Este greu să fi un film gay zilele astea. O titulatură pe care mulți o căutau ( sau de care sigur nu se fereau) acum vreo două decenii când filmul independent american a descoperit că deține o masă de energie creatoare impresionantă, astăzi, din aceleași motive ( de markething) ce au generat-o, a devenit de evitat. Și atunci să nu iau în calcul filme ca Milk, A single man sau The kids are all right în întocmirea clasamentului de mai jos? Nu se face. La fel cum nu se face să evităm filmele mai vechi de două decenii sau care nu sunt americane, o problemă pe care o găsim la listele făcute de siteurile în engleză.
Nu vreau să mă declar nici un atotștiutor. Un motiv pentru care am amânat ceva timp această listă a fost dat de filmele ce încă le mai aveam de descoperit. Mi-am dat însă seama că lista asta nu se va micșora niciodată ( ceea ce e foarte bine). Nici nu apuci să vezi primul film într-o limbă fără mare circulație internațională că afli de altul care teoretic merita mai degrabă o vizionare. Treci peste primul Aapicahtpong Weerasethakul și descoperi că există și un Julian Hernandez. Iar amânările fac parte din descoperirea multor capodopere. Eu vă invit ca următoarele 10 filme să le puneți măcar pe lista aia de filme pe care le tot amânați. Într-o zi poate veți ajunge și la ele.
10. Shelter
L-am văzut de două ori și de fiecare dată mi-a fost foarte ușor să îl subevaluez. Cred că s-a întâmplat asta pentru că povestea filmului pare a fi guvernată de clișeele în care se învârt multe dintre filmele gay comerciale și chiar didactice. Shelter însă e diferit, iar un semn care îmi spune asta este că a reușit să rămână cu mine împotriva reproșurilor pe care i le-am avut de făcut, pe care între timp le-am și înlăturat. Mi-am dat seama că dacă o parte din filmele gay care nu sunt întocmai pe placul meu au transformat niște situații în clișee, nu înseamnă că ar trebui să neg posibilitatea existenței situațiilor respective în viața reală. Shelter se simte real și verificat ( cum am făcut eu) este chiar foarte palpabil . Mai este și un film micuț, nepretențios și parcă și un pic inițiatic. Este poate cea mai frumoasă poveste de dragoste din top ( nu se încheie tragic față de contracandidatul său) și unul din cele mai optimiste filme de aici.
9. Rabioso sol rabioso cielo
Fără îndoială filmele lui Julian Hernandez nu sunt făcute pentru toată lumea, iar Rabioso sol rabioso cielo nu este nici pe departe cel mai prietenos film al său ( Deși nu m-a impresionat o introducere care să vă fie de folos ar putea fi scurtmetrajul său Bramadero ). Nu doar că este aproape în totalitate lipsit de dialog, dar depăsește 3 ore în durată. Dar pentru cei cu puțină deschidere pentru mediul prin care ne este prezentată această poveste cu aceste personaje misterioase ( anonimi care își caută iubirile pe străzile Mexicului), filmul are cu ce să cucerească ( nu mă refer la homoerotismul cu care este încărcat, ci la tensiunea pe care regizorul o creează prin intersectarea personajelor sale). Vă recomand însă să îl lăsați mai la urmă.
8. Rocky Horror Picture Show
Preluând plotul de la un al film gay în toată puterea sa ( The old dark house, în care un cuplu se refugiază pe timp de ploaie într-un misterios castel), mult mai puțin celebrat decât merită, și dezvoltându-se pe elemente ale altor horror-uri ( sf-uri) Universal, Rocky Horror Picture Show este o comedie muzicală sf cu influențe horror celebrată în primul rând de fanii acestor filme. Chiar dacă este plin de situații și imagini gay ( cuprinde printre altele cea mai delicioasă joacă de schimbare de roluri din punct de vedere sexual a anilor respectivi) , tocmai acest statut de film cult îl îndepărtează de o parte a comunității gay. Nu pot spune că este pentru oricine, dar cine îi celebrează pe prietenii lui Dorothy sau pe Liza Minelli cred că știu / vor știi să celebreze la adevărata valoare și acest film. De asemenea, pe cei ce se simt atrași de numele lui Andy Warhol, îi învit să verifice înainte acest film. ( John Cameron Mittchel celebrează acest film în fiecare scenă din aproape la fel de savurosul Hedwig and the angry inch.) Printre actori veți recunoaște și o tânără Susan Sarandon.
