Cat de des va ganditi la faptul ca sunteti gay?

Ca sa fiu sincer aceasta intrebare e o curiozitate a mea si in acelasi timp un mod de a va face sa scrieti cateva randuri (cel putin asa sper eu). Insa partea mai dificila va fi sa ma explic…

As vrea sa stiu daca atitudinea oamenilor din jur cu privire la comunitatea gay e ca o “pancarda” in fata voastra pe care scrie : “Tu esti gay!” (daca sunteti out) sau “Daca ai fi gay ai avea o viata grea cu noi!” (daca sunteti in).

In prima ipoteza, gay declarat: va intreb daca aveti senzatia ca lumea are o retinere fata de voi, datorata evitent, orientarii sexuale, chiar daca invaluita intr-o oarecare amabilitate. Ei bine cum stau lucrurile, cum se mai prezinta proportiile? Cei plini de glume rasuflate si ironi nereusite sunt inca majoritari? Ati reusit sa va formati un grup de prieteni relativ apropiati care sa va accepte orientarea? Va impiedicati zilnic de homofobi si trebuie sa ii suportati, pentru ca lucrati in acelasi mediu etc.? Va aduc ei aminte ca sunteti gay si trebuie sa adoptati o anumita atitudine pentru ca lucrurile sa fie ok?

Ipoteza doi, gay nedeclarat: se intampla des ca persoanele cu care intrati in contact sa aiba o atitudine reticenta daca nu chiar homofoba in discutiile la care luati parte? Cum procedati, incercati sa schimbati subiectul, nuantati, ii contraziceti sau, de ce nu, le dati dreptate? Sunt momente in care aveti un anumit impuls de a spune sau a face ceva insa il temperati de teama ca ar putea da de banuit si ati fi “descoperiti”? In situatia in care sunteti pana in 20 de ani, credeti ca e mai simplu sau mai delicat sa pastrati secretul? Iar daca aveti mai mult de 25 de ani credeti ca lumea se uita ciudat pentru ca nu ati avut nicio prietena?

Sunt interesat in ambele situatii (atat “in” cat si “out”) sa aflu in ce masura varsta a schimbat situatia sau modul in care cei din jur pun problema. Acelasi om are o alta atitudine acum ca ai peste 25 si esti out fata de momentul in care aveai 18 si erai tot atat de out?

Wow! Nu stiu daca am reusit sa va creionez o imagine a ceea ce vreau de la voi… sper totusi ca da… si astept obligatoriu niste raspunsuri!

După 9 luni de aşteptare, întâlnirea s-a întâmplat : A single man

E interesant cum funcţionează aşteptarea în cazul unui film. Întâi afli că el există ( Veneţia 2009), apoi ţi se oferă posibilitatea de a vedea câteva imagini, după care urmează 9 luni de aşteptare în care din când în când mai afli câteva păreri şi revezi aceleaşi imagini. Astfel se întâmplă să creezi din aşteptări un film care poate că are de aface cu filmul adevărat, poate că nu.

De exemplu, privirea de final a lui Colin Firth din trailerul de la A single man e atât de zguduitoare încât nu te poţi aştepta decât la un film cutremurător, la o poveste ce cu uşurinţă va transcende ecranul şi va stabili o legătură unică. Dar nu se întâmplă exact aşa, cu toate că Colin Firth nu este altfel decât magistral în interpretarea sa. Atunci ce este? Să fiu eu şi filmul meu? Să fie ceva subiectiv? Dincolo de faptul că fiecare experienţă rămâne una personală, mă tem că nu. Deşi Tom Ford e la primul său film, acesta e departe de a fi în vreun fel amator în ceea ce face. Dar cu toate astea, nici toate ambiţiile sale nu par că sunt îndeplinite. Da, esteticul acestui film e uimitor din toate unghiurile, dar personajele par uneori prinse într-un labirint. Nu e ceva rău, asta înseamnă complexitate. Problematic e că acea călătorie până în afara labirintului pe care profesorul George o face se întâmplă fără public.

