luni, 6 iulie 2009

(Cred că) fiul meu e gay

Publicat de FLORIN la 14:47
Astea sunt cuvintele pe care, cel mai probabil o mamă interesată de copilul ei, le-a tastat pe google, ajungând la unul din articolele mele. Din curiozitate, m-am mai uitat ce alte articole se mai găsesc şi nu pot spune că am fost mulţumit de toate acestea.

Primul articol peste care am dat a fost : ”Fiul meu adolescent crede că e gay. Cum pot să-l ajut?. Răspunsul acestui site, a cărui slogan este ‘Dumnezeu te iubeşte, schimbarea e posibilă’ este următorul:

„Dacă adolescentul dumneavoastră se luptă cu întrebări legate de orientarea sexuală, discutaţi cu el răspunsul la aceste întrebări: Cunoşti o altă „specie” care nu are abilitatea de a se reproduce? Dacă homosexualitatea este mai degrabă genetică decât un comportament învăţat, de ce o unire homosexuală nu este capabilă să se reproducă?”

Al doilea articol peste care am dat este pe acelaşi site: Cineva la care ţin este gay: cum pot răspunde familia şi prietenii?. Cum articolul este mult prea mare, vă spun că acesta conţine nişte poveşti de-a dreptul aberante, în care mamele (taţii) au crize de nervi, neoferind un răspuns la întrebarea în sine. Un citat din articol spune:
“Pentru mulţi oameni, descoperirea homosexualităţii cuiva drag este echivalentul emoţional al unei lovituri în cap cu o bâtă de baseball.”.

Următoarele răspunsuri sunt în general postări despre parada gay, care, într-un fel sau altul, s-au legat de cuvintele căutate de persoana respectivă.

Înainte de a-mi expune opinia personală, poate e bine să vorbim puţin şi despre aceste răspunsuri date de site-urile în cauză. La primul articol, se răspunde la o întrebare cu o altă întrebare. De ce oare? Poată că site-ul în cauză trebuia să lase un link către un site de specialitate. Nu cunosc cât este genetic, cât depinde de mediul în care ai crescut faptul că eşti homosexual, dar eu simt nevoia să adaug că sunt multe alte animale care au tendinţe homosexuale. Vedeţi un articol aici . După cum se poate vedea este un articol echilibrat, echidistant, care nu are nicio implicaţie politică sau religioasă. Este un articol neutru. Lor cum li s-a spălat creierul, cum au căzut în păcat? Revenind la aspectul genetic, nu ştiu cum se întâmplă la fiecare dintre noi, dar merită menţionat cazul meu. Eu, încă dinainte de a dezvolta un comportament sexual, am avut instinctul de îmi face prieteni printre fete. Asta înseamnă că am fost influenţat de mediul înconjurător? Sau eu am ales să îmi urmez instinctul. Asta nu înseamnă că nu pot exista şi altfel de exemple.

Apoi, la cel de-al doilea articol, dacă fiul dumneavoatră a venit şi v-a spus că este homosexual, poate că ar trebui să vă gândiţi cât de greu i-a fost şi lui să ia această decizie. În articolul respectiv, din punctul meu de vedere, se vorbeşte despre părinţi care au reale probleme de ordin psihic. Este ok să vorbim despre o negare, mai ales într-o societate românească unde oamenii evită acest subiect, dar descrierile făcute de acei oameni arată sentimente nepărinteşti. ( a se ţine cont că textele sunt traduse din cărţi americane, unde societatea este foarte deschisă). Să îţi pui problema de modul cum vei fi tu văzut, de ce va spune lumea despre tine la biserică, despre şansele tale în a-ţi găsi un loc de muncă înainte de a-ţi pune problema de tot acest timp în care fiul tău s-a chinuit să se înţeleagă, de toţi paşii pe care acesta i-a făcut, de şansele sale de a îşi găsi un loc de muncă şi de a fi discriminat în diferite locuri, îmi pare (din nou spun) nepărintesc. Eu încă nu îmi dau seama cum de se publică astfel de lucrări.

Rămân puţin şi la sloganul site-ului: ‘Dumnezeu te iubeşte, schimbarea e posibilă’. Sărind peste implicaţiile religioase, eu nu cunosc prea mulţi homosexuali care să nu fi vrut să fie heterosexuali. De fapt, nu cunosc niciunul. Dacă ar fi o alegere, nu ştiu cum ea ar putea fi luată. Nimeni nu se trezeşte dimineaţa, spunând că de azi vor să fie homosexuali.

Revenind la “(cred că) fiul meu e gay”. În cazul în care sunteţi o mamă care aţi ajuns pe acest site, strict legat de acest aspect, eu spun:
• Dacă credeţi, eu cred că e bine să nu insistaţi, dar să vă arătaţi deschisă. La momentul potrivit, dacă fiul dumneavoastră se va simţi în siguranţă faţă de dumneavoastră, vă va spune el singur. Important este să arătaţi în permanenţă că sunteţi acolo.
• Dacă ştiţi sigur, dar nu de la el, cred că primul răspuns rămâne valabil.
• Dacă ştiţi sigur de la el, nu vă speriaţi. Priviţi-l cu atenţie şi vă veţi da seama că este tot fiul dumneavoastră. Comunicaţi cu el. (Atenţie: există o diferenţă între a comunica şi a ţine monologuri. Mai ales dacă ţineţi un monolog, informaţi-vă foarte bine înainte, pentru ca fiul dumneavoastră să nu îşi facă o impresie greşită.) Puteţi să îi puneţi tot felul de întrebări. Veţi primi şi răspunsurile de care aveţi nevoie.

Mai aveţi voi sfaturi/poveşti care ar putea ajuta?

19 comentarii on "(Cred că) fiul meu e gay"

wannabegay on 6 iulie 2009, 15:52 spunea...

pe mine m-a ingrozit site-ul ala... si ma tot intreb ca prostul: ce treaba are biserica (de oricare) sa-si impuna propria opinie asupra mea?! sa-si tina ritualurile pagane in lacasurile lor, nu am nevoie de salvarea lor! chiar nu inteleg de unde ideea de a-i converti pe toti la practicile lor! in fine... am vazut, oricum, ca exista zeci de carti si sute de articole despre cum sa "vindeci" homosexualitatea... eu sper ca in doi-trei ani sa apara si dovezile definitive cu privire la caracterul innascut al orientarii sexuale...

imi inchipui ca parintii sufera si ei cand afla, iar atunci cand suferi devii usor egoist, insa poate consilierea psihologica n-ar fi o idee atat de rea!

FLORIN on 7 iulie 2009, 12:19 spunea...

şi de ar fi unul. din păcate sunt numeroase astfel de site-uri, nu întreţinute de biserică, fiindcă probabil nu vor să îşi facă imagine negativă, dar de numeroase asociaţii creştine "de apărarea famiilor". ce e rău în asta este că probabil ele sunt în număr mai mare decât blogurile gay.

unii este să suferi şi alta este să compari suferinţa, teama ta cu lovitura unei bâte de baseball şi alte aberaţii din articolul acela. sunt de părere că e bine să existe consiliere psihologică, dar ea să fie neutră. nu sunt sigur de cum stau lucrurile în românia având în vederecă unu din 10 psihologici din marea britanie au încercat să "vindece" homosexualitatea. dar s-ar putea să fie doar o părere greşit formată. de altfel, sper că aşa e.

Angel on 8 iulie 2009, 19:11 spunea...

