Evenimente vechi sau noi?

Uite cum pînă la urmă scriu şi eu primele rânduri în acest al doilea an de blog. Acestu lucru se întâmplă după o oarecare pauză.

Nu cred să fie un motiv anume, poate doar căldura pe care nu am agreat-o niciodată. Mă simt uşor amorţit, parcă nu mă pot apuca de nimic deşi uneori îmi vine câte o idee.

Ar mai fi şi criza asta de care vorbeşte toată lumea, cică se simte şi ea, e drept mai puţin ca la alţii! Totuşi starea de fapt îmi accentuează starea de scârbă faţă de modul în care se pun şi se rezolvă problemele în ţara asta. Mă întreb dacă se poate mai rău în România? Cred totuşi că e mai bine să nu ne întrebăm nici măcar în glumă.

Chiar dacă nu mai am parte de vacanţă ea se simte şi la mine în apartament. Cum se poate asta? Florin chiar este în vacanţă şi o cam petrece la mine, motiv pentru care nu pot fi decât fericit! Momentan nu plecăm în niciun fel de vacanţă, asta pentru că nu ştiu când îmi voi putea lua concediu însă ne simţim bine şi acasă, important e să fim împreună.

Eu nu îmi uit vechile pasiuni care au fost reeditate cam în urmă cu 3-4 luni. Aşa că din când în când îmi mai cade câte un joc victimă. Legat de acest subiect am şi planuri iminente legate de o nouă achiziţie, de ultimă generaţie...însă vă plictisesc deja!

În concluzie noi nu ne lăsăm speriaţi de criză, ne ascundem după cele două sezoane din Roma pe care le-am devorat în această săptămână. Uneori chiar înfruntăm căldura, cei drept mai mult la adăpostul copacilor din Herăstrău. Mai încercăm şi câte o reţetă nouă.

Acum Florin urmăreşte cu pasiune finala de tenis şi îi ţine pumnii lui Federer! Astfel am reuşit să scriu şi eu ceva, promit să semnez şi eu foaia de prezenţă măcar săptămânal pe blog.

Dar voi? Cum vă petreceţi această vară?

Rasim şi homofobie la Agentul Vip

Îmi pare rău că unele evenimente trec pe lângă mine cel puţin o perioadă. Important este că informaţia a ajuns într-un final la mine.

În ediţia de marţi, 30 iunie a Agentului VIP, Cristian Brancu l-a avut invitat pe Florin Petrescu, cunosc ca Axinte din Vacanţa Mare. Nu mă voi lega de emisiune, ci de discuţia purtată de cei doi care a avut aspecte rasiste şi homofobe. Astfel, în urma prezentării unei înregistrări din cadrul unei emisiuni de la ACASATV, unde mama prezentatorului Cabral a avut un mic accident în direct, Florin Petrescu a făcut următoarele declaraţii cu privire la incident:

„ Dumnezeu nu e cioară”
„Cabral e băiat fine ... păcat că trăieşte ... la noi în România.”

Bineînţeles că reacţiile au apărut în media online, replica lui Cabral fiind foarte dură ( cel puţin pentru oamenii inteligenţi) pe blogul personal (aici). Deşi în timpul emisiunii, Cristian Brancu nu a atras în niciun fel atenţia invitatului asupra declaraţiilor pe care le face, au apărut şi nişte scuze publice pe blogul personal al acestuia (aici). Scuzele sunt binevenite, dar, din punctul meu de vedere, ele ar trebui să vină în cadrul emisiunii, nu printr-o simplă postare de blog. Neurmărind emisiunea în cauză e posibil ca ea să fii apărut, dacă nu mi se pare normal ca ea să apară.

Iar domnul Brancu ar trebui să îşi ceară scuze şi pentru declaraţiile propii. Fiindcă, pentru a fi atinsă întreaga gama de discriminare, imediat după “glumele” de mai sus, discuţia s-a dus spre Mircea Solcanu, partenerul de emisiune a lui Cabral. Iată cum vede Cristian Brancu comunitatea gay:

„Sunt foarte diafani şi ţipă dacă îi discriminezi .. depinde pe ce parte.”

