luni, 3 mai 2010

Despre Cocoşul decapitat şi Radu Gabrea

Publicat de FLORIN la 10:50
Radu Gabrea este un regizor român destul de profilic, mai ales în afara României. Publicul specialist se poate să îl cunoască puţin mai bine decât publicul larg, lucru care nu ştiu cât ţine de promovare, dar este o eroare. Singurul film văzut înaintea acestui ‚Cocoş decapitat’, nominalizat la premiile Gopo, este ‚Noro’, care dincolo de sensibilitatea şi puterea subiectului nu cred că şi-a atins cu adevărat publicul. În 2008, regizorul ni l-a prezentat mai mult ca actor pe Florin Piersic Junior în ‚Călătoria lui Gruber’, un film cu un oarecare succes primit bine ( încă nevăzut).

Dar ceea ce mi-a atras atenţia în filmografia regizorului este filmul cu tematică gay ‚Ein Mann wie Eva’. Lansat în 1984, vorbit în germană, filmul ar fi interesant de văzut. Până voi avea ocazia, am văzut ‚Cocoşul decapitat/Der gekopfte Hahn’.

Producţie austriacă, germană, ungară şi română, filmul are rare pasaje în limba română, cu toate că acţiunea este plasată în România din timpul celui de-al doilea război mondial. Aceasta vrea să surprindă un moment important din istoria saşilor din România, în timp ce ne este prezentată povestea unei prietenii afectate de manipularea nazistă, a unei relaţii dintre un „soldăţel” nazist şi o iubită evreică, a maturizării unui grup de patru adolescenţi.

Introducerea nu este deloc rea, iar pe cât acţiunea evoluează devii curios de relaţia prietenească ( sau nu) dintre cei doi prieteni. Însă de la un moment dat, filmul o ia la fugă. De aceea, inclusiv subplotul gay al ‚Cocoşului decapitat’ se pierde.

Filmul renunţă astfel încet la public. Radu Gabrea nu a avut răbdare cu personajele sale, cu poveştile lor, tranformând filmul într-un rateu.

Scenariul filmul este adaptat după romanului lui Eginald Schlattner, care s-a declarat mulţumit de film.

Filmul poate fi urmărit aici.

Citeşte şi
Gay Fest 2010
Te-ai duce la un film cu Gigi Becali?
Shank, despre filmul clişeu şi filmul independent

2 comentarii on "Despre Cocoşul decapitat şi Radu Gabrea"

CM on 4 mai 2010 la 22:24 spunea...

mie faza "gay" mi s-a cam parut trasa de par.
Filmul ar fi putut fi unul bun, nu imi dau seama de ce a fost asa de rasolit spre sfarsit...

Anonim spunea...

2 barbati se iubesc mult mai mult,FOARTE MULT ca un cuplu :Femeie si Barbat. IN VIATA FIECARE SA ALEAGA CE II PLACE SI DE CEEA CE SE INDRAGOSTESTE NU DE CEEA CE VREA LUMEA SAU PARINTI.Iar gay,homosexuali si homo inseamna ca sunt 2 persoane ...care se..... in fund si nu se mai cunosc.DAR 2 persoane de accelasi sex care se indragostesc si se iubesc se numesc indragostiti.Iar daca lumea crede ca sunt gay ...sa nu ii intereseze..important este ceea ce simt ei.Si ca nu spun la lume lucrul accesta este foarte bine ..e bine sa stie doar prieteni foarte buni.

 

gay in romania Copyright 2009 Reflection Designed by Ipiet Templates Image by Tadpole's Notez