Eu acu ceva timp am citit o carte destul de intersanta, ma rog imi place sa citesc si mai ales cand e vb de literatura cu temaltica LGBT. Ma rog revenind la subiect gasiem pe internet o carte interesanta: Meu Filho É Homossexual e Agora?- Fiul meu e Homosxual si Acum? Cartea este scrisa de catre Lady Lan o scriitoare de 43 ani din Brazilia. Am fost impresionat deoarece autoarea a prezentat foarte bine descriminarea,relatile intre perosanele gay si relatia acestora cu familie-prieteni dar si restul societatii. In fond aceasta carte a fost de un mare ajutor pentru parintii din Brazilia a caror copi sunt gay deoarece cartea i-a ajutat sa inteleaga si sa iubeasca o persoana de alta orientare sexuala, sa ajute in cautarea fericirii lor(nu ca sa ii transforme in straight ci sa ii ajute sa isi gaswasca pe cineva asemeni lor). Este si un ggid exceptional pentru parintii care banuiesc ca copii lor sunt gay si care ii ajuta sa intelega de de tocami copilul lor este asa. O carte foarte interesanta. De la aceeasi autoare:
AMEI MEU PRÓPRIO IRMÃO!-Mi-am iubit propiul frate
Sou homem e amo outro homem!-Sunt un barbat ce iubeste un alt barbat

Amazon on 14 iulie 2009, 19:03 spunea...

Intamplator, am dat peste un video pe You Tube legat de parada gay din 2008... si am citit comentariile postate acolo; nu stiu daca multe se puteau numi comentarii, intrucat erau mai mult injuraturi. Lucrul asta m-a deranjat, asa ca am postat un "drept la replica", si consider ca se potriveste si aici.

"Imi place cand radeti de mine ca sunt diferit, ca si eu rad de voi ca sunteti toti la fel!"

In atentia tuturor gibonilor care au descoperit limbajul articulat, insa nu au depasit stadiul injuraturilor [gandirea logica vine dupa limbajul articulat, asa ca, mai aveti sperante].
E bizar cum, atunci cand e vorba de gay, automat se aud o gramada de injuraturi, fara argumentatie, bazate doar pe prejudecati si lipsa de informatie. Cati dintre cei care va exprimati parerea aici, si faceti judecati de "valoare" despre gay, aveti prieteni gay, ca sa puteti sa ii "cuprindeti" in niste caracteristici? Romanii sunt catalogati, in mare masura, de cei din alte tari, pe baza faptului ca o serie de "romani" au facut o gramada de lucruri urate in tarile respective, si automat, se pune eticheta de "indezirabili" tuturor romanilor, fara sa ne cunoasca cu adevarat. De asemenea, e ciudat cum, atunci cand se organizeaza un mars gay, unii romani, gen "Noua Stramba" simt nevoia sa isi proclame heterosexualitatea si crestinismul. Hei, parca esenta crestinismului este "Iubeste-ti aproapele" [toleranta si intelegere], si de acum 2000 de ani vi s-a spus asta, si voi tot surzi sunt. A, iubeste-ti aproapele, insa doar pe ala care iti convine, pe ala care il consider eu "normal". De-a lungul timpului, atitudinea fata de gay a fost foarte diversa, de la toleranta la interzicere si ura extrema. In fiecare perioada istorica oamenii au interpretat Biblia intr-un mod care sa le serveasca interesele, si a fost o reflexie a vremurilor respective. Mai rau e ca s-a perpetuat in timp atitudinea negativa si intoleranta. Pentru cei care sunt nelamuriti:
1. Au existat gay dintotdeauna, de cand au fost oameni pe pamant, in toate categoriile sociale.
2. O persoana nu alege sa fie gay, se naste asa. E un sentiment care vine din adancul tau. Nu il poti explica. De ce ai alege sa fii gay intr-o lume intoleranta? Gay-i cresc in familii heterosexuale, deci, nu e un lucru pe care il invata de la cineva.
3. Nu devii gay daca ai vecini, prieteni sau cunostinte gay. Nu te poti "molipsi", si nu te transformi peste noapte in gay. Nici un barbat heterosexual nu s-ar culca cu un alt barbat pentru ca i-ar spune cineva ca e grozav sa faci sex cu un barbat.
4. Gay-i sunt oameni obisnuiti, ca oricare altii, iar atractia sexuala e doar una din caracteristicile oricarei fiinte umane, si nu e logic sa reduci un om doar la sexualitatea care il caracterizeaza.
5. E interesant cum istoria Bisericii e legata foarte tare de homosexualitate, tocmai din cauza restrictiilor impuse celor care fac parte dintre oamenii Bisericii.
6. Foarte multe personalitati culturale [filosofi, scriitori, pictori, sculptori, muzicieni, actori etc.] au fost gay. Nu cred ca asta va intereseaza la ei, ci prin ce au contribuit la evolutia culturala a umanitatii.
7. Studiile arata ca tocmai aia care urla mai tare impotriva gay-lor au o homosexualitate latenta refulata, pe care nu stiu cum sa o gestioneze.
8. Societatea intoleranta si plina de prejudecati fata de gay, unele interpretari religioase, educatia "normala", lipsa de informatii despre ce insemna gay genereaza drame in randul unor barbati atrasi de alti barbati, care intra intr-un conflict interior generat de faptul ca educatia primita le spune ca lucrurile pe care le simt ei fata de alti barbati sunt monstruozitati.
9. A fi gay nu e o boala, nu e un lucru anormal, bizar, ciudat sau monstruos. Inca nu s-a descoperit de ce unii barbati sunt atrasi de alti barbati, cert e ca ei exista, si teoriile tind sa fie de acord ca e un lucru innascut; Asociatia Psihiatrilor Americani a exclus homosexualitatea din randul bolilor din anii '70 ai secolului trecut.

Amazon on 14 iulie 2009, 19:04 spunea...

10. Nu inteleg de ce unii sunt atat de preocupati de ceea ce fac doi barbati, cand fac sex. Atata timp cat e un lucru consimtit de ambii, cu ce va deranjeaza pe voi? Atata caz se face pe tema asta, incat pare ca mai mult heterosexualii sunt interesati de sexul gay, decat gay-i insisi. Si incetati sa mai spuneti ca sexul de orice fel intre barbati e anormal. Anormal e sa obligi pe cineva sa faca ceva ce nu ii place. Si sunt o gramada de barbati heterosexuali care nu sunt deranjati sa priveasca doua femei care se saruta, sau sa faca sex anal sau oral cu ambele.
11. Nu va preocupa problemele adevarate, cum ar fi coruptia, saracia, minciuna organizata, violurile, razboaiele, lipsa de educatie etc. si nu am vazut nici un fel de mars impotriva acestora, insa va preocupa ce fac doi barbati in dormitor.
12. Daca gay-i erau o asemenea amenintare la adresa omenirii, si "virusul" gay era atat de virulent, atunci, pana acum ar fi trebuit sa dispara toata lumea, deoarece toti barbatii ar fi devenit gay si nu s-ar mai fi nascut deloc copii.
13. Unii cartesc ca un cuplu gay e anormal si prin prisma faptului ca nu are copii. Logic, cum ar putea sa aiba?! Sunt atatea cupluri hetero care nu pot avea copii, sau nu isi doresc copii, si pe ei nu ii arata nimeni cu degetul. Da, dar ei sunt "normali". Asa e, uitasem...
14. Nu pedepseste Dumnezeu omenirea din cauza gay-lor. Nu mai credeti ca o sa ardeti in iad din cauza lor. Fiecare raspunde pentru ceea ce a facut. Nu e o judecata colectiva, pentru ca nu e logic ca tu sa fii raspunzator pentru ceea ce au facut altii. Si unde e pacatul? Ca doi oameni fac ceva care le face placere? Spuneti ca e "anormal"... din punctul vostru de vedere. E logic, ca daca te raportezi la normele si regulile majoritatii heterosexuale, poti sa spui ca e "anormal". Trebuie sa judeci din perspectiva unei persoane implicate. Si sa nu imi aduceti drept contra-exemplu ca atunci, si un criminal are dreptate, din punctul lui de vedere. A face sex cu un barbat, lucru acceptat de ambele parti nu e o crima.
15. Mai exista si prejudecata ca gay-i sunt responsabili de aparitia SIDA. Da, si ma rog, cum? A inventat-o vreunul din ei? Si cum a dat-o mai departe? Ca doar gay-i fac sex intre ei. A, a fost la spital, si s-a transmis prin faptul ca nu s-au respectat regulile privind sterilitatea si igiena. Raportul intre gay-i bolnavi de SIDA si heterosexuali e net in favoarea celor din urma.
16. Exista si barbati care se imbraca in haine de femeie. Unii sunt travestiti, altii sunt transexuali. Travestitii sunt cei carora le produce placere faptul ca se imbraca cu hainele sexului opus. Transexualii sunt cei care au un anumit sex, dar considera ca apartin, de fapt, sexului opus, si isi doresc sa faca operatie de schimbare de sex. Nu toti cei care se imbraca in haine de femeie sunt gay, sunt si heterosexuali care fac asta. Ei reprezinta o minoritate in cadrul minoritatii. Un gay tipic e un barbat caruia ii plac barbatii. De ce i-ar placea un barbat imbracat in femeie? E ca si cum s-ar contrazice.

