vineri, 26 februarie 2010
Nine (2009) – muzicalul e în moarte clinică
I-au trebuit vreo 20 de ani muzicalului să scoată capul niţel în lume, încă vreo 5 ca să ajungă să îşi facă un număr de fani, încă vreo 5 ca să cucerească Hollywood-ul şi încă vreo 5 să o dea în bară.
Lumea s-a uitat la el ca la un ciudat, ca la ceva fără viitor, întocmai precum e văzut filmul mut. El a reuşit încet ( Romeo şi Julieta, Evita), să îi cucerească ( Moulin Rouge, Hairspray) şi să îi facă să danseze în cinema sau în faţa televizorului :D ( Chicago). Genul devenise atât de interesat încât multă lume se arăta dispusă se experimenteze cu el ( Dancer in the dark). Şi apoi a apărut Nine ...
„ E doar o comedie” nu sună atât de rău pentru un public ce vrea să vadă comedii, dar când auzi „e doar un muzical” e cu totul altceva. Din păcate despre Nine nu se va auzi nimic mai mult. Regizorul Rob Marshall a dat-o total pe lângă cu toate că totul părea că va fi excepţional. Regizorul Chicago-ului i-a adus împreună pe Daniel Day-Lewis, Nicole Kidman, Penelope Cruz, Marion Cotillard, Sophia Loren, Kate Hudson, Judi Dench pentru a realiza o adaptare cinematografică după binecunoscutul muzical de pe Broadway şi totul părea excelent.
Dar, foarte multe nume de actori deja cred că ar trebui să ne facă să ne punem întrebări. S-ar putea ca regizorul să aibă lipsă de inspiraţie, întocmai precum personajul principal Guido Contini ( povestea e inspirată de filmul semi-biografic al lui Federico Fellini 8 ½) e lipsit de ea. El le are în jur pe aceste splendide personaje, dar dacă scenariul lipseşte, farmecul lor nu există.
Marea problemă a filmului este că nu acordă timp personajelor să crească, ele parcă sunt de ordin secundar, nişte dansatoare dintr-un videoclip. Aici apare Nicole Kidman, imediat apare Sophia Loren ( cum de Sophia Loren e posibil să fie invizibilă în vreun film?), apoi Penelope Cruz ( puţin aer proaspăt), apoi Marion Cottilard ( plictisitoare), apoi Judi Dench ( costumele au ieşit bine), apoi Fergie/Stacy Ferguson ( se vede că are experienţă cu videoclipurile) şi ăsta e filmul, care pentru un muzical este neiertător de plictisitor.
Aş fi spus că de vină e subiectul. Mie nu îmi sună prea bine : „Hai să facem un muzical despre lipsa de inspiraţie a cuiva”. Dar fiindcă el are aşa mare succes pe Broadway, mă gândesc că defectele sunt mai complexe, cele de mai sus nefiind doar subiectivisme.
E de văzut cum va influenţa acest eşec Hollywood-ul, şi aşa nu prea dornic de a investi în muzicaluri, cu excepţia Disney-ului.
3,25 din 5
Credit foto : The Weinstein Company
Citeşte şi
Ultimul film vazut pe 2008
Vă plac muzical-urile?
Rocky Horror Picture Show - recenzie
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
4 comentarii on "Nine (2009) – muzicalul e în moarte clinică"
Noi nici macar n-am reusit sa depasim prima jumatate de ora.
Desi Penelope Cruz, Judy Dench si Daniel Day Lewis sunt printre preferatii nostri
Nici Ionutz nu a trecut de minutul 45. ;)) Eu pot fi destul de răbdător.
eu cu iubita mea n am rezistat mai mult de 10 minute :)))
momentul Penelope parcă tot merită văzut.
Trimiteți un comentariu