luni, 25 octombrie 2010

Regizor la 19 ani

Publicat de FLORIN la 15:00 13 comentarii
La 19 ani încă mulţi se caută, experimentează, sunt nesiguri, greşesc. Xavier Dolan, regizorul lui ‚J’ai tue ma mere’ crea acest film la 19 ani şi câştiga vreo trei premii pe la Cannes. Scenariul îl scrisese pe la 16. Zilele astea totul se întâmplă atât de devreme. Uneori este şi bine.

Povestea unei relaţii disfuncţionale dintre o mamă celibatară şi un adolescent gay ( însuşi Xavier Dolan) este isterică, amuzantă, dramatică, emoţionantă şi peste toate superbă. Toate tensiunile care pornesc de neunde întotdeauna duc undeva, iar în acel loc se amestecă atât de creativ nişte culori ce exprimă atât de bine stările celor două personaje. Nu aş spune că nu există lucruri la care mai trebuie lucrat, dar acesta este fără îndoială unul din cele mai promiţătoare şi interesante debuturi din lumea filmului. Aşa că nu îl rataţi.

Te-ar putea interesa
Revoluţionarii porno (gay)
Drumul gay spre Palme D’Or
Un Oscar gay în 2010

sâmbătă, 23 octombrie 2010

Revoluţionarii porno (gay)

Publicat de FLORIN la 12:54 0 comentarii
Pornografia îşi are locul ei şi publicul ei şi rareori ajunge să se intersecteze cu cineva care nu se află în căutarea sa, dar există şi foarte mici excepţii. Excepţiile sunt atât de rare, încât prea puţină lume ajunge să îşi pună întrebarea „este pornografia o artă?”. Filmul este o artă. De ce un film porno nu ar fi şi el? Cred că la ultima întrebare găsim numeroase susţineri pentru un anumit răspuns prin simpla căutare a pornografiei pe Internet. Dar există excepţii, iar în ele pot fi incluse cu uşurinţă filmele lui Bruce LaBruce.

Bruce LaBruce face filme porno ( gay). În filmele sale, actorii nu se ascund cu un cearşaf de ceea ce fac. Iar acestea nu ajung doar pe rafturile cu DVD-uri, întâi trec prin festivaluri ( creând bineînţeles controversele mult dorite), unde critici importanţi ajung să le vadă, să scrie despre ele ( de bine sau de rău) şi să aducă întrebarea din primul paragraf la persoane care nu caută pornografie, dar într-un fel o găsesc.

În ‚The Raspberry Reich’, unul din cele mai cunoscute titluri ale sale, actorii fac sex ca în multe alte filme porno despre care am concluzionat că nu sunt artistice. Poate ne-am grăbit, fiindcă nu doar asta se întâmplă pe ecran în acest film. Ce strigă personajele în timpul relaţiilor explicite, montajul energic ce probabil va cauza ceva nemulţumire pentru fanii filmelor porno, muzica şi întreg decorul creează un întreg care e un film. Are defectele sale, dar e un film chiar bun, cel puţin interesant.

Un mic grup terorist condus de Gudrun ( Susanne Sache) vor să fie iniţiatorii unei revoluţii împotriva capitalismului, care se pare că le îngrădeşte libertatea. Pentru asta îl răpesc pe fiul unui important capitalist. Planul lor însă se reduce la a îi face pe heterosexuali să experimenteze homosexualitatea. Se întâmplă asta cu cagule pe faţă, în încăperi unde se găsesc portretele altor revoluţionari, având mereu pe ecran îndemnuri din cele mai diverse. Sigur nu pentru toată lumea, acest film pornografic va crea multe râsete sigure.

Un mic trailer aici.

vineri, 15 octombrie 2010

Drumul gay spre Palme D’Or

Publicat de FLORIN la 16:41 0 comentarii
Regizorul cu un nume aproape imposibil de pronunţat Aapicahtpong Weerasethakul a triumfat anul acesta la Cannes cu un film pe care mulţi critici aproape nu şi-au găsit cuvinte să îl descrie. O poveste cu fantome, despre spiritualitate, sălbăticie sunt câteva dintre descrieri, care i se pot potrivi şi filmului ‚Sud Pralad’, care tot la Cannes a câştigat premiul juriului acum câţiva ani. Mai are ceva : doi bărbaţi îndrăgostiţi unul de celălalt.

Faptul că cei doi au un fel de relaţie e partea cea mai uşor de sesizat în acest film foarte dificil. Restul poate fi poezie, o metaforă unică în naraţiune, dar povestea e mai degrabă de nedesluşit, cel puţin la o primă vizionare. Ideea este că, cel puţin în cazul meu, nu cred că va mai exista o a doua vizionare. Nu pentru că filmul ar fi slab, ci pentru că lumea din acest film nu a reuşit să mă captiveze.