Amazon on 14 iulie 2009, 19:05 spunea...

17. La marsurile gay care au fost la noi in ultimii ani au fost foarte vizibili travestitii si transexualii, si majoritatea tinde sa ii asimileze pe toti gay-i cu ei. Iar mass-media nu a ajutat deloc, dimpotriva, i-a prezentat ca pe niste paparude bizare, ciudati de balci, in chiloti colorati, machiati si cu baloane. Fireste, ciudateniile fac audienta, asa ca, nici un interes sa prezinti adevarul. Adevarul e de multe ori prea banal, si nu faci audienta din el. De unde atata ura, teama? Posibil sa vina din faptul ca, fiind o lume a barbatilor, faptul ca oamenii vad niste barbati imbracati in femeie apare ca o contradictie, vazuta ca o amenintare si o batjocorire a ideii de barbat, care trebuie sa fie indepentent, dominator, puternic etc. De ce sa va fie frica de ei? Oamenilor le-a fost mereu frica de ceea ce nu cunosc, si au avut tendinta sa gandeasca ce e mai rau despre asta. Daca le place sa se imbrace cu haine de femeie, e treaba lor. Nu inseamna ca deodata, si alti barbati vor dori sa faca la fel, ducandu-se astfel omenirea de rapa. Stereotipul ca lumea e formata doar din barbati si femei e foarte puternic, si intolerant. Orice iese din acest tipar e vazut ca o amenitare a ordinii sociale. Hai sa fim seriosi... nimeni nu devine gay, daca nu e un lucru care vine din interior. Nu te poate convinge nimeni ca e grozav sa fii gay, daca esti hetero. Asa ca nu aveti de ce sa va simtiti amenintati de gay. Incercati mai bine, sa ii cunoasteti, si o sa realizati ca sunt oameni cu totul obisnuiti, ca oricare altii. Dar e mai usor sa arunci cu pietre, sa pui la zid, sa nu te implici, si sa te simti "normal" si multumit de ceea ce ai facut. E vorba de toleranta, oameni buni, de civilizatie, de gandire logica, de bun-simt... sunt oameni obisnuiti, nu extraterestri.
18. Casatoria gay... banuiesc ca e acelasi lucru ca si in cazul barbatilor care se imbraca in femeie. E vazuta ca o batjocorire a casatoriei "traditionale" intre un barbat si o femeie. De fapt, e vorba de niste drepturi de care e normal sa beneficieze doi oameni care obtin lucruri impreuna. Personal, nu ma incanta ideea, pentru ca pot sa functionez foarte bine si intr-o relatie care nu are la baza o hartie legala.
19. Multi urla impotriva ideii ca gay-i sa adopte copii, fiind siguri ca respectivii copii vor ajunge gay. Nu s-au facut multe studii, insa dintre cele care s-au facut, s-a dovedit ca orientarea sexuala nu se invata, e innascuta, si nu poti determina pe cineva sa devina gay pentru ca e crescut intr-o asemenea familie. Si cum se explica faptul ca sunt copii care cresc in familii heterosexuale, si sunt gay?
20. Pentru cei care nu au informatii, ci doar prejudecati si arunca critici si injurii fara argumente le sunt recomandabile:
David Ruben, "Tot ce ai vrut sa stii despre sex, dar ti-a fost teama sa intrebi"
Lionel Povert, "Dictionarul gay"
Sorin M. Radulescu, "Sociologia si istoria comportamentului sexual deviant" [1996] [titlul ar trebui sa va atraga..."deviant", bun deci, asa e, sunt anormali]
"Prayers for Bobby" [2009], film
Asta nu inseamna ca sunt suficiente materiale, ci e doar un inceput.
Si pentru giboni, dupa ce absolviti gradinita, care nu dureaza 12 ani, ci doar 3, nu va faceti probleme pentru o diploma universitara, sunt destule facultati private; nici nu e nevoie sa stii sa scrii bine, e nevoie doar de bani. Succes, ca bafta au fraierii!

Amazon on 14 iulie 2009, 19:40 spunea...

Chestii cu femei goale am vazut pe la scoala... cate un coleg aducea cate o revista porno, sau pachete cu carti de joc cu femei dezbracate. Si ce grozav era sa vezi cum sunt, stateam toti gramada si ne holbam disperati. Cand eram copil, nu aveam vreo preferinta pentru barbati, doar ca eram foarte curios sa vad cum arata unul dezbracat. Imi placea o colega de la scoala, prin clasele I-III, dar nu era nimic sexual, fireste. La un moment dat am descoperit ca e foarte placut sa te tragi de motul sexului.... si aflasem de la un coleg de scoala cum se numeste asta. Nu mai stiu exact cand am dat de o carte prin casa, in care se vorbea despre sexualitate. Cred ca destul de devreme, si m-am uitat la cele cateva poze.... dar cred ca abia prin clasa aVIIIa am realizat ca acolo scria ca nu e bine daca te masturbezi, si ca poti sa ajungi homosexual. Asta nu m-a facut sa ma opresc, ci doar sa ma simt mai vinovat ca o faceam. Si in clasele V-VIII era o colega care imi placea, dar, la fel, nimic sexual, doar ca o simpatizam, si atat. Undeva intre 17-18 ani am realizat ca imi plac barbatii, si a fost un soc masiv pentru mine. Pe moment, nu m-am gandit la faptul ca sunt gay... doar realizam ca ma atrag barbatii, si atat. Apoi am inceput sa realizez ce grozavie se intampla cu mine, si la ce poate duce. Erau cativa barbati in oraselul in care locuiam care imi atrageau in mod special privirile, si ma uitam dupa ei, discret, cand ii vedeam intamplator... si imi era teama sa nu ma observe cineva. Chestia era foarte complicata.... in acelasi timp imi placeau, dar ma simteam si foarte vinovat din cauza asta.... si mi-a luat prea mult timp ca sa ma acomodez si sa accept asta.

Amazon on 14 iulie 2009, 19:41 spunea...

