Idealuri şi realitate pentru un gay din România

Hm, subiectul ăsta cu siguranţă ar fi mult mai interesant de dezvoltat prin fotografie, aşa cum s-a încercat. Şi asta pentru că idealul ar putea părea la prima vedere destul de comun pentru orice gay din România. Mă gândesc totuşi că dacă idealul e al mai multora ar trebui să ajute mai mult decât dacă ar fi doar al meu.

Niciodată nu am crezut în instituţia căsătoriei. Privesc în jurul meu şi văd că ea nu prea funcţionează. Aşa că, din acest punct de vedere, nu consider că idealul pentru mine ar fi să pot să mă căsătoresc. Dar mi-aş dori ca România să fie ţara în care doi bărbaţi care vor să se căsătorească să poată face asta civil, iar dacă eu la bătrâneţe, sau mai devreme, mi-aş schimba poziţia faţă de căsătorie să pot face asta. Mi-ar plăcea să avem discuţii despre homosexualitate de pe poziţii nu pe atât de neconfortabile pe cât par acum. Unul atacă, iar celălalt primeşte. Nu îmi place asta. Cred, de altfel, că în momentul în care discuţia se va ţine în modul în care trebuie să se producă o discutie, atunci lucrurile vor ajunge să se înţeleagă.

Realitatea cred că o cunoştem cu toţii. E drept, pot apărea şi surprize. Şi nu putem decât să ne bucurăm de ele. Dar realitatea e că toată lumea se vrea şmecheră în România, deşi niciun şmecher nu pricepe ce e aia şmecheria. De exemplu, un astfel de şmecher wannabe circula alături de mine cu un amărât de personal, unde el începe să îşi arate "şmecheria" prin datoriile pe care s-ar părea că le aveau alţii pe la el ( se doreau de ordinul sutelor de milioane) în faţa unor elevi de liceu. Şmecher în personal? Trăind într-o România şmecheră, iar cum şmecherii au scris în codul lor homofobia drept însuşire de bază ( cel puţin aşa cred), nu e greu să intuim rezultatul, pe care îl cunoaştem pe pielea noastră.