Taking Woodstock (2009) – fenomenul hippie în punctul său maxim

Ang Lee este unul din foarte puţinii regizorii a căror carieră nu poate fi caracterizată de un film sau de un anumit gen de filme, nu că ar fi rău să devii stăpân pe o anumită categorie, cum a făcut Alfred Hitchcock cu genul suspans/crimă. Dar bănuiesc că în calitate de artist e mult mai simpatic să sari în teme necunoscute şi diferite. De exemplu, pentru o anumită categorie de cinefili Ang Lee e regizorul capodoperei Tigru şi dragon, pentru alţii e regizorul lui Hulk, iar pentru alţii ( a se citi public gay) va rămâne întotdeauna regizorul lui ‚Brokeback Mountain’.

Şi asta deşi Ang Lee nu a creat aici primul film gay al lui. Cunoscătorii îl ştiau de la ‚Xi yan’. Din fericire, nu a fost nici ultimul, ,Taking Woodstock’ dovedindu-se mai mult decât gay-friendly în studiul său amuzant, dar real al fenomenului hippie.

În fapt, cu toate că titlul filmului sună foarte muzical, muzica de la Woodstock se aude ( nu foarte des) doar în fundal. Ang Lee a fost mult mai interesat de publicul sosit la acest festival decât de starurile care au intrat în cărţi, luând parte la unul din cele mai legendare evenimente muzicale. Şi deşi cei care au urcat pe scenă cu siguranţă au fost interesanţi şi incredibili ( şi nu numai la Woodstock), cred că publicul a fost cel care a impresionat vizual, auditiv şi spiritual. Sau a amuzat, sau poate că a şocat, a speriat ... sentimentele se cereau diverse. Publicul de acolo a făcut ca Woodstock să intre în istorie. Iar istoria din spatele istoriei e surprinzătoare.

Jake Teichberg (Henry Goodman) este fiul a doi părinţi aflaţi într-o adevărată criză din punct de vedere financiar. Acesta se întoarce în White Lake pentru a-i ajuta pe aceştia să îşi pună pe roate afacerea cu motelul, numai că îi lipsesc oportunităţile. Atunci când află că un festival dintr-un orăşel aproapiat a fost anulat din cauza reacţiei comunităţii faţă de public, încearcă să îi atragă pe organizatori aici. Şi reuşeşte. Şi vin şi banii. Dar vin şi hipioţii şi apar şi problemele, şi mai vin şi alţi hipioţi şi istoria se scrie.

Printre personajele interesante care apar se numără şi Vilma ( Liev Schreiber, la al doilea său rol în travesti) care devine un fel de gardă de corp al eroului principal.

Cu toate că actorii nu sunt deloc necunoscuţi, fie că doar ne sunt familiari ( nu cred că multă lume va şti de unde să îl ia pe Henry Goodman, dar cu siguranţă mulţi vor avea impresia, cel mai probabil corectă, că îl mai ştie de undeva), fie că ne sunt chiar simpatici ( Emile Hirsch oarecum îşi duce mai departe rolul din Into the Wild, doar oarecum), ei joacă bine, însă fără să impresioneze. Singura care face asta este Imelda Stauton în rolul unei mame uşor ţăcănită, dar total spre binele filmului.

Din păcate, filmul nu a avut un succes foarte mare, probabil pentru că nu foarte multă lume mai e interesată de fenomenul hippie sau poate fiindcă multă lume e pudică sau cine ştie din ce alte motive. Sigur, filmul nu este extraordinar şi nu se compară cu alte capodopere ale lui Ang Lee, dar imaginea fenomenului e redată cu o sinceritate rar întâlnită, cu bune şi cu rele, cu droguri şi cu nuditate, cu mesajele anti-război şi cu gunoaiele lăsate la plecare. E o lume cu care trebuie să faci cunoştinţă, chiar şi indirect. Rămân vreo 15 minute lungite parcă forţat, dar finalul nu e slab.

Florin si Ionutz 3,50

Credit foto : Focus Features

Alte filme de Ang Lee
Brokeback Mountain (2005)

Alte filme cu Emile Hirsch
The Mudge boy - recenzie
Milk - recenzie

Alte articole despre Taking Woodstock
Taking Woodstock - noul film Ang Lee
Nou trailer - Taking Woodstock