Copiii teribili – filmul

Pe cât de interesantă e cartea lui Jean Cocteau, pe atât de lipsit de importanţă este acest film.

Adaptarea cinematografică a capodoperei lui Jean Cocteau ‚Les enfants terribles’ nu se arăta foarte uşoară, dar cu autor pe post de scenarist şi cu Jean Pierre Melville ( un regizor cu filme bine cotate) la cârma proiectului chiar părea că va avea o şansă adevărată. Transpunerea pe peliculă a relaţiei psihologice dintre Paul şi Elizabeth s-a dovedit a fi însă o greşeală.

Sunt multe erori pe care acest film le face. Prima dintre ele este existenţa naratorului. Aceasta îţi creează impresia de risipă. Faţă de ‚Portretul lui Dorian Gray’, unde se poate aprecia naratorulul ca şi dovadă de respect pentru una dintre marile opere literare engleze, aici ea nu are vreun sens. Autorul lucra la film. El îşi acordă sieşi o dovadă de respect? De ce să mai faci filmul dacă nu există soluţia transpunerii elementelor geniale literare în unele cinematografice?

În plus, înaintea realizării acestui film, Jean Pierre Melville a regizat ‚La silence de la Mer’. A trece de la un film în care liniştea e cheia la unul în care nu se mai opreşte din vorbit e o eroare, după cum se vede. Deşi cinematografia este ireproşabilă, perfectă pentru a surprinde un chip ce îşi schimbă trăsăturile, un gest de nesiguranţă sau nervozitate, ea devine neglijabilă precum un fir de praf pe o mobilă nefolosită.

Şi nu numai naratorul ia parte la acest eşec, ci şi dialogul, actorii prin dialogul lor necredibil. În parte, totul datorită lui Nicole Stephane, care îi ia lui Elizabeth orice urmă de artistic.

Aspectele gay de la începutul operei literare devin de asemenea insesizabile într-un film ce nu reuseşte să surprindă subtilităţile cărţii, fără de care ea ar fi rămas o exagerare.

Partea ciudată la acest film e că el a fost apreciat la vremea lansării sale şi încă pare că este. A şi primit o nominalizare la Bafta pentru performanţa lui Nicole Stephane. Mica ei carieră cinematografică pare că îmi dă dreptate mie. A jucat slab. Cât despre film în general, ar fi putut fi mai bun. Ar fi putut fi bun, dacă ar fi vrut să îl facă bun.

Altfel, e un film slab, o ecranizare nereuşită, lipsită de orice emoţie, creată mecanic şi nu artistic. De aceea rămâi cu senzaţia de copy paste. Programul de convertire e însă slab.

2,50 din 5.

Credit foto : Melville Productions

Citeşte şi
Copiii teribili de Jean Cocteau
Portretul lui Dorian Gray – filmul din 1945
Durabila iubire de Ian McEwan