Pornografia gay : un thriller, un horror

A existat un timp când pornografia nu era pe atât de ignorată pe cât este astăzi. Dar din anii 1970 încoace s-au schimbat multe, iar apariția casetelor video, apoi a Internetului a transformat ceea ce părea o parte integrantă a revoluției sexuale în ușoare experiențe personale, specifice unei ( unor) anumite perioade din ( aproape) viața fiecăruia. Dar ar fi greșit să dăm vina doar pe tehnologie pentru procesul de creștere al dezinteresului popular pentru filmul pornografic. Industria joacă rolul cel mai important prin alegerea de mult făcută pentru ieftin.

Pornografia gay nu este rezultatul unei alte industrii. Ea este, cu micile sale excepții, la fel de ieftină și la îndemâna oricui. Unde mai pui că îi lipsește și momentul de glorie de care să se lege, pe care generaliștii îl găsesc în Deep throat.

Pornography a thriller este un wannabe thriller alcătuit din trei povești ce gravitează în jurul industriei care creează filmul de gen. Ca film indie neexplicit, el trasează câteva păreri, majoritatea confuze, în legătură cu pornografia gay.

Unul dintre personaje, un scenarist, încearcă să îi găsească utilitatea, fără să reușească, fiindcă nu știe unde să caute. Altul, un cronicar de film care vrea să scrie o istorie a genului, critică o anumită categorie, pe cea mai recentă, pe care o găsește lipsită de pasiune și, din nou, ieftină (corect), arătându-și deschiderea pentru cea mai de la începuturi, a cărei calitate principală este că lasă senzația de realitate, spune el. Prin cel de-al treilea personaj, primul dispărut în poveste, un actor retras care acceptă să își mai joace rolul o ultimă dată pentru cineva ( misterios) în particular, filmul încearcă să arate efectele psihologice și sociale asupra actorilor. Deși nu dă impresia că se grăbește, este însă clar că Pornography a thriller atinge problema, dar apoi fuge de opiniile pe care le afișează, fiind lipsit atât de răspunsuri scenaristice, cât și de idei regizorale pe această temă.

Inconsecvența și lipsa sa de substanță se vede cel mai bine exact în momentele în care devine substitut pentru pornografie. Atunci când alege să ne arate ce se întâmplă pe un platou de filmare sau când ne prezintă personajele făcând sau urmărind sex, acesta se dovedește a fi de-a dreptul același film gay comercial ce nu se satură de la a arăta cât mai multă piele și atât. Toate criticile aduse de personaje filmelor explicite le merită și el în categoria sa, excepție fiind ultima scenă, care totuși nu reușește să reprezinte salvarea pentru celelalte inconsistențe narative.

Partea de thriller, deși nu ajută deloc când vine vorba de a deschide o nouă portiță în dezbaterea celuilalt subiect, este independent destul de reușită. Deși este slăbuț la dialoguri și deloc impresionant estetic, efectele sonore îmbinate cu stilul necontrolat ( și ușor amator) al regizorului / scenaristului debutant David Kittredge încarcă cu destul de mult mister poveștile celor trei personaje ( actorul, criticul, scenaristul), ce funcționează chiar foarte bine separat. Fără să fie foarte inventive, alegerile autorului ce includ, printre altele, un inel ciudățel, măști, o înregistrare misterioasă în care un actor este torturat sexual, poze anonime, sunt totuși corecte și reușesc să creeze tensiunea necesară pentru ca filmul să meargă ca divertisment. Nu poate fi vorba de mai mult însă.

Una din cele mai importante calități pe care le găsim la filmele lui David Lynch sau David Cronenberg, autori de la care regizorul acestui film împrumută foarte mult, este că deși poate că intrigile sunt lipsite de răspunsuri, senzația că ai prins un indiciu, că știi despre ce se vorbește, că ai unde să cauți, este prezentă, îndemnându-te spre o a doua vizionare. Nimic de genul ăsta în Pornography a thriller, care ne plimbă două ore, în care nimeni nu contestă că se întâmplă și lucruri interesante, în jurul pornografiei, pentru ca în final să își dea pantalonii jos ( la propiu) și să dea bătut în fața ei.

