Primul film de lungmetraj al celebrului regizor Gus Van Sant ( Milk) este atât de experimental, încât vizionarea sa până la final e un test destul de dificil de trecut. Interesant filmat, dar amator jucat ( majoritatea actorilor nu au mai fost numiţi actori cu altă ocazie) şi urmărind o poveste absurdă, ‚Mala noche’ merită încercat doar într-o zi când sunteţi la o formă maximă de răbdare sau de persoanele ce apreciază filmele neconvenţionale. Altfel, cel mai probabil după 10 minute veţi face cu totul altceva.
Walt este un gay cu seriose probleme în dragoste, propietarul unui mic magazin frecventat de imigranţi ilegali mexicani. Dintre aceştia unul în mod special îi atrage atenţia, Walt pretinzând că este îndrăgostit de el. După ce încearcă să se apropie de el, apoi să îl cumpere, se mulţumeşte la a fi cât mai aproape de acesta.
Dacă veţi crede că se va forma o legătură între cei doi, vă înşelaţi. Imigrantul se comportă idiot în permanenţă, el e un idiot care se uită după acesta, profunzimea nu este atinsă, deşi poate că se încearcă.
În general îmi plac filmele neconvenţionale. Originalitatea e un factor pe care eu îl caut destul de mult. Însă, uneori chiar dacă acest factor există, celelalte aspecte nu pot fi trecute cu vederea. ‚Mala noche’ pur şi simplu nu m-a prins.
Notă gayinromania: 3 din 5.
marți, 27 octombrie 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
1 comentarii on "Mala noche (1985)"
Am fost curioasa si m-am uitat la el. Daca la inceput mi-a placut cum este filmat, gen fotografie la un punct a inceput sa mi se para obositor.Iar la final nu am ramas decat cu senzatia de neagra singuratate a personajului Walt.
Trimiteți un comentariu