luni, 21 septembrie 2009

Queer as Folk 01x01 – ‚Pilot’ ( prima parte)

Publicat de FLORIN la 13:07


„ It’s all about sex” – este replica prin care se deschide ‚Queer as folk’, o replică foarte bună poate pentru mulţi, dar nu pentru o persoană care dorea să se convingă că serialul nu este doar despre sex. Din fericire s-a dovedit a nu fi chiar atât de superficial şi (sau) s-a arătat destul de interesant.

Cum un pilot întotdeauna se dovedeşte a fi destul de încărcat, faptul că are un număr dublu de minute mă îndeamnă să împart acţiunea în două.

Prima parte a episodului pilot s-a centrat pe prezentarea personajelor, în treacăt oferinduni-se subiecte ca „prima dată” şi un coming out forţat. Acţiunea a început în clubul Babylon, un loc în care muzica şi veselia acoperă toate celelalte elemente ( deloc nelipsite), iar prima persoană a cărui glas am auzit este Michael. Încep însă prezentarea personajelor cu Brian.

Brian Kinney se crede stăpânul Babylon-ului şi chiar al întregului univers, iar cei din jur nu par capabili să îl facă să revină cu picioarele într-o lume mai trăită. Se crede un zeu şi reuseşte să îi convingă şi pe ceilalţi că este. Eu îl văd ca pe un arogant superficial, incapabil de a aprofunda ceva nou apărut în viaţa sa. Uită ce face după o zi pe alta, îşi aminteşte cu greu dimineaţa că în noaptea precedentă a devenit tată şi refuză să reţină un nume care cel mai probabil îi va schimba viaţa ( cel al lui Justin). Şi cu toate astea toată lumea îl iubeşte/doreşte. La 29 de ani e timpul pentru puţină maturizare.


Cum greu personajul favorit se schimbă pe parcursul serialului şi cum de cele mai multe ori se întâmplă să ştii din pilot că el va fi personajul pe care îl vei urmări cel mai de aproape, eu îl aleg foarte uşor pe Justin, un adolescent de pe o margine de stradă din faţa clubului Babylon. Priveşte în jur cu curiozitate şi este rapid acostat de un bărbat care îl sperie. Bryan reuşeşte să îl facă să se simtă în siguranţă, iar întâmplările de peste noapte îl fac să se îndrăgostească de un necunoscut care nu doreşte „ un alt copil”. Dar Justin nu este ( după presimţirile mele).


Michael e cel mai puţin exagerat din grup, prietenul cel mai bun al tuturor, îndrăgostit de persoana care nu trebuie ( în cazul acesta pare că e Brian). Între timp, până ce Brian îl vede, el trebuie să conducă maşina, să îi amintească numele aventurilor de o noapte, să îl menţină pe acesta pe o linie de realism. În primul episod are parte de o experienţă de care se vede nevoit să fugă. Cât despre Brian, punem pariu că cel mai profund moment dintre ei va rămâne momentul de pe clădire din acest episod?


Ted e băiatul mai nenorocos din grup. Marea lui problemă e că are suflet, iar „ lumea nu caută acest organ” ( replica lui Michael). Dar eu cred că totuşi cineva va descoperi sufletul lui şi îl va îmbrăţişa.


Emmett e cel care e clar gay. Efeminat, aproape de a îşi arăta buricul, scrie pe el gay. În acest prim episod din păcate personajul lui nu a fost dezvoltat.


Melanie şi Lindsay sunt un cuplu de lesbiene devenite mame cu ajutorul lui Brian ( norocoase şi nenorocoase în acelaşi timp?). Un cuplu stabil cum par ele e binevenit într-un serial în care sexul guvernează momentan.

Căci sexul guvernează, dar nu e totul. Episodul ne aminteşte să ne protejăm şi se încheie cu un coming out simpatic, dar total nerealistic.