7. My own private Idaho / Todo sobre mi madre
Milk este și el un film important, dar pentru un regizor cu multe dificultăți de integrare în mainstreamul hollywoodian My own private Idaho este cea mai bună reprezentare. Cât despre La mala education ( cu mult mai multe personaje gay centrale decât alegerea mea), sunt eu singurul care îl găsesc inconsistent? Dar zău, nu este cea mai mare nedreptate a acestui clasament că doi regizori ca Gus Van Sant și Pedro Almodovar se înghesuie într-un singur loc?
6. Un chant d amour
Homoerotismul și, în general, imaginile gay în filme au existat și înainte de Jean Genet și chiar în locuri mai neașteptate, cum ar fi în compania lui Adolf Hitler ( în documentarul Olympia), influența vizibilă a lui Jean Cocteau asupra autorului lui Un chant d amour distrage câtorva atenția spre Le sang d un poet, iar Kenneth Anger îi este și precursor lui Jean Genet în portretizarea relațiilor gay în filme experimentale și are și o carieră mai îndelungată în domeniu. Cu toate astea, Jean Genet este astăzi cel mai celebrat autor în domeniul homoerotismului. Influențele sale se văd însă mai puțin decât trebuie tocmai în zona gay. Capodopera Un chant d amour a avut multe impedimente : a fost interzis de statul francez, apoi de cel american, autorul și l-a renegat mai târziu când a devenit respectat ( din păcate nu cunosc ca vreo carte a sa să fi fost tradusă și pentru români), și va mai avea, mai ales datorită ușoarelor imagini explicite pe care filmul le conține, dar nedreptățile față de el s-au mai risipit în epoca Internetului.
5. Get real / Fucking Amal
Fiecare din cele două filme care împart această poziție ne arată câte un coming out în incinta ( se merge până la capăt) liceului. Primul este făcut de un băiat, celălalt de o fată, dar genurile nu ar trebui să fie în niciun caz o problemă în găsirea fiecărei dintre povești inspiraționale. Ambele mai au în comun tema primei iubiri, pe care realizatorii o duc în locuri diferite.
4. Brokeback Mountain
Fiindcă Brokeback Mountain este cel mai cunoscut film ( despre / cu) gay, nu sunt întocmai de neînțeles antipatiile pe care le poate naște. Partea bună este că dincolo de imaginea celebrată de cultura populară, filmul lui Ang Lee ( de verificat și Xi yan / The wedding banquest de același regizor) este un film mare ( n-are nicio legătură cu întinderea). Prin povestea tragică de dragoste dintre Jack și Ennis s-a construit unul din puținele filme de dragoste ( în general) din ultimul deceniu care merită așezate lângă capodoperele genului.
