duminică, 10 mai 2009

Salvatorii

Publicat de FLORIN la 12:15
În dimneaţa aceea se trezise ca în toate celelalte zile. Soarele ce se strecura prin cortinele de la geamul său nu îi dădea senzaţia de diferit, senzaţia că ar putea fi o zi diferită din viaţa sa. Şi-a băut cafeaua. Şi-a citit ziarul. A fost prins în trafic. A ajuns la birou. A salutat toţi oamenii. A avut întâlnirile de fiecare zi. Angajaţii au plecat. Secretara l-a întrebat dacă poate să plece şi ea. El i-a dat acordul. A privit în jur la biroul gol. A pornit spre casă. Avea acelaşi sentiment de uşoară tristeţe. Îşi dădea seama că trebuie să schimbe ceva sau se va lăsa prins de acest sentiment urâcios pentru totdeauna. Şi-a parcat maşina. Telefonul a sunat. El a răspuns şi şi-a dat cuvântul că va fi acolo. „Nimic nou” a însemnat o schimbare a tonalităţii. Şi-a închis telefonul. Aproape să urce. Şi ar fi urcat dacă nu l-ar fi întâlnit pe el.
- Eşti bine? Hei, eşti bine?
Băiatul simplu aflat la picioarele sale într-o baltă de sânge nu putea scoate niciun cuvânt. Încerca. Vedea în Darius un înger salvator spre care încerca să întindă braţele, pentru a primi îmbrăţişarea lui, pentru a se lăsa dus într-un loc unde mai credea că îşi poate găsi locul. Băiatul leşină.

În acea seară, Darius nu mai ajunsese acasă. Un necunoscut din privirea băiatului îl îndemnă la visuri pe un loc neconfortabil din sala de aşteptare a spitalului, îl dusese într-un loc nemaivizitat de un timp îndelungat, un loc atât de confortabil pentru orice noapte. După foarte mult timp, Darius visa. Visa mirosul teiului necunoscut, visa ochii băiatul necunoscut, îl visa pe acest băiat necunoscut sub acest tei împărătesc. Sărutul de pe buzele băiatului avea o dulceaţă aparte, ca de pe o reţetă secretă. Gusta din secretul lui, din necunoscutul lui, din viaţa lui. Regăsise viaţa. Într-un final, soarele dimineţii îl obligă să-şi deschidă ochii, să revină în realitate. Dormise întreaga noapte acolo. Brusc, o nelinişte îl cuprinse. Ce se întâmplase cu necunoscutul ce avea să îi redea viaţa. Merse haotic spre asistenta de serviciu.
- Ce s-a întâmplat cu băiatul?
- Care băiat?
- Băiatul cu care am venit aseară.
- Numele?
- De unde să îi ştiu numele? L-am găsit pe stradă.
- A, acel băiat. Am crezut că nu e nimeni cu el. Este bine băiatul. Se pare că a fugit de acasă. Leşinul s-a datorat mai mult malnutriţiei decât bătaiei. Aţi făcut bine că aţi sunat salvarea. Multă lume trece pe lângă oamenii căzuţi pe stradă, dar nu trebuia să staţi aici. Părinţii lui au fost contactaţi şi ne-au asigurat că vor veni astăzi.
Darius deveni oarecum trist, gândindu-se că nu se afla acolo pentru a-i salva viaţa, că are nişte părinţi care să aibă grijă de el, care fuseseră îngrijoraţi de dispariţia băiatului lor. Darius era trist că sărutul de sub tei nu se va întâmpla niciodată. Mulţumi asistentei şi porni spre casă, unde imediat telefonul sună. Aproape că uitase. Făcu un duş şi se schimbă. Apoi sună uşa.
- Hai, grăbeşte-te. Doar nu vrei să întârzii la căsătoria fratelui tău.
- Vin acum.
Darius privi în urmă la ceea ce era casa lui şi se simţi uşurat că urma să plece de acasă.

Acasă se găsea acum şi necunoscutul nostru. Nimic nu era schimbat de când plecase. Părea un cămin, dar tăcerea cu care părinţii se mişcau în jurul lui nu îşi găsea locul aici. Băiatul se retrase în camera sa rapid, fără niciun fel de explicaţie. Fu urmat de mama sa, nesigură de ce urma să se întâmple. Îl găsi întins pe pat.
- Radu, te simţi bine?
- Da. Mă simt foarte bine.
- Nu trebuie să o spui pe tonul ăsta. Totul va fi bine.
- Sigur, mamă.
- Ştiu că tatăl tău e puţin mai rece, dar te asigur că regretă că te-a alungat. De l-ai fi văzut cum era când a aflat că eşti în spital. Radu simţi o exagerare voită în glasul mamei sale.
- Nu e nevoie să mă minţi. Ştiu ce crede despre mine. Îmi vei da dreptate când te vei întoarce acum la el şi îi vei întâlni privirea.
- Poate e puţin supărat, dar îi va trece. Trebuie doar ...
- Să fiu altcineva.
- Nu, nu Radu. Nimeni nu a spus asta. Mai bine să ne gândim la alte lucruri. Acestea se vor rezolva pe parcurs.
- Depinde de ce înţelegi tu prin rezolvare. Scurtă tăcere.
- A sunat Monica şi toţi ceilalţi colegi. Le-am spus că te vei întoarce la cursuri peste o săptămână. Ai multe restanţe.
- E ok. Poţi să mă laşi să mă odihnesc?
- Sigur. Îţi voi pregăti supa ta preferată între timp. Te las.

5 ani mai târziu
Secretara lui Darius intră în biroul acestuia.
- Domnule, a sosit tânărul pentru interviu.
- Cheamă-l înăuntru.
Darius, atent la hârtii, se trezi brusc cu Radu în faţă încât se sperie.
- Bună ziua domnule. Îmi cer scuze că v-am speriat. Numele meu e Radu. Secretara mi-a spus că pot intra.
- Sigur, sigur. Aşează-te. Darius nu se putu abţine să îl privească îndelung.
- Scuzaţi-mă. S-a întâmplat ceva.
- Nu, nu. Spune-mi Radu, câţi ani ai?
- 24.
- Fără experienţă.
- Dar cu o energie debordantă.
- Da, e bună energia. Mie îmi cam lipseşte ... deşi nu am decât 30 de ani.
...
Radu primi postul. La ieşirea din birou întoarse capul involuntar, purtat de o amintire de demult. Darius îl privea fix cu un zâmbet larg pe faţă. Se uită pe geam şi îşi dădu seama că aceasta e dimineaţa aceea diferită.

3 comentarii on "Salvatorii"

Raducu spunea...

foarte frumos! vreau sa citesc si continuarea.... :)

FLORIN on 10 mai 2009, 22:15 spunea...

ma bucur ca ti-a placut, insa nu stiu daca va exista continuarea.:)

kriptmelody on 15 iunie 2009, 09:25 spunea...

si mie mi-a placut :)

 

gay in romania Copyright 2009 Reflection Designed by Ipiet Templates Image by Tadpole's Notez