Vă invit să urmăriţi emisiunea pentru a vedea întregul context aici.( minutul 21)

De altfel, Accept trebuie să sesizeze CNA-ul. Există de altfel un precedent numit ‘Cronica cârcotaşilor’, amendată acum doi ani pentru remarci homofobe la adresa lui Mircea Solcanu. Necunoscând legea audiovizuală îndreaproape, o atenţionare a CNA mi se pare binevenită. Ei vor ştii dacă emisiunea merită amendată/atenţionată.

Într-o ţară normală asemenea întâmplări ar fi pedepsite foarte dur de societatea civilă. Aşteptăm să vedem ce se întâmplă în România.

Da sau nu?

Se privea în oglindă încercând să se facă să îşi respecte hotărârea. Pentru el era ultimul pas către o viaţă normală. Dar gândurile nu se puteau opri, circulau violent găsind amintiri, sentimente, credinţe uitate, temeri depăşite şi apoi regăsite.

- Te iubesc, spuse Cristi.
- Ştii, nu-mi vine să cred că spun, dar şi eu te iubesc, spuse Andrei. Îţi dai seama, iubesc.

Andrei acum încerca să acopere trecutul cu un viitor deja scris, pe care urma să-l trăiască exact după scrierile celorlalţi. Avea îndoieli, dar cine nu are îndoieli, îşi repeta el. Apoi, îşi reamintea din nou sărutul, îmbrăţişarea lui Cristi, libertatea atinsă odată cu dăruirea sa totală lui. Două vieţi se luptau pentru un suflet. Războiul îşi ducea ultima bătălie. În funcţie de învingător, pagubele şi oportunităţile erau altele. Atunci reapărea în oglindă imaginea unei mame ce îşi exprima refuzul printr-o privire încărcată de reproş, înainte ca Andrei să fi apucat să îşi facă cunoscut gândul.

- Trebuie să termini cu adolescentismele. Zău aşa, eşti un bărbat în toată firea. Nu trebuie să îţi spun eu ce să faci. Termină odată cu tot ceea ce faci.
- Nu, nu ştiu, răspunse Andrei în şoaptă, după care se ridică şi plecă. Mama îşi privea fiul acum nesigură, după ce cuvintele lui ajunseseră şi la urechile ei.

Două întâlniri cu totul diferite erau retrăite în aceeaşi secundă. Spre una dintre ele se îndrepta curios, nesigur, neştiutor, spre cealaltă pierdut, fără viaţă, dar sigur cumva. La prima primea o strângere de mână, la a doua un sărut fără răspuns. La prima se îndrăgostea, la a doua încerca să nu îşi urmeze sentimentele. La prima se despărţi cu un sărut ce umpluse orice gol se găsea în el, la a doua golul se împrăştia la fiecare pas pe care Cristian îl făcea îndepărtându-se de el.

Apoi, automatisme .
- Bună, ce zici de o cafea?
- Treci pe la mine.
- Sigur, abia aştept să îţi cunosc părinţii.
- Şi eu.
- Vrei să te căsătoreşti cu mine?

Mai lipsea un „da”. Costumul era perfect, zâmbetul fusese perfect, totul era perfect.

- Eşti gata? Andrei, după două secunde cu un zâmbet perfect:
- Da.

Scurtă istorie a homosexualităţii în România

Unde am fost şi unde am ajuns? Departe, încă mai avem multe de luptat/câştigat? Iată o sintetizare a modului cum a fost reflectată homosexualitatea în România ultimilor 100 de ani.

În 1936 Codul Penal pedepsea relaţiile sexuale între persoane de acelaşi sex care implicau violenţa/ viol.

În 1938 se promulgă articolul 431 care spunea:
„ 1. Actele de inversiune sexuală între bărbaţi sau între femei, dacă provoacă scandal public, constituiesc delictul de inversiune sexuală şi se pedepsesc cu închisoare corecţională de la 6 luni la 2 ani.
2. Dacă actul s-a săvârşit asupra unei persoane ma mici de 18 ani, pedeapsa este închisoare corecţională de la 1 la 3 ani.
3. Aceeaşi pedeapsă prevăzută la alineatul precedent se aplică şi în cazul când actul s-a săvârşit asupra unei persoane mai mici de 14 ani chiar dacă nu s-a produs scandal public.”

