Un prim articol ar trebui sa fie, cred, despre mine. Dar desigur eu nu sunt atat de interesant. Acesta este motivul pentru care voi vorbi despre Freddie Mercury, cunoscutul solist al formatiei Queen. In felul acesta veti reusi sa aflati si unele lucruri despre mine.
Freddie zacea intins sub cearceafurile de saten, in patul cu baldachin cu care se mandrea altadata, spunand ca sase persoane ar putea dormi in el fara a se stingheri; era, in sfarsit impacat cu lumea. Dincolo de zidurile casei din Kensington, care valora 4 milioane de lire sterline, fanii si ziaristii asteptau deznodamantul.
Era nemiscat, cu capul pe perna, iar fata livida, nu mai avea nimic din fascinanta frumusete afisata pe milioane de postere. Mercury uitase toate acestea. In ultimele doua zile nu mai mancase si se parea ca nici nu mai vedea. Pisicile persane fusesera mangaiate pentru ultima oara, iar acum se retrageau abatute. Departe erau acum operele de arta din camera, antichitatiile japoneze atat de dragi lui, departe era si declaratia data in urma cu 24 de ore: "Doresc sa confirm ca, in urma testului HIV, am fost gasit seropozitiv si bolnav de SIDA."
Si astfel, duminica, 24 noiembrie, 1991, la orele 19, viata si cariera lui Freddie Mercury luasera sfarsit.
Exact o luna mai tarziu, pe 24 decembrie 1991, undeva in Romania, un copil implinea 6 ani. La acea aniversare nu i-a pasat de tort, nici de cadouri! In pozele alb negru ale vremii apare plangand, aparent fara motiv... dar poate totusi era un plans tarziu pentru cel ce avea sa-i schimbe adolescenta.
Pentru mine Freddie a fost expresia libertatii, de atunci nu am mai avut nici o retinere, nu mi-a mai fost teama si nu am mai ezitat. In liceu eram inconjurat de colegi si totusi singur printre acestia. Nu credeam ca am ceva in comun cu ei sau poate nici nu aveam. Nu imi pasa cum imi interpretau gesturile, vorbele sau gandurile... cat despre comentariile lor, stiam ca exista dar nu aveau nici o importanta!
Nu spun ca e usor, cu atat mai putin nu vreau sa par ca dau sfaturi, dar uneori trebuie sa gasim curajul de a trai in asa fel incat sa putem spune si noi intr-o zi: "Daca mor maine nu imi pare rau. Am trait cu adevarat."
vineri, 26 septembrie 2008
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
3 comentarii on "Queen Freddie... si pe undeva, eu."
exact asta am spus si eu de mii de ori. trebuie sa iti traiesti viata asa cum vrei. pentru ca la sfarsit, cand te vei judeca, sa nu ai regrete. oricum fiecare este responsabil pentru actiunile lui si nu are nimic de-a face cu restul lumii. toti avem un creier pe care ar trebui sa il folosim. daca imi spune cineva ca sunt tarfa, pot alege sa nu procesez informatia asta si sa imi vad de treaba. so, have fun Ionutz. si bine ai venit printre bloggeri, daca am inteles eu bine.. :))
Multumesc mult pt comentariu ! ;)
uau, cat de frumos!
Amica mea isi aminteste exact ziua in care a plans moartea lui Freddie si a plans-o cu multe lacrimi. Avea pe atunci 13 de ani, iar acest cantaret ii fusesera aproape in timpul mortii fratelui si tatalui ei (singurele persoane dragi ei). Impreuna poate ati plans amandoi; si la sfarsitul vietii, poate ca Freddie a primit de la Dumnezeu vestea ca pe acest suflet l-a ajutat frumos.
De ne-am putea trai toti viata ajutand asa, asta inseamna a trai fara regrete...ca era gay...chestiile exterioare nu sunt importante "undeva"!
La fel si tie iti doresc sa ajungi acel gen de Freddie, nu neaparat celalalt!
Trimiteți un comentariu