Privirea profesorului George este întâlnită la fiecare pas în ‚A single man’. Ea este adâncă şi tristă, permanent în căutarea a ceva ce nu mai poate fi decât o amintire. Profesorul George îşi caută iubitul Jim, mort într-un accident de maşină după 17 ani petrecuţi împreună. Încă îl caută şi la opt luni după deces, inclusiv în această zi în care se întâmplă acţiunea filmului, dar e foarte clar că privirea acestuia nu mai poate fi reîntâlnită aici, în lumea asta.

Dar înseamnă asta că alte lucruri frumoase nu se mai pot întâmpla în lumea asta? Profesorul George nu mai crede în viitor, cu toate că prezentul îi oferă oportunităţi de eliberare din singurătatea pe care o trăieşte. Kenny ( Nicholas Hoult), un elev de-al său, insistă să se afle în preajma sa din motive uşor intuite, dar refuzate. Carlos, venit din Madrid, conversează uşor cu acesta în spaniolă, în engleză, în faţa cerului. Şi totuşi, George se gândeşte la Jim. Charley ( Julianne Moore), o veche prietenă, încă o actuală iubire, aşteaptă cu sticla de gin la pat ca George să uite de Jim şi să îi redescopere sentimentele. Dar ce alege George e altceva, fiindcă el s-a dat bătut. Sau încă mai luptă? Da, încă mai luptă. Aceasta e ultima zi de luptă. Ce înseamnă asta nu e neapărat ceea ce credeţi. S-ar putea să fie filmul vostru, dar s-ar putea să fie filmul lui Tom Ford.

Şi s-ar putea să interacţionaţi cu el sau s-ar putea să nu. Indiferent de cum se va întâmpla, cred că va fi destul de dificil să nu apreciaţi filmul. Poate chiar mai mult dacă aţi şi citit cartea semnată de Christopher Isherwood, după care e scris scenariul.

Altfel, se ştie deja : Colin Firth face cel mai bun rol din carieră, Julianne Moore şi-a asigurat statutul de icon gay, iar Tom Ford are un debut ce creează multe aşteptări. Dar din nou, aşteptările rămân suspendate, aplauzele sunt cele care contează : pot fi mai puţine sau se pot auzi ovaţii. ‚A single man’ a fost aplaudat.

Te-ai duce la un film cu Gigi Becali?

Răspunsul meu ( surprinzător?) este „da”, mai ales că în ‚Kapitalism, reţeta noastră secretă’ ( de azi în cinematografele din România) există oportunitatea nu foate des întâlnită de a-l vedea pe acesta tratat cu „respectele” cuvenite comportamentului său.

În una din scenele cele mai amuzante ale documentarului lui Alexandru Solomon, Gigi Becali se plimbă în Parlamentul European doar doar găseşte şi el un Vadim care să îi ţină companie. Dar nu găseşte. Nu e asta o imagine care merită văzută? Eu zic că da. În sfârşit, printr-o imagine cu care ne întâlnim mult prea rar, putem observa cum Gigi Becali este aşezat la locul meritat ( a se înţelege la colţ). Numai această imagine şi deja cred că am oferit destule motive pentru ca acest documentar românesc să nu fie ratat.

Dar ‚Kapitalism, reţeta noastră secretă’ nu este doar despre Gigi Becali. Ba chiar acesta e departe de a fi un personaj principal al filmului, intervenţia sa fiind mai mult un moment de destindere pe care spectatorul îl simte oportun, neştiind cum să mai reacţioneze la lecţia de business românească. Mai zâmbăreţi sau mai puţin zâmbăreţi, figuri arhicunoscute ( a se citi controversate, implicate în scandaluri de corupţie) ale lumii afacerilor din România, printre care Dan Voiculescu, George Copos şi Dinu Patriciu îşi prezintă ( oficial) reţeta succesului în capitalismul nostru balcanic. Neoficial, aceştia mai degrabă oferă explicaţii, pe care le acceptăm sau nu ( mai puţin asta), în funcţie de capacitatea fiecăruia de a ştii cum să guverneze discuţia deloc facilă propusă de regizorul narator.

