Aşa cum vă spuneam, în 1968 statul comunist a introdus articolul 200, făcând astfel orice relaţie între persoane de acelaşi sex ilegală şi pedepsită. Până în 1989, articolul 200 a fost scuza de care a avut nevoie regimul ceauşist, în multe cazuri, de a pedepsi dizidenţii, întrucât persoanele condamnate pentru homosexualitatea nu erau recunoscute de organizaţiile internaţionale ale drepturilor omului ca prizonieri de conştiinţă.
După revoluţia de la 1989, deşi cele mai multe prevederi ale regimului comunist cu privire la viaţa privată au fost eliminate, articolul 200 a supravieţuit în ciuda insistenţelor organismelor internaţionale ca acesta să fie eliminat.
Abia în 1995, o curte din Sibiu a întrebat Curtea Constituţională dacă articolul este unul constituţional, problema homosexualităţii fiind adusă astfel în dezbatere publică. Bisericile au cerut ca articolul să rămână valid, Senatul de asemenea. Curtea Constituţională însă a hotărât că articolul este neconstituţional.Ca urmare, articolul a readus adăugirea “în cazul scandalului public”.
Abrogarea articolului 200 a venit pe cale europeană. Uniunea Europeană a cerut abrogarea articolului 200 pentru ca România să poată cere intrarea în Uniune. Alături de aceasta, numeroase alte organizaţii ( cele mai multe internaţionale), dar şi naţionale (ACCEPT).
La 22 iunie 2001, Camera Deputaţilor prin Ordonanţă de urgenţă abrogă articolul 200, cu 122 voturi pentru, 63 împotrivă şi 17 abţineri.
La 19 august 2001 Senatul a început dezbaterea, pe 6 septembrie cu 82 de voturi pentru, 32 împotrivă şi 6 abţineri abrogând articolul 200.
Bineînţeles au existat şi voci ce nu au fost de acord cu abrogarea articolului 200.
PRM-ul a fost împotriva abrogării articolului.
PNŢ-CD s-a arâtat împotriva abrogării articolului, de asemenea.
Emil Popescu a spus că “incestul e preferabil homosexualităţii, întrucât măcar primul poate implica procreerea”.
Noua Dreaptă a organizat de asemenea proteste.
Grupurile religioase s-au arâtat de asemenea împotriva abrogării articolului.
Până în acest moment abrogarea articolului 200 rămâne cel mai important eveniment din istoria mişcării gay din România, cel puţin din punctul meu de vedere.
marți, 7 iulie 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
13 comentarii on "Din culisele abrogării articolului 200"
si mie mi se pare cel mai important castig al miscarii gay in romania... asta si obtinerea dreptului de a face parte din armata romaniei, cu toate ca esti gay si out...:D oricum, interesante "culisele"... banuiesc ca articolul este rezultatul unei munci de cercetare... insa trecutul ne demonstreaza ca lucrurile se misca, ca viitorul suna bine pentru noi. in 1999, ideea legalizarii homosexualitatii era ceva de nedescris pt societate, era o "profanare"... si uite ca s-a petrecut! astazi, ideea de casatorie sau adoptie este vazuta la fel ca abrogarea art. 200 in '99... lucrurile se vor schimba, vor evolua in acelasi fel..
Comentariul lui Emil Popescu e cretin, zici ca aia str8 fac sex doar ca sa procreeze, nu de placere, merge si incestul, doar sa iasa copiii :))). atunci inseamna ca ai mei n-au facut sex decat o singura data in viata lor si anume in momentul in care m-au facut pe mine, in rest...zero :)))
Ai idee cate persoane au fost condamnate (per total) in baza art. 200? Dar defalcat pe intervale mici, de ex. 5 ani? In unii ani era o presiune mai mare? Daca da, in ce scop? Cati din gay-ii condamnati erau dizidenti? Au fost si victime lesbiene? Subiectul chiar e interesant, ar merita luat la puricat.
Exact. Si intrebarea urmatoare este: Cei condamnati pe baza articolului 200 au fost reabilitati? Despagubiti?
In Germania, cei condamnati pentru homosexualitate pe vremea lui Hitler (!!) nu au fost reabilitati nici pina acum; citiva din ei mai traiesc inca.
intrebarile sunt interesante, dar nu cred ca el stie sa ne raspunda ca nu e enciclopedie, da si el google search ca toata lumea si afla ce doreste. btw, eu n-am aflat nimic referitor la subiect pe nici un sit.
