joi, 15 octombrie 2009

Queer as Folk 01x15

Publicat de FLORIN la 16:17

Nu am apucat niciodată să spun legat de acest serial că se vede că este o producţie în care s-au investit bani, care a avut bani să facă exact ceea ce îşi doreşte, motiv pentru care tehnic vorbind nu are niciun defect ( sau cel puţin niciunul bătător la ochi).

De exemplu, acest episod se deschide cu câteva scene absolut ireproşabil aranjate cu David şi Michael. Impresia că acţiunea s-a mutat într-un basm se pierde însă pe măsură ce se descoperă problema lui Michael faţă de faptul că David se încăpăţânează să plătească toate cheltuielile. Un nou conflict în cuplu, pe care toată lumea de afară îl apreciază şi îl invidiază, la care povestea va găsi o soluţie intitulată Paris.

Vă mai amintiţi de vremurile de şcoală, de liceu? Până şi Brian era o ţintă, reuşind însă să rezolve inteligent toate problemele sale. Justin încă este acolo şi nu este mulţumit de faptul că unul din colegii săi îl hărţuieşte permanent. Mai mult, profesorul care ar trebui să îl mustreze pe acest elev, se preface că nu aude folosirea cuvântului „queer”, motiv pentru care Justin are o ieşire ce îi aduce o suspendare.

Debbie îi recomandă să nu intre într-un război pe faţă cu prietenul său şi să îşi aducă contribuţia într-un alt mod, înfiinţând un club gay. Totul merge bine până când profesorul faţă de care a avut ieşirea vine şi îi strică toată acţiunea.

Înainte de a intra în club cu prietenii săi, Justin îl vede însă pe prietenul hărţuitor, motiv pentru care atrage atenţia asupra sa şi îl face de râs pe acesta. Toată lumea îl felicită pentru gest, Brian mai adaugă după „felicitări” şi „ acum ţi-ai făcut un adevărat duşman”.

Lindsay se pregăteşte să se căsătoreacă ... cu un bărbat. Melanie e prima care descoperă acest francez aflat în fosta sa locuinţă, în momentul în care merge să îi spună lui Lindsay că îi este dor de ea. Nu toată lumea e de acord cu soluţia aleasă de ea, de fapt nimeni nu o susţine pe Lindsay. Melanie începe să îi amintească de sentimentele ce altă dată le uneau. Aş zice că împăcarea este aproape.

Brian e un băiat plin de surprize plăcute. Un episod foarte bun.

Credit foto : Showtime

0 comentarii on "Queer as Folk 01x15"

 

gay in romania Copyright 2009 Reflection Designed by Ipiet Templates Image by Tadpole's Notez