Aşa cum v-am anunţat România Liberă va dezbate întreaga săptămână problema homosexualităţii atât în general, dar mai ales raportat la România. După un prim articol reuşit, a apărut acest al doilea ce prezintă povestea a trei lesbiene din România: Narcisa, Maria şi Ioana. Din nou, un articol neutru, bine realizat.
A mai trecut o lună. Am mai văzut 25 de filme. Multe din ele au fost cu tematică gay, asta pentru că, după cum ştiţi, am început un festival de film gay online. Dar cum mereu se cere diversitate, filmele au variat ca subiect. Iată cele 10 filme pe care vi le recomandăm.
1. The Birdcage ( Florin 4,50 Ionutz 5) Media 4,75 sau comedia genială. Până vom vedea varianta originală a filmului, rămâne cel mai bun film cu tematică gay de până acum. 2. Cronicile din Narnia : Leul, vrăjitoare şi dulapul ( Florin şi Ionutz 4,75) Media 4,75 sau fuga în poveste 3. Philadelphia ( Florin 4,75 Ionutz 4,50) Media 4,625 sau cât de puternic poate fi un gândăcel bolnav 4. Angels and demons ( Florin 4,50 Ionutz 4,75) Media 4,625 sau despre cât de mult istoria s-ar schimba dacă arhiva Vaticanului ar fi făcută publică 5. The Fracture ( Florin 4,25 Ionutz 4,75 ) Media 4,50 sau şi genialitatea are scăpări 6. Behind the red door ( Florin 4,25 Ionutz 4,75) Media 4,50 sau despre puternica relaţie dintre o frate şi o soră 7. Gotti ( Florin 4,25 Ionutz 4,75) Media 4,50 sau o producţie originală HBO despre singurul mafiot apărut pe coperta Times. Armand Assante pare făcut pentru rol. 8. American Gangster ( Florin si Ionutz 4,50) Media 4,50 sau ce uneşte duşmanii de ieri azi. Un film din fapte reale (incredibil). Atenţie: durează 2 ore 50 de minute. 9. Elizabeth the Golgen Age ( Florin 4,25 Ionutz 4,50) Media 4,375 sau despre puterea unei femei 10. Get real ( Florin 4,25 Ionutz 4,50) Media 4,375 sau un film despre alegeri
Bonus: Multiplicity ( Florin 4,25 Ionutz 4,50) Media 4,375 sau nu arunca părţi din tine pe oriunde.
În această săptămână România Liberă şi-a propus să dezbată problema homosexualităţii în România, într-un şir de articole care începe cu acesta.
Cum mi se pare acest prim articol? Foarte bun, şi nu pentru că vorbeşte pro-homosexualitate, căci nu o face, ci pentru că subiectul este tratat profesional şi neutru. E chiar interesant să îl citeşti. Dezbate teme de la politică la istoria comunităţii gay din lume, oprindu-se bineînţeles la modul cum subiectul este reflectat de societatea românească.
Dacă tot am vorbit de politică, iată ce au avut de spus câţiva parlamentari români despre subiect ( păreri extrase din articolul din România Liberă).
Daciana Sârbu ( PSD) spune: "Am votat pentru ca recomanda toleranta la modul general, indiferent de etnie, sex, religie. Rezolutia nu s-a referit strict la homosexuali. De altfel, acesta e un subiect delicat si nu as vrea sa ma pronunt. Eu va pot da detalii pe subiecte legate de mediu"
Ramona Mănescu ( PNL) spune: "Fiecare stat membru e liber sa aleaga daca sa preia sau nu, in legislatia nationala, prevederile acestei rezolutii. Totusi, nu cred ca societatea romaneasca este pregatita sa accepte legalizarea casatoriilor intre homosexuali si, cu atat mai putin, adoptia copiilor de catre asemenea cupluri. Eu sustin respectarea drepturilor omului, dar, ca mama, nu-mi pot imagina cum ar putea un copil sa se dezvolte normal, altfel decat alaturi de parintii lui naturali, intr-o familie normala, formata din mama si tata"
Theodor Stolojan ( PD-L) spune: "Nu ma intereseaza. Punct"
Iuliu Winkler ( UDMR) spune: "Nu cred ca a venit timpul pentru asa ceva. Provin din comunitatea maghiara, o comunitate conservatoare si profund atasata moralei crestine, ca si societatea romaneasca. Raportandu-ma la aceste trasaturi, pot sa spun ca printre prioritatile celor care m-au votat sa le reprezint interesele in Parlamentul European nu se numara legiferarea casatoriilor intre persoane de acelasi sex"
Într-adevăr, politicienii români preferă să meargă în Biserică şi să facă politică. Dacă s-ar uita bine la articolul ăsta ce spune că suntem 5-10% din populaţia ţării şi dacă am merge la vot le-am da o palmă dură.
Ce nu mi-a plăcut la acest articol? Nu cred că e bine să continuăm această luptă cu prejudecăţile în comunitatea gay şi să le mai facem cunoscute tuturor. "E dezgustator sa vezi un tip care se dezbraca si care poarta chiloti de dama. De asemenea, multi care vin acolo sunt pe interes, adica fac prostitutie. Mie mi se pare aiurea sa te injosesti pentru un suc, cinci lei sau o cafea" este declaraţia unui gay interviat. Trebuie să mergem mai departe şi să oprim dezvoltarea acestor crăpături.
Un singur lucru mai m-a pus pe gânduri. Când am intrat eu pe site, singurul comentariu pro venea de la wannabegay, prin postarea unuia articol de pe blogul personal. În rest, comentarii la fel de răutăcioase. Iar asta e un lucru pe care nu îl înţeleg, fiindcă întotdeauna am considerat că dacă subiectul va fi tratat imparţial, cum s-a întâmplat în articolul de faţă, lumea va înţelege, va începe să îmţeleagă, dar m-am înşelat. E ca şi cum ceva deja s-a întipărit destul de clar pentru o parte din români, iar din haosul de până acum unii şi-au format puternice păreri împotrivă, lucru îngrijorător.
Hm, cu totul greu de spus. Asta pentru că îmi dau seama că funcţionează autocenzura. E ceva deja intrat în „normalul” de fiecare zi, care uneori devine involuntar. Dar cred că pot să merg cu câteva exemple puţin mai clare, involuntar legate de homosexualitate.
Încă de mic, m-am jucat cu fetele. Iar asta nu e un lucru la care ceilalţi băieţi stau şi privesc pur şi simplu. Îţi atrag atenţia numindu-te în diferite forme. Şi oarecum totul e ok până când îţi dai seama că eşti în curs de creştere şi că nu vrei neapărat să se audă spunându-se de tine într-un anumit fel. Chestia e că eu nu prea am ştiut ce aş putea face, căci nu eram bun nici la dat cu piciorul în minge. Aşa că precum v-am povestit am fost mereu între tocilar sau fetiţă. Şi a cam trebuit să mă conformez şi să nu bag lumea în seamă.