Unii din cei carora le povesteam despre mine, nu intelegeau cum de abia la 32 de ani m-am culcat cu primul barbat [si pana atunci, nu am facut-o cu vreo femeie.... niciodata]. Nu e greu de inteles.... era ceva atat de monstruos, pentru mine, incat nu am avut curajul sa vorbesc cu nimeni, pentru ca intuiam ce reactie or sa aiba cand o sa auda [nu m-am inselat, dupa cum a reactionat maica-mea cand a auzit, si apoi, si tata, si asta era in 2006]. Asadar, cum as fi putut eu sa spun despre asa ceva in 1992 ? Mai ales ca nu erau nici un fel de informatii corecte despre asa ceva, doar circul pe care, in mare masura, mass-media il face si azi. M-am inchis in mine, m-am consumat interior, pana cand mi-a fost aproape fatal, si nu am mai rezistat.... si abia atunci a iesit la iveala. Doar dupa ce am mers la psiholog, si am discutat mult, am putut sa ma accept, si dupa ce am citit o serie de carti.... abia atunci am fost capabil sa traiesc din nou linistit.
Mi-e greu sa imi amintesc de vremurile alea... au fost clipe foarte amare pentru mine. Din fericire, a trecut totul, si e asa cum trebuie acum. Sunt langa un om grozav, pe care il iubesc, si de la care simt din plin acelasi lucru. As vrea, insa, daca se poate, sa nu mai treaca si altii prin toate chinurile prin care am trecut si eu. Someday, someway.... poate ca se vor mai schimba lucrurile. Desi... daca ma gandesc... eu nu am reusit sa ii fac pe ai mei sa ma asculte pe mine, asa ca, la ce sa ma astept de la altii, care nici macar nu ma cunosc, si ma judeca doar prin prisma orientarii sexuale?
E doar uimitor ca oamenii de oriunde din lume seamana foarte mult.... si nu numai, lucrurile, sentimentele, intamplarile traite de noi, le-au mai trait si altii, in alte timpuri...
De-a lungul vremii, atitudinea vis-a-vis de gay a oscilat in fel si chip, in functie de epoca istorica respectiva. Atata ca acum, cand ne place sa ne consideram foarte civilizati, avansati din punct de vedere tehnologic, intelectual, cultural etc, gandim in mare masura ca si inaintasii nostri..... mentalitatea e cea care se schimba cel mai greu.... si prejudecatile, si oamenii continua sa isi ascunda intoleranta in spatele preceptelor religioase, interpretate dupa cum le spun interesele.
Raman cu amintirile placute, si nostalgia copilariei.... astea nu ti le poate lua nimeni.
Si e grozav sa poti pastra mereu ceva din sufletul ala de copil.
La vita e bella! [Vaca e o belea].....traducere in genu' "Evita Peron" = Evita peronul

Amazon on 14 iulie 2009, 19:51 spunea...

Cand eram copil si mai tarziu apoi, ma intelegeam foarte bine cu fetele. Nu ca as fi fost mai feminin, sau as fi avut comportament de fata. Ma jucam deopotriva cu baieti si fete. Nu eram insa disperat dupa fotbal, de exemplu. Dar saream coarda si jucam sotron, insa nu eram eu singurul baiat din grup care facea asta. Si urcam prin toti copacii posibili. Poate ca am avut o sensibilitate mai mare, dar altfel, am fost un baiat obisnuit.
Parintii mei stiu ca imi plac barbatii. Nu a fost o idee grozava sa le spun, insa ma saturasem ca maica-mea sa tot vina cu propuneri de casatorie, tot imi gasea o fata sau alta. Stiam ca o sa declansez ceva foarte neplacut, si asa a si fost. Maica-mea nu intelegea cum de e posibil sa imi placa un barbat, ce pot sa gasesc frumos la el, si credea ca m-am “molipsit” de la cineva. I-am explicat ca e ceva ce simt in sufletul meu, si ca nu e un lucru pe care sa poti sa fii determinat sa il faci, sau din curiozitate. Am intrebat-o daca ea s-ar culca cu o femeie pentru ca i-ar spune cineva ca e foarte placut, si fireste, raspunsul a fost “nu”. Insa e tot convinsa ca, “avand de toate”, nu am mai stiut ce sa mai fac, si am incercat si asta. Oricum, ceea ce a interesat-o, in primul rand, a fost “Ce o sa spuna lumea ?”, nu ce simteam eu. Pe masura ce cresti, afli ca barbatii iubesc femeile, si invers, si ca asa e normal. Si atunci, cum esti tu, daca iti plac barbatii ?
Imi plac exclusiv barbatii maturi de cand am realizat ca imi plac barbatii. Nu pot sa explic de ce. Pe de alta parte, nu ma atrag deloc tinerii. Am incercat sa aflu raspunsurile din carti, sau din discutiile cu prietenii de pe web. In unele carti se avanseaza ideea ca e posibil ca o relatie defectuoasa cu tatal, sau lipsa tatalui in familie sa provoace o astfel de dorinta. Unii dintre prieteni au avut, intr-adevar, o relatie dificila cu tatii lor, provocata de lipsa de afectiune, lipsa de comunicare sau absentele lungi de acasa. Dar nu asta i-a determinat sa le placa barbaii maturi. Nu cred ca toate astea te fac mai tarziu sa incerci sa suplinesti lipsa afectiunii paterne prin alegerea unui partener matur. S-a discutat foarte mult despre adoptiile de copii pe care vor sa le faca unele cupluri gay. Multi sunt impotriva, sustinand ca respectivii copii vor adopta un comportament gay, mai tarziu. S-au facut ceva studii pe tema asta, si orientarea sexuala nu se invata, e ceva cu care te nasti. Si “noi” am crescut in familii heterosexuale, si am devenit gay.
Ce mai e interesant e ca am discutat cu tineri gay care nu intelegeau de ce imi place un barbat matur. Unii intrebau chiar daca “li se mai scoala” [asta cam indica lucrul care ii intereseaza, in principal]. Si tot interesant e ca sunt si destui barbati maturi care nu inteleg ce le place tinerilor la ei.

Amazon on 14 iulie 2009, 19:52 spunea...