*************************

Pe de altă parte, LA Zombie, un alt film gay porno de la provocatorul Bruce La Bruce, nu se dă nicidecum bătut în fața pornografiei ... ieftine, reușind să arate ceva imagini neatrăgătoare pentru publicul de gen ( asta dacă cumva acel public nu are diferite alte afinități) și nu numai. Filmul, despre un zombie care are puterea de a învia morți, având relații sexuale cu ei, rămâne însă mai interesant pe hârtie, fiindcă este adevărat : acești monștrii ai filmelor horror pot apărea de oriunde și pot reprezenta orice revoltă sau orice teamă a unei societăți. Și da, este de asemenea foarte adevărat că gay-i au rămas un factor de teamă pentru o parte a populației.

Bruce La Bruce merge chiar mai departe și se centrează pe acea teamă care dă sens genului filmului său, anume teama de sex gay. Mi-e teamă că filmul nu este totuși ceea ce ni se prezintă. LA Zombie se complace în a scârbi oamenii, fiind mai interesat de a răspunde cerințelor filmelor de exploatare decât de a formula o critică prin film.

Este bine de spus că există două variante ale filmului, una explicită și una special creată pentru publicul de festival / film de artă, care durează cu aproape 30 de minute mai puțin. Eu am văzut o primă parte ( aproape o oră) din varianta necenzurată.

Rating

Pornography : A Thriller 3/5
L A Zombie 2/5

Trailerele le găsiți pe YouTube.

Citește și: Revoluţionarii porno (gay)

Aștept și părerile voastre.

Un film pentru un transexual de-al lui Almodovar

Filmul nu este însă de Pedro Almodovar, care cât de curând se pregătește să ne arate cum s-a fructificat reîntâlnirea după 20 de ani cu unul din actorii săi favoriți, Antonio Banderas. El aparține unui necunoscut pe nume Joao Pedro Rodrigues ( cel puțin până acum), neferit de festivalurile de artă, dar ușor de trecut cu vederea într-o perioadă în care este dificil să găsești acea sursă potrivită după care să te ghidezi când alegi filmele pe care vrei să le vezi. IMDB nu este cea mai bună soluție, după cum arată și ratingurile primite de filmele acestui regizor, niciunul neajungând la un 7. Motivele sunt multe și nu țin atât de cât de mult sau puțin au de oferit aceste filme, ci mai degrabă de modul de prezentare ales de regizor și, mai ales, de temele neinteresante pentru o largă parte a votanților.

Filmul se numește Morrer como um homem sau, dacă preferați, To die like a man și își oferă spațiul pentru acel personaj transgender care în filmele lui Pedro Almodovar s-a chinuit pe întinderi mai mici ( dar în locuri cheie).

Diferențele dintre Tonia și ceilalți travestiți / transexuali din filme ar putea să nu fie majore, după cum arată ultimile scene ale filmului în care pentru prima oară aceasta ne cântă ca într-unul din spectacolele sale. Abordarea și interesele regizorului sunt însă altele și merg dincolo de scenă, acolo unde contradicțiile Toniei ( și nu neapărat ale fiecărei persoane transgender) ne îndepărtează de o percepție globală ( ca la Hedwig) și permite o înlocuirea a teatralului cu realitatea. Credința ușor stranie și amuzantă a Taniei, atitudinea destul de distantă față de locul de muncă ce în cea mai mare parte pare privit ca o simplă sursă de venit sau relațiile sale cu iubitul dependent de droguri / fiul său gay ce nu îi acceptă alegerile ( știm că tot se întâmplă și în realitate) / colegele de scenă și, mai ales, câinele său ce ascunde un mare secret sunt doar câteva dintre aspectele ce dau viață ( credibilitate) acestui personaj. Este adevărat că este o viață ce pentru o primă parte a filmului pare că adună numai abuzuri și violență, dar rezolvarea tuturor conflictelor propuse se face neașteptat de pașnic.

Cel mai bun exemplu în acest sens este relația pe care aceasta o are cu Rosario, mult mai tânărul său iubit. Ceea ce în prima parte a filmului pare a fi exclusiv o relație disfucțională, bazată pe interes din partea lui Rosario, se dovedește a avea puterea de a emoționa. Filmul este în general foarte ofertant din punct de vedere cinematografic, cu multe scene, nu neapărat de interes gay, atent create. Printre altele, filmul are niște cadre poetice în natură și știe cum să își arate afecțiunea față de cei doi câini care apar. Dar, cele mai importante și interesante imagini ale filmului, majoritatea de un interes gay ridicat, au legătură cu această relație mai profundă decât ne-am fi așteptat. O încercare eșuată de sex în mașină ce ne arată frustările adunate în cuplu, o seară petrecută într-o casă din pădure, o redescoperire în fața unei grădini sau adevărata declarație de dragoste a lui Rosario când acesta spală corpul iubitei devenită, din nou, bărbat sunt neobișnuite exprimări în peisajul gay ale diferitelor etape ale unei relații. În fața unor astfel de reușite nu te poți decât entuziasma, ceea ce eu am și făcut.