Ştiţi de asemenea că sunt fan Britney Spears. Mi s-a părut total neimportant să zic că e una din preferatele mele, dar băieţii ies imediat la suprafaţă şi îşi fac cunoscută părerea. Nu e bine ca băiat să fii fan Britney Spears. Ţi se aminteşte în fiecare zi pentru o anumită perioadă şi deşi iniţial poate fi amuzant, încetează la un moment dat.
În rest, a mai existat întâlnirea cu un homofob. Cred că, completările vin ca un rezultat al modului cum societatea românească îşi face auzită părerea despre homosexualitate, totul reducându-se la autocenzură, ceea ce nu înseamnă neapărat auto-discriminare. În anumite medii, cazuri, e de înţeles să fii neutru. Altfel, ne-am simţi ca nişte “tocilari sau fetiţe”.
Din cunoştinţele mele, singurul caz de discriminare dovedită în România s-a întâmplat unei persoane de la Accept care a mers să plătească o factură. În astfel de cazuri, îţi dai seama cum funcţionează discriminarea în România.
'Capote' este un film biografic ce surprinde viaţa unuia din cei mai mari scriitori americani Truman Capote pe perioada de scriere a celui mai celebru roman al său ‚In cold blood’. Pentru cei ce nu ştiau, Truman Capote a fost unul din scriitori cei mai controversaţi ai perioadei sale, pentru subiectele tratate, printre care şi propia homosexualitate.
Filmul în cauză a reuşit să îi aducă actorului Philip Seymour Hoffman, numeroase distincţii printre care şi premiul pentru cel mai bun actor la a78a ceremonie a Premiilor Oscar, premiu cu adevărat meritat. De altfel, e greu de gândit cum ar fi fost filmul fără el, acesta având un rol de geniu, fără niciun fel de exagerare. Fiecare gest te cheamă în lumea lui Truman Capote, o lume plină de contradicţii. Subiectul filmului te duce într-un loc plin de contradicţii, iar simbolistica discuţiilor e greu de surprins. Când se spune adevărul? Când minte? Când se minte pe el însuşi? E o încărcătură de sentimente care îl face pe artist să pice în propia-i capcană, ataşându-se fără voie de un criminal pe care îl vrea mort, dar îl vrea şi viu în acelaşi timp.
‚Capote’ e unul din acele filme foarte serioase, la care alegi să te uiţi cu mare atenţie. E ceea ce unii ar putea numi „un film pentru critici”. Iar cel puţin criticii l-au plăcut având 5 nominalizări la Oscar, inclusiv pentru cel mai bun film, 5 la premiile BAFTA şi lista poate continua până la 44 de premii şi 43 de nominalizări.
Din punctul meu de vedere, un film ce trebuie văzut.
Notă imdb: 7,6 din peste 36.000 de voturi. Indice metacritic: 88 din 100 – critici, 7,9 din 10 – utilizatori Note: Florin 4,50 Ionutz 3,75 => Media 4,125
Descărcaţi film aici Subtitrare aici Urmăreşte pe YouTube aici ( apoi related videos)
Au trecut aproximativ doi ani de cand am vazut pentru prima oara filmul, ceea ce a facut ca revederea acestuia sa nu aiba asupra mea rezultatul pe care l-a avut prima vizionare. Ceea ce s-a intamplat, a fost faptul ca am lasat subiectivismul la acea prima vizionare, cand ‘Legaturi bolnavicioase’ mi s-a parut aproape o capodopera, ceva cu totul nou in cinematografia romaneasca. Acum, mi s-a parut a fi un film atat de ca toate celelalte. Subiectul este cu adevarat ceva nou la noi, caci niciun regizor nu a avut curajul, mai degraba neconventionalismul, de a tratata un astfel de subiect. Dar, dincolo de tema, poezia pe care m-a facut filmul sa o cred atunci, acum mi s-a parut un pic cam bruta. Actorii, al carui talent nu poate fi contestat, mi s-au parut ca au oferit prea multe scapari, probabil pentru ca nici regizorul nu si-a facut treaba pana la capat. Editarea a fost uneori prea taioasa, oprind povestea intr-un punct si nemaifiind in stare sa duca spectatorul pana in punctul urmator de plecare. Unele dialoguri au fost fara sens. A fost un film plin de defecte. Doar tema si ambitiile neatinse din inceput ma fac sa spun ca a fost un film bun.
Notă imdb: 7 din peste 1.000 de voturi. Indice metacritic: nu se găseşte în metacritic Note: Florin şi Ionutz 4 => Media: 4
Ne mai miră că se întâmplă astfel de lucruri. Pentru un moment am fost şocat, dar apoi, când privesc la ce fac astăzi încă mulţi oameni în numele religiei (oricare ar fi ea).
Atenţie: Imaginile de mai jos pot fi considerate de unele persoane şocante.
La vârsta de 50 de ani, o legendă s-a stins aseară. Michael Jackson a decedat în urma unui atac cardiac la ora 2:26 PM. Fanii au început să se strângă pe străzile din întreaga lume în urma veştii neaşteptate. O veste într-adevăr tristă.
Update: Vineri, orele 18:00, se organizează in memoriam Michael Jackson în faţa ambasadei Statelor Unite ale Americii.
Am fost destul de curios să văd acest film, dar, din păcate nu a reuşit să mă impresioneze în niciun fel. Şi nu e vorba doar de impresionat.
‚Maurice’ este un film din 1987, nominalizat la Oscar, cu un buget destul de bunişor, bazat pe cartea lui E.M. Forster, ce aruncă o privire asupra modului cum se trăia homosexualitatea la începutul de secol 20 în Marea Britanie. Sunt anumite aspecte destul de interesante la acest film, cum ar fi faptul că gay-iul curajos de la început devine cel care ajunge să se căsătorească sau sinceritatea amestecată cu teamă a lui Maurice, dar filmul are tendinţe plictisitoare. Probabil s-a dorit să se arate că este o poveste care se desfăşoară în timp şi astfel au vrut să se surprindă anumite tendinţe ale personajelor, dar nu s-a reuşit, cel puţin din punctul meu de vedere. Cea mai interesantă şi puternică scenă rămâne cea din final, când cineva se îndoieşte de alegerea făcută.
Nu mulţi actori din acest film au nume cunoscute. Cel al lui Hugh Grant e singurul care a mai oferit roluri importante apoi. Credeam că va fi captivant să îl urmăresc pe acest sex-simbol britanic într.-un rol atât de diferit, însă nu a fost un rol care să reuşească. Toţi actorii au jucat bine, dar nu mi-a rămas în minte vreo fază memorabilă a vreunuia dintre ei.
Notă imdb: 7,5 din peste 4.000 de voturi. Indice metacritic: 74 din 100 – critici, 10 din 10 – utilizatori (un singur vot) Note: Florin 3,75 Ionutz 3,25 => Media 3,50
Descarcă film aici Subtitrare engleză aici Urmăreşte pe YouTube aici (apoi related videos)
Mă uitam la tot scandalul din jurul Perey Hilton - Black Eyed Peas şi unde s-a ajuns. În cadrul unui incident, Hilton a ţipat la un membru Blacy Eyed Peas "Eşti un poponar". Cam ciudate cuvinte venite din partea unui apărător al drepturilor lgbt.