Imi plac barbatii maturi pentru felul de a fi, si pentru cum arata. Nu mi-am facut probleme vreodata ca nu as avea ce sa discut cu un barbat matur. Idealul meu masculin e reprezentat de ei. Langa un astfel de barbat ma simt in siguranta. Poti sa banuiesti ca experienta de viata l-a facut destul de intelept. Imi place tandretea pe care pot sa o simt din priviri. Iar in privirile unora poti sa vezi dezamagire, sau singuratate. Nu imi placea cand stateam de vorba cu cineva, intalnit pe vreun site, si descopeream ca, de fapt, are cu 10 ani mai mult decat spusese. Adica, ma bucura faptul ca are 50 si ceva de ani, si nu 40, cat scrisese acolo, dar nu intelegeam de ce spusese ca are mai putin. Tocmai asta e unul din lucrurile care ne plac la barbatii maturi, ca au peste 50 de ani, si nu e nevoie sa spuna ca sunt mai tineri de atat. Nu tineretea ne atrage la ei, cu exceptia tineretii spirituale, insa din punct de vedere fizic, un barbat la in jur de 50 de ani poate fi foarte atragator. Ma incita faptul ca au parul grizonat sau alb, burta, chelie, barba si mustata, parul de pe corp. Nu ai cum sa explici de ce iti plac asemenea trasaturi. “Beauty is in the eye of the beholder”, frumusetea e in ochii privitorului. La fel cum nu poti sa explici prea bine de ce iti place un anumit gen de muzica, sau anumite haine, ori mancaruri. Nu se pot explica gusturile. E doar ceva ce simti, care vine din sufletul tau. Imi place sa ma uit pe strada, cand vad cate un barbat care ma atrage. E foarte placut cand poti sa ii observi parul de pe piept, care se iteste din camasa desfacuta la doi nasturi de sus… si sa incerci sa ghicesti cum arata burtica lui rotunda, ascunsa sub haine. Sau cand mai zaresti cate o mustata faina, mare si stufoasa, pe care o mangai din priviri. Imi plac ochii unor barbati, palmele sau figurile lor, si corpul, in ansamblu. Un barbat matur, tandru, e un lucru de vis.
Asadar, barbatii maturi nu ar trebui isi faca probleme vis-à-vis de varsta lor. Tocmai maturitatea ii atrage pe unii dintre noi, infatisarea, si ceea ce au in suflet.
Tocmai de aia, nu poate fi la moda sa iti placa cineva, gay sau hetero, fiind. Iti place, pentru ca asa simti in sufletul tau. Nu are cum sa iti placa doar pentru ca iti spune cineva ca trebuie sa iti placa. Placerea nu se poate impune, la fel cum si respectul, se dobandeste.
Si ne plac barbatii maturi tocmai pentru ceea ce sunt.
Nu mi-am propus sa ma casatoresc pentru ca nu are rost. Imi plac barbatii, si nu vreau sa incurc viata nimanui, si nici pe a mea. Si daca as face pasul, stiu ca nu as putea renunta la barbati. Dar de ce sa o fac ? Doar din motivul de a fi social acoperit ? Nu vreau. Am vorbit cu oameni care s-au casatorit, fortati de parinti si societate, si au regretat fiecare moment. Lumea asta mi se pare atat de urata uneori, si nepotrivita pentru a avea un copil. Trebuie sa ai mare curaj si daruire.

Amazon on 14 iulie 2009, 20:18 spunea...

pentru mine a fost ingrozitor sa merg la psiholog. Aveam ideea asta pe care o au multi, ca esti nebun, daca ajungi acolo. Insa nu s-a mai putut, la un moment dat ajunsesem o leguma. M-a dus o matusa. Initial am mers la un psiholog barbat. La inceput, a incercat sa descopere de ce nu am reusit sa imi sustin licenta si sa ma ajute sa trec peste asta. La un moment dat, i-am spus ca mai am o problema: imi plac barbatii, si l-am vazut cum se crispeaza. M-a trimis la alt medic, am mers la spital, la cabinetul medicului respectiv, si a trebuit sa-i spun asistentei pentru ce am venit, lucru de care mi-a fost teribil de jena. Si mai rau a fost ca medicul nu era acolo in ziua aia, asa ca m-a trimis la un alt cabinet, si acolo, plin de rusine, a trebuit sa spun, din nou, de ce am venit. Era o femeie medic-rezident, insa foarte de treaba, nu cu multi ani mai mare decat mine, insa cu mult tact si consideratie. Ea m-a ajutat enorm, sa trec peste ceea ce ma framanta. Am discutat mult, si m-a ajutat sa inteleg ca sunt doar un om ca oricare altul. Ce usurare teribila a fost, dupa aia, nu pot sa iti povestesc. O femeie grozava, intr-adevar, si un medic foarte bun. Nu m-a privit nici un moment de sus sau ca pe un nebun, dezaxat sau monstru, dimpotriva, m-a tratat cu respect, ca pe un om inteligent, si a facut in asa fel incat sa imi depasesc toate temerile. Am dus-o chiar si pe maica-mea sa vorbeasca cu ea, insa... maica-mea a ramas la fel, de neclintit.
Nu le-am spus parintilor in mod intentionat. As fi vrut sa le spun, ca ma saturasem de maica-mea, care ma "asasina" cu propunerile de casatorie. Tot imi gasea o partida, sau alta, ba pana si colegele mai in varsta, pe la scoala, imi faceau propuneri, si imi venea sa ii spun in fata sa ma lase in pace, ca mie imi plac barbatii, si nu am chef sa ma ascund intr-o casatorie, si nici sa imi stric viata, a mea, sau pe a altcuiva. S-a intamplat ca, a doua oara cand m-am intalnit cu Radu, am ramas la el, peste noapte. Maica-mea era la tara, si eu am sperat ca o sa ma intorc inaintea ei, dimineata, si nu o sa stie ca am fost plecat. Insa ea a venit mai devreme, si vazand ca nu sunt acasa, m-a sunat, si m-a intrebat unde sunt. Eu i-am spus ca sunt la un prieten, si a vrut sa stie, unde, exact. I-am spus sa nu ma intrebe, ca nu ii spun, si am inteles ca va realiza despre ce e vorba, pentru ca banuia ea ceva, mai demult. Fireste, cand am ajuns acasa, ma astepta o furtuna. Mai rau era ca se uita la mine ca la un strain, cu o privire stranie. Si ii treceau prin minte toate grozaviile, ca o sa ii imbolnavesc pe toti cu cine stie ce boli, o sa ii fac de ras in lume.... de ce eu, dintre toti colegii, ca nimeni nu era asa, si nimeni dintre rude nu era asa... Nu vrei sa fi fost acolo, in locul meu. Atata ca, stiind bine ce eram, am putut sa tin piept la toate "loviturile". "Fain" era ca nu a cerut nici o informatie despre ceea ce era in sufletul meu. Alta data mi-a spus ca ma ajuta in continuare daca ma schimb. Am incercat de cateva ori sa ii explic ce se petrece in sufletul meu, ce simt eu, insa m-am lovit de un zid, a spus ca asa aceva nu exista, nu vrea sa auda nimic. M-a amenintat sa ii spune si lui taica-meu, desi am rugat-o sa nu ii spuna, ca ii spun eu, cand o sa cred ca se poate. Fireste, ca apoi a venit si el cu o falca in cer si cu una in pamant, si m-a facut cu ou si cu otet, mi-a zis sa imi iau lucrurile si sa o intind de acolo... un dezastru. Apoi, a informat-o si pe matusa-mea, si brusc, relatiile ei cu mine s-au racit.

Amazon on 14 iulie 2009, 20:19 spunea...