Morrer como um homem este de departe cel mai bun film de interes gay văzut anul acesta. În consecință, mi-am dorit mai mult și am văzut și precedentele două filme ale regizorului Joao Pedro Rodrigues, O fantasma și Odete, pe care până acum mi-a fost foarte comod să le evit. Dar despre ele cu altă ocazie. Nu foarte mult timp însă. Mă simt obligat să revin în primul rând la acest film pentru a discuta acea imagine pe care nu mi-o pot scoate din cap, dar vă dau întâi ocazia de a vedea și voi filmul. Nu îl ratați.

Precizez totuși că există câteva imagini explicite în film.

Trailerul este interesat de alte teme din film despre care eu nu prea am vorbit, dar iată-l.


Citește și : Top 10 filme gay.

Morrer como um homem / To die like a man
regia : Joao Pedro Rodrigues
cu Fernardo Santos, Alexander David
Rating : 5/5

Dansatorii Pinei

Ați văzut Pina, documentarul în 3D despre coregrafa germană?

Dacă nu, iată încă un motiv.




Și încă un motiv.





Încă unul


Și încă un motiv : filmul iese din cinematografe. Nu ratați o experiență diferită și minunată.

Videoblog : Ro-IFF 2011 este un festival gay friendy

În perioada 1 – 9 octombrie, bucureștenii cinefili au ocazia de a vedea filme aproape gratis la cinematografele Corso și Eforie, unde se desfășoară a șaptea ediție a festivalului Ro – Iff.

Din program fac parte filme precum oscarizatul de anul acesta la categoria cel mai bun străin In a better world, selecții din festivalurile internaționale ( Nothing personal), producții românești ca Filantropica sau diferite filme de interes gay. Iată câteva dintre ele.

1. Dzi Croquettes este un documentar despre o trupă braziliană de teatru dans ce a creat o artă cu mesaj politic și social, revoluționând mișcarea națiunii pentru drepturile gay în anii 1960. Filmul va fi prezentat duminica aceasta, la orele 20:00, la cinema Corso în prezența uneia dintre regizoare și a unui producător al filmului și va mai putea fi văzut marți, la 10:00 tot la cinema Corso, luni la 18:00 și miercuri, la 10:30 la cinemateca Eforie.



2. Across the universe este un muzical nominalizat la premiile Glaad ( și la Oscar) ce are pe fundal muzica Beatles. Rulează vineri la 20:00 la cinema Eforie și sâmbătă, la 20:00 la cinema Corso.



3. Frida . Pentru cei care nu au văzut filmul, dar și pentru cei care doresc să îl revadă pe un ecran mare, Frida cu Salma Hayek vine marți, la 14:00 la cinema Eforie și joi, la 16:00 la cinema Corso.



4. The temptest . Vrăjitorul Prospero devine vrăjitoarea Prospero în această adaptare neconvențională a operei cu același nume a lui William Shakespeare. Filmul a primit cronici mai mult negative, dar merită încercat pentru Helen Mirren. Rulează vineri, la 20:00 la cinema Corso și duminică la 14:00, la cinema Eforie.



5. Tomboy este un film despre o fetiță ce este luată drept băiat datorită înfățișării sale. Rulează vineri, la 13:00 la cinema Corso și duminică, la 12:10 la cinema Eforie.



Prețul unui bilet la fiecare din filmele din program este unul simbolic, de doar 1 ron. Verificați programul de pe site-ul oficial Ro-iff.ro.

Vă sfătuiesc ca întotdeauna să verificați programele festivalurilor care ajung la voi în oraș, fiindcă ele sunt mai deschise și spre filme mai diferite, de genul celor pe care distribuitorii români le evită. De exemplu, sibienii nu ar trebui să rateze documentarul Noi doi la Astra Film Festival, despre a cărui distribuire în cinematografe am încă destul de multe îndoieli.