GLAAD, o organizaţie de apărare a drepturilor lgbt, a cerut scuze publice. Hilton şi-a cerut scuze.
Întrebările mele sunt ... A discriminat Perez Hilton? Ce părere aveţi de gay-i care folosesc astfel de termeni?
Dacă nu ştiaţi, cei de la Placebo tocmai ne-au vizitat ţara. Şi au încântat 6.000 de oameni adunaţi să-I vadă. Şi dacă tot suntem la capitolul Placebo, de nu ştiaţi, vă spun şi despre orientările sexuale ale membrilor grupului: un homosexual, un heterosexual şi un bisexual.
Băieţii au acordat un interviu în exclusivitate celor de la MTV, vorbind despre muzică, concerte, modul cum au fost etichetaţi de-a lungul timpului. Răspunsul solistului: “homosexuali, travestiţi”.
Nu ştiu dacă v-am spus, dar Corina este una din cântăreţele faţă de care am o oarecare slăbiciune. Mi se pare cea mai originală cântăreaţă din România fără niciun fel de exagerare. De altfel, cred că e favorita mea de pe planurile mioritice.
Până şi acest videoclip arată originalitatea ei. Ar fi putut face un videoclip ca toate celalte pe care le vezi la televizor, dar îi place să se joace cu noţiunea de kitsch şi retro. Eu zic că îi şi iese. Videoclipul este la piesa 'One two three', compusă de acelaşi om din spatele superhitului 'Cry cry cry' a Oceanei.
Sper să vă placă şi vouă sau cel puţin să apreciaţi avangardismul.
Filmele de televiziune pot reprezenta de foarte multe ori o surpriză plăcută, mai ales dacă sunt realizate de SHOWTIME (competitorul pe piaţa americană a HBO), dar nu numai. Din păcate, există şi foarte multe aspecte negative când un film este creat pentru televiziune. Ori are şansa de a fi foarte apreciat, ori are şansa de a se pierde prin sertarele televiziunilor, pentru că cele mai multe dintre ele nu au şansa de a se populariza la festivaluri.
‚Behind the red door’ este un film chiar foarte reuşit, care ne arată probleme unui gay din cu totul altă perspectivă, fără a ţine de discriminare sau de alte astfel de aspecte. Filmul surprinde relaţia dintre un frate bolnav de HIV/SIDA pe moarte şi sora acestuia, o relaţie cu multe sechele, ce ţin de la moartea mamei personajelor, bănuirea tatălui drept vinovat, violenţa fizică şi psihică până la egoismul şi perfecţionismul lui Roy, singurătatea şi teama lui Natalie.
Tocmai această îndepărtare de problematica obişnuită gay îl face un film de apreciat, o dramă de respectat. În fond, ce sunt gay-ii dacă nu şi ei nişte oameni obişnuiţi? Dacă s-ar termina odată cu discriminarea asta, ca să ne putem vedea de celelalte probleme pe care le avem.
Filmul se bucură de prestaţiile a doi actori impecabili: Kyra Sedgwick şi a lui Kiefer Sutherland (oarecum genial în ipostaza de gay uşor efeminat uşor de confundat cu „aerele” unui bărbat din mâna căruia o femeie ajunsă nu mai poate scăpa). Categoric, un film de văzut.
Notă imdb: 6,7 din aproape 1000 de voturi ( aspectul negativ la a fi un film de televiziune) Indice metacritic: nu se găseşte în metacritic. Note: Florin 4,25 Ionutz 4,75 => Media 4,50
Trecuse atât de mult timp de când nu am mai vizitat Grădina Zoologică. Aşa că această vizită a fost binevenită. A fost foarte frumos să văd atâtea animale. Babuini cărora le place să fie admiraţi, crocodili cu gurile deschise, piranha înfricoşători, cai şi ponei de clasă, tigrii, pume, pantere plimbăreţe (păcat de spaţiul mult prea mic), urs cu chef de joacă, struţi curajosi. Leul s-a făcut auzit, mai puţin văzut. Leoaica dormea în maşină.
A existat şi o parte mai puţin frumoasă: şerpii sunt înfricoşători. Şi tristeţea animalelor. Unele animale erau câte una în cuşcă. Însuşi pozele pe care le-am făcut (cele mai multe Ionutz) scot în evidenţă gratiile. Mă întreb când vom ajunge la grădini zoologice precum cele pe care le vedem la televizor, unde animalele nu sunt ţinute în cuşti singure. Ştiu că persoanele de la Grădina Zoologică le tratează cum pot ele mai bine, dar lipsa de investiţii se vede. Multe animale foarte triste. Cel mai mult ne-a impresionat o specie apropiată de raton ( am uitat numele) şi o maimuţică (ochii lor erau foarte expresivi).
O nouă postare cu Lady Gaga. Ce să fac dacă mă las impresionat de ea. Vă promit că atunci când mi se va părea că o dă în bară, voi scrie şi atunci.
Lady Gaga a cântat în concert un cover după Kanye West la piesa ‚Heartless’(superb), iar aseară ea a fost la MuchMusic Awards, unde a arâtat că ceea ce face ea, nicio altă nouă artistă nu e capabilă să facă. Felicitări.
Şi nu vorbesc de OTV. Sunt altele care le-au luat-o înainte, urmând reţeta lui Diaconescu. Postarea de faţă nu are legătură cu un subiect gay, dar când descoperi unele lucruri, te revolţi. Subiectul l-am descoperit pe Tv Blog.
‚Acces direct’, emisiunea aceea de la orele 17:00 de la Antena1, a dezbătut într-o ediţie despre presupusele poze făcute de o victimă a unui accident aviatic pe care le primise pe mail a unui avion care se prăbuşea. Pozele în cauză s-au dovedit a fi din serialului ‚Lost : Naufragiaţii’, difuzat şi în România de AXN, TVR1 şi PRIMATV.
Apoi, au urmat şi “scuzele”.
Asta a ajuns televiziunea? În echipa Acces direct chiar nu există nicio persoană care să se întrebe “De unde vin pozele astea?”. Poate că nu toată lumea se uită la Lost, dar subiectul e aberant, mai josnic decât unul de OTV. Acces direct dovedeşte pe zi ce trece că are nevoie de lecţii de la OTV. A devenit o ofensă să te mai uiţi la tv, ca să nu pici de prost?
Pentru unii, da. Nu e niciun secret de stat. Dar nu ne referim la unii. Mă refer la comunitatea gay din România şi la tot ce înseamnă ea : bloguri, cluburi, lupta pentru drepturile noastre. Parcă s-a intrat într-un con de umbră, s-a încetinit totul după Gay Fest. Şi nu cred că e doar o impresie greşită a mea.