În "sprijinul" lor, încă de la început, acelaşi regizor/narator îl invocă pe Nicolae Ceauşescu, care revizitează, într-un exerciţiu imaginativ foarte inspirat, România zilelor noastre, moment oportun pentru câteva discursuri „filozofice”. Partea cea mai rea nu e că îi dai dreptate „împuşcatului”, ci faptul că ajungi să fii de acord cu Dan Diaconescu ( cum mi s-a întâmplat mie), ceea ce îţi lasă o senzaţie amară după ce nu ai putut prea mult să râzi. Mai degrabă s-a bombănit. Şi acum se pune întrebarea : mai era nevoie de un astfel de documentar care nu spune nimic nou?

Răspunsul : ‚Kapitalism, reţeta noastră secretă’ sigur că nu spune nimic nou, dar tonul diferit merită ascultare ( vizionare), chiar dacă ceea ce ne prezintă ştim de mult: România e cam în prăpastie.

Cam penibil : prima internetnovelă gay

Aţi auzit de prima internetnivelă românească? Eu puţin mai târziu decât ceilalţi. Întâi am citit, apoi am încercat să văd, dar nu am reuşit ( net-ul meu sau site-ul lor), apoi am uitat, acum mi-am reamintit, apoi am văzut şi am rămas surprins ... neplăcut.

În condiţiile în care există o Alice şi un Bimus, filmuleţul celor implicaţi în proiect e cam penibil. Adică, e de preferabil ( mai ales că filmuleţul e realizat de o instituţie şi nu de un mic blogăraş care se gândeşte că e amuzant să se filmeze şi apoi să se pună pe net) să ştii în ce te bagi înainte.

Şi pentru o internetnovelă românească se cerea mai mult, gen un viitor regizor ( cel puţin), oameni care să cunoască cât de cât cum se ţine camera în mână. Fiindcă altfel iese asta.

Despre un film gay românesc pe care s-ar putea să nu îl vedem niciodată

Da, avem un film românesc gay 100%. În acelaşi timp este foarte adevărat că e o producţie de televiziune posibil fără valoare, de la care nu ne-a rămas decât un sinopsis care spune aşa ( preluare Cinemagia):

Tudor (Richard Bovnoczki) are cu Irina (Anca Androne) o casnicie aparent fericita. Veronica (Virginia Rogin), mama lui Tudor, care locuieste la Cluj, vine pe neasteptate la ei pentru a sarbatori impreuna Pastele. Ea este foarte dezamagita sa afle ca cei doi tineri au de gand sa divorteze, mai ales ca au un copil.

Veronica o vede pe Irina pe strada cu un barbat, Erwin (Dorian Boguta) si da toata vina pe ea pentru destramarea casniciei, o acuza ca isi bate joc de fiul ei. Tudor si Irina incearca sa-i explice ca situatia nu sta cum crede ea, ca cel mai bine ar fi sa-i lase sa-si rezolve singuri problemele.

Adevarata cauza a divortului este faptul ca Tudor este homosexual si este indragostit de Alec (Alex Margineanu), un student de-al sau cu care are o relatie intima. Irina stie adevarul si incearca sa-si sprijine si sa-si inteleaga sotul. La randul lui, Tudor este la curent cu faptul ca Irina are un iubit si ca este insarcinata cu acesta.

Veronica este socata in momentul in care Alec ii spune ca fiul ei este homosexual, dar refuza sa creada asta. Ea o acuza pe Irina ca are o aventura cu Alec, iar intr-o discutie foarte aprinsa o impinge pe aceasta si fata cade pe scari. Irina pierde sarcina.

Tudor recunoaste in fata mamei lui ca este homosexual, dar ea nu accepta in continuare adevarul. Veronica este ferm convinsa ca homosexualitatea este o boala care trebuie tratata, ceva ce se poate vindeca...

Filmul de televiziune a fost realizat pentru ACASATV, sub un concept educativ şi a fost folosit ca temă de dezbatere pentru una din emisiunile speciale De 3x femeie.