Unchiului, sotul ei, nu i-au spus, si poate ca au facut mai bine, ca asta e un homofob declarat. Treptat, s-au linistit lucrurile, eu nu am mai incercat sa le explic, si ei m-au lasat in pace, ma tolerau, tacit. Stateau mai mult pe la tara, si eu evitam cat puteam sa merg pe acolo. La un moment dat parea ca s-au linistit bine lucrurile, dar era doar aparent. La inceputul lui iulie 2007 l-am cunoscut pe prietenul meu, si ultimele 2 saptamani din iulie si prima saptamana din august le-am petrecut impreuna. Discutasem destul de mult pe web, si in saptamanile alea ne-am intuit reciproc, si am hotarat sa ramanem impreuna. Desi a fost cam rapid, s-a dovedit ca nu ne-am inselat niciunul din noi. Nu mi-a fost usor sa ma mut aici, desi stiam ca asta e singura mea sansa, sa plec de acolo, ca nu puteam sa imi fac viata asa cum doream, cu parintii pe cap. Plus ca aveam un prieten, in Bucuresti, cu care insa nu reuseam sa leg mare lucru, pentru ca era casatorit. Cu vreo saptamana inainte de a pleca, in septembrie 2007, i-am spus mamei ca o sa plec. A fost surprinsa, si credea ca glumesc. I-a spus si tatei, si mi-au facut o "surpriza tare placuta". Masina mi-au cumparat-o ei, desi e pe numele meu. Insa tata mi-a zis ca "nu imi da voie" sa iau masina. I-am spus ca imi trebuie neaparat, sa ca imi duc lucrurile, si ca apoi, pot sa o aduc inapoi, daca tine la ea asa de mult. A zis "nu", si a zis ca imi ia talonul. In cazul asta, i-am spus ca o sa merg la politie. Si asa a fost, a trebuit sa fac plangere ca sa il iau inapoi. Chestia e ca politistii erau intrigati, ca m-au intrebat unde stau, si domiciliul era acelasi cu al lor, si atunci, aparea bizar faptul ca mi-a luat talonul. O chestie de circ. Am plecat spre Bihor fara talon, doar cu cartea de identitate a masinii. Talonul l-am luat inapoi peste cateva zile, cand m-am intors si dupa cartea de munca. Toate astea m-a facut insa sa ma intreb ce simt ei cu adevarat fata de mine... si m-am gandit apoi la asta cand am vazut filmul ala, "Just A Question Of Love". Asadar, cat de mult pretindem ca ne iubim copiii ? Maica-mea a zis apoi ca asa a incercat el sa ma opreasca sa nu plec, insa mie nu mi s-a parut deloc ca ii pasa de mine, ci de masina. Daca voia sa nu plec, putea sa o faca stand de vorba cu mine, nu santajandu-ma. S-au purtat de parca as fi fost o papusa care trebuia sa faca ce ar fi vrut ei, nu m-au tratat ca pe o persoana independenta, care isi hotaraste singura soarta. De fapt, ce as fi vrut, daca eram privit ca un nebun, ca un anormal?
Dupa ce m-a mutat aici, nu i-am mai cautat, insa m-a sunat maica-mea si tot timpul m-a intrebat cand ma intorc "acasa", lucru care m-a scos de fiecare data din sarite. Adica, omule, nu a inteles nimic ? Ma consideri anormal, dezaxat, nu vrei sa asculti ce am de spus, e mai important "ce ar spune lumea", imi spui ca ma ajuti daca ma schimb, si te astepti sa ma intorc intr-un loc pe care nu il mai vad ca fiind "acasa"? Crede si acum ca e doar o "faza", o aiureala, care trece, ca de asta m-am "molipsit" de la cineva, avand in vedere ca nu e nici o ruda de-a noastra gay... si ma scoate din sarite, pentru ca nu a vrut sa asculte niciodata ce aveam eu de spus.

Amazon on 14 iulie 2009, 20:20 spunea...

Mai important a fost sa nu afle lumea, sa nu se faca ei de ras cumva, de parca eu as fi fost un iresponsabil care sa spuna tuturor ca sunt gay, in lumea asta homofoba. Ma intrebau, maica-mea si matusa-mea, de ce nu spun si altora, de vreme ce eu consider ca e normal sa fiu asa. In ziua cand am plecat, a fost "frumos". Tocmai il anuntasera de la politie pe taica-meu ca l-am reclamat pentru talon, si a venit suparat, si pe un ton foarte neplacut, ca atunci cand vorbesti cu un gunoi, a zis sa imi iau lucrurile si sa o intind de acolo. Eu voiam sa mai raman pana luni, ca sa merg la Bucuresti si sa imi iau si cartea de munca. Era vineri dupa-amiaza, si pe la 16.15 deja aveam lucurile in masina, il anuntasem pe prietenul meu ca vin, si am plecat. Aveam deja bagajele facute de cateva zile, asa ca le-am incarcat rapid in masina. Tata plecase de acolo, mama era la tara, nu a stiut ca plec chiar atunci... matusa-mea a inceput sa planga, si imi tot spunea sa nu plec suparat pe ea. Spunea asta pentru ca, cu o zi-doua inainte, venise sa discute cu mine despre faptul ca imi plac barbatii. A fost o discutie neplacuta... se uita la mine cu scarba, si zicea ca probabil, daca imi plac barbatii batrani, nu se poate gandi decat la grozavii, ca probabil imi place sa fac sex cu cadavre [!!!]. Si mai voia sa semnez eu o hartie, din care sa reiasa apoi ca ceea ce fac eu e o greseala, si ea are dreptate in ceee ce priveste atitudinea vis-a-vis de mine. Nu stiu cine l-a rugat si pe unchiu sa vina sa vorbeasca cu mine, si sa ma convinga sa nu plec cu masina, argumentand ca masina a fost cumparata de parintii mei. Si atunci, de ce au mai pus-o pe numele meu, daca nu voiau sa mi-o dea? Sau o meritam doar daca eram "normal"? Sigur, doar nu poti sa dai o masina unui nebun, unui anormal. Ma asteptam sa se ia de mine, dar totusi, cred ca inca nu ii spusese nimeni de homosexualitatea mea, altfel, sigur discutia ar fi fost cu mult mai neplacuta, el fiind homofob.
Am condus toata noaptea, si la 8.00 dimineata in ziua urmatoare, am ajuns in Bihor. A fost foarte obositor, simteam ca mor de somn, la un moment dat... parea ca merg ca prin vis. Mi-am facut mai multe ness-uri cu coca-cola, ca sa rezist, dar nu ma ajutau foarte tare. Mi-a fost frica sa opresc undeva, si sa dorm in masina plina cu haine, asa ca, m-am mai oprit cand simteam ca mi-e prea somn, si apoi, am mers mai departe. Prietenul meu a fost mort de grija pana cand am ajuns, si a facut o noapte alba. Pana atunci, nu am mai facut un drum atat de lung cu masina, singur. Si am avut sansa sa nu se strice nimic pe drum.
Degeaba le-as da eu filmul cu "Prayers for Bobby", nu ar intelege, si nu vor intelege niciodata. Nu am mai incercat, i-am lasat in pace. Dupa ce m-am mutat aici, si sora-mea a aflat ca sunt gay, a facut un soc, plangea la telefon, si nu ii venea sa creada. Am incercat sa o lamuresc, dar nu stiu cat de mult am reusit. Tin legatura cu ea, se pare a a acceptat mai usor, insa nu stiu exact ce gandeste, intrucat nu am vorbit si despre subiectul asta.
Daca poti sa nu le spui parintilor sau prietenilor, mai bine sa nu le spui. Nu stii niciodata cum vor reactiona. Poate doar daca vorbesti cu ei inainte despre subiectul asta, fara sa spui ca e vorba de tine, ci sa vina vorba in discutie despre gay, si atunci sa vezi ce zic.
Dintre prietenii hetero, nu stie nimeni ca sunt gay. Am fost tentat sa le spun unor fosti colegi de facultate, cu care am fost apropiat... dar inca nu am pus ideea in practica.
Sa visam, totusi, frumos, daca putem. Imaginatia e libera, mereu. Sau ar trebui sa fie.

Amazon on 14 iulie 2009, 20:31 spunea...

