să scrie această carte în anii ’20. În anii ’50, Laura Brown, o casnic aparent fericită, însărcinată cu cel de-al doilea copil, încearcă să îşi evite goliciunea citind cartea scrisă de autoarea sinucigaşă, în timp ce în anii ’90 Clarissa „Dalloway” îşi îngrijeşte prietenul ( şi marea iubire?) bolnav de SIDA în ultimile zile de viaţă ale acestuia, în timp ce viaţa ei este cunoaşte nesiguranţe.

Descriind câteva ore din viaţa acestor femei, Michael Cunningham rescrie drama doamnei Dalloway. În fapt, cartea Virginiei Woolf iniţial s-a numit „Orele”.

Orele”este un film extraordinar la care de multe ori ţi-ai dori să depăseşti barierele dialogului şi să aflii ce se întâmplă în gândurile personajelor. Bănuieşti, inventezi, dar numai cartea reuseşte să te ducă acolo. Rămâne totuşi în spatele filmului, printre altele pentru simpla trecere a începutului la final. Chiar şi aşa, o lectură uluitoare.

Citeşte şi
Oraşul şi stâlpul de Gore Vidal
„Moarte la Venetia”
Un citat din ' Falsificatorii de bani '

0 comentarii on "Orele de Michael Cunningham"

 

gay in romania Copyright 2009 Reflection Designed by Ipiet Templates Image by Tadpole's Notez