marți, 9 februarie 2010

Precious : Based on the novel Push by Saphirre

Publicat de FLORIN la 07:07

Precious’ nu este un film cu tematică gay ( deşi are un moment al lui). La cârma lui stă unul din puţinii regizorii openly gay de la Hollywood : Lee Daniels, care are şansa de a deveni primul regizor de culoare care să primească premiul Academiei Americane de Film ( la categoria regie) şi unul din puţinii regizori gay. Dar mai avem până să vedem care va fi rezultatul.

Categorisit unul din cele mai bune filme ale lui 2009, filmul lui Lee Daniels te menţine între coşmarul unei vieţi şi fantezia unui viitor greu de atins. În timp ce coşmarul rămâne prezent şi greu de înlăturat, fantezia unui viitor mai bun, mai uman îşi croieşte drumul spre speranţa înfăpturii acestuia. Filmul vorbeşte despre o fată de 17 ani obeză, abuzată psihic, fizic şi sexual, însărcinată cu al doilea său copil al cărui tată este şi tatăl ei, pe numele ei Camille Precious, care se găseşte într-un loc în care scăparea se găseşte doar în creearea unor fantezii.

Atunci când însă se înscrie la o nouă şcoală, ea descoperă o lume nu roz, dar caldă şi ocrotitoare, mult mai confortabilă decât intangibilele sale visuri. În această lume, Precious învaţă pe c(in)e se poate sprijini şi să ia hotărârile cele mai bune pentru sine şi fiul său.

‚Precious’ este un film greu de urmărit, dar care categoric merită văzut. Gabourney Sibide face un prim rol la care cu greu s-ar putea găsi un defect pe un personaj ce uşor ar fi putut ajunge să fie exagerat şi transformat în ceva lipsit de emoţie. De departe însă Mo’Nique este cea care duce personajul la intensitatea unui Oscar în ultima scenă a filmului, în care nu mai ştii când s-a pierdut în sinceritate, când s-a oprit cu sinceritatea sau dacă s-a oprit vreodată.

Surprinzătoare este şi Mariah Carey, care după ce toată lumea a râs de ea pentru rolul din Glitter, continuă să crească ca şi actriţă după rolul din Teennesse ( produs de acelaşi Lee Daniels). În rolul unui asistent social, diva e departe de persoana prezentată de pozele surprinse de bliţurile aparatelor de fotografiat. A fost rolul necesar pentru ea pentru a arăta că are şi capacitate de a juca.

Apariţiile Paulei Patton şi ale lui Lenny Kravitz sunt de asemenea binevenite.

Ca şi fapt divers românca Marina Drăghici a făcut parte din echipa din spatele camerelor de filmat.

Nu ştiu câte şi ce premii va mai lua ‚Precious’ ( va mai lua ceva), dar ştiu că Lee Daniels a devenit unul din regizorii spre care Hollywood-ul trebuie să privească. Asta fiindcă a creat un film foarte bun.

4,50 din 5

Citeşte şi
Sherlock Holmes este cvasi-gay-friendly, dar este şi un film slab
Portretul lui Dorian Gray – filmul din 1945
Blow Job (1963)

2 comentarii on "Precious : Based on the novel Push by Saphirre"

wannabegay on 9 februarie 2010 la 08:42 spunea...

ma bucur mult ca ti-a placut.

CM on 9 februarie 2010 la 10:06 spunea...

Desi e off topic nue chiar off... de tot.
NU pot ignora o exprimare . " Ca si fapt divers"
"Ca si" se foloseste uzual pentru a evita " ca coleg" sau " Ca cadru" . Fie vorba intre noi si asa suna ca si dracu' ... E preferabila evitarea cacofoniilor altfel. In formularea corecta " Ca fapt divers" nu ar fi avut ce cauta "si".
On topic acum Precious mi-a lasat un gust amar , povestea e puternica, foarte bine spusa si impecabil jucata. As fi preferat sa pot varsa( asa barbateste) o lacrima sa spal tristetea...

 

gay in romania Copyright 2009 Reflection Designed by Ipiet Templates Image by Tadpole's Notez