Regia a fost semnată de necunoscutul Radu Apostol, durata acestuia nedepăşind 60 de minute.

Şi dacă filmul nu are o mare valoare artistică, intenţia tot contează. Partea mai puţin bună e că deşi ştim că el există e posibil să nu avem niciodată acces la el. Momentan în tot internetul acesta atât de mare nu există nicio imagine din film.

Tot ce putem face este să ne uităm cu atenţie în programul ACASATV, sperând ca filmul să fie redat la un moment dat ca umplutură. Cu siguranţă ar fi interesant de urmărit.

...

Îmi pare rău dacă v-am dezorientat cu numeroasele modificări ale temei blogului din ultima perioadă. Pur şi simplu nu eram mulţumit.

Mulţumesc pentru înţelegere şi sper că nu va mai trebui să modific tema prea curând.

Shank, despre filmul clişeu şi filmul independent

Filmele gay nu sunt majoritar slabe. Sigur, există o serie de filme în clişee care reprezintă oficial genul prin promovarea de care dispuns. Este foarte posibil ca respectiva categorie să funcţioneze la o parte a publicului, iar succesul să nu fie în totalitate politic. Dar am trecut de vremurile în care ne limitam la câteva filme. Avem din ce să alegem, ideea este să ştim unde să căutăm acel altceva.

Părerea iniţială faţă de ‚Shank’ este total diferită faţă de cea pe care ţi-o face filmul. Din trailer pare un film dintre cele mai în clişee, realizat şi independent de data asta. Însă, precum în ‚Eu când vreau să fluier, fluier’ naturaleţea unor ne-actori este chiar uimitoare şi face din film unul cu adevărat interesant. Are poveste, are tensiune, are personaje.

‚Shank’ se deschide foarte provocator. Atingeri în locuri intime, consum de droguri, sex în pădure, filmatul evenimentului, revizionarea acasă, limbaj vulgar, violenţă fizică sunt câteva din elementele cu care suntem întâmpinaţi. Lucrurile nu se îndepărtează niciodată prea mult, aceste evenimente repetându-se. Eroul principal însă ajută pe una din victimile amicilor săi, un adolescent gay care vede viaţa total diferit faţă de cel care l-a ajutat.

Ceea ce urmează este o combinaţie explozivă de love story, coming of age, thriller indie, semi-erotic film, care funcţionează excelent în cea mai mare parte. În timp ce eroul descoperă şi un alt stil de viaţă şi sentimente, foştii lui prieteni află secretul acestuia şi plănuiesc răzbunarea încărcaţi de o foarte mare ură, care însă descoperim că vine de undeva.

Filmul e o mare surpriză pentru scena gay indie. Deşi pare cunoscut, ‚Shank’ merge în altă zonă şi reuşeşte să prezinte o poveste cunoscută într-o altă viziune.

Sigur, se pune întrebarea cât de multă lume interacţionează cu filmele independente, ceea ce ne duce la un adevăr : lipsesc filmele gay realizate de marile studiouri. Acestea însă nu sunt neapărat filme mari, după mine. ‚Shank’ e un film care făcut la Hollywood ar fi fost lipsit de tot ceea ce îl face reuşit. Puterea sa brută nu ar fi putut trece de codurile hollywoodiene. Aşa cum se găseşte este extraordinară.

Trailer mai jos.

Funeral Parade of Roses

Bara no sôretsu este cel mai vechi film japonez cu tematică gay descoperit. Aparent un film neglijabil, are puterea de a uimi spectatorul încă de la primele imagini vizionate pe net.



Ca mai toate filmele cu tematică de la acea vreme, şi prima operă de lung-metraj a lui Toshio Matsumoto este un film independent, fără un sprijin major din partea unui studio. Dar mai definitoriu, este un film experimental, aparent o sursă importantă de inspiraţie pentru A Clorkwork Orange a lui Stanley Kubrick.