Odată cu intrarea în perioada comunistă, în 1948 articolul înăspreşte pedepsele ( 2-5 ani), iar din 1957 orice raport între persoane de acelaşi sex este pedepsit, dispărând motivarea „scandalului public”.

În 1968, se introduce Articolul 200, care spunea:
„1. Relaţiile sexuale între persoane de acelaşi sex se pedepsesc cu închisoarea de la unu la 5 ani.
2. Fapta majorului de a avea relaţii sexuale cu un minor de acelaşi sex se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.
3. Relaţiile sexuale cu o persoană de acelaşi sex în imposibilitatea de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau prin constrângere se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.
4. Dacă fapta prevăzută în alineatul 2 şi 3 are ca urmarea vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi, iar dacă are ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.
5. Îndemnarea sau ademenirea unei persoane în vederea practicării de relaţii sexuale între persoane de acelaşi sex, precum şi propapganda ori asocierea sau orice alte acte de prozelitism săvârşite în acelaşi scpă se ăedeăsesc ci închisoare de la unu la 5 ani.”

Articolul va rămâne în vigoare până în 2001, cu unele modificări în 1996, prin care se reintroducea condiţionarea infracţiunii prin crearea unui „scandal public”.

Articolul 200 a fost văzut pe perioada regimului Ceauşescu drept un mod oportun de a ascunde instituţiilor internaţionale tehnicile de arestare şi condamnare a persoanelor neloiale.

După 1989, deşi multe din prevederile regimului ceauşist cu privire la viaţa privată au fost eliminate, articolul 200 a rămas neschimbat, deşi instituţiile internaţionale au cerut abrograrea lui. Răspunsul autorităţilor române a fost că acesta reprezintă „linie moartă” şi că acesta nu se mai aplică.

Accept România se înfiinţează in 1996, iar în 1997 a lansat campania pentru abrogarea articolului 200. În 2001, acesta este abrogat.

În 2004 ACCEPT organizează pentru prima dată ‚Festivalul diversităţii’, în timpul căreia în 2005 are loc primul marş gay românesc.

În prezent, România este o ţară în care homosexualitatea este legală şi care are o legislaţie ce interzice discriminarea. Relaţiile între persoane de acelaşi sex nu sunt recunoscute.

Gossip – Music for men

Nu aţi auzit de Gossip? Nu e ceva ieşit din comun. Nici eu nu am auzit până acum puţin timp. Iată ce am aflat şi ce părere am căpătat despre această trupă.

Gossip este o trupă indie americană, a cărui succes s-a măsurat puţin prin Europa şi Australia, formată din Beth Ditto, care nu de puţine ori a luat faţa grupului, prin implicarea sa în problematica gay ca activist, dar şi prin declaraţii şi atitudine, Brace Paine şi Hannah Billie. De curând, trupa şi-a făcut trecerea în mainstream, semnând cu o divizie a Sony Music BMG, însărcinată cu promovarea muzicii lgbt.

Albumul ‚Music for men’ începe mai mult decât promiţător cu două cântece, ce ar putea deveni uşor hituri, ‚Dimestore diamond’ şi ‚Heavy cross’, care este de altfel primul single de pe album. Continuă însă cu cântece destul de uşurele. E drept, şi drăguţe în acelaşi timp. Ies uşor în evidenţă ‚Men in love’ ( with each other) şi ‚2012’. Albumul nu dezamăgeşte, dar nici nu impresionează. Ar putea însă ca totul să ţină de lipsa de cunoaştere a muzicii lor. Cred, de altfel, că lucrurile s-ar schimba destul de mult la o audiţie live a acestuia, căci vocea e mai mult decât acolo, iar formaţia îşi face întotdeuana simţită prezenţa, albumul „cântând” după o audiţie live. Trupa se află în fapt în turneu prin Europa, abia trecând prin Polonia pe 3 iulie, dar nu ajunge şi în România.