E într-un fel interesant, într-un cinema s-ar putea ca puterea lui să fie alta ( filmul pare dependent de un ecran mare), dar mă voi mulţi cu ‚Uncle Boonmee who can racall his past lives’, filmul care i-a adus Palme D’or regizorului în acest an.

Acesta va fi prezentat publicului român în acest weekend în cadrul evenimentului ‚Les films de Cannes a Bucarest’. Mai multe detalii pe site-ul evenimentului
filmedefestival.ro

Te-ar putea interesa
Poetul Julian Hernandez
Probleme de identitate gay
Despre un film gay românesc pe care s-ar putea să nu îl vedem niciodată

joi, 14 octombrie 2010

Ana Maria Marinca lesbiană în ‚The Countess’

Publicat de FLORIN la 15:17 3 comentarii
În filmul regizat de Julie Delphy, care interpretează şi personajul principal, ,The Countess’, actriţa româncă Ana Maria Marinca îşi continuă cariera internaţională, începută cu filme ca ‚Storm’ sau ‚Five minutes of Heaven’, interpretând-o pe vrăjitoarea Anna Darvulia, o influentă slujnică de la unul din castelele lui Erzbeth Bathory, presupusa contesă care folosea sânge de virgine pe post de alifii, crezând că astfel va întineri.

În primele minute din film, aceasta o sărută trecător pe Julie Delphy, se ridică în cămaşă de noapte din patul său cu contesa în cameră, iar într-un final ne e clar. „E adevărat că mergi în pat numai cu femei?” ( citat adaptat) o întreabă contesa, iar aceasta tace, mai ales când întrebarea este continuată de aluzia „Asta înseamnă că eşti practic virgină.”

Relaţia dintre cele două categoric rămâne cea mai interesantă parte, dar e şi cel mai slab conturată într-un film inspirat de un adevăr istoric controversat. Filmul nu e exact strălucit, dar din punctul de vedere al relaţiei celor două se poate arăta interesant.

The Countess’ rulează sub numele ‚Contesa însângerată’ şi în cinematografele din România începând cu 15 octombrie. Vizionaţi un trailer aici.

Te-ar putea interesa
Viaţa bate filmul
Maria Popistaşu se întoace marţi, după Crăciun
Legături bolnăvicioase – recenzie

miercuri, 13 octombrie 2010

Viaţa bate filmul

Publicat de FLORIN la 14:22 0 comentarii
La începutul documentarului ‚Prodigal Sons’, care a reuşit să strângă câteva premii pe la mai multe festivaluri ( lgbt), Kimberly Reed, regizoarea filmului, se întoarce în micul oraş Helena din Montana pentru a se reîntâlni cu colegii săi la reuniunea de 20 de ani de la absolvire. Îşi aduce şi camera cu ea pentru a surprinde reacţiile celor din jur.

Dar păşirea ei în mijlocul vechilor cunoştinţe nu va crea şocul pe care mulţi l-ar fi aşteptat. De ce l-am fi aşteptat? Pentru că într-un fel colegii nu o cunosc pe Kim, ci pe bărbatul adorat de multe fete care Kim a fost odată. Dar această primă întâlnire se dovedeşte a fi o reîntâlnire cu braţele deschise.

Nu acelaşi lucru se întâmplă între ea şi Marc, fratele său ( adoptat), cu câteva luni mai mare, cu care nu s-a mai văzut de 10 ani. Între acesta şi Kim există o barieră puternică, nu neapărat cauzată de operaţia de schimbare de sex a fostului său frate.

La 21 de ani, acesta a suferit un accident în urma căruia i-a fost extirpată o parte a creierului. Dependent de medicamente, cu schimbări de stare violente, acesta nu de puţine ori atacă verbal şi non-verbal pe cei din jur, inclusiv pe Kimberly. Iniţial, avem impresia că şi prezenţa camerei ajută foarte mult la crearea acestei stări, dar reacţiile întregii familii sunt aceleaşi, neaparţinând doar acestei Kimberly ce insistă să filmeze întreaga experienţă, ce se dovedeşte încărcată de emoţie, dar şi surprinzătoare cinematografic.

Marc, la scurt timp de la reuniunea din început, după cercetări îndelungate află cine sunt părinţii săi. Dezvăluirea va produce o schimbare majoră de aşteptări de la documentar. Chipul său brusc va deveni foarte cunoscut, asemănarea dintre el şi o legendă a cinematografiei care îi este bunic fiind mai mult decât vizibilă. ( Încercaţi să vă daţi seama.)

