Înainte, în timp şi după partida de Poker cu Sergiu Nicolaescu

În calitate de cinefil dezordonat, cu câteva zile înainte de a vedea a doua comedie a lui Sergiu Nicolaescu, am văzut prima sa comedie ‚Nea Mărin miliardar’ şi în totală necunoştinţă de cauză am spus „cea mai bună comedie românească de dinainte de 1989”. Se poate să nu fie aşa, afirmaţia fiind făcută în necunoştinţă, dar au crescut aşteptările faţă de partida de ‚Poker’. În timpul filmului, am observat că nu prea râd. Majoritatea situaţiilor amuzante din trailer s-au dovedit neamuzante în contextul creat. După partida de Poker nu aş mai include filmul la comedie, dar nu ştiu exact unde altundeva să îl includ. Faptul că are la bază o piesă de teatru se face simţit pe toată perioada sa.

În calitate de bărbat gay, filmul în sine mi-a atras atenţia mai ales prin apariţia lui Mihai Bendeac. Faptul că Jojo Cătălina Grama apare dezbrăcată ( principalul atuu în campania de promovare a filmului) era clar că nu poate avea niciun efect asupra mea. Vroiam Bendeac, Bendeac, Bendeac. Şi am primit Jojo, Jojo, Jojo. Şi nu mi-a displăcut deloc. Fără îndoială, Jojo este o actriţă promiţătoare, iar toţii aşii filmului au fost la ea.

Prejudecăţile faţă de aceasta nu ar mai trebui să mai existe după acest film, cu toate că în unele scene, cum ar fi în momentele când personajul ei nu are ceva de spus, se simte o oarecare nenaturaleţe în portretizarea personajului. Momentele însă sunt foarte scurte. În plus, le face faţă cu uşurinţă unor Horaţiu Mălăele sau Vladimir Găitan.

Cât despre Bendeac, singura sa scenă e faza din trailer. Înainte de partidă, aveam o oarecare teamă că ea este singura. Şi mai exista încă o teamă : aceea că personajul său reprezintă în totalitate tipologia greşită prin care sunt prezentate persoanele gay. Temerile s-au adeverit. În calitate de bărbat gay cinefil care aşteaptă ca filmul româneasc să includă în peliculele sale şi personaje gay, am fost oarecum dezamăgit. În calitate de spectator, nu pot spune că am simţit neapărat nevoia de mai mult Mihai Bendeac pentru că filmul nu a creat acea aşteptare.

Dar bonus, am avut surpriza să văd două travestiuri „nevinovate” la masa de ‚Poker’. Primul e cu adevărat surprinzător.

Încă de cum s-a anunţat apariţia filmului, am fost neplăcut surprins de reacţiile unora. Ştiam că Sergiu Nicolaescu nu mai este regizorul cel mai în vogă, dar a scrie o recenzie la un film înainte de a-l vedea mi se pare mult prea mult. Înţeleg pe cei care văd filmul şi fac o analiză dură asupra lui, dar nu reacţii oarecum violente faţă de ceva nevăzut. Eu nu sunt un fan al lui Nicoleascu, ştiu că are şi filme bune şi filme rele. În cel mai bun caz, despre ‚Poker’ se poate spune că e un film mediu. După ce l-am văzut, nu cred că filmul va schimba opiniile critice faţă de regizor. Ba chiar cred că filmul nu străluceşte la regie, defectele fiind acoperite de nişte actori adevăraţi şi de un personaj de ţinut minte. Dar de unde critici la ceva nevăzut?

Înainte de film nici nu ştiam cum se joacă Poker. După, mi-am dat seama că nu e atât de greu de învăţat. Dar nu cred că vreau.

Nici despre subiectul filmului Poker nu ştiam prea multe. Acum ştiu, dar dacă vreţi să vedeţi filmul vă spun altceva : primele 15 minute sunt dificile. Aşteptaţi să apară Jojo. După 5 minute, vă veţi da seama cât de importanţi sunt actorii.


Citeşte şi
Cum văd eu scena travesti din Nea Mărin miliardar?
Chun gwong cha sit / Happy Together (1997) Recenzie
Taiko de Eiji Yoshikawa