Ca încă o recomandare a acestui album şi ca să vă daţi seama de genul muzical al formaţiei trebuie menţionat numele lui Rick Rubin, producătorul albumului, un om a cărui CV e impresionant, nume de la Metallica la Red Hot Chilli Peppers până la legenda Johnny Cash colaborând cu el, printre alţii.

Vă invit să urmăriţi videoclipul la ‚Heavy cross’.

Există o comunitate

Au fost momente în care v-aţi simţit singuri, în care nu aţi ştiut unde să mergeţi, cu cine să vorbiţi, ce să faceţi cu acest ceva de neînţeles? Au existat momente în care aţi crezut că sunteţi singurul din această lume sau cel puţin din oraşul vostru? La mine, da.

Vine un moment în care nişte trăiri îţi ies în cale, chiar dacă până atunci ai fost capabil să le eviţi, tocmai pentru că nu cunoşteai modul cum ar trebui să procedezi cu ele, ce să faci cu ele. Să te uiţi în jur şi să ai impresia că eşti singurul gay din zonă, nu e ceva greu de întâlnit în România. Mai ales, dacă astea se întâmplau acum 5 ani, ca să mă dau exemplu pe mine. Prima oară când am descoperit că nu sunt singurul a fost când am avut pentru prima dată acces la Internet acasă. A fost un adevărat boom, să pot vorbi despre lucrurile care mi se întâmplau, despre ce sunt. Mi se lua ceva de pe suflet, cred că era groaza singurătăţii. Pe Internet descoperi un adevărat număr de persoane cu care poţi vorbi, ce luate împreună reprezintă acea comunitate despre care ai auzit vorbindu-se, dar care până la acel moment nu aveai nimic palpabil care să probeze.

Apoi, există cluburile, cu care recunoscut că nu am nicio legătură din lipsă de această pasiune. Despre ele, am aflat mai multe la prima întâlnire cu un băiat de pe net. Îmi descria atmosfera din Queens ca prietenoasă, dacă ştii pe cine să eviţi. Tot de la această persoană am aflat de o mai veche comunitate, care la dezvoltarea Internetului s-a cam risipit, cea a parcurilor. Existau vremuri când acesta era singurul mod prin care puteai să cunoşti lume.

Dezvoltată din cea a cluburilor, mai nou, au apărut şi oamenii care merg la baruri/terase. Totul e în curs de dezvoltare. Lucrurile se întâmplă. Comunitatea există şi încet se dezvoltă.

Petrecerile gay din week-end

Aşa cum puteţi vedea, începând de acum două zile am adăugat o listă de evenimente/ programe tv care v-ar putea interesa sub lista de filme de la festivalul gay. Sper că veţi considera folositoare agenda pe care v-o propunem. Din agendă, în fiecare săptămână, veţi putea vedea acolo ce se întâmplă şi în principalele cluburi gay din Bucureşti.

Club Purple
Vineri, 4 iulie – Dangerous : o seară cu muzica lui Michael Jackson. Intrarea liberă.
Sâmbătă, 5 iulie – Summer Breeze
Duminică, 6 iulie – 18:00 : Concert de chitară
21:00 : Karaoke
De asemenea: program terasa Purple 17:00-24:00 ( miercuri – duminică)

Club Soho
Vineri, 4 iulie – American Party – eşti invitat să petreci în stil american
Program: luni- joi 18:00-01:00, vineri- sâmbătă: 18:00-04:00

Club Corner
Program: Karaoke – miercuri
Clubbing night : joi- duminică

Whitney Houston revine cu piesa ‚I din’t know my own strenght’

Vă era dor de Whitney Houston? Aşteptarea s-a încheiat. După un mariaj nereuşit ce a dus la multe alte probleme personale, majoritatea consumate în public, Whitney Houston revine pe piaţa muzicală cu un nou single promiţător. Acesta se numeşte ‚I din’t know my own strenght’.

