Portretul lui Dorian Gray – filmul din 1945

După dezamăgitoarea adaptare din 2009 a celebrului roman a lui Oscar Wilde, cred că se cerea vizionarea acestui film din 1945 premiat cu Oscar. Şi da, diferenţa s-a văzut. Ea nu doar că există calitativ, dar şi scenaristic fiecare regizor şi-a luat libertatea de a prezenta altfel aceeaşi poveste. La Albert Rewin, asta a însemnat un succes.

Sunt foarte multe lucruri care mi-au plăcut la filmul din 1945. Unul dintre ele, pe care Ionutz l-a considerat un defect, a fost vocea naratorului. Mie asta mi s-a părut esenţial, mai ales, prin comparaţia cu dezastrul Dorian Gray din 2009, fiindcă a arătat respectul pe care cei implicaţi în proiect l-au avut faţă de original. Din aceeaşi categorie, am găsit foarte bună integrarea numelui scriitorului Oscar Wilde în film.

Nu ştiu dacă a ţinut de anul creării sale, dar filmul are o anumită esenţă. Totul este foarte cinematografic. Inserarea portretului color într-un film, altfel alb negru, reprezintă substanţa a ceea ce m-a impresionat. Nu numai că e original, dar şi funcţionează.

Din lucrurile bune ale acestui film nu putea lipsi distribuţia. Începând cu tânărul Dorian Gray, interpretat de Hurt Hatfield, trecând pe la lordul Henry, interpretat de oscarizatul George Sanders şi ajungând la oscarizata Dona Reed, actorii sunt perfect aleşi pentru personajele lor. Însă de departe, în rolul lui Sybil Vane, Angela Lasbury, nominalizată la Oscar pentru rol, fură toată atenţia în cele 15 minute ale sale. E de neuitat momentul acesta.

Sigur, filmul nu este unul perfect şi asta se vede cel mai bine în a doua jumătate a sa. Dacă în prima, întreaga tensiune este perfect creată, în următoarea firul poveştii scapă puţin de sub controlul artistului.

Defectele sunt însă nimic pe lângă calităţile sale. Şi, nu ştiu de ce, dar cred că nu vom mai descoperi vreo adaptare mai bună.

Notă : 4 din 5 ( Florin si Ionutz 4)

Foto via