marți, 19 ianuarie 2010
Sherlock Holmes este cvasi-gay-friendly, dar este şi un film slab
Dacă tot câştigase Globul de Aur pentru cel mai bun actor într-o comedie ( Robert Downey Junior), mi-am spus că trebuie să fie ceva cu acest cvasi-gay-friendly film ( s-a vorbit atât de mult despre asta...). Bineînţeles şi controversa mă făcuse curios. După lansarea filmului, capii studioului s-au supărat mai pe toată echipa pentru că aceasta a vorbit despre posibilitatea existenţei unei relaţii între Sherlock şi John ( Jude Law), zvonurile mergând atât de departe încât obişnuitul sequel ( toate blockbuesterele au aşa ceva azi) ar fi urmat să fie anulat tocmai din această cauză. Cum ar trebui numite astfel de atitudini?
În fine, sunt câteva priviri mai lungi ( care ar putea include o apropiere mai mare decât prietenia), mai sunt şi câteva replici, dar fiecare în principiu aleargă după o altă fată. Iar dacă luăm filmul pe de-a întregul, nu e foarte departe de un Transformers sau Dorian Gray. E slab.
În principal, pentru că e prost scris. E prea puţin amuzant, prea puţin tensionat şi răsturnările de situaţie nu pot fi uimitoare pentru cineva de o inteligenţă medie. Efectele speciale există, dar nici ele nu sunt foarte speciale. Pentru un blockbuster nu au nimic nou. Şi chiar dacă ar fi fost mai „wow” nu ar fi putut umple lipsurile acestuia. Singurii care nu o dau greş sunt actorii : Robert Downey Junior, Jude Law şi Rachel McAdams. Dar deşi Robert Downey Junior a jucat bine, Globul de Aur primit e o exagerare.
Altfel spus, ‚Sherlock Holmes’ urmează tiparele momentului : câteva efecte, bună promovare şi comedie pentru oameni limitaţi. În ziua de azi, de atât este nevoie pentru ca un film să fie un succes de casă.
Eu : 2,75 Ionutz 2,25
Foto : Internationale Filmproduktion Blackbird Dritte
Citeşte şi
Portretul lui Dorian Gray – filmul din 1945
Stan şi Bran gay în filmuleţul Their First Mistake?
Noul TotalGay.ro
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii on "Sherlock Holmes este cvasi-gay-friendly, dar este şi un film slab"
Trimiteți un comentariu