Dupa o lunga absenta revin cu o noua postare legata de literatura. Motivul este un nou val, cei drept mai potolit, de euforie Coelho. Astfel mi-am adus aminte de peroada de final a liceului in care lumea din jurul meu o luase razna si dormea cu Alchimistul sub perna. Multi timp am ignorat aceasta tendinta si mi-am vazut de treburile mele. Toate pana la un punct in care dupa o zi in care diriginta mea de romana a ridicat opera spaniolului in slavi si o comenta aprig cu desteptele clasei. La asta s-a adaugat si afirmatia celui mai bun prieten al meu din acea perioada care, imi aduc aminte perfect, spunea ca o citise de doua ori si chiar ii schimbase conceptiile. In consecinta am mers si am cumparat cartea…
Pentru cei ce nu au avut inca ocazia mentionez ca Alchimistul est o carte de buzunar care nu iti va ocupa prea mult dintr-o zi lenesa de vara. Desigur volumul nu este un criteriu si voi continua prin a spune ca lectura este placuta si foarte accesibila. Din pacate la finalul ei nu prea ramai cu multe, doar cu o fraza, doar cu atat. Lectura nu o regreti, dar nici nu poti sa te opresti din a te intreba unde este acel miez filozofic mult mediatizat. Parerea mea, si nu sunt rautacios, este ca Alchimistul nu este mai mult de un basm popular. Evolutia personajului este similara, mesajul moral se incadreaza in aceeasi partametri. Oi avea eu o parere superficiala dar cartea asta nu a avut un mesaj mai puternic, cel putin pentru mine.
Chiar si asa, Coelho a primit si a doua sansa din partea mea, ocazie cu care am citit Veronica se hotaraste sa moara. Si de asta auzisem destule asa ca am procedat similar cu primul roman, am cumparat cartea si am lecturat-o dintr-o data. De aceasta data m-am confruntat si cu un element relativ nou in ceea ce ma priveste, respectiv o lectura moderna. Am apreciat acest aspect insa nu am fost absorbit de ratacirile protagonistei si nici nu am fost dat pe spate in momentul in care am descoperit scena masturbarii. De data aceasta deznodamantul cartii nu m-a mai atins in niciun fel, parea previzibil sau poate chiar imi dedea senzatia ca l-am intalnit si in alte carti.
De atunci nu m-am mai atins de cele doua carti care se odihnesc si acum, putin stanjenit, intre carti istorice sau romane clasice. Nici nu am mai achizitionat nimic nou de celebrul autor. In schimb am mai auzit de el, il mai zaream invitat chiar si la emisiuni tv. Nu inteleg ce l-a fascinat pe prietenul meu la Alchimistul si in ciuda parerii modeste pe care o aveam fata de profesoara de romana ea a reusit sa ma dezamageasca o data in plus. Si acum cand ma opresc la standurile de literatura il zaresc pe Coelho, se pare ca nu s-a oprit si continua sa aiba publicul sau. E foarte bine asa si chiar firesc daca stau sa ma gandesc… doar ca eu nu sunt printre cei ce il adora…
Daca sunteti cu mine ce alte argumente mai puteti adauga? Daca nu sunteti unde credeti ca exagerez sau sunt superficial? Ca si pana acum astept parerile voastre!
duminică, 8 noiembrie 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
3 comentarii on "Paulo Coelho intre mit si realitate"
Nu cunosc multe despre autor si nu ii critic stilul sau cartile atat timp cat nu am citit decat una,
dar cred ca lumea e in cautare disperata de Profeti, de ''conexiuni spirituale", de sacru ;cam asa am vazut eu Alchimistul si implicit pe Cohelo. Mai interesant decat cartea e curentul pe care l-a creat. . Pozitivismul si optimismul lui nu s-au pliat deloc cu mine.
Inteleg oarecum fascinatia pentru el, povesteste lucruri simple pe care deja le stii .In copilarie citeam cu placere povesti scurte chinezesti, japoneze care aveau la final un "mesaj de intelepciune" le prefer si acum lui Cohelo.
si i-am scris si numele gresit :)
Spunea cineva ca Paulo Coelho are meritul de a fi facut marile teme ale filozofiei accesibile omului de rand; altii il numesc Sandra Brown a filozofiei. Cu siguranta este mai usor sa citesti Coelho decat Umberto Eco, sa zicem, insa am gasit stilul sau de carte-rezumat nesatisfacator. Am citit Alchimistul dupa ce trecuse nebunia si dupa ce imi fusese recomandata de n persoane (si recomandata cu aerul ala de 'citeste asta si vei intelege tot') - culmea aceleasi persoane mi-au recomandat mai tarziu si Codul lui DaVinci. Am fost dezamagit de carte, e atat de simplu si de previzibil scrisa incat, cu putina straduinta, o poti rezuma la un aforism.
Trimiteți un comentariu