Mie îmi place. Vouă?

Perspective ( predicţii) gay în România

Suntem în anul 2009. Pe planetă mulţi luptă pentru căsătorii între persoane de acelaşi sex, alţii deja au trecut de faza asta. Bineînţeles că există şi cealaltă extremă. Sunt oameni care încă sunt omorâţi pentru că sunt homosexuali, în alte ţări ei sunt închişi. Şi mai e România, o ţară ajunsă la jumătatea drumului sau nu prea. Mă gândesc că sunt şi alte ţări care au trecut prin aceeaşi fază şi că vom reuşi. Cică încercăm să câştigăm dreptul la parteneriat civil, când de fapt încă ne luptăm pentru a fi acceptaţi de majoritate. Unde se află România de fapt? Nu mă hotărăsc dacă în anii ’70 sau ’80. Categoric nu suntem în ’90. Sigur lucrurile ar putea evolua altfel, sper să nu dureze 30 de ani până lumea se va deschide la minte.

După mine suntem la momentul în care încă mulţi oameni habar nu au ceea ce este aceea homosexualitate, singurul contact cu aceasta fiind ştirile de la 5 de pe Antena1 (a.k.a. Acces direct) sau PROTV. Ce urmează astfel? Dacă totul ar merge conform planului, în vreo 5 ani vom avea primele personalităţi publice importante care să îşi recunoască orientarea sexuală, în 10 ani generaţia de atunci va ieşi mai repede la suprafaţă, în 15 suntem cei mai buni prieteni ai fetelor şi cei mai mulţi dintre noi suntem out. Nu îmi dau seama dacă sunt nişte cifre bune sau proaste.

Totuşi cred că există un pericol mai mare. În momentul de faţă, sunt medii care nu au nicio problemă cu persoanele gay, altele care par neutre şi în care apar primii gay şi sunt medii (cele mai multe) în care se ascultă manele, se uită lumea la OTV televiziunea poporului în fiecare seară ( nu ratează nici Acces direct) şi sunt homofobe. Dacă aceste medii nu se vor încurca într-un fel, s-ar putea ca aceste păreri să rămână bine înţepenite acolo unde sunt.

Care sunt predicţiile voastre?

Milk - recenzie

„ Numele meu este Harvey Milk şi vreau să vă recrutez.”

Sunt atât de încântat de acest film încât am o foarte mare teamă că nu voi putea să sintezizez puterea lui. Aşa că încep încă din start, recomandând tuturor celor care nu au văzut filmul să facă asta.

Puterea mesajului acestui film este incredibilă. Prima dată, pentru că este un film biografic, iar când vezi cum lumea s-a schimbat pentru oamenii ca tine, câte bariere au existat, ce luptă s-a dat prin acest Harvey Milk care la 40 de ani era încă un om despre care nimeni nu ştia că e gay, dar care a făcut o nauţiune întreagă să vadă comunitatea gay cu alţi ochi, inclusiv comunitatea însuşi, e ca şi cum ai descoperi un izvor în deşert. Povestea acestui prim politician gay asumat din America e ca speranţa ce aşteptăm să vină, ca luminiţa de la capătul tunelului, un imbold pe care îl aşteptam.

A doua dată, pentru film în sine. Nu doar preiau o istorie ce trebuie auzită, spun povestea din toate unghiurile, surprinzând detalii esenţiale pentru ca filmul să ajungă unde trebuie. Detalii precum „We are now open” sau „Nu am nimic de care să fiu mândru”. Filmul spune povestea omului Harvey Milk şi a oamenilor din jurul lui. Abia de restul se ocupă istoria.

A treia dată, pentru fiecare actor din distribuţie. Mulţi au spus că premiul Oscar al lui Sean Penn a fost unul politic. Eu nu pot fi de acord. Sean Penn nu a fost Sean Penn, a devenit Harvey Milk pentru acest film. Cât despre ceilalţi actori ( Emile Hirsch, Josh Brolin, James Franco, Diego Luna, Alison Pill) la sfârşitul filmului nu ai nicio îndoială că au făcut nişte roluri de care pot fi mândrii.

