duminică, 18 ianuarie 2009

Ganduri la fericire - partea intai

Publicat de FLORIN la 09:11
In acea noapte cerul era plin de stele iar strada era pustie. Pe acea strada gonea el la bordul uneia din masinile sale preferate. Iubise atat de mult masinile de epoca iar acum nu simtea nimic…totul se schimbase in seara precedenta? Incercand sa rememoreze ziua care abia se sfarsise, primul detaliu care ii veni in minte fu acel parfum ca de flori proaspete care ii trezise simturile din amorteala cotidiana. Da, acum putea sa isi aminteasca, sa retraiasca acea zi…

Dar daca nu? Daca ar fi facut altfel de data asta si si-ar fi acordat o sansa … sansa de a simti acel parfum ca de flori proaspete pentru tot restul vietii? Daca chiar si-ar fi acordat o sansa … sa traiasca? Nu trebuia decat sa se intoarca in acel loc si sa ii vorbeasca lui, sa ii spuna despre el si visurile sale create exact in acel moment, pe acea strada pustie. Nu trebuia decat sa intoarca masina si sa nu ajunga la destinatia de toate zilele … acea casa grandioasa pe dinafara si chiar si pe diauntru, care insa il impiedicase sa se simta atata vreme si care avea sa il impiedice in a mai simti acel parfum daca urma sa ajunga in ea, la sotia si copiii sai. Ce era de facut …?

Frana rasuna pe strada pustie. Insa doar atat. Isi trecu mainile prin parul care insepuse sa se rareasca la cei 31 de ani pe care tocmai ii implinise. Desigur viata mersese bine, avea lucrurile la care mai toata lumea visa, dar avea lucrurile la care visase el? Era din nou in acel punct, pe care in ultimii ani il uitase, uitase indoiala sau mai bine zis trairile din momentul in care trebuie sa iei o decizie. Se gandea la ei, la familia lui, privi verigheta de pe deget si simti cum il arde. Cu ani in urma…acel „da” ii strapunse inima si mintea din nou. Acum nicio filozofie nu ajuta… Usor inelul aluneca de pe deget si in clipa in care o lacrima aluneca pe obraz, un zambet aparu pe buzele sale. Viata lui, imaginea aceea ideala, dar lipsita totusi de continut, cadea acum usor si se strivea de sosea intr-un sunet metalic. Decizia era luata, indiferent de rezultatul acelei intalniri…reantalnirea cu acel parfum de flori.

In tot acest timp in casa grandioasa se simtea linistea cauzata de nelinistea luarii unei hotarari pe care insusi Emanuel al ei o intalnise mai devreme pe acea strada pustie. S-ar fi putut uita la stele, dar a preferat scaunul de la capatul mesei unde nu demult isi invitau oaspetii pentru a gazdui petreceri de neuitat, masa la care Amalia descoperise priviri peste care trecuse de multe ori … ci nu doar la invitatii sai, care aveau si ei secretele lor, care mai scapau sub forma unei ezitari sau a unei provocari, ci si a sotului sau, omul pe care isi spunea ca il iubeste si de care a crezut ca e iubita, apoi, de care a crezut ca a fost iubita, acum, de care spera sa fi fost iubita. Alesese masa, fiindca se considera destul de matura, pe cale sa ia o decezie la fel de matura, ce conform credintelor sale nu putea fi guvernata sub imperiul stelelor, ci de realismul incaperii sale. Isi rotea pe degetul mijlociu verigheta si era dezamagita de acel „da”, dar nu era dezagamita de fata si baiatul pe care acelasi om ii oferise, si care acum se odihneau visand. Ar fi putut spune „nu”, dar a spus „inca nu”, alegand sa se ridice de la masa si sa meraga in camera de sus, in patul cel mare, care in acea seara avea sa fie doar al ei, o noapte ce avea sa inceapa cu o bataie pe umar si ce avea sa se incheie cu o speranta luata pentru totdeauna.

