vineri, 19 decembrie 2008

Sentimente contradictorii

Publicat de Ionutz la 21:25

Si acest an se apropie de sfarsit iar odata cu el se apropie si ziua mea de nastere. Gandul ca voi mai adauga un an la cei deja trecuti nu ma nelinisteste. Cu toate acestea in preajma sarbatorilor am trait, aproape de cand ma stiu, o serie de sentimente contradictorii. In general sunt clipe in care ma las purtat de veselia momentului insa poate ca de cele mai multe ori lipsa ei de substanta ma face sa devin trist, nervos sau pur si simplu agitat.

Mereu am iubit zapada, mereu am preferat frigul caldurii insa niciodata nu m-am regasit in modul in care cei din jurul meu au sarbatorit Craciunul, care aproape se suprapune cu ziua mea. Imi pare ca fericirea din zilele noastre e artificiala iar cea datorata sarbatorilor nu face exceptie. Nu sunt o persoana religioasa, deci nu voi spune ca oamenii ar trebui sa traiasca aceste zile conform Bibliei dar poate ca ar trebui sa mediteze putin mai mult la lucrurile care conteaza cu adevarat. Astfel in loc sa cumpere cadouri scumpe, “de firma”, ar putea face un efort sa gaseasca acel “ceva” pe care celalalt il asteapta.

Charlie Chaplin a urat toata viata sa Craciunul deoarece ii aducea aminte de perioada nefericita a vietii sale. Ca o ironie a vietii el a murit pe data de 25 decembrie. Eu nu urasc aceste sarbatori, imi doresc doar ca ele sa fie autentice. Ma tem insa ca odata cu magia copilariei a disparut si magia Craciunului…

Sarbatori fericite!

0 comentarii on "Sentimente contradictorii"

 

gay in romania Copyright 2009 Reflection Designed by Ipiet Templates Image by Tadpole's Notez