Un film obligatoriu de văzut. 2 premii Oscar şi alte 6 nominalizări.

Notă imdb: 8 din peste 34.000 de voturi.
Indice metacritic: 84 din 100 – critici, 7,4 din 10 – utilizatori
Note: Florin şi Ionutz 5 => Media 5

Descarcă film aici
Subtitrare aici




Sursă

Seria România Liberă : articol număr 3

Articolul numărul 3 din seria începută acum două zile păstrează aceeaşi atitudine neutră, dovedind că dezbaterea de faţă a fost făcută într-un mod profesionist. Ca atare, pot să laud iniţiativa jurnalistică a celor de la România Liberă, pentru faptul că într-o societate homofobă, în care homosexualitatea este un subiect de interes doar atunci când creează scandal şi implicit audientă, ei au făcut ceva diferit şi profesionist.

Faptul că aceste articole nu au apărut în perioada Gay Fest-ului reprezintă, după mine, încă un argument pentru cele spuse de mine.

În acest al treilea articol sunt prezentate trei puncte de vedere diferite: cel al liderului Noua Dreaptă Tudor Ionescu despre care nu cred că mai e cazul să vorbesc, cel al politologului Gabriel Andreescu, care aduce argumente foarte bune în discuţie şi cea a transexualului Alexandra, care ne spune o poveste din care aflăm câteva detalii necesare despre ce implică transexualitatea.

Link aici.

Din culise

Vă vine să credeţi? A trecut chiar un an de când am pornit acest blog, ceea ce înseamnă ceva. Nu ştiu câţi dintre voi aţi fost cu mine de la început, nu ştiu câţi au plecat la un moment dat, dar mă bucur că azi stau şi bloguiesc încă cu voi. La un an, un blog are deja o istorie, o istorie construită cu cititorii săi. Vă mulţumesc că sunteţi cu noi la fiecare pas.

Am început să scriu pe acest blog din dorinţa de a-mi aşterne gândurile, de a-mi exprima părerile şi de a face ceva constructiv fără să am habar de ce înseamnă „blog”, fiindcă un blog e mai mult decât nişte postări. Nu am ştiut cum să-l promovez, nu ştiu nici azi dacă o fac prea bine, nu am ştiut cum să atrag cititori, nu am ştiut destule. Sigur şi azi duc lipsă de încă multe din noţiunile de blogging, dar am prins pasiune faţă de GayinRomania. Am mai încercat şi alte bloguri, poate aţi observat că sunt destul de în temă cu noutăţile muzicale, dar undeva, pasiunea s-a dus acolo. Aici a rămas. Scriu de plăcere, fără niciun alt motiv. Scriu despre destule, cum bine aţi observat. În total, în acest an am avut 597 postări. Destul de bine, nu? Unele au fost simple ştiri (la care însă vă asigur că nu se ajunge atât de uşor precum ar părea), altele au fost poveşti ( nu atât de bune ca să le spun literatură, de acelea le-am numit poveşti, dar cred eu că nu au fost nici fără pic de valoare), altele au fost idei despre orice ... de la muzică la filme la literatură ( aici Ionutz e specialistul), iar altele propiile experienţe.

Ce se va întâmpla în continuare cu GayinRomania? Sunt câteva idei.