3. The Celluloid Closet
De peste trei decenii, regizorul Rob Epstein ( ce recent a făcut un mic pas spre ficțiune cu adaptarea Howl, care este un film mai bun decât se spune) a luat pulsul problemelor comunității gay și a celebrat personalitățile politice și culturale gay prin documentare foarte apreciate, și nu doar de comunitatea despre care vorbește. Acesta are două statuete Oscar. Chiar dacă The Times of Harvey Milk este probabil cel mai cunoscut dintre ele, astăzi este dificil de privit independent de filmul lui Gus Van Sant, care folosește multe din aceleași imagini de arhivă. The Celluloid Closet, pe care îl aleg pentru clasament după o bătălie cot la cot cu Paragraph 175, este ideal pentru clasamentul de față, deși este mult mai puțin celebrat, și asta din două motive : este un film de televiziune ( chiar dacă este realizat de HBO, ștampila asta are multe efecte negative) și este bazat pe o carte ( a lui Vito Russo), care merită celebrată individual. Ca susținere a cărții, documentarul acesta este însă ideal, fiindcă mai mult decât să vorbească, prezintă clar imaginile și scenele gay descoperite de Vito Russo în filme care sub acoperire au vorbit pentru și despre un public invizibil.
2. Poison
De la Hollywood au venit câteva filme gay pe care merită să le păstrăm cu noi, dar să recunoaștem, majoritatea personajelor ( și nu numai) gay de aici rareori au avut șansa de a fi în linia întâi. Acestea și-au găsit independența în cinematograful independent, care de la începutul deceniului 10 al secolului trecut a făcut alegerea inspirată de a renunța la cerințele anumitor asociații de apărare a drepturilor lgbt de portretizare a personajelor gay într-un mod pozitiv. Poison, în regia lui Todd Haynes, apărut în 1991 este poate cel mai reprezentativ titlu pentru ceea ce acum ne este cunoscut ca mișcarea New Queer Cinema. A făcut istorie din foarte multe puncte de vedere. Punctul de plecare a fost câștigarea premiului de la festivalul de la Sundance, cel mai important festival de film american. Apoi au urmat multe atacuri : unele la film, altele la organizațiile care au finanțat proiectul, ce au avut o influență puternică în includerea lui Poison în listele de filme controversate, dar, din fericire, au existat și mulți apărători. Filmul este structurat pe trei secțiuni : Hero este despre un băiat care după ce și-a ucis tatăl și-a luat zborul la propiu, Horror prezintă povestea unui om de știință care dintr-o eroare își provoacă o boală comparabilă cu ciuma, Homo ne arată o poveste de dragoste dintr-o închisoare. Fiecare secțiune se distinge printr-o prezentare diferită : prima se vrea un documentar despre evenimentul respectiv, a doua secțiune seamănă cu un film horror de categorie B, iar a treia este foarte stilizată și poartă accentele homoerotice ale capodoperei de pe locul 6 a lui Jean Genet, ale cărui scrieri sunt de asemenea folosite ca sursă de inspirație pentru acest film. Deși aparent doar a treia poveste reunește aspecte gay, filmul abundă în imagini și probleme importante gay. O scenă în particular s-ar putea să vă facă probleme, dar importanța sa nu poate fi negată.
1.C.R.A.Z.Y.
Se poate să nici nu fi auzit despre acest film și este adevărat că nu poți să nu devii subiectiv într-un astfel de clasament. Filmul lui Jean Marc Valee ( a mai regizat și The Young Victoria) despre relația dintre un tată care nu poate accepta ideea homosexualității în familia sa și fiul gay care încearcă să nu își asculte chemarea ( nici urmă de melodramă în toată povestea) se mai găsește prin câteva clasamente, dar încă este greu de distins în masa largă de filme de gen. A câștigat câteva premii, dar nu neapărat pe cele pe care trebuia și nu pare să fi avut vreo campanie mai insistentă în media gay, ceea ce înseamnă că șansele sale viitoare de a-și modifica statutul depind total de traiectoria regizorului. Voi însă puteți deja să îl încercați. Dacă nu sunteți interesați de poveste, coloana sonoră plină de Charlez Aznavour și David Bowie sigur îl va transforma cel puțin într-o vizionare plăcută. Cred însă că va fi mai mult decât atât.