‚Queer as Folk’ nu e ‚Sex and the city’. Da, e un serial care pune un accent destul de mare pe sex, dar nu în modul cum ‚Sex and the city’ făcea asta. Aş spune că lipseşte magia şi romantismul. Sau momentan nu le pot repera. Apoi, un serial intră în categoria comedie, altul în categoria dramă. ‚Queer as Folk’ e un serial tip SHOWTIME / HBO, serial ce îşi propune să şocheze, cu multă nuditate. Uneori serialele de gen au şi baza pe care să facă asta. Rămâne de văzut pe cum se va dezvolta ‚Queer as Folk’.

Care e personajul vostru preferat?

Credit foto : Showtime

14 comentarii on "Queer as Folk 01x01 – ‚Pilot’ ( prima parte)"

Anonim spunea...

Nu mai stiu unde se termina ep. 1 si incepe ep. 2 din pilot. Nu am un personaj preferat din cei care apar la inceput, am unul care apare abia in sezonul 2.
Nu mai compara QAF cu Sex & the city. Ti se pare nerealistic QAF, in schimb iti place Sex & the city...ca ce? e realist? hahaha
its all about sex...pe naiba..poate pentru obsedatii sexual.
ai vazut varianta englezeasca a serialului?

FLORIN on 21 septembrie 2009 la 22:39 spunea...

nu am văzut varianta englezească a serialului. ştiu că e considerată mai realistică, dar am preferat să urmăresc această variantă mai longevivă şi mai cunoscută.

voi încerca să nu mai compar serialul cu 'sex and the city', de aceea nu mai are rost să îţi răspund la întrebare. ;)

CM spunea...

Mai nou, cand cineva vrea sa critice sau sa laude un film spune despre el ca este nerealist/realist. Ca si cum ar avea legatura cu calitatea productiei in cauza...Credeam ca am abandonat realismul la usa cinematografelor cand am iesit de la " Star Wars " sau de la " Highlander" , sau daca vorbim de seriale , incepand cu "Twin Peaks".Pe mine ma intereseaza mai mult felul cum joaca actorii, daca personajele sunt consecvente, daca replicile sunt credibile. Si ambele seriale amintite aici sunt ok pentru mine. Sex And The City m-a amuzat teribil, Queer As Folk mi-a prezentat pentru prima oara personaje gay multe la un loc , in general bine facute.

iris spunea...

"nerealist/realist" sunt termenii cu care lumea s-a obisnuit mai mult sa defineasca cat din comportamentul si emotiile personajului ( de ex.) se aplica experientelor lor . Sunt filme care sunt foarte aclamate ,au castigat premii,nu le poti contesta calitatea dar totusi nu se pliaza pe coordonatele tale emotionale.

FLORIN on 22 septembrie 2009 la 13:09 spunea...

din punctul meu de vedere, o acţiune când nu se dezvoltă natural, devine necredibilă şi pierde din capacitatea de a-ţi transmite ceva. la asta mă refer când spun nerealist.

adică vi se pare realist ca Justin, un băiat nesigur care la începutul episodului stătea pe marginea străzii alăturate clubului, să vină la şcoală într-o maşină pe care scrie "faggot"? nici măcar cea mai bună prietenă a lui nu ştia. asta e una din întâmplările nerealiste. nu cred că e o exagerare a mea şi nici nu cred că depinde de coordonatele experienţelor mele.

CM spunea...

Pai daca ar fi sa ne uitam numai la ce se inscrie in "coordonatele experientelor personale" ne-am ecraniza fiecare biografia si ne-am uita toata ziua in oglinda.
Justin nu este nesigur. E chiar destul de hotarat, el face un gest pe care alti barbati il fac muult mai tarziu. Eu, de exemplu la 26 de ani abia. Nesiguranta este atunci cand eziti zile-saptamani-luni.
Daca ati fi vazut intr-un film cum a adunatura de travestiti se hotarasc sa riposteze abuzurilor politiei cum ati fi catalogat scena?
NEREALISTA. Total nerealista o ceata de homosexuali( efeminati cum ii stim) sa se ia la bataie cu politia!!!!!

CM spunea...