*Rubrica GayinRomania, care dă şi numele blogului, va continua să vorbească despre comunitatea gay din România ca şi până acum.
*Cum filmele par să fie o pasiune comună a noastră, vom continua să scriem despre ‚Filme gay (sau nu)’. Festivalul, de curând început, va continua până pe 31 august. L-am lungit cu încă o lună pentru a nu ne grăbi să vedem filmele şi să ne bucurăm de ele. Apoi, în afara festivalului, va rămâne, cu siguranţă, o temă importantă a acestui blog.
*Muzica e una din pasiunile mele, aşa că voi continua să scriu şi pe acest subiect. Se schimbă însă numele rubricii. Din ‚Mereu muzica’ va deveni ‚Muzică gay (sau nu)’.
*Voi mai citiţi? Eu recunosc că fac asta destul de rar, dar mai iau câte o carte în mână. Nici Ionutz nu prea are timp să citească ( notă: mie nu îmi lipseşte timpul), dar despre literatură (gay sau nu) vom continua să vorbim la modul serios în următoarea perioadă.
*Nu am mai scris prea multe poveşti în ultima perioadă, dar intenţionez ( nu promit) că îmi voi acorda mai mult interes. Asta pentru că rubrica ‚Poveşti gay’ e una la care chiar ţin.
*Rămâne în picioare şi ‚Jurnalul unui tânăr gay’, cu postări uneori mai dese, alteori mai rare.
*Revin ‚Conversaţiile gay’. Dar, de data asta, într-o altă formă. Ca discuţia să se ţină, e necesar ca voi să fiţi interesaţi de temă. Conversaţiile vor fi făcute de voi, căci e şi blogul vostru.
*Ştirile vor fi prezente, dar vor fi atent selectate.
*Ionutz ne va împărtăşi de asemenea despre ‚Evenimentele din jurul său’.
*Vom afla despre istoria mişcării gay în ‚Revoluţia gay’.
*Au existat momente în care unele subiecte nu şi-au găsit locul în nicio rubrică. Motiv pentru care vor apărea două noi rubrici : ‚Diverse’ şi ‚E părerea mea’.

Nu termin postarea, înainte de a vă mulţumi încă o dată pentru urări şi a vă spune că aşteptăm teme de interes pe care să le dezbatem pe blog. Aşadar, dacă aveţi propuneri, faceţi-le cunoscute ( aici sau pe mail). Acestea fiind spuse, vă invit să reveniţi pe blog oricând doriţi. Vom încerca să creăm un blog de care să fie mândră comunitatea ( sau cel puţin noi). Vă salut.

Discriminarea ţine de educaţie?

Cel mai probabil. Mai ales când incidente precum acesta se găsesc inclusiv pe străzile Americii, mai precis în Minneapolis, unde recent a avut loc Gay Parade.



În filmuleţ se poate vedea cum un gay este hărţuit după ce îşi recunoaşte orientarea sexuală de un grup de copii şi adolescenţi somalezi. Somalia este o ţară în care homosexualitatea este ilegală şi în care de-a lungul anilor s-a spus că au existat persoane condamnate la moarte pentru că sunt homosexuali, deşi nu au existat dovezi şi în care încă se mai aplică „honor killing”.

Să aibă legătură imaginile surprinse cu educaţia şi cultura acestor copii/adolescenţi?. Eu zic „da”.

Britney Spears – Radar videoclip

Exact pe 1 iulie. Vestea apariţiei acestui videoclip a fost ciudată pentru mine, pentru că nu se ştia nimic legat de asta. El pur şi simplu a apărut pe net. Interesantă e şi istoria acestei piese.

Iniţial, ‚Radar’ a fost un cântec de pe cel mai bun album, dar cel mai slab vândut album datorită problemelor personale a lui Britney - 'Blackout'. Se dorea al patrulea single, fusese anunţat ca al patrulea single, iar apoi s-a amânat totul. Şi asta pentru că se lucra la ‚Circus’, care fără să primească atâtea review-uri bune ca ‚Blackout’, datorită unei promovări de bun simţ şi turneului mondial s-a vândut mult mai bine. ‚Radar’ a apărut ca bonus-track pe acest album. Anunţul că e al patrulea single va fi ‚Radar’ a fost neaşteptată în consecinţă.

Cât despre videoclip, se păstrează pe linia trasată de If U seek Amy, adică destul de simplist. Trebuie să recunosc, Britney nu a mai scos nimic impresionant de la ‘Womanizer’. Vom vedea cum va evolua totul.


Via BestFanMusic

1 an de GayinRomania

Ei bine, a trecut primul an. Nu ştiu câţi vor fi, dar primul s-a dus. 597 postări au fost, urmează alte câteva. Vă mulţumim pentru că ne sunteţi cititori şi pentru feed-back-ul primit.