Cred ca nevoia de comunicare e o caracteristica umana, indiferent de gradul de instructie, si vine din structura noastra, de la faptul ca traim in societate, si avem nevoie sa ne impartasim experientele, ca sa ne confirmam faptul ca suntem ca si restul oamenilor, dar si ca sa invatam lucruri noi. Tot de aici vine si nevoia de prieteni, de te regasi intr-un grup, si de ce nu, de a fi apreciat, valorizat. Chiar daca tu stii ce valoare ai, te face sa te simti bine cand simti ca o oamenii tin la tine pentru ceea ce reprezinti. Mai rau e atunci cand esti inconjurat de oameni, si te simti groaznic de singur. Am impartasit experienta asta cand inca nu intelegeam de ce imi plac barbatii maturi, si ma simteam un paria. Nici acum nu pot sa explic de ce imi plac, dar cel putin m-am impacat cu lucrul asta, ca face parte din structura mea... si atata timp cat pentru mine e ok, si nu oblig pe nimeni sa faca ceva ce nu ii place, nu vad cine ar avea de suferit.
La un barbat matur ma atrage infatisarea, care, nu stiu de ce, imi da o siguranta si o liniste... si poate ca intuiesc faptul ca experienta de viata l-a facut sa aprecieze cu adevarat anumite lucruri, cum ar fi dragoatea adevarata intr-o lume destul de egoista si indiferenta. Nu am simtit ca parintii mei au fost si prieteni. Adica, nu am suferit vreodata de foame, de frig si nu s-a-ntamplat sa nu am ce sa imbrac. Cred ca m-au iubit destul... insa... nu au fost prieteni cu mine, au fost doar parinti. Si dupa toate cele care s-au intamplat, ma intreb daca au tinut cu adevarat la mine, sau la imaginea lor in lume. Fireste, ca orice parinte vrea sa fie mandru de copiii lui, sa poata sa meara cu fruntea sus printre ceilalti parinti, si sa spuna ca fiul sau fiica lui a facut ceva in viata... dar nu pentru a-i face lui un soclu, ci pentru a fi o fiinta independenta. Oamenii sunt si prizonierii conformismului social, a prejudecatilor, normelor, pentru ca aste fac regulile pe care le respecta societatea... iar noi, gay fiind, calcam "cu gratie" aceste reguli in picioare... iar rezultatul ar putea sa fie aplicarea etichetei de "anormali" si excluderea sociala, nu numai pentru noi, ci si pentru familie. Adica, daca fiul astora e homosexual, se pot intreba oamenii, ce i-o fi facut taica-sau de a ajuns asa? Oare nu sunt si parintii lui niste ciudati, niste anormali? De asta le e atat de frica de ce ar spune alti oameni... sa nu fie exclusi, blamati, aratati cu degetul, invinovatiti. Poate ca asta e unul din lucrurile pe care il caut in relatia cu un matur: dorinta de a ma simti in siguranta. Nu imi plac tinerii absolut deloc, ca atractie sexuala. Nu m-au atras niciodata vreun pic. Poate ca apreciez un corp frumos, bine cladit, musculos, dar numai din punct de vedere estetic, nimic mai mult. Si nu caut doar siguranta la un matur, nu cred ca lipsa de siguranta pe care am resimtit-o in copilarie e singurul motiv care ma face sa ii doresc compania. Nu cred ca am convertit mai tarziu nevoia aia de parinte-model, in atractia sexuala pentru maturi. Stiu clar ca nu imi plac femeile. Nu ma incanta sa vad o femeie dezbracata [fireste, ca nici nu ma deranjeaza], nu visez la sanii, fesele, parul, pielea lor delicata, si la tot ce mai inseamna feminitatea la o femeie. In schimb, ma innebuneste un barbat matur dezbracat, imi place corpul lui, in ansamblu, faptul ca e grizonat, are chelie, burtica, e paros, are barba, mustata, e solid, si are in jur de 50 de ani. Well, "lumea e o scena si noi suntem actori", cum bine zice poetul... toata lumea poarta o masca, ce ascunde o fiinta mai mult sau mai putin "frumoasa". De multe ori, esti obligat sa minti, chiar daca nu ai vrea. Imi place sa am prieteni, si aveam cativa, in oraselul in care stateam, cu care ieseam afara relativ des. Pe de alta parte imi place si sa stau "ascuns" in casa, uneori, numai cu mine. Functionez bine si in colectiv restrans, cum e acum, cand sunt doar cu prietenul meu...

Amazon on 14 iulie 2009, 20:32 spunea...

Ce nu imi place, e sa fiu cu totul singur. Cand nu eram intr-o relatie, si ma intorcem seara acasa, si nu era nimeni acolo, simteam ca nu rezist, si dadeam drumul la televizor doar ca sa dispara senzatia de singuratate, sau ma cufundam in conversatii de messenger, in filme, sau in iesirile afara cu amicii mei. Am avut atata nevoie de o relatie, simteam ca am atata dragoste si tandrete adunata, si ca vreau sa le ofer cuiva. Ce vad tinerii la o fata slaba, copilaroasa, aproape? Asta e modelul, idealul de azi. Ce vedeau barbatii la femeile pe care le picta Rubens in secolul XVII? Ala era modelul de frumusete si feminitate atunci, femeile voluptoase, chiar grase, sa spunem. Tot asa, atitudinea vis-a-vis de homosexualitate s-a schimbat de-a lungul perioadelor istorice, diverse societati, grupuri, triburi au abordat foarte diferit problematica asta. Totul e tributar mentalitatilor, normelor, obiceiurilor, legilor de la un anumit moment dat. Oamenii hotarasc ceea ce e acceptabil social, si ce nu. Seamana cu moda, trece, si revine.
Asa cum nu pot explica de ce imi plac barbatii maturi, nu pot explica de ce imi plac anumite trasaturi la ei. Si la mine a fost ca si cum a descoperit Columb America, atunci cand am dat de primele poze pe net... a dream come true. Si faptul ca vedeam ca sunt si altii ca mine, imi intarea sentimentul de "normalitate" si il alunga pe cel de "alienare". Fireste, ca si mie imi era teama de faptul a furnizorul de internet ar putea sa afle la ce ma uit eu pe net... dar ma gandeam si ca aia sunt prea ocupati ca sa piarda vremea cu asa ceva.
Site-urile romanesti de dating... au fost un mare pas inainte, chiar daca cei mai multi dintre cei care sunt inscrisi acolo sunt sex hunters. Interesant cum, de cand mi-am scris in profil ca vreau doar prietenie, pentru ca sunt intr-o relatie, s-au rarit mesajele, pana aproape la extinctie. Si cand mai apare cate unul, si ii spun ca am un prieten, iar sexul e exclus, dispare rapid, realizand ca nu esti disponibil pentru sex.
Ce creaturi ciudate om fi si noi, de nu vrem doar sex, si atat? Adica, dupa cate se vede, asta cauta masculii autentici. Sex fara implicare... si ar trebui sa fie perfect, daca se intalnesc doi masculi dornici de sex... fiecare cauta sex, primeste sex, fara probleme, minciuni si chinuri pentru seductie. Barbatii pot sa fie atat de meschini cu femeile, se pot injosi, minti si se pot preface pentru ceva atat de prozaic cum e sexul.
Pe mine m-a indepartat un pic faptul ca ai mei au reactionat asa de neasteptat fata de mine. Nu ii credeam sa fie in stare de asa ceva, sa ajunga chiar pana acolo. Incerc sa ii inteleg, sa ma pun in locul lor... dar, oameni buni, e vorba de mine, de un om pe care il cunoasteti, nu de copilul vecinilor, sau de un strain. Si, totusi, s-a dovedit ca nu ma cunosc deloc... si mai neplacut a fost ca nu au vrut sa stie ce e in sufletul meu... si au trecut doi ani de atunci. Am sperat ca, poate faptul ca m-am mutat aici, si am ramas aici, ii va face sa inteleaga ca nu e doar o aiureala de-a mea, o aventura pe care voiam sa o traiesc, o nebunie de-a mea, eu cel care, avand totul, am vrut sa experimentez si asta. Momentan, simt ca nu sunt deschisi... zidul e tot acolo, in picioare, mare, rece, gros si indiferent. Asa ca, nu incerc... simt ca e in van. Sigur ca i-as sprijini daca ar avea nevoie de mine.
This is life... sucks a lot, sometimes. I'm very sorry, but this is what I am. You don't like that,
well, the hell, you are free. And so am I. Parallel roads. Live together, die alone.