Fiind un film experimental, pe lângă atragerea unor sinonime precum avantgardist, este şi un film încurcat care te plimbă mult în acţiunea sa până să te lase să înţelegi ce se întâmplă exact. Acesta priveşte în subcultura gay a anilor ’60 din Japonia, urmărind în principal un grup de travestiţi dintr-un cabaret. În faţă iese un triunghi amoros format din Eddie ( Peter, poate fi auzit şi în Death Note 2), cel mai în vogă travestit al cabaretului, Leda, fostul cel mai în vogă travestit al cabaretului, încă în fruntea localului şi un bărbat, patronul.

Încurcăturile amoroase bineînţeles că atrag complicaţii şi creează tensiuni, însă tensiunea la care regizorul revine în permanenţă nu are neapărat legătură cu acest aspect. Numai că nu înţelegi asta până la sfârşit.

Astfel, ‚Funeral Parade of Roses’ se poate adăuga listei de filme în care timp de 90 de minute nu înţelegi ce se întâmplă, dar la final ştii că moare cineva. Încet devine un clişeu, dar datând din 1969, filmul categoric nu a urmat o idee din ce în ce mai uzată de cinematografia actuală. Ceva nu i se poate nega acestui film, şi anume originalitatea, existentă în permanenţă. În rest, părerile pot fi împărţite despre acest amestec de docu-film, comedie de situaţie, thriiler pink şi altele, însă categoric nu este pentru masele largi.

Eternal summer – despre o vară insesizabilă

‚Sheng xia guang nian’ părea un alt film destul destul de cunoscut despre un trio amoros, dar nu a fost exact astfel. Povestea din ‚Eternal summer’ este puţin mai diferită. Din păcate pentru film, diferenţele nu au ajutat.

Bryant şi Hsiao-chuan sunt prieteni încă de când erau foarte mici, cu toate că sunt diferiţi ca personalitate. În timp ce unul este studios şi atent dedicat şcolii, celălalt este un atlet talentat lipsit de astfel de interese. Însă ceea ce părea o prietenie obişnuită este mai mult decât atât. După ce Bryant are o dezamăgire sexuală cu Kate, gândul la diferenţe mai mari între el şi prietenul său devine de neevitat. Dar este şi prietenul său diferit sau mai degrabă e interesat de cineva ca Kate?

Câteva gânduri despre ‚La mission’

Trailerul filmului îl găsiţi la finalul postării.

De multe ori se anunţă ceva diferit şi în final avem parte de aceeaşi poveste cu foarte mici modificări. ‚La mission’ de exemplu promite că va ajunge până unde niciun alt film gay nu a ajuns. Şi e adevărat : subiectul nu este cel mai comun reprezentat în cinematografia gay, cu toate că nu putem spune că e evitat.

Ceea ce e şi mai bine aici este că relaţia tată conservator – fiu gay întâlneşte cultura latino-americană, cu care indiferent de sursele de informare ne întâlnim mai greu.

Benjamin Bratt ( fanii gay îl pot vedea şi în Modern family) joacă aici rolul tatălui, în timp ce necunoscutul Jeremy Ray Valdez este fiul. Filmul este regizat de Peter Bratt ( fratele actorului din rol principal), care mai are în filmografie un singur film necunoscut, prezentat ca şi acesta la festivalul de la Sundance.

Ceea ce nu mă încântă în mod special sunt recenziile, mai ales atunci când un film nu interacţionează cu mine în mod special ( prin trailer şi actori). Ele sunt destul de împărţite şi nimeni nu se aruncă în laude exagerate, ceea ce într-un final anunţă un film destul de obişnuit.

Trailerul ne prezintă şi el un film amator, mai degrabă decât independent. Iar în final ‚La mission’ pare mai degrabă „nu” decât „da”.

Rămâne pe lista de aşteptare a mea.

A voastră?