Ce spuneam eu e ca nu ar trebui sa evaluam filmele sau cartile dupa acest criteriu. Ele prin excelenta sunt fictiuni. Marele meu favorit de anul asta "Inglorious Basterds" ne da o lectie in acest sens. Duce niste personaje istorice in fictiune . Si o face cu atata naturalete/realism incat te miri cum de nu s-au desfasurat lucrurile asa si nu altfel...
De fapt mergem la film sa experimentam situatii noi, sa privim imagini pe care nu le vedem in fiecare zi. Secretul e sa intri in film , sa lasi realismul deoparte si sa traiesti acolo 2 ore. Ai destule jurnale de actualitati si barfe telefonice care sa te aduca in realitate dupa aia...

CM spunea...

si ca sa vezi cat de relativ e cuplul de criterii realist/nerealist, mie Michael mi s-a parut cel mai artificial personaj din serial( si am vazut tot serialul).

FLORIN on 22 septembrie 2009 la 13:58 spunea...

nici exemplu dat de tine nu mă face să cred că situaţia nu e realistă. reacţia respectivă a venit ca rezultat a numeroase alte situaţii când travestiţii au fost abuzaţi de poliţie. reacţia e normal că a venit. pe când aici, la câteva ore distanţă, face un lucru pe care nu a avut curaj să îl facă faţă de prietena sa cea mai bună?

cât despre ceea ce spui tu, filmele nu ar trebui să fie evaluate după un singur criteriu. a se vedea că am spus că e un serial ce s-a arătat interesant. dar când sunt de văzut defecte, spun că trebuie notate.

că fiecare vede diferit anumite situaţii, e ceva subiectiv.

de notat că mie chiar îmi place 'Queer as Folk'. ne-am uitat deja la mai bine din jumătate din primul sezon.

FLORIN on 22 septembrie 2009 la 13:59 spunea...

Michael are defectele sale :)) Ionutz ar spune sigur că Justin e cel mai artificial.

exact ce spuneam, fiecare vede diferit anumite aspecte.

iris spunea...

@florin nu ma refeream la sensul in care ai folosit tu cuvantul realist :)
@cm vroiam sa spun ca de multe ori din pacate se foloseste varianta de raspuns realist/nerealist in mod superficial. Mi s-a intamplat sa primesc raspunsul acesta despre o carte sau un film ca si un stereotip, fara prea multa imaginatie in spatele lui.

CM spunea...

@ iris EXACT despre asta vorbeam si eu, intr-un mod care se vroia mai delicat :)

Sunaina on 26 octombrie 2009 la 17:05 spunea...

am facut greseala sa vad QAF varianta Uk dupa cea din USA si mi-a displacut. Niciun personaj nu mai avea acelasi farmec precum aici si nu m-au facut sa le retin numele de la prima prezentare incat sa stiu cine e cine pe parcursul primului episod.
cat despre realist/nerealist, mi se pare ca fiecare personaj are la un moment dat un moment in care comportamentul sau ni se pare departe de realitate sau gresit,insa asa e si in viata reala. Pe parcurs m-am obisnuit cu Brian si i-am vazut evolutia pana in stadiul in care am ajuns sa fiu de acord cu el.
Prietena cea mai buna a lui Justin nu a fost socata de devaluirea lui deoarece simtea ca va primi aceasta veste. Consider ca nu a gresit prezentandu-si adevarata identitate sexuala pana in momentul in care si-a dovedit-o lui, la propriu.

Mmm,scuze ca m-am bagat ca musca in zeama in discutia voastra.

Rox on 23 iunie 2016 la 08:33 spunea...

Buna, am vazut pe sarite sezoanele dar am inteles ideea..ceea ce nu inteleg este povestea lu' Brian si Justin ...adica mai raman impreuna ? Justin pleaca la New York, nu se casatoresc deci nu este nimic sigur ca raman un cuplu plus ca la plecarea lu' Lindsay si Melanie, Brian ii spune lu' Lindsay ca Justin este un egoist care se gandeste numai la el, deci Brian nu vroia sa Justin sa plece desi la incurajat si apoi ultima scena ca era Brian cu Michael in club babylon totul a reinviat erau toti prietenii lor si dansau cu totii, adica clubul se pusese din nou pe picioare ?... cine poate sa imi explice va rog ?

 

gay in romania Copyright 2009 Reflection Designed by Ipiet Templates Image by Tadpole's Notez