Când vine vorba de blogurile gay, lucrurile sunt destul de împărţite. Unii anunţă că iau o pauză din diferite motive, de la lumina soarelui de afară la lipsa de timp, alţii nu anunţă această pauză, dar nu mai scriu. Alţii scriu din ce în ce mai rar, lăsând şi două săptămâni între postări, când altă dată aveau cel puţin două trei postări pe săptămână, alţii continuă să scrie indiferent de anotimp. Revin la săptămâna Gay Fest-ului. Dacă în acea perioadă lipseai câteva ore de pe net, deja erai în urmă cu postările. Toată lumea posta despre program, despre modul cum este reflectat evenimetul în mass-media, despre impresii de la marş, toată lumea avea ceva de spus. A fost o săptămână de postări, dar acum dacă ne uităm pe unele bloguri pe prima pagină încă mai au un articol de Gay Fest. Bineînţeles că e opţiunea lor. Sunt blogurilor lor personale. Spun doar că era mai interesant să vezi curgând atâtea opinii. Şi cred că era şi mult mai constructiv. Salut blogurile care continuă să scrie. Le citesc cu plăcere.
La capitolul cluburi gay, aici lucrurile sunt cele care nu s-au schimbat, ci au evoluat. După Gay Fest a mai apărut un club gay în Bucureşti, altul la Cluj, Purple şi Soho şi-au continuat petrecerile, Purple a deschis şi o terasă, câteva cluburi obişnuite s-au arătat gay-friendly, aş zice că pentru petrecăreţii gay lucrurile merg mai bine ca niciodată. Felicit cluburile gay. La cât mai mare profit.
Şi ajungem la partea de luptă pentru drepturi. A fost Gay Fest-ul. Dar nu e îndeajuns. N-am mai citit de mult sau n-am mai postat de mult o ştire despre un eveniment interesant. Mă uit la blogurile gay de afară. În permanenţă se discută de problemele comunităţii gay, nu doar o săptămână pe an. Ştiu că există diferenţe de societate/bani/altele, ştiu asta, dar o insistenţă nu strică. Nu cred că este bine să ne limităm la acea săptămână pe an şi să o transformăm în singurul eveniment reprezentativ. Cel puţin, aşa cred eu. Poate că greşesc. Poate că nu. Eu zic doar că nu ar trebui să existe vacanţe prea mari ( ca să nu fiu extremist) pentru lupta pentru drepturile noastre.
‚The Priest’ este unul din acele filme care ar fi putut fi unul bun, dar care nu depăşeşte categoria filmelor banale. De ce ar fi putut face asta? Pentru că tratează subiecte din cele mai diverse, de la homosexualitate la religie, la viaţă dublă până la incest. E un film în jurul căruia putem să vorbim, temele fiind mai mult decât ofertante, dar legat strict de el apare acel „dar”.
E interesant de urmărit bătălia pe care eroul o duce cu el însuşi, cu societatea, cu regulile scrise de alţii, fiindcă această bătălie se duce în două extreme care, probabil, nu se întâlnesc aşa de des, mai ales pe ecran. Ceea ce descoperim este că eroul nostru nu este un ipocrit, nu are o viaţă dublă fiindcă aşa s-a întâmplat, fiind mulţumit de modul cum decurge trăirea sa, încercând să ascundă faptul că e homosexual când e preot şi viceversa. Nu, el chiar duce o luptă cu el însuşi. Se luptă cu ideea că este homosexual şi că homosexualitatea este un păcat, deşi ajunge să iubească un alt bărbat. Se luptă cu regulile scrise de Biserică, pe care în calitate de preot trebuie să le respecte. Încearcă să nu le respecte, dar nu reuşeşte. Se luptă cu cele două emisfere ale sale, incapabil să ia o decizie care să oprească această luptă, rămânând cu regretul. Din păcate pentru film, această tensiune nu a fost redată bine. Ar putea fi vina scenariului, ar putea fi vina regiei, ar putea fi vina montajului.
Scenariul are câteva replici pe atât de adevărate încât reuşesc să te lovească. Dar per ansamblu modul cum evoluează lucrurile, multe din întâmplările care duc la deznodământ, finalul fiind bun, îţi dă impresia că totul e pe lângă. Rămân însă acele replici bune. Regia şi-a făcut uneori treaba, alteori nu. Montajul e însă foarte slab.
‚The Priest’ a obţinut o nominalizare la premiile BAFTA la categoria cel mai bun film britanic. Din punctul meu de vedere, nu pot să-mi imaginez că acesta ar fi putut fi unul din cele mai bune filme britanice din 1995. Dar poate că a fost un an mai slab. Cred însă că tema a creat câteva comentarii, dar ăsta nu ar trebui să fie un motiv întemeiat pentru o nominalizare de acest gen.
Notă imdb: 7,1 din peste 4.000 de voturi Indice metacritic: nu se găseşte în metacritic. Note: Florin şi Ionutz 3,50 => Media 3,50 din 5
„ - Cum îl cheamă? - Graham. - Îl iubeşti? - Îl uăsc. Satana se arată în multe forme. - E bărbatul care ţi-a oferit corpul lui. Cum îndrazneşti să vorbeşti aşa? Pentru numele lui Dumnezeu, Greg, trebuie să îţi pui întrebarea ... Să-i spui unei fiinţe Satana ... Ce fel de religie e asta? Prin ce spălături bolnave pe creier ai trecut? Singurul lui scop în vuaţă este să te ducă pe tine în ispită? Asta vrei să spui? Tu eşti Hristos şi el e doar un nenorocit de şarpe? Asta spui, imbecilule arogant? - Cred că îl iubesc.”
Destul de multe noutăţi muzicale pe ziua de azi. Adam Lambert, Lily Allen şi acum Pink, care ne aduce un nou videoclip la piesa 'Funhouse', piesă care dă şi numele ultimului album.
'Funhouse' este al patrulea single după 'So what', 'Sober' şi 'Please don't leave me' (una din favoritele mele). Eu, ce e drept, preferam 'Crystall ball', dar poate că mai am o şansă.
Azi e ziua de naştere a lui Nicole. Împlineşte 41 de ani. După mine, e una din cele mai bune actriţe din ultimii 20 de ani. Talentată, muncitoare şi cu un farmec aparte, am admirat-o în Moulin Rouge, Orele, Departe, departe, Ceilalţi, Cold Mountain sau Portretul unei domnişoare. Întotdeauna m-a cucerit. Rămân însă la părerea generală că cel mai bun rol rămâne cel din 'Orele'. La mulţi ani.
Nu mai e nimic nou. Acum ceva timp era myspace-ul. La noi a prins hi5-ul. Acum, cea mai în vogă chestie de pe net e Twitter-ul. Dorinţa de a mini-blogui a prins pe toată lumea, inclusiv blogurile. Cum eu nu înţeleg asta, m-am gândit să rămân pe propiul blog şi să vă ţin la curent cu anumite evenimente din ultima săptămână.
Luni, 15 iunie M-am apucat să citesc ‘Doamna din lac’ de Raymond Chandler, din colecţia Adevărul. Până la urmă ce au făcut băieţii ăştia e un lucru foarte bun care, oricum l-am lua, nu cred că nu e educativ. Unii spun că e o modă şi că nu are nicio legătură cu cititul şi cunoaşterea. Lumea ia cărţile şi le ţine nedeschise. Eu cred că e bine să ai o carte la îndemână întotdeauna. Nu ştii când apare curiozitatea, dorinţa. Cartea de faţă mi s-a părut la început medie. Nici nu mă aşteptam la mai mult.