Cât despre top, țin să specific că este doar unul provizoriu. Peste vreo 6 luni vreau să ajungă la un top 20. Încet încet sunt sigur că ne va ieși un top 100 ( 101 dacă mai e la modă). Așadar dacă sunt nemulțumiri nu le țineți pentru voi. Eu deja am câteva : Gregg Araki, Different from the others și Milk ar fi doar trei dintre ele. Și mai am și niște semne de întrebare. Unul se distinge clar. Numele său este Rainer Werner Fassbinder.
Nu vreau să mă declar nici un atotștiutor. Un motiv pentru care am amânat ceva timp această listă a fost dat de filmele ce încă le mai aveam de descoperit. Mi-am dat însă seama că lista asta nu se va micșora niciodată ( ceea ce e foarte bine). Nici nu apuci să vezi primul film într-o limbă fără mare circulație internațională că afli de altul care teoretic merita mai degrabă o vizionare. Treci peste primul Aapicahtpong Weerasethakul și descoperi că există și un Julian Hernandez. Iar amânările fac parte din descoperirea multor capodopere. Eu vă invit ca următoarele 10 filme să le puneți măcar pe lista aia de filme pe care le tot amânați. Într-o zi poate veți ajunge și la ele.
10. Shelter
L-am văzut de două ori și de fiecare dată mi-a fost foarte ușor să îl subevaluez. Cred că s-a întâmplat asta pentru că povestea filmului pare a fi guvernată de clișeele în care se învârt multe dintre filmele gay comerciale și chiar didactice. Shelter însă e diferit, iar un semn care îmi spune asta este că a reușit să rămână cu mine împotriva reproșurilor pe care i le-am avut de făcut, pe care între timp le-am și înlăturat. Mi-am dat seama că dacă o parte din filmele gay care nu sunt întocmai pe placul meu au transformat niște situații în clișee, nu înseamnă că ar trebui să neg posibilitatea existenței situațiilor respective în viața reală. Shelter se simte real și verificat ( cum am făcut eu) este chiar foarte palpabil . Mai este și un film micuț, nepretențios și parcă și un pic inițiatic. Este poate cea mai frumoasă poveste de dragoste din top ( nu se încheie tragic față de contracandidatul său) și unul din cele mai optimiste filme de aici.
9. Rabioso sol rabioso cielo
Fără îndoială filmele lui Julian Hernandez nu sunt făcute pentru toată lumea, iar Rabioso sol rabioso cielo nu este nici pe departe cel mai prietenos film al său ( Deși nu m-a impresionat o introducere care să vă fie de folos ar putea fi scurtmetrajul său Bramadero ). Nu doar că este aproape în totalitate lipsit de dialog, dar depăsește 3 ore în durată. Dar pentru cei cu puțină deschidere pentru mediul prin care ne este prezentată această poveste cu aceste personaje misterioase ( anonimi care își caută iubirile pe străzile Mexicului), filmul are cu ce să cucerească ( nu mă refer la homoerotismul cu care este încărcat, ci la tensiunea pe care regizorul o creează prin intersectarea personajelor sale). Vă recomand însă să îl lăsați mai la urmă.
8. Rocky Horror Picture Show
Preluând plotul de la un al film gay în toată puterea sa ( The old dark house, în care un cuplu se refugiază pe timp de ploaie într-un misterios castel), mult mai puțin celebrat decât merită, și dezvoltându-se pe elemente ale altor horror-uri ( sf-uri) Universal, Rocky Horror Picture Show este o comedie muzicală sf cu influențe horror celebrată în primul rând de fanii acestor filme. Chiar dacă este plin de situații și imagini gay ( cuprinde printre altele cea mai delicioasă joacă de schimbare de roluri din punct de vedere sexual a anilor respectivi) , tocmai acest statut de film cult îl îndepărtează de o parte a comunității gay. Nu pot spune că este pentru oricine, dar cine îi celebrează pe prietenii lui Dorothy sau pe Liza Minelli cred că știu / vor știi să celebreze la adevărata valoare și acest film. De asemenea, pe cei ce se simt atrași de numele lui Andy Warhol, îi învit să verifice înainte acest film. ( John Cameron Mittchel celebrează acest film în fiecare scenă din aproape la fel de savurosul Hedwig and the angry inch.) Printre actori veți recunoaște și o tânără Susan Sarandon.