Două discursuri. O singură voce. Charlie Chaplin. The Great Dictator

I'm sorry, but I don't want to be an emperor. That's not my business. I don't want to rule or conquer anyone. I should like to help everyone if possible; Jew, Gentile, black man, white. We all want to help one another. Human beings are like that. We want to live by each other's happiness, not by each other's misery. We don't want to hate and despise one another. In this world there is room for everyone, and the good earth is rich and can provide for everyone. The way of life can be free and beautiful, but we have lost the way. Greed has poisoned men's souls, has barricaded the world with hate, has goose-stepped us into misery and bloodshed. We have developed speed, but we have shut ourselves in. Machinery that gives abundance has left us in want. Our knowledge has made us cynical; our cleverness, hard and unkind. We think too much and feel too little. More than machinery, we need humanity. More than cleverness, we need kindness and gentleness. Without these qualities, life will be violent and all will be lost. The airplane and the radio have brought us closer together. The very nature of these inventions cries out for the goodness in men; cries out for universal brotherhood; for the unity of us all. Even now my voice is reaching millions throughout the world, millions of despairing men, women, and little children, victims of a system that makes men torture and imprison innocent people. To those who can hear me, I say, do not despair. The misery that is now upon us is but the passing of greed, the bitterness of men who fear the way of human progress. The hate of men will pass, and dictators die, and the power they took from the people will return to the people. And so long as men die, liberty will never perish. Soldiers! Don't give yourselves to brutes, men who despise you, enslave you; who regiment your lives, tell you what to do, what to think and what to feel! Who drill you, diet you, treat you like cattle, use you as cannon fodder. Don't give yourselves to these unnatural men - machine men with machine minds and machine hearts! You are not machines, you are not cattle, you are men! You have the love of humanity in your hearts! You don't hate! Only the unloved hate; the unloved and the unnatural. Soldiers! Don't fight for slavery! Fight for liberty! In the seventeenth chapter of St. Luke, it is written that the kingdom of God is within man, not one man nor a group of men, but in all men! In you! You, the people, have the power, the power to create machines, the power to create happiness! You, the people, have the power to make this life free and beautiful, to make this life a wonderful adventure. Then in the name of democracy, let us use that power. Let us all unite. Let us fight for a new world, a decent world that will give men a chance to work, that will give youth a future and old age a security. By the promise of these things, brutes have risen to power. But they lie! They do not fulfill that promise. They never will! Dictators free themselves but they enslave the people. Now let us fight to fulfill that promise. Let us fight to free the world! To do away with national barriers! To do away with greed, with hate and intolerance! Let us fight for a world of reason, a world where science and progress will lead to all men's happiness. Soldiers, in the name of democracy, let us all unite! Hannah, can you hear me? Wherever you are, look up Hannah! The clouds are lifting! The sun is breaking through! We are coming out of the darkness into the light! We are coming into a new world; a kindlier world, where men will rise above their hate, their greed, and brutality. Look up, Hannah! The soul of man has been given wings and at last he is beginning to fly. He is flying into the rainbow! Into the light of hope, into the future! The glorious future, that belongs to you, to me and to all of us. Look up, Hannah. Look up!

Până şi din partea unui cinefil dezordonat care încă nu şi-a făcut timp pentru a descoperi toate subtilităţile celei mai puternice figuri cinematografice, a existat o adâncă curiozitate legată de vocea lui Charles Chaplin. Pentru o lume care a descoperit cinematograful prin intermediul „vagabondului gentilom” curiozitatea trebuie să fi fost cu atât mai puternică, cu toate că teama unui eşec mereu o poate stăvili. În 1940, într-o lume instabilă politic şi nu numai, acea voce se aude. Întâi nu înţelegem ce spune, apoi luăm parte la cel mai important discurs din istoria cinematografiei.

În 1937 când lui Charlie i-a apărut ideea filmului ‚The Great Dictator’ nu foarte multă lume îi era alături. Încă neloviţi de întorsătura dramatică pe care nazismul o va crea în istorie, guvernul britanic anunţă că nu va da drumul unui astfel de film. Charlie Chaplin însă nu se lasă, iar la vremea lansării sale, în 1940, opera sa rulează şi în Marea Britanie. Istoria neagră a celui de-al doilea război mondial se scria. De cealaltă parte a baricadei, Germania nazistă şi teritoriile aflate sub influenţa sa nu vor avea acees la un film într-un final ( şi) politic. Cele două discursuri pentru ei nu se ţin. Vocea lui Chaplin îşi amână astfel declaraţia(iile) care ar fi putut schimba istoria.