Marţi, 16 iunie M-am tuns. Era şi timpul. Nu îmi place cum arăt cu părul mare. Mediu întotdeauna e acceptabil. Nu îmi petrec prea mult timp în oglindă, dar cel puţin atunci când o fac nu îmi place să nu ajung la niciun rezultat şi să mă mai şi chinui. Acum e bine.
Miercuri, 17 iunie Am terminat de citit ‘Doamna din lac’. Da, nu este o carte medie, dar nu a stricat. Iar de la un moment dat m-a prins întregul mister. Cine e criminalul? Cine, ce legătură avea cu fiecare personaj? M-a prins. Mi-e uşor frică de mărimea ‘Idiotului’, dar poate că voi acorda o şansă.
Reţeaua Vodafone nu a mers vreo patru ore. Reţea supraîncărcată. Voi păţiţi astfel de lucruri în alte reţele?
Înainte de a reveni la Bucureşti, am făcut o plimbare cu mama. I-am spus că am luat câteva poze pentru a i le arăta lui Ionutz. Mi-a mai pus şi câteva întrebări.
Am ajuns la Bucureşti. Am ajuns acasă. Ionutz a văzut pozele.
Joi, 18 iunie M-am reapucat de ‘Crash of the Titans’. A treia oară când îl joc. Nu mă prind pe mine prea multe jocuri, dar când mă prind ... Am ajuns la un nou record. Sub 5 ore. Asta înseamnă că l-am depăşit şi pe Ionutz. La altele mă prinde privitul la Ionutz. Vineri, 19 iunie Am reuşit într-un final să schimbăm meniul. În primul rând am făcut ciorba de toamnă ca la carte, cu toate ingredientele care în urmă cu două luni nu se găseau pe piaţă, ceea ce a schimbat puţin gustul. Apariţia unui singur ingredient chiar schimbă gustul per total. Bine, ştiu asta de când am pus prea mult pătrunjel şi de când am pus oţet direct din sticlă. Rămân la lingură de acum. Apoi, am făcut o nouă reţetă de pe proaspăta revistă trimisă de mama lui Ionutz. Se numeşte cartofi cu pui şi am folosit 3 cartofi medii, 1 ardei gras jumate, 1 ceapă, 2 linguri ulei, usturoi, sare, piper şi bineînţeles pui. A ieşit delicios. Chiar mai bun decât pieptul de pui mediteranean. Ce mai, un adevărat succes culinar.
Şi astfel a sosit sâmbătă. Vara şi-a intrat total în drepturi, ceea ce nu e rău.
Mulţi spun că el este adevăratul câştigător al celei mai recente ediţii ‘American Idol’. Faptul că nu a câştigat ar putea deveni un simplu detaliu, căci succesul se apropie. Prima piesă a lui Adam Lambert a ieşit pe piaţă. Ea se numeşte ‘Want’ şi se va găsi pe albumul ‘On with the show’.
Am văzut ‚In & out’ în urmă cu aproximativ trei ani, iar ceea ce m-a impresionat atunci atât de mult la el, a fost faptul că a reuşit să transmită un mesaj atât de puternic într-un mod atât de amuzant. La trei ani distanţă părerea nu mi s-a schimbat prea mult.
‚In & out’ este un fim ce prezintă discriminarea de care s-ar putea confrunta orice gay din lume la un moment dat. Cum ar fi la 35 de ani, cineva să spună despre altcineva că e gay, gen un fost elev devenit premiant de Oscar? Cum ar fi ca profesorul gay despre care vorbeşte să nu se fi gândit niciodată că ar putea fi gay? Dar nu numai el, nici ceilalţi din jurul său, inclusiv femeia cu care ar urma să se căsătorească în trei zile? Ştiu, sunt nevoie de multe răspunsuri, răspunsuri pe care eroul nostru reuşeşte să le afle până la sfârşit într-un mod amuzant până la lacrimi ... sau cel puţin aproape.
Aş vrea să mă opresc la întrebarea ‚Ce se întâmplă când cineva care nu bănuia că eşti gay, s-ar putea gândi că eşti gay?’. Şi aici daţi peste modul cum apare discriminarea, despre modul cum îţi este aruncată în faţă ... subtil. Veţi vedea asta în acest film. Din nou spun, că poate multora li se va părea că filmul se foloseşte, din nou, de clişeele pe care le cunoaştem legate de persoanele gay, dar vă invit să fiţi cu luare aminte la câteva întâmplări de după marele incident: de o întâlnire cu părinţii, de o întânire cu colegii, de o întâlnire cu elevii, de o întâlnire cu şeful. Poate că veţi vrea să râdeţi, asta dacă vi se va părea o glumă bună, dar dacă veţi fi atenţi veţi vedea că e mai mult decât o glumă. Ăsta e motivul pentru care cred că este un film de neratat.
‚In & out’ a fost inspirat de discursul lui Tom Hanks de la acceptarea premiului Oscar pentru filmul Philadelphia. ( Apropo, din curiozitate am urmărit discursul şi e foarte emoţionant. Link aici). La rândul său a reuşit să primească o nominalizare la Oscar pentru prestaţia lui Joan Cussack şi două nominalizări la Globurile de Aur ( pentru Kevin Kline şi Joan Cussack, din nou). De altfel distribuţia mai cuprinde nume precum Tom Selleck, Matt Dillon sau Debbie Reynolds. Regia filmului este semnată de Frank Oz, cunoscut mai mult ca actor, el fiind vocea lui Yoda din Star Wars
Notă imdb: 6,1 din peste 17.000 de voturi. Indice metacritic: 70 din 100 – critici, 10 din 10 – utilizatori Note: Florin 4,25 Ionutz 3,75 => Media: 4
„ – De ce tipul ăla a spus că sunteţi homo? Mi-am dat seama de ce. Am înţeles. - Ce ai înţeles? - Uitaţi-vă la dumneavoastră. Acum, fără supărare, dar sunteţi profesor de engleză : toată poezia asta, odele, bonetele ... - Sonetele?”
Vineri, 19 iunie – Seara latino : Carnaval brazilian Ai şansa să câştigi consumaţie la liber pe o lună dacă participi la concursul de “dezbrăcat” costumaţii.
Sâmbătă, 20 iunie – Romanian Summer Se premiază încă de la intrare persoanele cele mai sumar îmbrăcate.
Cum ar reacţiona un român dacă ar afla că un coleg de muncă este infectat cu HIV? Cred că răspunsul ar fi foarte familiar cu răspunsul pe care Andrew Beckett l-a primit în filmul ‚Philadelphia’, lansat în 1993.
Lumii îi este teamă de astfel de boli, nici eu nu vorbesc în cunoştinţă de cauză. Probabil că un sentiment de teamă era de înţeles în perioada de început când se ştia atât de puţin despre boală, poate că ar fi de înţeles şi un impuls, dar nu mai mult de atât. Pentru mai mult există o palmă de trezire venită de la propia persoană.