Reveni in cladirea ca de sticla. Parea ca nu trecusera decat cateva clipe de cand o parasise cu o seara in urma. Oamenii il salutau respectuos, lucru firesc, reusise doar sa ajunga in varf atat de repede. De o data un gust amar ii irita intraga gura, nu isi dorise aceste lucruri, el ar fi preferat, ar fi dorit altceva…mai putin analitic. Isi aminti de parintii lui, moartea lor nu mai ii zguduia inima, poate pentru faptul ca intreaga lui viata urmase modelul trasat de ei. Lovind un cos de gunoi aflat langa un birou simti ca toate aspectele vietii sale fusesera furate. Venise acolo cu un gand, insa starea i se schimbase, revolta pentru modul in care actionase risca sa se rasfranga asupra celui caruia dorea sa ii vorbeasca. Deschizand usa biroului ii intalni privirea uimita:
-Domnule? Nu ma asteptam sa va revad atat de devreme…vad ca nu ati renuntat la acel costum…albastru inchis…vi se potriveste.
- Cu alte cuvinte, arat ca dracu’!isi desfacu nodul la cravata si o arunca pe un scaun.
- Nu am vrut sa spun asta eu…
- Stii, lucrezi de cateva luni aici.Te-am remarcat in cateva randuri dar motivul pentru care te-am ales pentru acest proiect…a fost sa ma conving daca ei au dreptate sau nu.
Ii privea chipul si nu putea sa nu realizeze ca oboseala acumulata in urma noptii dispare fara a lasa cea mai mica urma. Uite…vreau sa faci abstractie de tot…presupune ca suntem doi oameni care s-au asezat la aceeasi masa intr-o zi calduroasa de vara, privind trecatorii. Spune-mi povestea ta…vreau doar sa ascult o viata, in aceasta dimineata.

6 comentarii on "Ganduri la fericire - partea intai"

Radu spunea...

Scuzati-ma dar eu nu prea pricep despre ce e vorba in povestea asta :( cine a inteles sa-mi explice si mie....is greu de cap nu-mi dau seama de ce atatea descrieri, atatea cuvinte care nu spun practic nimic clar.... :((

Anonim spunea...

...cred ca inainte de a incepe sa scrii aceasta poveste, ai citit sigur "Reflexia din spatele oglinzii" si ai fost oarecum influentat...Doar ca acolo povestea era construita destul de clar de la bun inceput...Oricum, e un inceput si te felicit...

Ionutz on 19 ianuarie 2009, 14:17 spunea...

Radu: nu esti greu de cap :p e doar prima parte din poveste si da, e ceva mai minutioasa in descrieri, dar cred totusi ca are sens! ;)
Anonim: povestea e scrisa in co-autorat(eu si Florin). Nici unul din noi nu a citit "Reflexia din spatele oglinzii". Pur si simplu am scris fiecare cate un paragraf... si asta a iesit :D Speram sa va placa!

Raducu spunea...

S-a intors dadaismul....
Unul scrie un paragraf altul un paragraf si gata opera de arta :)

Ionutz on 19 ianuarie 2009, 19:34 spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Amazon on 15 iulie 2009, 15:59 spunea...

Foarte frumos scris... cu sufletul. Nu am avut nici o problema in a intelege despre ce e vorba... poate pentru ca sunt gay, si poate pentru ca m-am gandit mult la ce ar insemna o casatorie falsa, fara iubire, o casatorie pentru a avea acoperire sociala, in timp ce eu as fi tanjit dupa cu totul altceva. Poate am inteles fara probleme despre ce e vorba si pentru ca am discutat cu mai multi barbati care au ales sa se casatoreasca la presiunea parintilor si a societatii, si apoi au regretat toata viata pasul facut. De asemenea, am inteles perfect si la ce se referea "Da sau nu", si cred ca e vorba de aceleasi motive expuse mai sus. Faptul ca societatea, parintii, educatia te obliga sa intri intr-un tipar, sa disimulezi, sa te ascunzi, sa porti o masca mai complexa, poate ca toate astea ne confera acea claritate de a citi mai usor printre randuri, si de a sesiza exact ceea ce autorul a vrut sa iti transmita. Apreciez foarte mult povestirile voastre, si toata munca depusa aici, in general, si faptul ca va deschideti sufletul si pentru ceilalti. Sper doar ca sa poata citi corect in el, si sa vada frumusetea, inteligenta si poezia. Multumesc... si tare as fi vrut sa va fi descoperit atunci cand ma confruntam cu mine vis-a-vis de sentimentele pe care le aveam fata de barbati.

 

gay in romania Copyright 2009 Reflection Designed by Ipiet Templates Image by Tadpole's Notez