Lumea fara de pacat

"Sfarsitul lumii se apropie. Exista un singur mod prin care acesta nu va veni. Inlaturati pacatosii dintre voi. Ei nu sunt demni sa paseasca unde pasim noi. Ei trebuie tinuti in aer, fara respiratie. Sfarsitul lumii se apropie."

Era cel mai ascultat om. De ai fi surprins privirea lui, ai fi crezut ca un inger te-a atins. Intrebarea este " Ce fel de inger?".

Se stia ca e ultima data cand soarele va atinge planeta. Noaptea se apropia de pamantul pe care paseau doar cei al carui pacat nu se vedea. Speranta se retragea cu fiecare licarire a unei ultime raze de soare. Intunericul avea sa puna stapanire pe privirea tuturor. Iar el le spunea : "Vom merge intr-un loc neatins, un loc pregatit special pentru noi, cei fara de pacat."

In multime, Inar era singurul barbat neatins de frica. Lui nu ii era teama de ceea ce avea sa se intample. Era acolo numai pentru a cere socoteala, el stia ca nu are nimic de marturisit, nu avea nimic pentru care sa implore iertare. Momentul in care urma sa faca asta era atat de aproape, incat nerabdarea intunericului de pe al sau chip ar fi putut fi citita gresit de unii. Dar el cunostea, isi stia povestea.

Grabit, nu demult, el incerca sa ajunga la casa unde stia ca il asteapta cineva... la casa unde spera ca il va mai astepta pe cineva. In jurul sau, in drumul sau, peste tot, gasea oameni fara de pacat privind spre cer la oamenii carora tocmai li se luasera presupusele pacate asupra lor. Lasati fara respiratie, acestia nu aveau sa mai paseasca langa ei, printre ei. Dorea sa se opreasca, sa ii opreasca, privirea condamnatului lua privirea barbatului ce il iubea, si ar fi tipat, ar fi vrut sa ii opreasca, dar gandul ca va ajunge, ca trebuie sa ajunga la al sau iubit, il facea sa lase privirea in pamant, lasand durerea sa nu ii afecteze chipul, strecurandu-se printre ceilalti, asa cum intotdeauna ceilalti au dorit sa faca oamenii ca el.

Ajuns in camera de odihna, privea tablouri cioplite dupa facatorul Lumii si ii fulgera privirea cu a sa privire. " Sfarsitul lumii...il vei aduce tu? Grabeste-te, caci altii au dictat sfarsitul altora." cu fata conturata de vene gata sa se sparga si sa ii completeze zambetul nebuniei. Dimineata se trezea, facea semnul, ceilalti il faceau si ei, el mergea mai departe la cabina de telefon. Si suna, suna inca o data, suna si a treia oara, si primea raspunsul. In aceasta dimineata, suna, suna inca o data, suna a treia oara si suna si a patra oara. Telefonul ii cazu din mana.

Pe un drum, aproape de locul unde avea sa il revada, privirea iubitului aparu in corpul unui condamnat fara aer. Ea ramanea, el o privea, ea nu ii raspundea, nu mai avea cum, niciodata nu mai avea sa se intample.

............

Acum era intuneric. Lumea vuia, facea semnul, plangea, innebunea.
Intunericul staruia.
Lumea vuia, facea semnul, plangea, innebunea.
Intunericul staruia.
Lumea, vuia, facea semnul, plangea, innebunea.
Intunericul staruia.
Lumea vuia, facea semnul, plangea, innebunea, manca.
Intunericul staruia.
Lumea vuia, facea semnul, plangea, innebunea, manca, bea.
Intunericul staruia.
Lumea vuia, facea semnul, plangea, innebunea, manca, bea, radea.
Intunericul staruia.
Lumea vuia, facea semnul, plangea, manca, bea, radea.
Intunericul staruia.
Lumea vuia, facea semnul, manca, bea, radea.
Intunericul staruia.
Lumea vuia, facea semnul, manca, bea, radea.
Intunericul staruia.
Lumea vuia, manca, bea, radea.
Intunericul staruia.
Lumea vuia, manca, bea, radea.
Intunericul staruia.
Liderul lor vuia, manca, bea, radea, radea pe seama celui ce le daduse lumina si acum le-o luase.

Inar astepta. Si din cand in cand facea ce faceau si ceilalti, dar in principiu astepta. Toate astea pana intr-o ora cand lumina se aprinse pe chipul lui, apoi pe un alt chip si pe un alt chip. Chipurile erau atat de departate unul de celelalt, incat rar doua chipuri luminate se puteau zareau unul pe celalalt. Ceilalti vuiau, altii taceau, altii aruncau vinul putin mai departe de ei. Printre ei se afla si omul cu chip de inger, acum cu ochii de un rosu ca si culoarea baltocilor lasate de uciderile in masa. El intampina lumina cu :
- Ai venit. Dar ti-a luat cam mult? Iti place ce am facut din oamenii tai? Toti sunt fara de pacat, exact cum ti-ai dorit.
- Nu mi-a luat mult. Nu mi-a luat mult sa ii judec, caci Eu pot sa judec. I-am invitat pe toti in gradina eterna. Mi-a luat mai mult sa ma gandesc la cei ce nu vad acum, la credinta lor si inca nu imi pot reveni.
- Si care e concluzia?
- Ei vor ramane cu tine. Spusele tale le-au ales.
Muntii de oameni incepura sa zbiere, vazand culoarea rosie ce se forma sub ei. El uitase orice fel de intrebare, dar el credea. Lumina se raspandea peste pajistile necalcate, aratand o lume noua. Era gradina lui. Si el il astepta acolo. Era o gradina plina de homosexuali... dar nu numai. Cine ar fi crezut? El nu, dar acum il traia.