‚Philadelphia’ şi-a propus în 1993 să trateze un subiect sensibil pentru societatea americană, dar un subiect care trebuia să ajungă la publicul mare, aşa cum ar trebui să se întâmple şi în România cu unele teme tratate cu dezinteres sau netratate deloc momentan. Este al doilea film cu buget de Hollywood care se centrează pe problema discriminării faţă de persoanele infectate cu HIV/SIDA sau care sunt gay. Şi o face într-un mod realist, dar emoţionant.
Te întâlneşti cu discriminarea în acest film precum ai face-o în viaţa reală. Nu te ocoleşte. Lucrurile se văd. Se vede un impuls nedus până la capăt, o privire prinsă în mijlocul gândului, o evitare. Dar, după cum spuneam, dacă în prima fază se poate întâmpla asta, apoi palma trebuie să vină. Şi se întâmplă asta în filmul de faţă cu un personaj care iniţial alege să îl evite pe Andrew Beckett pe motiv că e homosexual şi pentru că are SIDA, dar care înţelege nedreptatea făcută faţă de el de către ceilalţi, dar şi de către el.
‚Philadelphia’ e un film care te loveşte. Înţelegi de ce trebuie admiraţi oameni precum Andrew, pentru că au luptat pentru ce şi alţii au îndurat, deşi nu se aflau în poziţii de privilegiaţi. Şi înţelegi şi propiile nedreptăţi pe care le faci, când persoanele în cauză poate că au deja, într-un anume mod, dar doar într-un anume mod, fericirea deja calculată.
Un film bine realizat, cu interpretări geniale, o muzică nemuritoare şi un subiect de neevitat. E un film de neevitat.
Ca un subiect off topic, pe vremea când nu eram destul de matur încât să fiu interesat de un astfel de film, părinţii mei îl priveau şi se bucurau de finalul procesului lui Andrew Beckett. Asta demonstrează cât de mult contează astfel de filme, astfel de poveşti.
Distribuţie: Tom Hanks (premiu Oscar), Denzel Washington, Mary Steenburgen, Antonio Banderas Premii: 2 premii Oscar, alte 3 nominalizări la Oscar, 2 Globuri de Aur din 3 nominalizări.
Notă imdb: 7,6 din peste 45.000 de voturi Indice metacritic: 66 din 100 – critici, 7 din 10 – utilizatori Note: Florin 4,75 Ionutz 4,50 => Media 4,625
“ - Poate fi o infecţie … o reacţie la medicamente. - E posibil … Nu va face asta până nu anulăm toate celelalte analize. - Eu încerc să îl ajut pe partenerul tău. Tu nu eşti membtu de familie. Aş putea să pun să fii dat afară. - E supărat. Îi pare rău.”
Ei bine, trebuia să existe şi o dezamăgire. ‚My beautiful laundrette’ a fost prima dezamăgire a acestui festival.
Pentru un film din 1985 mă aşteptam să îmi arate o altă perspectivă a lumii gay de atunci, iar când ai un nume ca Daniel Day-Lewis în distribuţie şi o nominalizare la Oscar pentru scenariu te aştepţi la mai mult.
A fost însă unul din acele filme pe care fie le înţelegi, fie nu. Pe mine nu m-a prins ideea. M-a plimbat o oră jumătate ca să se termine „artistic” într-o bălăceală, ceea ce recunosc că nu a fost tocmai o idee rea. Dar nu pot să evit celelalte 90 de minute ale filmului, unde mai pui că apartenenţa la filmul cu tematică gay îl înţelegi abia după minutul 40.
Din punctul meu de vedere, un film nereuşit. L-a salvat uniformitatea poveştii ( pentru asta nu era nevoie de o nominalizare la Oscar) şi munca actorilor.
Notă imdb: 7 din peste 4.000 de voturi. Indice metacritic: nu se găseşte în metacritic. Note: Florin 3,50 Ionutz 3 => Media 3,25
Trăim într-o ţară in care Monica Columbeanu este considerată o femeie care a reuşit în viaţă. Totuşi oamenii care o văd în acest fel nu îşi dau seama că este o „domnişoară-doamnă” de Wah Wah.
Orice băiat de cartier vrea să ajungă Gigi Becali atunci când va fi mare. Însă ei nu ştiu că în ciuda milioanelor de euro acest personaj hilar are o atitudine de Wah Wah.
Pe aceste plaiuri toată lumea se pricepe la muzică, oricine poate comercializa un album, poate avea un single care să îl soată măcar o oră din anonimat. Dar chiar si acea oră este una de Wah Wah.
De multe ori găsesc prea multă superficialitate în jurul meu şi chiar daca sunt conştient că nici eu nu oi fi un geniu rătăcit parcă tot nu sunt ca ei, distractivi de urmărit dar parcă prea obositori pentru a putea convieţui cu ei în fiecare zi.
Wah Wah este titlul unuia dintre cele mai bune filme pe care le-am vizionat în acest an, păcat ca societatea românească nu ia nimic şi din substanţa lui. Astfel nu rămâne decât să spun că trăim într-o societate de Wah Wah...
Pe acest blog muzica precum şi ştirile despre cântăreţi îşi găsesc frecvent un loc confortabil. Mi se pare firesc să fie astfel deoarece indiferent de genul pe care îl preferăm muzica ocupă un rol importat în viaţa fiecăruia dintre noi. Pur şi simplu nu îi pot înţelege pe cei care spun: „eu nu ascult niciun fel de muzică, nu îi văd utilitatea”.
Oricum majoritatea oamenilor ascultă măcar un anumit tip de muzică, fie el rock, dance, hip-hop, jazz, pop etc. Un anumit gen poate avea numeroase „sub-categori”, dacă le pot spune aşa, iar acestea au mesaje şi linii melodice diferite.
Muzica este strâns legată de evenimentele care ni se întâmplă sau de starea de spirit pe care o avem într-un anumit moment. Îmi amintesc un caz în care un fost soldat povestea cum în timpul unui asediu auzise fragmente dintr-o simfonie de Beethoven. Ulterior au existat în viaţa sa momente în care a avut ocazia să reasculte pasajele respective şi indifferent de contextual social în care se afla retrăia scenele de război care pentru el vor rămâne indisolubil legate de acea simfonie.
Muzica marchează anumite momente din viaţa noastră şi în funcţie de starea de spirit pe care o avem simţim nevoia de unui anumit ritm sau mesaj chiar dacă ascultăm tot rock sau tot hip hop. Dacă v-am înnebunit cu Queen şi Renato azi vă dau două exemple dintre melodiile pe care le prefer atunci când simt nevoia sa ma energizez puţin…
Aştept însă să aud cum influenţeaza starea voastră de spirit muzica sau viceversa :P
Azi, Boy George împlineşte 48 de ani. Independent de evenimentele din ultima perioadă şi de faptul că mai nou acesta arată un interes pentru femei, Boy George este un icon gay şi o legendă a muzicii. Cu toate astea, nu e unul din marii favoriţi ai noi generaţii. La rândul meu, recunosc că nu sunt un mare cunoscător Boy George.
