duminică, 26 aprilie 2009

Un alt fel de prieten

Publicat de Ionutz la 15:21
Săptămâna trecută am vizionat împreună cu Florin “Marley and me”, un film despre un cuplu care înainte de a avea un copil consideră că un pas mai potrivit ar fi acela de a lua un căţeluş ca membru al familiei. Povestea celor doi va fi din acest moment legată de viaţa acestu căţel, el le va fi alături în momentele frumuoase dar şi în clipele dificile pe care oricare din noi trebuie să le înfrunte. Filmul a primit de la mine punctaj maxim aşa că vi-l recomand şi vouă.

Oricum filmul mi-a amintit de finalul clasei întâi. Atunci am ales dintre căţeluşii din faţa blocului, de doar câteva luni, pe cel mai grăsuţ şi simpatic, pentru a-l duce la ţară la bunici. Îmi aduc aminte cum în prima seară a plâns, fiind departe de fraţii lui însă mai ştiu şi că începând cu a doua zi a fost fericit. Cât era mic îl plimbam într-o basculantă pe care o trăgeam după mine peste tot. Urcam dealurile cu el aşezat pe cap şi ţinându-l cu grijă de lăbuţe. Dacă mâncam la umbra teiului trebuia să împart cu el măcar o parte din ce aveam în farfurie.

După câţiva ani, în care mare parte din vacanţe le petreceam acolo, a existat o perioadă de 3 sau 4 în care nu am mai putut merge. Aşa că la reântâlnirea mea cu el aveam emoţii. Însă nu erau justificate, m-a recunoscut de la distanţă şi a sărit pe mine mai mai să mă doboare. Când tata a plecat într-o călătorie, căţeluşul acum deja mare, a simţit că nu îl mai putea vedea un timp aşa ca a intrat efectiv în maşină si l-a “pupat” pe tata aflat la volan din cap până-n picioare.

Aştepta în fiecare vineri împreună cu bunicul să vina autobuzul şi înainte ca bunica să coboare, urca să o caute printre pasageri. Era cunoscut de toţi şoferii iar într-un an a intrat chiar după bunici în biserică. Aici un preot îngăduitor l-a stropit cu apă înmuiată în busuioc, la fel ca pe toţi ceilalţi.

Chiar înaintând în vârstă a rămas la fel de vesel. Singura diferenţă se observa atunci când îl îndemnam să îmi sară pe piept. Dacă înainte ajungea cu lăbuţele până pe umerii mei, acum abia reuşa să treacă de genunchi. Îl ajutam eu însă şi părea mulţumit.

A fost otrăvit de două ori şi în ambele cazuri a scăpat cu o cură de lapte călduţ. Îi plăcea să alerge după biciclete, se temea de pocnitori şi tunete, adora să mănânce aproape orice primea! Vara trecută a împlinit 16 ani, buncii spuneau că dacă ei vor muri el va sta lângă mormintele lor. Nu vom ştii dacă aşa ar fi fost, însă e cert că el se odihneşte în aproprierea grădinilor prin care alerga cu plăcere indiferent de anotimp.

Somn usor căţeluşul meu!

Voi ştiţi un caz asemănător?

3 comentarii on "Un alt fel de prieten"

Emy on 26 aprilie 2009 la 19:13 spunea...

Oh God... iubesc animalele, dar in special cainii. Din nefericire nu am putut sa ma bucur de un prieten, dat fiind ca toata familia mea sta la bloc. Insa mi-am promis ca in momentul in care voi fi independent din toate pdv, imi voi face un prieten.

Veneam de la scoala (cred ca aveam cam 12 ani), si in urma mea meargea un catelus 8->, mic, pufos si cu ochii mari:x:x... ma indragostisem de el. L-am luat acasa si l-am ascuns la mine in camera timp de 3 zile. L-am hranit si i-am oferit toata iubirea de care avea nevoie.
Dupa 3 zile, ai mei s-au prins ca ceva e ciudat in comportamentul meu si m-au luat la intrebari. Eh bine, norocul face ca in clasa aveam un coleg care cauta un prieten, si astfel prietenul meu a devenit si al lui...
Acum e destul de mare, dar nu m-a uitat... :x:x:x:x...
----------------------------------
E foarte dureros sa pierzi un prieten, insa el va fi prezent mereu in mintea ta...

VaeVictis spunea...

Foarte frumoasă povestea despre căţelul tău de la ţară. Sper să îţi fie alături de acum încă mulţi, mulţi ani!
P.S. Apropo, lapele este chiar contraindicat în caz de otrăvire, deci a avut noroc că a scăpat. ;)

FLORIN on 26 aprilie 2009 la 23:51 spunea...

la randul iubesc animalele si am avut cateva. din pacate am avut si nenorocul sa pierd cateva.

l-am avut pe tomita, un pisoi birmanez care nu te lasa sa dormi mai ales noaptea, fiindca avea o problema cu toti ceilalti pisoi de prin zona. cred ca asta a fost si ghinionul lui. si-a facut prea multi dusmani printre propietarii pisicilor de prin vecinatate si a propietarilor dulailor ce latrau de sculau orice vecin de parca ar fi venit hotii pe strada. a disparut de doua ori. prima data s-a intors, a doua oara am sperat ... dar nu s-a mai intamplat. bineinteles ca am plans.

apoi, am adoptat un pisoias de rasa la fel de miorlait aparut cam in aceeasi perioada in care tomita si-a petrecut ultimile zile cu noi. nu imi placea de el fiindca miorlaia in nestire, dar pana la urma mi-a intrat la inima. e ciudat fiindca tot nu ajunsesem sa scap de enervatul de miorlait, dar in acelasi timp defectul ajunsese sa nu mai conteze. s-a imbolnavit brusc dupa un an si a petrecut ultima noapte cu mine in pat. din nou am plans.

a fost si un caine. ii ziceam mimi. a stat cu mine in casa fiindca era pui pe timpul iernii. apoi toti s-au gandit ca ar fi bine sa i se faca un cotet. nu a fost bine.

am avut si doi pisoi frati negrii. mama a spus ca l-a vazut pe cel mare calare pe cel mic si a strigat dupa el prin casa "iesi homosexualule". daca nu ma insel in ziua aceea i-am spus ca sunt homosexual. a mai ramas doar cel mare. parca i-am vazut tristetea cand si-a dat seama ca fratele cel mic nu mai e. cred ca s-a schimbat putin. pana si animalele se pot schimba, ii schimba evenimentele ...

asadar, nu am avut parte de ani la randul fata de un pisoi sau un caine. am avut mai multi si acum mai am unul singur. dar mi-i amintesc pe toti si au fost prietenii mei, de care imi amintesc cu drag.:)

 

gay in romania Copyright 2009 Reflection Designed by Ipiet Templates Image by Tadpole's Notez