"Mama, il iubesc"

La inceputul acestei saptamani am vizionat un film, "Apa" (Water, 2005), care m-a impresionat din mai multe aspecte, de la puterea filmului, interpretarea, pana la subiectul propus, aducandu-mi la mal si cateva intrebari la care filmul mi-ar fi si raspuns.

Sunt un netraditionalist si cred ca sunt unul din cei destul de inraiti. Nu este vorba ca nu imi respect cultura ori istoria Romaniei, pe care de altfel nici nu am pretentia ca o cunosc, ci pentru ca eu consider ca incapatanarea de a pastra anumite reflexe nationale, sau nu, m-a atins si pe mine. Dar in fine, aceasta este cu totul o alta discutie.

Revenind la film, el vorbeste tocmai despre o traditie pe care multe femei din India inca o mai urmeaza si astazi, fiindca pana aici merge traditia religioasa. La ei, aceasta spune ca vaduvele nu mai au voie sa se casatoreasca. Daca ai ghinionul de a iti pierde sotul si nu iti este acceptata casatoria cu fratele mai mic al omului pe care tu ar trebui sa il plangi, traditia spune ca locul tau pentru tot restul vietii este intr-o casa destinata vaduvelor. Povestea ne prezinta o astfel de eroina ce ajunge sa cunoasca "un print", care la un moment dat este nevoit sa spuna familiei ca femeia pe care o doreste ca partenera de viata pentru tot restul vietii este o tanara a carui viata societatea deja a trasat-o. Cum alege el sa faca asta? "Mama, nu crea o melodrama. Ce daca este vaduva? E femeia pe care o iubesc". Mama plange, nu se trece peste mica melodrama, dar ce altceva mai poate face? Isi iubeste fiul. Trabuie sa accepte iubirea lui.

"Mama, nu crea o melodrama. Da, si el este un barbat, dar e persoana pe care o iubesc". Ma gandeam ca in momentul in care voi spune asta, familia ar trebui sa accepte, tocmai pentru ca ma iubeste. Cand mergi in fata familiei tale cu o asemenea siguranta, "e persoana pe care o iubesc", traditia poate sa invinga? Poate e putin mai mult decat traditie, dar de curajul ar fi, de sentimentul ce ofera senin curajului tarie ar exista, ar putea sa nu inteleaga?????

Iubiti-va.