Scurtă istorie a homosexualităţii în România

Unde am fost şi unde am ajuns? Departe, încă mai avem multe de luptat/câştigat? Iată o sintetizare a modului cum a fost reflectată homosexualitatea în România ultimilor 100 de ani.

În 1936 Codul Penal pedepsea relaţiile sexuale între persoane de acelaşi sex care implicau violenţa/ viol.

În 1938 se promulgă articolul 431 care spunea:
„ 1. Actele de inversiune sexuală între bărbaţi sau între femei, dacă provoacă scandal public, constituiesc delictul de inversiune sexuală şi se pedepsesc cu închisoare corecţională de la 6 luni la 2 ani.
2. Dacă actul s-a săvârşit asupra unei persoane ma mici de 18 ani, pedeapsa este închisoare corecţională de la 1 la 3 ani.
3. Aceeaşi pedeapsă prevăzută la alineatul precedent se aplică şi în cazul când actul s-a săvârşit asupra unei persoane mai mici de 14 ani chiar dacă nu s-a produs scandal public.”

Odată cu intrarea în perioada comunistă, în 1948 articolul înăspreşte pedepsele ( 2-5 ani), iar din 1957 orice raport între persoane de acelaşi sex este pedepsit, dispărând motivarea „scandalului public”.

În 1968, se introduce Articolul 200, care spunea:
„1. Relaţiile sexuale între persoane de acelaşi sex se pedepsesc cu închisoarea de la unu la 5 ani.
2. Fapta majorului de a avea relaţii sexuale cu un minor de acelaşi sex se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.
3. Relaţiile sexuale cu o persoană de acelaşi sex în imposibilitatea de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau prin constrângere se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.
4. Dacă fapta prevăzută în alineatul 2 şi 3 are ca urmarea vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi, iar dacă are ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.
5. Îndemnarea sau ademenirea unei persoane în vederea practicării de relaţii sexuale între persoane de acelaşi sex, precum şi propapganda ori asocierea sau orice alte acte de prozelitism săvârşite în acelaşi scpă se ăedeăsesc ci închisoare de la unu la 5 ani.”

Articolul va rămâne în vigoare până în 2001, cu unele modificări în 1996, prin care se reintroducea condiţionarea infracţiunii prin crearea unui „scandal public”.

Articolul 200 a fost văzut pe perioada regimului Ceauşescu drept un mod oportun de a ascunde instituţiilor internaţionale tehnicile de arestare şi condamnare a persoanelor neloiale.

După 1989, deşi multe din prevederile regimului ceauşist cu privire la viaţa privată au fost eliminate, articolul 200 a rămas neschimbat, deşi instituţiile internaţionale au cerut abrograrea lui. Răspunsul autorităţilor române a fost că acesta reprezintă „linie moartă” şi că acesta nu se mai aplică.

Accept România se înfiinţează in 1996, iar în 1997 a lansat campania pentru abrogarea articolului 200. În 2001, acesta este abrogat.

În 2004 ACCEPT organizează pentru prima dată ‚Festivalul diversităţii’, în timpul căreia în 2005 are loc primul marş gay românesc.

În prezent, România este o ţară în care homosexualitatea este legală şi care are o legislaţie ce interzice discriminarea. Relaţiile între persoane de acelaşi sex nu sunt recunoscute.