„Crimă şi pedeapsă” de Fiodor Dostoievski

Am revenit cu o nouă recomandare. Rubrica aceasta încearcă pe cât posibil să ofere o alternativă internetului şi tvului, aceea a unei cărţi bune, care după ce este citită rămâne cu tine toată viaţa. Pentru cei ce citesc în mod frecvent rubrica se vrea un prilej de a schimba opinii cu privire la diferitele opere din literatura universală.

Astăzi l-am ales pe Dostoievski şi pentru că alături de Tolstoi este reprezentantul literaturii ruse, literatură ce în ultima perioadă îmi pare neglijată în favoarea celei americane, uneori fără un motiv obiectiv.

Am citit acest roman la recomandarea unui profesor de criminalistică şi trebuie să recunosc faptul că nu am fost dezamăgit, ba mai mult am fost surprins!

„Crimă şi pedeapsă” îl are ca personaj principal pe Roskolnikov, un student care provine dintr-o familie cu posibilităţi modeste. Mama sa este văduvă iar sora mai mare a acestuia este o tânără a cărei singură perspectivă de a reuşi în viaţă este căsătoria cu un bărbat bogat. În acest context Roskolnikov este speranţa familiei, motiv pentru care nici un sacrificiu nu este prea mare atunci când este vorba de terminarea studiilor sale.

Prin intrermediul personajului principal scriitorul analizează cu abilitatea unui adevărat jurist psihologia crimei şi care sunt consecinţele ei atunci când subiectul activ, cel ce comite crima, nu şi-a pierdut încă umanitatea. Este un roman cu caracteristici filozofice şi sociale, prezentând diferenţele dintre burghezie şi clasele de jos din Rusia acelei epoci.

Tânărul nostru este inteligent şi idealist. Îşi doreşte să îşi scoată mama din mizerie, să îşi salveze sora de la o căsătorie cu un bărbat care o vede ca pe un simplu obiect ce trebuie achiziţionat pentru a bifa o altă etapă în viaţa socială. Pentru a îndeplini toate astea decide să infăptuiască o crimă. Alege şi persoana pe care o consideră potrivită, o bătrână răutăciosă şi zgârcită. Planul este repetat zi de zi, fiecare aspect este luat în calcul dar oare totul va fi aşa cum tânărul nostru se aşteaptă? Din acea zi războiul psihologic începe iar finalul său nu se lasă întrevăzut cu uşurinţă.

Se spune că drumul către iad e pavat cu bune intenţii, totuşi, pe parcursul său autorul ne sugerează că ar putea exista şi o rază de speranţă...o a doua şansă...