Raspunsul e evident: Nu. Dar ce facem pentru ca lucrurile sa se schimbe?
nu stiam de sesizarea curtii din sibiu. am gasit si decizia curtii constitutionale, se vorbeste acolo de constitutie si drepturile omului si tot nu a contat. au primat"ordinea publica si bunele moravuri", ,, morala crestina" si ,, normala evolutie a raporturilor sociale" . f interesant.
pt curiosi : http://www.ccr.ro/cedo/81_1994.html ( pare a fi decizia la care se refera cei doi , florin si ionut)
dak, daca esti curioasa, exista un raport cu cei care au avut probleme dupa '90: http://accept-romania.ro/images/stories/scandaluri_publice._orientarea_sexuala_si_legea_penala_in_romania.pdf
eu am mai zis de articolul acesta. sunt niste cazuri acolo de o bestialitate care te fac sa iti fie rusine ca esti om, nu roman.
solutia: sa se dea statul in judecata? actionarea statului printr-un avocat platit de o organizatie care sa ne reprezinte drepturile?
mai e o probl. abrogarea art.200 nu s-a realizat din interior, prin presiunea comunitatii. si de aici lipsa de implicare a celor mai multi, convingerea ca oricum daca vom primi drepturi vom primi prin interventia unor institutii europene.
si cam au dreptate. doar ca ar fi frumos, pt obrazul nostru in fata celor ce vor urma sa nu stam si sa ne uitam cum ne desconsidera.
apropo, ati votat cu totii petitia?
http://www.petitiononline.com/Dreptgay/petition.html
nu e redactata extraordinar. la semnaturi s-au facut glume proaste. dar hai sa vedem cati suntem. dincolo de vorbe.
@ wannabegay: nu pot decât să sper că aşa se va întâmpla. rămân la părerea mea că totuşi reuşitele nu au ( atât de mult) legătură cu mişcarea gay românească, cât cu impunerea de instituţiile europene. bineînţeles că nu mă voi supăra dacă Uniunea Europeană ne va face un astfel de dar.
@ anonim: de asta l-am făcut să se vadă. oamenii respectivi se aud? ăsta e un argument bun. de exemplu, aş fi vrut să aud în dezbateri pe cei care sunt religioşi, dacă au respectat dorinţele bisericii de a nu face sex înainte de căsătorie şi alte asemenea. atunci să vedem ipocrizie la suprafaţă.
@ dak: nu cred că există o asemenea statistică, mai ales înainte de 1989. la revoluţie multe dosare au dispărut. dar după 1989 cu siguranţă, dacă se vrea o statistică se poate face.
@ Pinnochio: clar că nu. cât despre ce facem cu asta ... dacă în germania, unde societatea este mult mai evoluată din acest punct de vedere nu s-a făcut nimic, am îndoieli că românia va fi atât de curajoasă în condiţiile în care nici victimele de atunci nu fac ceva în sensul ăsta. mă gândesc că decizii punctuale pe anumite cazuri, pot fi luate. dar nu am auzit de un asemenea caz în românia.
@ anonim 2: adevărat. mă documentez şi eu de pe ici şi de pe colo. dacă găsesc ceva clar voi posta. ;)
@ ana maria: până am scris eu a mai apărut un coment. într-adevăr despre acea decizie este vorba.
cât despre scandalurile publice, urmeaza un articol. sunt de-a dreptul îngrozitoare unele relatate acolo. recomand citirea lor. de-a dreptul revoltător. dar s-a întâmplat în românia de acum 10-20 de ani.
well , stiti unul mai nou? as vrea sursele , adica pe mine ma intereseaza mai mult direct sursele. puse cap la cap ele pot insemna alte lucruri , depinde de fiecare.
multumesc.
am scris si eu despre cazurile de acolo si mi-a placut reactia pustoaicelor in fata carora am prezentat cazurile :vrem sa emigram , romania e o tara de ...
gasit cazuri de discriminari dupa 2001, dar sunt rezolvate. nu ca nu ar fi si nerezolvate, dar nah astea rezolvate sunt publice.
Cum mai spuneam si prin alte parti, este foarte important sa documenteze cineva toate aceste cazuri. Daca o nota despre un caz nu aduce nimic, citeva sute de asemenea note pe an (cifra cred ca este destul de realista) ar avea cu totul alta greutate si alt efect.
Si apoi, da, implicarea comunitatii: Homosexualii bucuresteni sint o minoritate sexuala pina si la Accept! Explicatia celor de acolo a fost foarte clara: Noi am vrut sa angajam gayi, dar n-a venit nimeni.
păi şi cine face lucrul ăsta. poate ana maria. ;)) eu nici n-aş şti unde să caut. :))
Trimiteți un comentariu