Experienţa îl ajută, apoi starea sa continuă să devină din ce în ce mai incontrolabilă. Evenimente la fel de neaşteptate se produc de-a lungul întregului documentar, dovedind uneori că viaţa chiar bate filmul. Într-un film de ficţiune, toate acestea ar fi părut clişee sau soluţii neinspirate, aici e viaţa surprinsă aşa cum este ea de o cameră de filmat.

Rezultatul este unul din cele mai bune documentare văzute recent ( ele nu prea greşesc niciodată).

În luna aprilie a acestui an, la aproximativ doi ani de la lansarea filmului, Marc a murit în urma unor complicaţii.

Vizionaţi un trailer mai jos.



Te-ar putea interesa
Interviu cu un bărbat travestit
Povestea unui transexual la Happy Hour
Travestiul este artă

luni, 11 octombrie 2010

Un Oscar gay în 2010

Publicat de FLORIN la 17:11 3 comentarii
În 2010 am crezut că nu avem cu cine să ţinem la Oscar în afara lui ‚A single man’ ( un film care după vizionare a luat o pantă descendentă aş spune critică, asta fiindcă aşteptările au fost prea mari), dar în lupta pentru statuetă s-a mai aflat cel puţin încă un film gay. Categoria e considerată mică, audienţa scade când e trecută rapid printre alte premii mai importante, dar statueta e aceeaşi.

The New Tenants’ a luat în 2010 Oscarul pentru cel mai bun scurtmetraj de ficţiune. Iar noi am fost indiferenţi. Cu întârziere, ne putem bucura fiindcă personajele principale ale acestui mic film formează un cuplu gay recent mutat într-o clădire cu mulţi vecini ciudăţei, care nu se mai opresc să bată la uşă.

Ideea este bună, filmul e surprinzător de nefuncţionabil şi prea puţin surprinzător. Dar politic, putem să ne bucurăm de el şi să îl luăm ca un bun început pentru Oscarurile din 2011. Aruncaţi o privire mai jos.

Partea 1



Partea 2



Te-ar putea interesa
Top 10 filme de scurt-metraj cu tematică gay
Probleme de identitate gay
Serile Filmului Gay în octombrie la Cluj

sâmbătă, 9 octombrie 2010

Probleme de identitate gay

Publicat de FLORIN la 10:16 4 comentarii
Suntem obişnuiţi ca personajele principale din filmele gay pe care le urmărim să aibă probleme cu identitatea lor sexuală de cele mai multe ori din cauze de natură religioasă. În filmele ‚Head on’ şi ‚La mission’, eroii principali provin dintr-o familie greacă şi mexicană. Problemele de identitate sunt astfel cauzate din alte motive.

Head On (1998)

În ‚Head on’ al Annei Kokkinos, Ari ( Alex Dimitriades) niciodată nu simte că presiunea vine la nivel religios. A fi gay însă s-a încimentat cu a fi greşit în societatea greacă tradiţională din Melbourne. O mătuşă care îşi bănuieşte nepotul nu începe să îi predice despre Dumnezeu, ci doar insistă „să îşi găsească o fată şi să se căsătorească”, după care „poţi face ce vrei”. Să îşi găsească o fată nu ar fi atât de greu cu chipul său drăguţ, fetele chiar se ţin după el, dar în afara ringului de dans, relaţiile nu par să se lege. În schimb, din priviri multe lucruri se leagă, mai ales după ce Alex capătă curaj cu ajutorul diferitelor prafuri. Întâlnirile clandestine la colţ de stradă îl bagă într-o şi mai mare confunzie. Ceea ce a pornit de la a fi o problemă de tradiţie riscă să îi dărâme viaţa, totul înainte ca „dificultatea” sa să devină „problema altora”. ‚Head on’ rămâne familiar genului, singura surpriză producându-se înainte de final, iar asta e problema unui film care deţine un personaj interesant într-o cultură necunoscută, dar care se pierde în nehotărârile şi lipsurile autoarei. La nivel subiectiv, pentru gay-ii de origine greacă, filmul ar putea fi ideal.



