vineri, 8 mai 2009

Mergi sau nu la Gay Fest?

Publicat de FLORIN la 14:55
Amanda ( de pe blogul ei)
Anul ăsta o să fie prima oară când particip şi eu la marş. Până acum am gândit că dacă aş merge, oricum nu s-ar schimba nimic. Dar cel mai trist este că nu numai eu am gândit astfel şi dacă majoritatea crede aşa, atunci niciodată u o să avem nici şanse pentru a obţine drepturi egale. E timpul să ne trezim. Degeaba aşteptăm între patru pereţi ca să fim priviţi ca nişte oameni normali cu preocupări normale, cu un stil de viaţă normală şi să fim acceptaţi, respectaţi şi trataţi egali, dacă nu facem un pas.

Angel Time ( pentru GayinRomania):
Nu. Sunt gay în viaţa de zi cu zi. Trăiesc într-un bloc. Am vecini. Am prieteni, amici heterosexuali. Am o viaţă cât se poate de normală. Mă simt împlinită. Sunt sănătoasă. Am ceea ce mulţi caută şi astăzi: o relaţie de peste 5 ani. Nu sunt gay doar o săptămână pe an. Sunt asta mereu şi pot să schimb mentalităţi defilând în fiecare clipă cu demnitate, respect, maturitate, onoare. Pe mine nu mă pune nimeni la zid. Totul e doar ceva imaginar. La paradă trăieşti ceva ce este de fapt o piesă de teatru cu păpuşi unde fiecare trăire este “condusă” de cei de alături. Poate greşesc, dar am mers la 3 parade. Şi acolo am văzut oameni speriaşi de ce urma să se întâmple. La prima paradă am adus peste 30 de prieteni şi au fost acolo pas cu pas. La despărţire cei de la Accept au strâns pancarde şi ce au avut şi au urcat în maşini. Noi am rămas aiurea în drum. La plecare am fost o gaşcă de peste 10 tipe care am rămas “expuse” celor ce aveau ceva de făcut. Treceau pe lângă noi grupuri de puşti care abia aşteptau să ardă ăe cineva. La a doua paradă am mers iar. Acelaşi decor, acelaşi format, aceeaşi teamă de necunoscut. Atunci am renunţat să-mi aduc prietenii sau cunoştinţele pentru că m-am simţit răspunzătoare de faptul că se poate întâmpla ceva cu unul dintre ei şi nu era corect şi nu era corect să “folosesc” prezenţa unui om pentru a da bine, dar să fie rănit sau cine ştie ce. Şi apoi la fel. La restul am renunţat să mă mai duc. Pentru mine lumea gay este la fel ca şi cea hetero, oameni buni şi răi, inteligenţi şi proşti, educaţi sau falsuri, toleranţi sau încuiaţi. Aşa că nu îmi este teamă de ce sunt, atâta timp cât Dumnezeu mă iubeşte.

Daniel Mihai ( de pe blogul lui)
Pentru ca in primul rand este dreptul meu. Este dreptul meu sa cer ca in tara mea sa fiu egal cu ceilalti. Este dreptul meu ca platitor de taxe si impozite, cetatean cu drept de vot sa fiu tratat ca orice alt cetatean care se achita de aceleasi obligatii fata de stat ca si mine. Religia nu are nicio legatura cu asta. Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor spune clar: Art. 9. – (1) În România nu există religie de stat; statul este neutru faţă de orice credinţă religioasă sau ideologie atee. Asa ca tipetele animate de religie nu au puterea legala de a obstructiona in vreun fel acordarea drepturilor egale tuturor cetatenilor.

Kiddo ( pentru GayinRomania):
Eu merg rar în Bucureşti şi în 90% din cazuri nu are legătură cu partea mea gay. Dar dacă aş fi din Bucureşti aş merge să îmi apăr drepturile.

Lucian Dunăreanu
( pentru GayinRomania):
Cu siguranţă voi merge la marşul Gay Fest ca în fiecare an. Este ziua în care vom avea cea mai mare vizibilitate şi trebuie să ne prezentăm aşa cum suntem: diverşi, dar normali. Mă simt dator să pun şi eu umărul la asta. Ceilalţi trebuie să se obişnuiască cu faptul că existăm şi că nu facem rău nimănui, că trebuie să fim respectaţi. Vreau să fim cât mai mulţi şi voi merge. Chiar dacă eu voi ăngroşa rândul manifestanţilor cu „unu”, contează.

Octavian ( de pe GayPride )
Mandria gay (cea de a fi om ca oricare altul) nu este o rafuiala de o zi la care te descalifici neparticipand. Dar este cu siguranta unul din lucrurile pe care trebuie sa le invatam noi insine inainte sa il aratam altora. Si cum mai mult de o data pe an nu avem traditia sa ne intalnim, ratezi poate singura sansa sa le arati homofobilor ca existam, ca suntem de toate varstele, inaltimile, greutatile si culorile si ca trebuie sa se obisnuiasca cu gandul ca facem parte din universul lor.

Robert ( de pe GayPride )
Eu cred ca lumea se obisnuieste cu orice, cu pungi de plastic, fara pungi de plastic, atata timp cat vede despre ce e vorba, iar la marsul asta despre asta este vorba. Despre a fi vazuti si auziti.

Tudor Kovacsi ( pentru GayinRomania):
Merg la parada gay. Nu ştiu dacă o să am timp să merg la tot Gay Fest-ul. Dar merg la paradă pentru că este foarte important. Personal, mă simt mai liber şi chiar mă distrez şi pentru toate celelalte persoane lgbt pentru ca lumea să se obişnuiască astfel cu prezenţa noastră publică.

4 comentarii on "Mergi sau nu la Gay Fest?"

Raducu spunea...

eu n-am mers in niciun an la parada si nu am de gand sa fac asta nici acum. nu inteleg de ce ar trebui sa fiu mandru ca sunt gay, e o calitate a mea? nu, doar o caracteristica, de ce as defila pe strazile Bucurestiului aratand tuturor ca ma simt bine in pielea mea? iar asta cu drepturile egale.... nu vad de ce as cere drept la casatorie cand oricum nu sunt un fan al ideii de a fi casatorit.

FLORIN on 9 mai 2009 la 14:35 spunea...

e dreptul tau de a defila sau nu, e dreptul sau sa faci o alegere privind casatoria sau nu. nici eu nu vreau sa ma casatoresc, insa as vrea sa traiesc intr-o Romanie in care alti barbati sa se poata sa casatoreasca.

Floryn on 9 mai 2009 la 20:12 spunea...

Eu sincer as merge dar stau foarte departe de Bucuresti, chiar in nordul tarii, ma rog anul acesta din pacate nu pot sa vin desii mi-ar placea enorm de mult.

joacadeamine on 17 mai 2009 la 22:32 spunea...

desi parerea mea este deja reluata in textul postului, este cred necesar sa fac o completare (care nu era nici in postul de unde a fost preluat, nici pe site-ul meu personal). un alt motiv pentru care trebuie sa fim acolo este ca ne cunoastem din mediu virtual foarte multi si in diferite graduri si cum ideea unui bloggers' meeting gay nu am auzit, cred ca ar fi bine sa ne si vedem la fata.

 

gay in romania Copyright 2009 Reflection Designed by Ipiet Templates Image by Tadpole's Notez