"Nu sunt homosexual"

Cat de mult poate schimba o minciuna viata unui om? Dar a persoanelor din jurul sau?

Privea acum la geamul ca lacrima si isi amintea de praful ce cu o viata in urma statea confortabil pe el. Lucrurile se schimbasera. La fel si vremurile. Albert privea la indragostitii din fata lui si isi aminti de stralucirea ochilor ce se vedea acum in ochii fetei. O mai vazuse si el in oglinda ce mai apoi avea sa ii ofere minciuna de care avea nevoie pentru a isi semna sentinta. In loc sa isi lase capul in jos, prefera sa se intoarca spre fereastra, pentru a-si vedea regretul. Remuscarea il prinsese. Privea moartea naturii, caci iarna se apropia, si revazu renasterea pe care o traia....cu o viata in urma.

Mergea in orasul acela pentru a pune punct. Se ducea pentru ca vroia sa se intample acolo incetarea mortii sau cel putin asa se mintea pe sine. Poate ca mai spera intr-o reparare a minciunii. Coborand din tren, privi in departare, dar amintirile functionau doar cum doreau ele si imaginea celui pe care il iubi nu aparu nici macar sub invelisul unei iluzii.

Hotararea insa era in a sa privire. Nu isi lasa ochii in jos, la fel cum se intamplase atunci cand el privi in reflectia oglinzii ce murmura "Nu sunt homosexual" si cum nu se intamplase cand spuse "da"-ul ce toata lumea era fericita sa il auda. Atunci incepu moartea. Exact atunci cand se prefacu ca nu vazu fata sentimentelor sale. Acum, ca stia care sunt, desi intotdeauna le cunoscuse, se gasea pe strada unde il intalnise prima data pe el. Privea spre locul unde se oprisera pentru a isi cunoaste ochii si atunci telefonul suna. Vazu afisand "Ana". Se intorsese si inchise. Privi spre cer cu hotarare. Nu cauta vreun raspuns sau vreo lamurire. Vroia sa i se stie hotararea.

Prin spatele sau un el se opri si privea spre barbatul ce privea cerul. El isi aminti de un "Albert" ce se prefacea ca nu il vede. Credea ca e doar invelisul unei iluzii. Amintirea unui "Albert" ce nu privi inapoi il facu sa isi schimbe destinatia ochilor. Era prea puternica amintirea mortii sufletului sau si se indrepta grabit spre casa unde se tinea prizonier.

In timpul acesta, Ana auzi tonul de ocupat. Privea la copilul din fata ei si isi opri lacrima. Crezu ca micutul nu intelesese si continua sa ii pregateasca gustarea. Copilul nu intreba unde ii este tatal, nici acum, nici in anii ce urmau sa vina. Ani mai incolo avea sa regrete ca nu a pus intrebarea, caci mama nu avea sa ii mai poata oferi raspunsul, fiindca privea in gol indiferent de ochii ce ii cautau un raspuns. Copilul devenit om mare avea sa priveasca intotdeauna dupa amintiri ce nu le avusese. Regreta ca nu putea privi in privirea propiului tata nici un fel de remuscare.

Remuscare ce acum Albert o avea, caci se intorsese spre acelasi loc din care mai devreme un "el" il privea. Pentru prima data privi in jos. Dar nu se lasa convins de ceea ce el vedea ca un moment de slabiciune. Isi ridicase privirea moarta si trecuse mort pe langa amintirea ce o evita.

Era hotarat, la fel ca negrul din noapte. Trecuse pe langa orice amintire si ajunsese in varful dealului, sub protectia pomului, sub care alta data, cu o viata in urma, il stransese in brate pe el, oferindu-i protectia ce nu le-o putea oferi pomul dezgolit de ger. Privi in jur sub pretextul verificarii venirii vreunei persoane, desi se afla sub indemnul sperantei ce isi dadea ultimul suflu in asteptarea venirii unei singure persoane, a lui. Dupa cateva secunde, privi pentru ultima data spre cer, scoase pistolul, il duse la gura si trase in timp ce isi cobora privirea spre locul de unde acum aparea el. Dar el trasese. Glontul ii lua viata ce reveni in secunda cand vazu aparitia lui. Regret. Remuscare. De atat mai avusese timp.

"Nu sunt homosexual" el isi spuse. O minciuna. Ana arunca telefonul ce nu ii facea legatura dorita in oglinda, in acea oglinda. Albert cazu. El tipa. Copilului ii ingheta lacrima. Lumea se opri... pentru ei. Un al doilea glont se auzi.