7. My own private Idaho / Todo sobre mi madre
Milk este și el un film important, dar pentru un regizor cu multe dificultăți de integrare în mainstreamul hollywoodian My own private Idaho este cea mai bună reprezentare. Cât despre La mala education ( cu mult mai multe personaje gay centrale decât alegerea mea), sunt eu singurul care îl găsesc inconsistent? Dar zău, nu este cea mai mare nedreptate a acestui clasament că doi regizori ca Gus Van Sant și Pedro Almodovar se înghesuie într-un singur loc?
6. Un chant d amour
Homoerotismul și, în general, imaginile gay în filme au existat și înainte de Jean Genet și chiar în locuri mai neașteptate, cum ar fi în compania lui Adolf Hitler ( în documentarul Olympia), influența vizibilă a lui Jean Cocteau asupra autorului lui Un chant d amour distrage câtorva atenția spre Le sang d un poet, iar Kenneth Anger îi este și precursor lui Jean Genet în portretizarea relațiilor gay în filme experimentale și are și o carieră mai îndelungată în domeniu. Cu toate astea, Jean Genet este astăzi cel mai celebrat autor în domeniul homoerotismului. Influențele sale se văd însă mai puțin decât trebuie tocmai în zona gay. Capodopera Un chant d amour a avut multe impedimente : a fost interzis de statul francez, apoi de cel american, autorul și l-a renegat mai târziu când a devenit respectat ( din păcate nu cunosc ca vreo carte a sa să fi fost tradusă și pentru români), și va mai avea, mai ales datorită ușoarelor imagini explicite pe care filmul le conține, dar nedreptățile față de el s-au mai risipit în epoca Internetului.
5. Get real / Fucking Amal
Fiecare din cele două filme care împart această poziție ne arată câte un coming out în incinta ( se merge până la capăt) liceului. Primul este făcut de un băiat, celălalt de o fată, dar genurile nu ar trebui să fie în niciun caz o problemă în găsirea fiecărei dintre povești inspiraționale. Ambele mai au în comun tema primei iubiri, pe care realizatorii o duc în locuri diferite.
4. Brokeback Mountain
Fiindcă Brokeback Mountain este cel mai cunoscut film ( despre / cu) gay, nu sunt întocmai de neînțeles antipatiile pe care le poate naște. Partea bună este că dincolo de imaginea celebrată de cultura populară, filmul lui Ang Lee ( de verificat și Xi yan / The wedding banquest de același regizor) este un film mare ( n-are nicio legătură cu întinderea). Prin povestea tragică de dragoste dintre Jack și Ennis s-a construit unul din puținele filme de dragoste ( în general) din ultimul deceniu care merită așezate lângă capodoperele genului.
3. The Celluloid Closet
De peste trei decenii, regizorul Rob Epstein ( ce recent a făcut un mic pas spre ficțiune cu adaptarea Howl, care este un film mai bun decât se spune) a luat pulsul problemelor comunității gay și a celebrat personalitățile politice și culturale gay prin documentare foarte apreciate, și nu doar de comunitatea despre care vorbește. Acesta are două statuete Oscar. Chiar dacă The Times of Harvey Milk este probabil cel mai cunoscut dintre ele, astăzi este dificil de privit independent de filmul lui Gus Van Sant, care folosește multe din aceleași imagini de arhivă. The Celluloid Closet, pe care îl aleg pentru clasament după o bătălie cot la cot cu Paragraph 175, este ideal pentru clasamentul de față, deși este mult mai puțin celebrat, și asta din două motive : este un film de televiziune ( chiar dacă este realizat de HBO, ștampila asta are multe efecte negative) și este bazat pe o carte ( a lui Vito Russo), care merită celebrată individual. Ca susținere a cărții, documentarul acesta este însă ideal, fiindcă mai mult decât să vorbească, prezintă clar imaginile și scenele gay descoperite de Vito Russo în filme care sub acoperire au vorbit pentru și despre un public invizibil.
