Faze gay din filmele româneşti

După cum se poate vedea şi prin tematica blogului pasiunea pentru filme în general, subiectiv cu tematică gay a cunoscut o puternică şi hotărâtă urcare. Şi asta mai ales legat de filmele de la începutul cinematografiei. Am o dorinţă nemaiîntâlnită de a vedea filme cu tematică gay de pe vremea când realizarea lor reprezenta un curaj. Asta nu înseamnă că nu le apreciez pe cele mai recente, mai ales pe cele bine făcute.

În fine, nu vreau să uit de unde am plecat. Aşa că am ajuns să mă gândesc la lipsa de filme în general, cu tematică gay în particular din zona românească. De căutat înainte de revoluţie nici nu are rost, deşi Sergiu Nicolaescu a reuşit să filmeze scene în biserică pe vremea când cenzura nu te lăsa. Singura excepţie reţinută de mine vine din filmul ‚Liceenii’, unde personajul Ionică realizează un travesti ( inocent, dacă vreţi).

Iată ce am mai găsit.

TRIP (2009) – Cu toate că a fost un film total necunoscut pentru mine înainte de participarea la ‚Serile Filmului Gay’ ediţia 2009 de la Cluj, filmul experimental al Florinei Titz se arată de interes gay încă din trailer. Nu îmi dau seama cât de bun poate fi acest film, cât de complex se vrea sau ce înseamnă experimental pentru el. Ştiu că aş vrea să îl pot vedea, tocmai pentru că sunt curios câte din amalganul de subiecte pe care vrea să le surprindă, inclusiv cel gay, reuseşte să şi facă.

Asfalt Tango (1996) – În regia lui Nae Caranfil (Filantropica), coproducţie româno-franceză, filmul din 1996 este realizat de un regizor din noua generaţie, care vede arta cinematografică într-un alt mod, care poate face comedie într-un stil provocativ şi care mai reuseşte să şi surprindă realităţi româneşti. Urmărind ‚Asfalt tango’ ai impresia că vezi un film din altă ţară. Faza gay e una minusculă totuşi, dar vreau să o amintesc. Personajul principal Andrei ( Mircea Diaconu) este prezentat într-o poză îmbrăcat în haine de femeie. Puţin, mult? Destul.

Cel mai iubit dintre pământeni (1993) – Nu am văzut filmul, dar Ionutz mi-a spus că faza gay din carte se află şi în film.

Filantropica (2002) – Filmul din 2002 a însemnat pentru mulţi renaşterea cinematografului românesc. Unul din cel mai bune filme româneşti realizate vreodată, probabil cea mai bună comedie românească, filmul prezintă povesta unui profesor cu aere de intelectual, dar care locuieşte încă cu părinţii ( Mircea Diaconu) care pentru a strânge câteva milioane se transformă în cerşetor, şi totul pentru a o cuceri pe fata mult mai tânără, model de pastă de dinţi. Într-una dintre scene, cei doi dansează împreună într-o discotecă, unde participă la un concurs în care trebuie să reziste pe cât mai multe piese cu o portocală între capete. În rândul perechilor care participă la concurs sunt şi doi bărbaţi. Puţin, mult? Ca şi la ‚Asfalt Tango’ destul.

Legături bolnăvicioase ( 2006) – Filmul din 2006 al lui Tudor Giurgiu rămâne, din păcate, singurul film din România cu tematică gay. Restul, după cum descrierile mele au arătat, au fost mai degrabă detalii. Bune şi ele, dar de data asta nu cred că îndeajuns. Filmul din 2006 s-a luptat cu prejudecăţile, a avut o distribuţie sonoră ( multe roluri episodice interpretate de staruri ale ecranului sau muzicii), a avut o campanie foarte bună de marketing şi a atras atenţia asupra sa prin această poveste încurcată. Va rămâne un punct foarte important în istoria filmului gay românesc, fiindcă sper că el va avea o evoluţie.

Următorul mare titlu din acest gen pare că va aparţine regizorului Sergiu Nicolaescu, al cărui film ‚Poker’ ne va prezenta un Mihai Bendeac gay, un lucru nu exact nou, dar parcă necesar să fie surprins şi pentru marele ecran.

Voi cum vedeţi evoluţia filmului gay românesc? Înceată sau firească? Aţi observat aceste aspecte gay din filmele româneşti? Dar altele?

Credit foto aici