La mission (2009)

Chiar dacă Benjamin Bratt ( cel mai bun rol al său) interpretează o persoană credincioasă, atunci când acesta află că fiul său este gay ( într-un mod uşor prostesc) nu neapărat credinţa afişată atât de ostentativ, inclusiv pe propia maşină ( uşor manelistică şi kitchoasă), îl face să îşi renege propiul fiu. Totul e discutabil, dar personajul său Che nu pare genul care să se apuce să recite din Biblii traduse şi interpretate ( cel puţin din imaginea pe care o mai am despre film). E altceva, pe care nu neapărat ajungem să îl cunoaştem în acest film independent al lui Peter Bratt. Şi dacă Che e mai greu de definit, atunci societatea din care face parte rapid începe să îşi arate homofobia. Din fericire, fiul Jeese ( Jeremy Ray Valdez) a trecut peste problemele sale de identitate, pe care probabil le-a avut înainte de începerea acestei poveşti, iar cel care trebuie să îşi depăşească propia confuzie este chiar părintele. ‚La mission’ deţine o naraţiune interesantă, care produce emoţie, dar are destule şanse să şi plictisească. Ea încă nu e atât de clar definită pentru a veni în sprijinul spectatorului. Dar, din nou, la nivel subiectiv, filmul ar putea să însemne mai mult pentru cineva care provine din societatea latino-americană.



La ambele titluri mai rămâne de aflat dacă cele două societăţi despre care ele vorbesc au sau nu propiile filme cu tematică gay. Dacă da, atunci aceste încercări internaţionale se prea poate să fie indiferente publicului pentru care au fost gândite, adică cel internaţional, şi asta din defecte artistice.

Te-ar putea interesa
Prick up your ears
Serile Filmului Gay în octombrie la Cluj
Chloe

joi, 7 octombrie 2010

Cine este bărbatul din imagine?

Publicat de FLORIN la 10:24 5 comentarii
Am tot scris de el în ultima perioadă, mai ales fiindcă aşteptăm să îl vedem în două ( 3, după interes) filme şi, cel puţin din punct de vedere gay, cu siguranţă acesta a devenit interesant şi altceva venind dispre Hollywood. În mod surprinzător, acum îl putem vedea şi îmbrăcat în haine de femeie pe coperta revistei pentru persoanele transgender ‚Candy’.



Dacă nu v-aţi dat seama până acum, atunci vă anunţ că bărbatul travestit din imagine este nimeni altul decât James Franco, pe care îl veţi putea vedea în 'Eat Pray love' din 15 octombrie în cinematografele din România.

În altă ordine de idei, superstarul italian Tiziano Ferro a declarat pentru ediţia italiană a revistei Vanity Fair că este gay şi singur. Artistul urmează să îşi lanseze o biografie la sfârşitul anului. Ceea ce ne duce cu gândul la Ricky Martin. Ce s-a mai întâmplat cu el? Credeam că ieşirea din cuib va însemna şi revenirea pe scena muzicală mondială, dar deocamdată nicio urmă de el.

Te-ar putea interesa
Trailer : James Franco în biografia Howl
James Franco este, studiază, filmează, scrie gay
Howl (2010) - preview

miercuri, 6 octombrie 2010

Prick up your ears

Publicat de FLORIN la 09:27 0 comentarii
Atunci când John Orton ( Gary Oldman) şi Kenneth Halliwell ( Alfred Molina) s-au întâlnit, cei doi era nişte necunoscuţi homosexuali britanici într-o perioadă în care a fi homosexual era încă ilegal, visând să fie artişti. Primul se visa actor, insistând deşi era avertizat de lipsa talentului. Al doilea se dorea un scriitor de succes cu un background ce îl recomanda, dar cu scrieri pe care lumea le trecea cu vedere. 10 ani „de educaţie” mai târziu, dintre care 6 luni la închisoare pentru un delict intelectual, John devine Joe, un scriitor de succes care îşi fabrică o biografie bună pentru un artist, cam cum Kenneth avea deja, în timp ce Kenneth se mulţumeşte cu postura de asistent personal al partenerului care de mult a încetat să îi mai fie iubit. De fapt, ar fi bine dacă s-ar mulţumi, dar nu o face.

Filmul ‚Prick up your ears’ începe cu o crimă, căreia îi urmează una din cele mai interesante şi curiose biografii a unei relaţii, mai degrabă decât a unui scriitor de succes. Stephen Frears ( dezamăgitorul My Beautiful Laundrette) are material destul pentru un film horror despre o relaţie disfuncţională, dar el preferă să arate întocmai funcţionalitatea ciudată a acestei relaţii „ucigătoare”. Alfred Molina face rolul carierei sale, cu mult înainte de a ajunge în roluri standard şi secundare, iar Vanessa Redgrave e povestitoarea ideală. Titlul are subtext gay, „urechile” fiind doar un cuvânt de acoperire care rezonează tot gay. Filmul este atât de bun, încât nu ştiu cum de a picat în anonimat.

Vizionaţi un trailer aici.

Te-ar putea interesa
Terapie prin sex
Cine este Lisbeth Salander?
Were the world mine – un muzical gay
 

gay in romania Copyright 2009 Reflection Designed by Ipiet Templates Image by Tadpole's Notez