In aceasta saptamana va propun 15 minute de lectura de calitate. V-am mai recomandat acum cateva saptamani si “Moarte la Venetia” de acelasi autor, insa trebuie sa recunosc faptul ca “Dezamagirea” are pentru mine un farmec aparte.
Desi are o intindere mica, aproximativ zece pagini, in functie de formatul cartii, “Dezamagirea” a reusit sa ma cucereasca atunci cand am deschis-o, in urma cu mai bine de cinci ani. Acest lucru se datora poate si varstei mele, sau poate ca pur si simplu ma regaseam in cele spuse in aceste cateva pagini. S-a intamplat oare sa nu fim multumiti de lucrurile care ni se intampla, de oamenii din jur sau chiar de noi insine? Cu siguranta au existat asemenea momente, insa intrebarea este, pot fii ele absolute? Suntem capabili sa gasim frumosul, multumirea, ce se strecoara uneori prin viata intocmai ca un fir de par auriu prin fata noastra?
Pana vom gasi un raspuns categoric putem citi aceasta poveste in care, doi barbati, care nu se cunoscusera pana in acea zi, se aseaja la o masa si intocmai ca doi vechi prieteni isi fac marturisiri. Mai precis unul vorbeste despre momentele cheie ale vietii sale iar celalalt asculta.
La sfarsitul povestirii ultima replica a personajului principal inca va ramane alaturi de voi si dupa ce cartea se va inchide. Va mai ramane si intrebarea: este viata o dezamagire si daca este, putem gasi voluptate in aceasta dezamagire?
Sper sa va placa, astept raspunsurile voastre…
duminică, 15 februarie 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
7 comentarii on "“Dezamagirea” de Thomas Mann"
'Aceasta este moartea? [...] Dar ce este ea, la drept vorbind?'
"Ah, o cunosc inca de acum! Moartea, aceasta ultima dezamagire! Iata moartea, o traiesc. Dar ce este ea de fapt?"
eu asa imi amintesc finalul :D sa iteleg ca ti-a placut povestioara?
P.S.: mersi pentru comentariile constante! ;)
mi-a placut mai mult Moarte la Venetia
P.S.: iti recomand Stapanul inelelor daca n-ai citit ;)
hihihi, de la moartea la venetia la stapinul inelelor..
:-)
nu prea citest romane gen Stapanul inelelor sau Star wars, prefer in aceste cazuri sa vad filmele :D
Sincer, am citit Thomas Mann din obligatie. L-am studiat in facultate si imi venea sa plang cand il citeam (pe el si pe Marquez) deoarece ma simteam ca si cum cineva mi-ar fi indesat pe gat, cu forta, mancare. Nu mi-a placut si nu cred ca mi-ar putea placea in viitorul apropiat. Dar inteleg teoretic genialitatea celor doi. Faptul ca nu mi-au placut nu m-au determinat sa-i refuz, in sensul in care le recunosc valoarea si chiar le-o pot demonstra literar... dar nu o simt... si cred ca ma intelegeti.
In schimb, Stapanul inelelor e una din cartile mele preferate. Asta e genul meu de literatura: fantasy! Momentan m-am "pus" pe citit SF-uri (ca nu am mai cititi de mult si vreau sa recuperez), dar eu cred ca merita sa incerci sa citesti. Sfatul meu: nu cataloga un gen literar sau o opera pananu ai citit-o tu insuti! Daca o faci iti poti permite sa nu-ti placa... altfel parerea ta ramane doar superficiala, caci nu este constientizata.
Astept sa vad ce ne mai recomanzi, caci pana acum am apreciat sfaturile tale.
departe de mine gandul de a consider genurile sf ca fiind literatura de mana a doua. pur si simplu nu sunt atras de acest gen. singura exceptie a fost seria "dune", recomandata de o persoana care o citise de nenumarate ori. Lectura nu m-a dezamagit! ;)
Trimiteți un comentariu