Amazon on 14 iulie 2009, 20:39 spunea...

Nu eram eu foarte interesat de fete nici inainte de realiza ca imi plac barbatii maturi. Posibil ca atractia mea sexuala sa fie fost, cumva, in suspensie. Nu erau nici prea multi colegi care sa aiba prietene. Cat eram prin generala, mai mult cei care erau clasa aXIa sau aXIIa mai erau cuplati. In primele doua clase de liceu am fost numai baieti in clasa. Din clasa aXIa am avut si fete, dar mult mai putine decat baietii. Nu s-a legat vreo prietenie intre vreunii dintre colegi, desi, fireste, baietii incercau sa le "intepe" pe fete. Chestii vulgare si naive, de copii prosti.
De cand am inteles ca imi plac barbatii, nu m-am putut apropia de vreo fata, si nici nu am lasat-o pe vreuna sa se apropie de mine. In facultate, au incercat cateva colege sa "puna mana" pe mine, atrase de felul meu calm si socialbil. Insa, cand realizam ce "urmareau", le dadeam cu flit. Nici nu am fost tentat sa ma culc cu vreuna, "ca sa vad cum e". Mi-a fost sila sa ma prefac... si doar pentru ca as fi vrut sa fac sex, nu aveam chef sa mint, "vai, ce te iubesc, imi place mult de tine"...bleah. Era o colega asa, mai "barbat-bine", si pe tema asta ne-am amuzat, eu si cativa colegi, gandindu-ne ca e posibil ca aia sa aiba... un penis, de fapt. Chestia e ca eu tanjeam rau dupa barbati maturi... si tot ce puteam face era sa ma uit pe strada, dupa cate unul, si sa visez.
La un moment dat, ma asasina maica-mea cu casatoria, si nu numai ea. Una-doua, te trezeai ca se interesa cineva de viata ta sentimentala, si se oferea sa... te "ajute". Firesc, daca vezi ca omul nu face nimic, trebuie sa ii dai un branci, nu ? Pana si profesorul care m-a pregatit pentru facultatea mi-a propus sa imi gaseasca o nevasta :((. La fel, pe la scoala, ma tot intrebau ce am de gand, cand ma insor, si imi propuneau o colega sau alta de la scolile vecine. Pur si simplu, oribil. Si as fi vrut sa le inchid gura, si sa le spun ca imi plac barbatii. Tot timpul m-am gandit ca daca m-as incurca cu vreo fata, mai mare probabilitatea ar fi sa il plac pe taica-sau. Am stiut clar ca imi plac barbatii, si ca nu vreau sa complic viata nimanui. Ce rost ar fi avut sa ma casatoresc cu o femeie pe care nu o iubeam? Sa o mint, apoi, mereu, mi se parea ingrozitor, si obositor... plus ca eu as fi tanjit mereu dupa compania unui barbat. Si ar fi trebuit sa gasesc mereu scuze ca sa plec de acasa... ori eu nu imi doream aventuri, ci o relatie stabila. Si apoi, cum ar fi fost daca ea ar fi aflat? Sigur ca ar fi fost distrusa, si nu as fi putut sa suport asa ceva. Maica-mea isi crease un "tablou" ideal. Ea vrusese sa aiba un baiat, si uite ca i se indeplinise ideea. Aveau un apartament, care urma sa imi ramana mie, imi cumparasera masina, ajunsesem profesor, [nu ca mi-as fi dorit eu, ci mai mult, maica-mea], si mai lipsea... nevasta, pentru incununarea "operei"... si apoi, fireste, nepotii. Bun, dar pe mine m-a intrebat cineva daca vreau sa joc in filmul asta? Cand a aflat ca imi plac barbatii, maica-mea a ajuns chiar sa imi propuna o chestie... bizara, incercand sa salveze "situatia". Mi-a zis sa ma casatoresc, si apoi, pot sa ma mai si culc cu barbati, cand am chef !! Ce faina idee, nu stiam ce imi lipseste, my dream come true! M-a deranjat tot amestecul asta in viata mea, si faptul ca incerca sa o controleze si sa mi-o planifice. Stiu ca imi voia binele, dar nu corespundea cu ce simteam eu... si nu se intreba daca eu vreau asa ceva. Logic, presupunea ca era... "normal'. Ori, eu eram... very fuckin' alien.

Amazon on 14 iulie 2009, 20:40 spunea...

Maica-mea imi insira apoi colegii care s-au casatorit, si au copii, "Si tu, ce ai de gand, cat mai stai, ca ma intreaba lumea ce faci? Si pe urma incep sa se intrebe daca "nu ai ceva", daca "ai tot ce trebuie". Pur si simplu minunat, nu pot sa dorm noaptea ca nu stie Popeasca de ce nu ma insor.
A fost o perioada de cosmar. Problemele si nelinistile interioare au crescut ca un bulgare de zapada care se rostogoleste la vale... pana au ajuns sa ma copleseasca... si am intrat in colaps... treaba asta s-a intamplat de-a lungul celor 5 ani de facultate.
Nu ma atrag deloc femeile... desi, cred ca daca as vrea sa fac sex cu vreuna, ar fi foarte posibil. Nu ma incita sanii, sau fundul, sau altceva. Imi place personalitatea unora; am avut colege cu care am comunicat foarte usor. De obicei, ma imprietenesc repede cu femeile, si nu numai, sunt un tip sociabil si deschis.
Parintilor, nu am ce sa le fac. Sufera, pentru ca asa vor. Ar fi putut macar, sa ma asculte si pe mine. Dar, nu... "asa ceva nu exista... de ce ni se intampla noua?... cu ce am gresit, de suntem pedepsiti?". Sunt de piatra. Nu pot sa ajung la ei. Daca nu e asa cum vor ei, nu se poate. Nu ii convingi cu nimic, orice le-ai spune. Ei vor sa fie totul asa cum e si la ceilalti. Sa fii casatorit, sa le poata spune oamenilor ca au nepoti, sa se mandreasca cu ei. Le-am furat toate astea. Cum mai pot sa se mandreasca cu mine? Totusi, e viata mea. Vreti sa faceti parte din ea, ma acceptati. Nu, la buna vedere, nu se supara nimeni.
Fii tu insati...si vei reusi! [what a fuckin' joke]

George on 16 iulie 2009, 04:43 spunea...

Amazon, am citit cu sufletul la gurã povestea ta. Cred cã musai suntem multi gayi ce am trecut cam prin aceleasi peripetii cu pãrintii.

Ca un bun patriot as spune: sper ca Ardealul sã-ti poarte mai mult noroc decât nu mi-o purtat mie.

Mã gândesc cã ti-o fost greu sã afli de lucru - un serviciu - pe nepusã masa, într'un tinut unde nu ai trãit pânã atuncea.

Cât despre siturile pseudo-crestine de îndobitocire, cât si de filmele ca «Juste une question d'amour» sau «Bobby», cred cã pe piata româneascã s'au publicat prea putine cãrti foarte bune despre subiect, si s'au prezentat prea putine filme strãine despre subiect.

De pildã, dacã ar exista filmele «Juste une question d'amour» si «Bobby», mi-ar face plãcere sã li le dãruesc pãrintilor mei, cu tot cu cititorul de DVD. Si dacã ar fi traduse pe româneste cãrtile lui Boswell sau ale pãrintelui John J McNeill, la fel. Dar nu ai de unde...

Anonim spunea...

Recomand filmul "Prayers for Bobby" (2009) inspirat de un caz real (Bobby Griffith, 24.06.1963-27.08.1983).

 

gay in romania Copyright 2009 Reflection Designed by Ipiet Templates Image by Tadpole's Notez