Am câteva piese cunoscute. Favoritele mele sunt Do you realy want to hurt me şi Yes we can. Favoritele lui Ionutz: The crying game şi Do you really want to hurt me. Favorita voastră ?
Mă gândeam cum să îmi spun: gay sau homosexual? Ambele sunt tot atât de adevărate, dar diferite. Sigur, ‚homosexual’ nu e totuna cu ‚p*p*nar’ sau cine ştie ce alt termen, dar e o diferenţă care ar putea fi esenţială pentru modul cum suntem priviţi şi percepţionaţi de cei de lângă noi.
„Hei, sunt gay” e mai prietenos decât ‚Hei, sunt homosexual’. Nu neapărat că e îngrozitor ‚homosexual’, dar unul parcă lasă o portiţă, în timp ce celălalt sună ca un adevăr ce loveşte.
Şi mai e ceva. Nu îmi plac site-urile gen homosexual.ro. Sigur că nu e ceva ieşit din comun. Undeva psihologic cred că există un motiv pentru care organizaţiile de tip creştin ( sau cum vreţi să le numesc) preferă acest termen.
Şi ca un ultim argument: nici măcar heterosexualii nu mai folosesc termenul în cauză. Se preferă ‚straight’. Facem şi noi tranziţia definitivă către ‚gay’?
Te aştepţi ca asta să se întâmple de la anumite vedete ( vedetuţe), dar când i se întâmplă câştigătorului premiului Oscar de anul acesta , Dustin Lance Black, parcă încetează a fi amuzant.
Poze XXX cu acesta alături de un fost, după ce acesta din urmă le-a vândut unui site, au făcut înconjurul Internetului şi urmează şi o înregistrare video.
Încă un motiv ca astfel de casete să nu fie făcute ... sau cel puţin să fie distruse imediat după înregistrare.
Recunosc, am fost destul de sceptic în ceea ce priveşte acest film, fiindcă nu cunoşteam prea multe despre el, nu îmi atrăsese atenţia în mod special, nu avea prea multe premii care să mi-l prezinte ca pe un film după care să nu îmi regret două ore. De aceea, a fost o surpriză plăcută să dau peste un film chiar foarte reuşit.
Lansat în 1998 în unele părţi, în 1999 în alte părţi, ‚Get real’ prezintă povestea lui Steven Carter ( interpretat de Ben Silverstone), un adolescent de 16 ani gay dintr-un mic orăşel de provincie, care ţi s-ar putea părea foarte familiar.Dacă nu, John Dixon ar fi familiarul tău, dar să revenim la poveste. Acest Steven Carter a aflat despre sex la 10 ani, iar la 11 pretinde că a ştiut că e gay. Nu s-a înnorat prea tare la acest gând, l-a luat ca atare şi a pornit în căutarea vieţii. Astfel ajunge să descopere prima dragoste.
Ce e frumos la acest film, e că reuşeşte să sintetizeze perfect perspectivele unui gay, barierele peste care dă, persoanele care în general îl atacă, persoanele care aleg să îi fie prietene şi momentul în care vine vremea unei alegeri, greutatea acestei alegeri.
Ce e de preţuit la acest film, este că tratează subiectul într-un mod realist, fără a colora realitatea, fără a o exagera. E imposibil ( spun eu) ca undeva prin poveste să nu ai senzaţia aceea „Hm, pe aici am trecut şi eu.”.
Ce e de menţionat la acest film, este că nu este un film gay uşurel, fără pic de valoare artistică. În niciun moment nu cade în patetic şi nici nu riscă.
‚Get real’ este chiar un film ce merită văzut. Filmul a fost selecţie oficială Sundance 1999. Finalul e de gândit.
Notă imdb: 7,6 din peste 5.000 de voturi Indice metacritic: nu se găseşte pe metacritic Note: Florin 4,25 Ionutz 4,50 => Media 4,375
Descarcă film aici. Subtitrare (engleză) aici. Pe YouTube aici. ( apoi urmăreşte related videos).
Din păcate nu am găsit un trailer oficial la acest film ( se pare că nu au mai avut bani pentru el). Dar sunt destul de multe filmuleţe făcute de fani. L-am ales pe acesta.
“- Ce s-a întâmplat? - Am fost ridicat de poliţie. - Şi? - Mi-au spus o predică despre cum nu e bine să mă aflu acolo pentru că locul este plin de oameni dezgustători ca noi."
Nu e nicio surpriză faptul că se nasc controverse în jurul filmului ‘Bruno’. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în cazul filmului de la care a plecat toată această nebunie: Borat. Unora li s-a părut amuzant (mie), altora dezgustător ( Ionutz şi Florin). Acelaşi lucru probabil se va întâmpla şi cu ‘Bruno’. Dar asta cu o mică diferenţă, căci Bruno e gay şi filmul va lua fiecare clişeu legat de persoanele gay şi va face glume negre pe seama lor.
Ca atare, activiştii gay de peste Ocean încep să îşi arate îngrijorărea faţă de modul cum acest film va fi perceput.
“Poate că unor persoane din comunitate le va plăcea acest film, dar foarte mulţi nu sunt de acord cu el. Încercarea lui Sacha Baron Cohen de a satiriza este problematică în foarte multe aspecte şi total ofensatoare în altele” spune Rashad Robinson de la Gay and Lesbian Alliance Against Defamation.
Şi nu e singurul care crede că ‘Bruno’ va sfârşi prin a stârni homofobia. Voi ce spuneţi?
Vineri, 12 iunie: Top Latino şi Noaptea Drogurilor Legale – ultima noapte în această lună. Sâmbătă, 13 iunie : Baloon’s Party – tu vei alege culoarea balonului Duminică, 14 iunie : Karaoke Night – ora 21:00. Rămâne în picioare oferta deja cunoscută: 10 lei orice produs şi intrarea liberă.
Cum şi de ce? GayOne a luat un interviu managerului clubului Soho, legată de recertele speculaţii privind închiderea clubului. "Clubul Soho se va abţine să intre în acest joc de declaraţii. Tot ce putem să spunem este că ne pregătim să intrăm în Cartea Recordurilor. Cum şi de ce?
Simplu, suntem clubul care a primit cele mai multe controale. Numai în luna mai 2009, clubul Soho a avut nu mai puţin de 24 controale. Este tot ceea ce putem să spunem! Concluzia o lăsăm pentru ... alţii!" spune acesta în interviul acordat portalului gay.
Da, asta a fost o comedie bună. ‚The Birdcage / Cabaret în familie’ reuneşte toate cerinţele pentru o comedie genială : un scenariu impecabil, actori de cea mai mare clasă şi o echipă ce a interacţionat perfect. Şi nu uit de regizor.