Înainte, în timp şi după partida de Poker cu Sergiu Nicolaescu

În calitate de cinefil dezordonat, cu câteva zile înainte de a vedea a doua comedie a lui Sergiu Nicolaescu, am văzut prima sa comedie ‚Nea Mărin miliardar’ şi în totală necunoştinţă de cauză am spus „cea mai bună comedie românească de dinainte de 1989”. Se poate să nu fie aşa, afirmaţia fiind făcută în necunoştinţă, dar au crescut aşteptările faţă de partida de ‚Poker’. În timpul filmului, am observat că nu prea râd. Majoritatea situaţiilor amuzante din trailer s-au dovedit neamuzante în contextul creat. După partida de Poker nu aş mai include filmul la comedie, dar nu ştiu exact unde altundeva să îl includ. Faptul că are la bază o piesă de teatru se face simţit pe toată perioada sa.

În calitate de bărbat gay, filmul în sine mi-a atras atenţia mai ales prin apariţia lui Mihai Bendeac. Faptul că Jojo Cătălina Grama apare dezbrăcată ( principalul atuu în campania de promovare a filmului) era clar că nu poate avea niciun efect asupra mea. Vroiam Bendeac, Bendeac, Bendeac. Şi am primit Jojo, Jojo, Jojo. Şi nu mi-a displăcut deloc. Fără îndoială, Jojo este o actriţă promiţătoare, iar toţii aşii filmului au fost la ea.

Trailer 2 Sex and the city 2

După un 'Sex and the city Movie' funcţionabil doar pentru că pe ecran apăreau Carrie, Samantha, Charlotte şi Miranda, se apropie şi 'Sex and the city 2'. Sentimente împărţite?

Trailerul cu siguranţă poate schimba asta. Penelope Cruz, Liza Minnelli, căsătorie gay şi John Corbett ( pentru alţii şi Miley Cyrus) dau o nouă perspectivă filmului de la care lipseau aşteptările.

Trailer : The Kids are all right (2010)

Unul din cele mai aşteptate filme ale acestui an este fără îndoială comedia 'The Kids are all right'. Prezentată în premieră la Sundance, unde a primit recenzii foarte bune, filmul a fost premiat la Berlin cu prestigiosul premiu Teddy.

Filmul le are în distribuţie pe Julianne Moore ( care din punctul meu de vedere este un icon gay) şi Annette Bening. Acestea formează un cuplu care află de la copiii lor că aceştia vor să îşi cunoască tatăl donator. Dar sunt convins că trailerul va spune mai mult.

De azi Poker în cinematografe

A doua comedie a lui Sergiu Nicolaescu ajunge de azi în cinematografele din România. Reacţiile se anunţă de la început diverse. Unora le place, alţii spun nu. Până la mai multe detalii, noi ne abţinem, dar ne declarăm curioşi.

Între timp, mai jos aveţi o imagine interesantă din film.

Cum văd eu scena travesti din Nea Mărin miliardar?

Am promis mai multe faze gay din filme româneşti şi asta aducem. De data aceasta filmul ales este singura comedie până la Poker a lui Sergiu Nicolaescu.

Nu ne interesează calitatea filmului Nea Mărin miliardar ( între noi fie vorba e chiar un film foarte bun), ci doar operaţiunea „Dama cu camelii”, care presupune travestirea grupului ( din el face parte şi Jean Constantin).

Cu toate că scenele travesti nu sunt o noutate şi mulţi cred că nu implică un aspect gay, cea din Nea Mărin miliardar ( vizionabilă la sfârşitul articolului) e mai mult decât atât. Ea simbolizează un trend : intoleranţa şi homofobia.

Mika vine în România

Mika va susţine un concert în România organizat de Orange sâmbătă 24 iunie, la Mamaia, pe plaja H2O. Cântăreţul britanic comparat deseori cu Freddie Mercury soseşte astfel pentru prima oară în România.

