The mysteries of Pittsburgh ( 2008)

S-a întâmplat întocmai precum aşteptările mi-au spus. E un film mediu. Nici prea rău, nici prea lung, nici prea plictisitor. Suportabil, fără alte implicări şi cu siguranţă fără pretenţii în a însemna ceva. Te uiţi la el fără să ai gânduri mari şi după ce te-ai uitat nu regreţi neapărat, poate doar caşti de câteva ori. Astea sunt condiţiile necesare pentru ca filmul lui Rawson Marshall Thruber să nu ajungă să îţi distrugă o oră jumătate. Mediocritatea e în aer şi devine pentru o oră jumate obiectul tău de studiu.

Inspirat de nuvela cu aceeaşi nume semnată de Michael Chabon şi publicată în 1988, filmul prezintă ( necredibil) povestea lui Art ( Jon Foster), un fiu de mafiot ce trece prin viaţă fără să lase în urmă vreun semn de pasiune, vreun semn de viaţă. În banalul fiecărei zile, el îşi petrece ultima vară de tânăr fără responsabilităţi angajat într-o librărie unde şefa ( Mena Suvari) devine obiect de studiu între pauze ( sau cel puţin o alternativă la petrecerea timpului de unul singur). Şi cum era de aşteptat, totul se schimbă când o întâlneşte pe Jane ( Sienna Miller), o violonistă în devenire, care îşi aduce şi iubitul în poveste ( Peter Saarsgard), un hipiot din inima criminalităţii din Pittsburgh. Iar odată cu noile personaje din viaţa lui, se schimbă şi Art, care se îndrăgosteşte de amândoi? În traducere o poveste foarte plicticoasă, incredibil de necredibilă, ştearsă, fără pic de originalitate şi incapabil nici să urmeze o serie de clişee bine. Acţiunea merge înainte, spectatorul rămâne mereu în urmă ( dacă nu se se uită în condiţiile spuse mai sus) ca urmare a banalului poveştii, iar la sfârşit un alt Art ni se prezintă. Iar noi ne întrebăm când s-a produs schimbarea, de ce, ce a fost aşa de profund în toată povestea? Şi apoi ne dăm seama că filmul nu a ajuns unde a vrut şi că nici măcar nu a avut baza pentru a ajunge acolo. Iar asta e un pic surprinzător având în vedere că are la bază o carte ce ar fi trebuit să aibă nişte complexităţi mai puternice decât cele prezentate în film. Cum nu am citit cartea, nu pot decât să dau vina pe film.

La fel ca şi povestea, actorii prin personajele pe care le interpretează sunt şterşi şi prăfuiţi de atâta uz în multe alte filme, cu excepţia lui Peter Saarsgard, care rămâne un actor convingător şi în astfel de situaţii. Oricum, mult prea puţin având în vedere celelalte nume din distribuţie deloc de trecut cu vederea în alte roluri, precum Sienna Miller, Mena Suvari sau Nick Nolte. Eu găsesc mai degrabă alţi vinovaţi decât actorii în sine, regizorul şi scenaristul ( unul şi acelaşi) fiind mai degrabă de arătat cu degetul pentru rezultat. Personajele, în frunte cu cel principal, sunt creionate şi uitate în creion, deşi se mai aruncă câte o pată pe ici şi pe colo. De la Sienna Miller am reuşit să văd o singură scenă cât de cât bună, iar de la Jon Foster nu am reuşit să văd nimic. Nick Nolte are şi el un personaj invizibil, din păcate, ceea ce îţi trezeşte uimirea.

Deşi în cartea ce a inspirat filmului, personajul interpretat de Peter Saarsgard este un heterosexual convins, în film el devine bisexual. „Uimitor”, în a doua jumătate a filmului descoperi că şi Art e bisexual. Deşi nu îţi dai seama cum şi când, de ce, plotul gay există, relaţia dintre Art şi Cleveland consumându-se la fel ca întreg filmul, rapid şi fără ceva palpabil, profund, poate doar pentru cineva care vede o dramă din când în când.

Notă gayinromania
Florin 3 Ionutz 2,75 => Notă: 2,875 din 5

Subtitrare aici



Credit foto : Arclight Films