2. Poison
De la Hollywood au venit câteva filme gay pe care merită să le păstrăm cu noi, dar să recunoaștem, majoritatea personajelor ( și nu numai) gay de aici rareori au avut șansa de a fi în linia întâi. Acestea și-au găsit independența în cinematograful independent, care de la începutul deceniului 10 al secolului trecut a făcut alegerea inspirată de a renunța la cerințele anumitor asociații de apărare a drepturilor lgbt de portretizare a personajelor gay într-un mod pozitiv. Poison, în regia lui Todd Haynes, apărut în 1991 este poate cel mai reprezentativ titlu pentru ceea ce acum ne este cunoscut ca mișcarea New Queer Cinema. A făcut istorie din foarte multe puncte de vedere. Punctul de plecare a fost câștigarea premiului de la festivalul de la Sundance, cel mai important festival de film american. Apoi au urmat multe atacuri : unele la film, altele la organizațiile care au finanțat proiectul, ce au avut o influență puternică în includerea lui Poison în listele de filme controversate, dar, din fericire, au existat și mulți apărători. Filmul este structurat pe trei secțiuni : Hero este despre un băiat care după ce și-a ucis tatăl și-a luat zborul la propiu, Horror prezintă povestea unui om de știință care dintr-o eroare își provoacă o boală comparabilă cu ciuma, Homo ne arată o poveste de dragoste dintr-o închisoare. Fiecare secțiune se distinge printr-o prezentare diferită : prima se vrea un documentar despre evenimentul respectiv, a doua secțiune seamănă cu un film horror de categorie B, iar a treia este foarte stilizată și poartă accentele homoerotice ale capodoperei de pe locul 6 a lui Jean Genet, ale cărui scrieri sunt de asemenea folosite ca sursă de inspirație pentru acest film. Deși aparent doar a treia poveste reunește aspecte gay, filmul abundă în imagini și probleme importante gay. O scenă în particular s-ar putea să vă facă probleme, dar importanța sa nu poate fi negată.
1.C.R.A.Z.Y.
Se poate să nici nu fi auzit despre acest film și este adevărat că nu poți să nu devii subiectiv într-un astfel de clasament. Filmul lui Jean Marc Valee ( a mai regizat și The Young Victoria) despre relația dintre un tată care nu poate accepta ideea homosexualității în familia sa și fiul gay care încearcă să nu își asculte chemarea ( nici urmă de melodramă în toată povestea) se mai găsește prin câteva clasamente, dar încă este greu de distins în masa largă de filme de gen. A câștigat câteva premii, dar nu neapărat pe cele pe care trebuia și nu pare să fi avut vreo campanie mai insistentă în media gay, ceea ce înseamnă că șansele sale viitoare de a-și modifica statutul depind total de traiectoria regizorului. Voi însă puteți deja să îl încercați. Dacă nu sunteți interesați de poveste, coloana sonoră plină de Charlez Aznavour și David Bowie sigur îl va transforma cel puțin într-o vizionare plăcută. Cred însă că va fi mai mult decât atât.
Cât despre top, țin să specific că este doar unul provizoriu. Peste vreo 6 luni vreau să ajungă la un top 20. Încet încet sunt sigur că ne va ieși un top 100 ( 101 dacă mai e la modă). Așadar dacă sunt nemulțumiri nu le țineți pentru voi. Eu deja am câteva : Gregg Araki, Different from the others și Milk ar fi doar trei dintre ele. Și mai am și niște semne de întrebare. Unul se distinge clar. Numele său este Rainer Werner Fassbinder.