Lansat în 1996, filmul s-a arătat inovator, provocator, dar a reuşit să rămână şi real, emoţionant, cuceritor. Povestea unui cuplu homosexual, ce a supravieţuit mai bine de 20 de ani în o lume ce în final i-a înţeles, care acum trebuie să se deghizeze şi să îşi ascundă viaţa pentru a părea nişte persoane respectabile pentru un parlamentar conservator (toate astea ca acesta să fie de acord ca fiica sa să se căsătorească cu fiul lor), m-a cucerit prin întregul său. Începând cu această poveste, care ascunde în spatele a ce unii pot numi „ folosirea clişeelor legate de homosexuali”, un mesaj ce nu ar fi putut fi transmis printr-un film serios, fără această parte de umor ( foarte inteligent).
Robin Williams face la trei ani distanţă după ‚Mrs. Doubtfire’ un rol la fel de surprinzător, oferind încă o dată publicului o parte din talentul său neîncăpător, încă un strop din genialitatea sa de actor, capabil să ia un rol şi să îl transforme în mai mult de atât.
Chiar şi cu un astfel de coleg, Nathan Lane face din Albert Goldman mai mult decât este posibil, imaginabil. Că tot vorbeam noi despre travestiul ca artă, acest rol ne oferă acea privire de care poate că avem nevoie pentru a ne asigura de acest lucru.
Iar lucru cel mai bun, este că nu există o întrecere. Genialitatea celor două interpretări ţin una de cealaltă, se ridică una pe cealaltă. Când crezi că a ajuns la un punct de unde nu mai ai la ce să te aştepţi, te ia prin surprindere şi mai scoate câteva hohote pline de râs.
Gene Hackman are la rândul său aplauzele noastre. Cine altcineva să interpreteze atât de surprinzătorul rol al senatorului Kevin Keeley. De menţionat şi mai ales de aplaudat sunt şi Dianne West, Calista Flockhart ( tânără şi promiţătoare), Hank Azaria ( veşnicul drama queen), Dan Futterman şi Christine Baranski.
Filmul poartă semnătura regizorului Mike Nichols, care şi-a mai adus contribuţia în arta cinematografului, regizând filme precum Charlie Wilson’s war, Angels in America sau Closer.
Legat de acest film, cred că indiferent de cât de conservator ai fi, nu ai putea să te abţii din râs de la el. Din punctul meu de vedere, este un film subestimat. Deţine o nominalizare la Oscar, două la Globurile de Aur ( cel mai bun film comedie sau muzical şi cel mai bun actor în rol principal : Nathan Lane) şi două nominalizări la MTV Movie Awards. Dar încasările de peste 185 de milioane de dolari ( în 1996), dă peste nas tuturor celor ce nu înţeleg genialitatea sa.
Notă imdb: 6,6 din peste 25.000 de voturi. Indice metacritic: 72 din 100 – critici, 8,5 din 10 – utilizatori Note: Florin 4,50 Ionutz 5 => Media 4,75.
„ – Este un subiect tâmpit. Homosexualii în armată! Adică tunsorile alea, uniformele alea. Cui îi pasă? Cred că homosexualitatea slăbeşte ţara asta. - Aşa am crezut şi eu până am aflat că Alexandru cel Mare era p*p*nar. Apropo de homosexuali în armată!”
Poate că asta îi va aminti lui George Michael cum e să fii pe scenă şi se va mai gândi la retragerea sa.
Beyonce a avut o surpriză plăcută în unul din concertele ei de la Londra, la fel şi fanii ei, la fel şi fanii George Michael. Ea l-a avut invitat special pe legenda muzicii pop, George Michael, şi a cântat alături de el o melodie pe care eu am tot fredonat-o anul trecut 'If I were a boy'. A ieşit ceva foarte frumos. Priviţi chipul lui Beyonce. Asta da dăruire.
Încep festivalul cu acest film, fiindcă este unul din acele pelicule pe lângă care tot am trecut de-a lungul timpului. Deşi aparent un film în totalitate gay, subiectul fiind modul cum o familie din anii ’50 încearcă să găsească un echilibru după ce eroina îşi surprinde soţul sărutându-se cu un alt bărbat, ‚Far from Heaven’ s-a dovedit puţin altfel decât m-am aşteptat să fie.
„ Poponar smecher. Familist. Niciodata nu-i deosebesc. ” este o replică apărută chiar la începutul filmului, dar „poponarul” despre care poliţistul vorbeşte trece pe locul doi, având doar un rol secundar.
Astfel, ‚Far from Heaven’ devine un film despre o societate a aparenţelor, o societate în care în propia casă nu îţi poţi întreba soţul mai mult decât acesta crede că e mevoie să îţi comunice, o societate în care un absolvent de economie e doar un mic grădinar fiindcă este o persoană de culoare, o societate în care Cathy, eroina principală, o femeie exemplu pentru acea societate, îşi asumă acest rol din ce în ce mai greu după ce află de „problema” soţului ei.
Filmul este realizat în stilul filmelor din anii ’50, reflectând la perfecţie societatea de atunci. Nu se greşeşte în nici cel mai mic amănunt. Poate de aceea, ar putea să pară uşor plictisitor, obositor. Dar în acelaşi timp, capturarea anumitor momente, precum apariţia discriminării (subiect central), brută, directă în faţă, face ca acest mod de redare a poveştii să fie de apreciat.
De 4 ori nominalizat la Oscar, pentru actriţă în rol principal (Julianne Morre), cea mai bună cinematografie, cea mai bună muzică şi cel mai bun scenariu original, ‚Far from Heaven’ ar fi putut fi o capodoperă. Dacă privesc numai aceste 4 nominalizări, fără îndoială premiile ar fi meritat să meargă spre această peliculă. Dar ... Poate că a lipsit momentul de cotitură aşteptat în toate filmele. Aici, el a început, dar s-a sfârşit când eroina a rămas pe peron, privind la trenul care îi ducea bărbatul iubit departe de ea. Poate că nu e exact un defect.
A fost surprinzător să îl văd pe Dennis Quaid în rolul unui homosexual. Şi a fost surprinzător să văd că rolul e realizat perfect, în ciuda imaginii însuşite de-a lungul carierei de acest actor. Meritată a fost nominalizarea la Globul de Aur pentru cel mai bun actor în rol secundar. Nu ştiu dacă m-a impresionat într-atât încât să cer şi o nominalizare la Oscar. Povestea lui Frank, deşi secundară, rămâne puternică şi de urmărit. E un film bun de văzut mai ales pentru falşi familişti homosexuali.
Un film produs de George Clooney şi Steven Soderbergh.
Notă imdb: 7,5 din peste 18.000 de voturi Indice metacritic: 84 din 100 – critici, 6,8 din 10 - utilizatori Note: Florin 4,25 Ionutz 4 => Media 4,125 din 5
„ -Nu e probabil ca eu si cu tine|sa fim amici.Ai fost foarte bun cu mine si eu am fost nesabuita in schimb,gandindu-ma ca... -Gandind ce? Ca o persoana o poate atinge pe o alta, se poate interesa intr-o alta persoana...si poate pentru o clipita... ar putea vedea dincolo de suprafata, dincolo de culoarea lucrurilor? - Chiar crezi ca noi vedem cu-adevarat... dincolo de acele lucruri... dincolo de suprafata lor?”
