Noapte de octombrie

E o liniste apasatoare. Afara si inauntru. De fapt, nu stiu cat de apasatoare mi se arata, dar o intrebare tot produce surzimea in care ma aflu.

E octombrie. Septembrie a trecut. As fi vrut intr-un fel sa mai tin de el, fiindca anul asta s-a aratat altfel decat in precedentii. Nu stiu daca e nesiguranta sau doar o intrebare pe care o pun din reflex, dar se va dovedi oare octombrie la inaltimile lui septembrie?

Da, ar putea fi nesiguranta ce strabate din mine, dar nu, fiindca se elimina cu siguranta pe care mi-o transmite el. Sunt pe un teren necunoscut si greu de definit. E un fel de asteptare pe care o am, dar pe care nu vreau si evit sa o am.

Sau da, ar putea fi un reflex, caci barierele au fost ridicate intotdeauna de gandurile mele negative, care exista si nu exista, sunt si se elimina, lasandu-ma din nou pe un teren necunoscut si la fel de greu de definit. E un nesentiment al unei vechi trairi pe care euforia sau un necunoscut m-a facut s-o indepartez, sau de nu, macar sa o tin deoparte.

Of, octombrie, tare confuz te arati. Ai venit fara sa ceri voie, nu ca aveai nevoie de acceptul meu, si imi rastalmacesti gandurile. Septembrie, te iubesc. Octombrie, te voi iubi. Stiu ca vei veni cu raspunsul. Poate chiar in noaptea asta.