Intrarea este liberă ( doar pentru abonaţii Orange?).

Dilema Veche deschide colecţia Charlie Chaplin azi

Începând de azi, timp de 8 săptămâni aveţi ( încă) un motiv pentru care să cumpăraţi ‚Dilema veche’. Revista aduce timp de 8 săptămâni cele mai importante titluri ale poate celei mai cunoscute figuri cinematografice.

Iată ordinea :
Dictatorul – 8 aprilie
Goana după aur – 15 aprilie
Circul – 22 aprilie
Luminile oraşului – 29 aprilie
Domnul Verdoux – 6 mai
Piciul – 13 mai
Timpuri noi – 20 mai
Scurtmetraje – 27 mai

În deschiderea acestui eveniment, vă (re)aduc în atenţie două scurt-metraje (şi) de interes gay, pe care le găsiţi în format video mai jos.

Recenzie film : Margo (2006)

Acum câteva luni, chiar aici pe blog, rememoram câteva faze gay din filme româneşti. Ne spuneam atunci că sunt prea puţine şi speram la altele noi. Noi sau vechi, am mai (re)descoperit câteva astfel de faze în filme realizate în România despre care vă voi povesti în următoarea perioadă.

La momentul lansării sale, s-a vorbit în campania de promovare despre un sărut între eroinele principale ale filmului ‚Margo’, dar în general după lansare pelicula semnată de Ioan Cărmăzan a picat într-un anonimat rapid şi ireversibil cu tot cu sărut. Şi nici nu mă miră foarte mult trendul. Artistic vorbind, filmul eşuează lamentabil după 30 de minute de satiră excelentă, transformându-se în o dramă neconvingătoare şi o satiră neamuzantă.

Dar gay vorbind, filmul are destul de multe elemente. Două dintre acestea le găsiţi video la finalul articolului. Dar hai să le luăm pe rând.

Au românii destul talent încât să bată asta?

Din toamnă PROTV va încerca să prezinte românilor talente din cele mai diverse şi neobişnuite locale. E puţin probabil ca show-ul să nu aibă succes ... în România. Dar va putea România să creeze staruri de Internet pentru o lume întreagă şi să depăşească momentele gen 'Surprize surprize'?

Noi sperăm.

Videoclipul de mai jos, venit de la Philippines got talent anunţă că va fi destul de dificil.

Luna martie 2010 în filme de Florin şi Ionutz

29 de filme văzute. Iată-le pe primele 10. Cel care dă punctajul mai mare descrie şi filmul.

1. The Crossing Guard ( Florin si Ionutz 4,75) - regia Sean Penn, un film pregătitor pentru Into the wild
2. Rurouni Kenshin – Tales from the Meji Era ( Florin 4,50 Ionutz 5) - redarea perfectă a vremurilor premergătoare restauraţiei Menji într-un anime
3. The Twilight Samurai ( Florin 4,50 Ionutz 4,75) - portretul samuraiului dincolo de exagerări i retuşuri
4. Interviu cu un vampir ( Florin si Ionutz 4,50) - de pe vremea când Tom Cruise era un actor respectat, un film care ar merita furorile unui Twilight.
5. Money Pitt ( Florin si Ionutz 4,50) - un film de la începuturile lui Tom Hanks, dovada că nici comediile romantice sau nu, nu îmbătrânesc
6. Fucking Amal ( Florin 4,50 Ionutz 4) - film suedez cu tematică gay recomandat pe blog
7. The Road ( Florin 4 Ionutz 4,50) - regizorul Jim Hillcoat reuşeşte să ne ofere o nouă formă a disperării
8. Eu când vreau să fluier, fluier ( Florin 4,50 Ionutz 3,75) - un pas înainte în cinematografia românească, un film românesc realizat în stil independent
9. A prophet ( Florin si Ionutz 4) - nu pe măsura recenziilor, dar bun.
10. When the last sword is drown ( Florin 3,50 Ionutz 4,50) - o schiţă a gărzii Shinsengumi